Fenomenul literar și editorial care se numește Raul Ancel – izbucnit pe scena internetică și literară în anul pandemiei – ‘recidivează’ cu încă o carte subțire dar elegantă care poartă frumosul titlu ‘Iași orașul dragostei’ apărută la sfârșitul anului 2020 în Editura FRIEDMAN din Israel. Este vorba despre schița unui roman de dragoste, o carte de amintiri despre experiențele și maturizarea unui tânăr student evreu în Iașii anilor ’70, toate povestite din perspectiva unei jumătăți de viață trecute de atunci.
Daca în cărțile sale precedente Raul Ancel ne invita să-i însoțim gândurile și amintirile într-un mod care părea cititorilor oarecum aleator, după o logică doar de el știută sau poate după logica neștiută a memoriilor personale, în ‘Iași orașul dragostei’ perioada de timp este exact delimitată, iar ordinea relatării este cronologică. Primul episod relatat de povesitorul care își asumă numele de Yoni se petrece la balul bobocilor. Prima iubire se consumă de-a lungul primului an universitar. Le întâlnim pe rând, pe măsură ce trec anii, pe Mariana cea șatenă cu ochii negri și cu forme sfidând cubismul, pe Dori cea blondă cu ochi albaștri fantastici, pe Elena, actrița matură și experimentată care fascinează toată populația masculină care îi iese în cale și pe Monica pe care comparația cu Marilyn Monroe nu o dezavantajează. Experiențele se acumulează, fiecare dintre relații este o trăire intensă, carnală, puternic erotică. Legăturile se sfârșesc, bărbatul care devine Yoni nu este nici pregătit și nici interesat de legături stabile. Aventurile sentimental-erotice sunt prezentate din perspectiva povestitorului, și nicio analiză nu încearcă să pătrundă prea profund în sufletul partenerelor lui Yoni. Nu vom ști niciodată care a fost impactul acestor povești de dragoste din perspectiva femeilor, desi putem bănui că cel puțin pentru una dintre ele despărțirea a fost traumatică și relația i-a schimbat dramatic cursul vieții.
Experiențele și trăirile erotice sunt descrise cu intensitate dar cu destulă discreție pentru a evita pornografia. Iată un exemplu:
‘Dragoste făceau că în vechile temple indiene, totul era permis celui iubit, fiecare vrând să-și domine temerile, pudicul, stinghereala … surprinși cât de imoral poate fi un umăr, un sold, sub brațul sau bărbia … erau cuprinși de voluptatea clipei …’ (pag. 53)
Dincolo de aventurile sentimentale mai există încă un fir, secundar dar important, care este urmărit în biografia lui Yoni. Născut și educat în Fălticeni (Fălti cum îl numește cu dragoste și nostalgie Raul Ancel) – un orășel de provincie cu faima că acolo nu se întâmplă nimic și cu o minoritate evreiască încă destul de substanțială în anii copilăriei sale – Yoni ajunge în Iași care reprezintă pentru el ‘marele oraș’. Contactul cu lumea nouă și ne-evreiască reprezintă un șoc cultural de ambele părți. Acomodarea pare mai ușoară, paradoxal, pentru Yoni. Femeile pe care le întâlnește privesc cu toleranță amestecată cu simpatie originea evreiasca a lui Yoni, dragostea sau atracția fizica pe care se bazează legăturile având prioritate. Este însă clară lipsa lor de informații despre evrei și despre viața evreiască. Ostilitatea, daca există, nu este niciodată exprimată în mod deschis, identitatea evreiască niciodată ascunsă a bărbatului părându-le iubitelor un detaliu exotic suplimentar, mai degrabă pozitiv. Cantina comunității evreiești reprezintă pentru studentul evreu nu prea înstărit nu numai locul unde poate manca un prânz ieftin dar și un posibil refugiu și loc de sprijin moral. Evreitatea lui Yoni într-o lume majoritar ne-evreiască joacă un rol în lipsa de angajare și poate și în destrămarea legăturilor succesive, dar aceste aspecte nu sunt analizate în profunzime și cu atât mai puțin judecate retroactