Toată lumea a auzit despre Intel. Mulți dintre noi au lucrat pe calculatoare de diferite forme și dimensiuni pe care sunt aplicate etichete ‘Intel Inside’ – un termen de marketing care confirmă faptul că în respectivul aparat procesorul central este fabricat de firma Intel, și nu de vreunul dintre concurenții ei. Este o garanție de calitate și de fiabilitate. Pe plan mondial, 93% dintre procesoarele din centrele de date, 81% din procesoarele din calculatoarele personale de birou și 80% din cele care acționează calculatoarele mobile poartă marca Intel. Și totuși, compania se află într-un proces de schimbare care urmează unei perioade de criză. Voi trece în revistă cauzele și implicațiile – atât cele macro-economice, cât și cele legate de noi, consumatorii –, dar nu înainte de o scurtă paranteză istorică.
Intel a fost înființată în 1968 la Mountain View, în Silicon Valley, de doi foști salariați al firmei Fairchild Semiconductor, pe nume Gordon Moore și Robert Noyce. Moore, de formație chimist, era nu altul decât cel care enunțase în 1965 celebra ‘Lege a lui Moore’ care era, de fapt, o observație extrapolată în viitor printr-o predicție statistică, conform căreia numărul de tranzistori într-un circuit integrat de mare densitate se dublează la fiecare doi ani. Această lege empirică avea să fie confirmată de evoluția tehnologiei circuitelor integrate timp de mai bine de o jumătate de secol. Noyce era fizician și unul dintre co-inventatorii circuitelor integrate. Celor doi li s-a alăturat investitorul Arthur Rock, căruia îi este atribuit termenul de ‘venture capitalist’, el fiind cel care a pus primii bani – 2,5 milioane de dolari – în noua antrepriză. Rock nu era salariat al companiei (dar era președintele Comitetului de Directori), numărul 3 la Intel fiind Andrew Grove, cel care avea să conducă firma în toată perioada sa de creștere și de stabilizare ca lider de piață. Grove (1936 – 2016) provenea dintr-o familie evreiască din Budapesta, care supraviețuise Holocaustului și se refugiase în Occident în 1956, după înăbușirea revoluției anti-comuniste maghiare. Inițial, Intel a fabricat cipuri de memorie statice pentru computerele mari (era perioada dinaintea calculatoarelor personale), dar la începutul și mijlocul anilor ‘70 Intel a început să inventeze, introducând unul dintre primele ceasuri digitale, un calculator electronic și, de asemenea, primul microprocesor de uz general din lume, numit 4004, procesor care folosea ‘cuvinte’ și registre de 4 biți. Prin 1974, Intel a dezvoltat modelul 8008 pe 8 biți. Eram student la Institutul Politehnic din București, când în laboratorul de calculatoare de lângă centrul de calcul (cred că era finanțat de UNESCO) am întâlnit primele procesoare 8008. Un an mai târziu, în 1975, Intel a introdus procesorul 8080, care va deveni creierul calculatorului de birou Altair, modelul care a marcat startul revoluției calculatoarelor personale. Curând după aceea, au fost lansate pe piață microprocesorul 8086 pe 16 biți și o versiune redusă, 8088, pe care IBM a ales-o pentru computerul său IBM-PC, modelul care a deschis era producției în masă de computere personale. În 1985, Intel a produs primul microprocesor 80386 pe 32 de biți din lume, care a început o lungă linie de microprocesoare din ce în ce mai puternice, inclusiv 80486, Pentium și altele. Toate aceste realizări au avut loc în perioada în care Andrew Grove a fost la cârmă. Intel a dominat vreme de decenii piața cipurilor care conțin unitățile de calcul (procesoarele) ale calculatoarelor personale, fiind producătorul numărul unu de cipuri începând cu 1992. Într-un singur an (2018) a pierdut acest loc, dar a revenit în frunte în anul următor.
Intel este deci până astăzi liderul mondial în fabricarea procesoarelor și este o firmă foarte rentabilă, cu un profit operațional de 30%. Această poziție se datorează unei politici agresive și consistente de atragere a forței de muncă de înalt nivel profesional, dar și printr-o politică de personal care nu ezită să facă atunci când este nevoie concedieri în masă, sau să mute centre de proiectare și producție după criterii de eficiență și rentabilitate capitalistă. De ce atunci bursa nu reflectă profitabilitatea și dominația companiei și de ce experții în tehnologie și finanțe au tras alarma în ultimii ani despre ‘criza de la Intel’? Nvidia, o firmă care are vânzări doar de o șeptime din cele ale lui Intel are o valoare de piață la bursă cu 50% mai mare, iar concurentul taiwanez TSMC valorează de trei ori mai mult decât Intel la bursă. Mai grav însă este faptul că Intel pare să fi rămas în urma concurenței în domeniul competențelor tehnologice. A ratat revoluția telefoanelor inteligente și nu este furnizor de cipuri pentru telefonia mobilă. A întârziat cu lansarea pe piață a tehnologiilor care permit un grad de integrare și miniaturizare avansat. Cipurile din ‘clasa 10 nm’ au întârziat cu trei ani, fiind lansate doar în 2019, cele din ‘clasa 7 nm’ întârzie și ele cu cel puțin șase luni, fiind prevăzute să fie lansate în 2022, iar în ceea ce privește clasele mai avansate (5, 3, sau 2 nm), Intel s-ar putea să fi ‘pierdut trenul’ și nu este clar dacă nu va coopera extern pentru producție mai târziu în acest deceniu. Aceste cifre nu se referă strict la o singură caracteristică fizică, ci la un grad de integrare obținut prin procese de producție specifice. Ca urmare, o parte dintre clienții cei mai importanți ai lui Intel (Apple și Amazon aflându-se printre ei) se reorientează, căutând alternative sau chiar intrând în domeniul proiectării de procesoare avansate și specializate nevoilor lor.
Aici intră în scenă Patrick (Pat) Paul Gelsinger, noul Chief Executive Officer – CEO al lui Intel. Sau mai bine zis, reintră. Amatorii de curiozități biografice vor remarca faptul că Gelsinger s-a născut în 1961, în Pennsylvania, într-o fermă din zona Amish a statului. A studiat ingineria la Santa Clara și la Stanford și și-a început cariera ca tehnician de control de calitate la Intel, la vârsta de 18 ani, un job part-time, în paralel cu studiile. După absolvire, a continuat la Intel ca inginer de proiectare (în echipa care a proiectat procesorul 80386) și ca arhitect principal al procesorului 80346. A avansat în ierarhie, ajungând Tehnolog Șef al firmei (CTO – Chief Technology Officer). În 2009, a părăsit Intel și a condus timp de trei ani firma EMC (ca președinte și COO – Chief Operations Officer) și apoi timp de peste opt ani VMWare (ca CEO). Se vorbea despre el ca despre un posibil succesor al lui Steve Ballmer la conducerea lui Microsoft, dar a acolo fost preferat Satya Nadella. La 13 ianuarie 2021, s-a anunțat că Gelsinger a fost numit noul CEO al lui Intel înlocuindu-l, la data de 15 februarie 2021, pe Bob Swan.
Pat Gelsinger nu a lăsat să treacă mult timp pentru a lăsa să se înțeleagă faptul că intenționează să treacă la schimbări semnificative. Intern, primul său mesaj către salariații firmei invoca numele lui Grove, Noyce și Moore ca surse de inspirație. Prestigiul său profesional este accentuat de faptul că este inginer și a condus unul dintre proiectele cele mai complexe și mai de prestigiu ale lui Intel, dar este considerat și un om de business de succes în perioadele în care a condus EMC (firmă specializată în dispozitive și cipuri de memorie) și VMWare (firmă de software – experți în virtualizare), fiind și un foarte bun cunoscător al industriei. Și în partea de relații publice Gelsinger s-a arătat deschis, acordând interviuri presei și televiziunii și expunându-și planurile pe măsură ce acestea iau formă. Va fi Pat Gelsinger un revoluționar? Rămâne de văzut, există semne că da, însă trebuie să fim prudenți. Una dintre opțiunile posibile și discutate de analiști era părăsirea completă a domeniului de producție sau, cu alte cuvinte, vânzarea întregii divizii de producție a lui Intel, transformând compania într-o firmă de proiectare, așa cum sunt astăzi concurenții ei AMD și Nvidia. Deja producția unora dintre cipurile cu un nivel relativ redus de complexitate este lăsată pe seama firmei TSMC. Firma taiwaneză este un coopetitor, adică un concurent pe unele piețe și un partener în altele. În domeniul tehnologiilor de producție avansate, este una dintre cele două firme din lume (alături de sud-coreenii de la Samsung) care se consideră că au mulți ani, poate un deceniu, de avans tehnologic. Au însă o mare problemă. Sediul și o mare parte dintre facilitățile de producție se află în Taiwan. Aici intervin deja considerente geo-strategice.
Măsurile anunțate de Pat Gelsinger în cursul lunii martie, în cadrul unei strategii numite IDM 2.0 (Integrated Device Manufacturer), se îndreaptă în direcția contrară celei sugerate de unii experți. Intel nu numai că nu părăsește producția, dar a anunțat că intenționează să investească 20 de miliarde de dolari pentru construirea a două noi fabrici în Statele Unite, în statul Arizona, și că va extinde facilitățile sale de producție din regiunea Kildare din Irlanda. Într-un interviu acordat postului BBC, Gelsinger a declarat că există un ‘dezechilibru inacceptabil’ în lanțurile de aprovizionare, care face ca 80% din producția de circuite integrate să fie localizată actualmente în Asia. Există o rațiune economică clară care justifică această direcție a lui Intel. Administrația Biden a alocat 37 de miliarde de dolari din bugetul federal ca ajutor imediat pentru producătorii de cipuri americani, iar Intel speră să beneficieze de o felie importantă din aceste investiții. Intel intenționează de asemenea să se extindă în Europa, unde va investi 50 de miliarde de dolari, sperând să atragă investiții locale din Uniunea Europeană. Avem de-a face cu o evoluție importantă prin care industria electronică, cea a procesoarelor generice și a celor specializate, produsele de masă dar și cele de vârf sunt considerate de multe state ale lumii, dar și de alianțe ca UE, drept priorități strategice, care beneficiază de fonduri publice. Un ‘naționalism al chip-urilor’ cum îl numesc unii? Probabil, dar crizele recente demonstrează că, într-o economie în care comunicațiile și puterea de calcul sunt utilități critice, fabricarea de circuite electronice este la fel de esențială ca și sursele de energie și materii prime. Deciziile Intel-ului nu sunt ușoare. A rămâne și a întări liniile de producție necesită investiții continue. Actualmente, firma Intel însăși produce 30% din circuitele sale în China și vinde acolo 26% din produsele sale. Transferurile geografice de producție nu se petrec peste noapte, iar Intel nu dorește să piardă vânzări nici în China. Marile succese ale companiei, și Gelsinger știe asta mai bine decât oricine, s-au bazat în trecut pe inteligența și capacitatea de a rezolva probleme complexe și de a le transforma în cipuri. A rămâne și a extinde producția de cipuri înseamnă nu numai că Intel dorește să continue liniile proprii, dar și că vrea să producă pentru unii dintre coopetitorii săi. Planurile sunt ambițioase. Vom urmări și vom relata ceea ce se va întâmpla.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)
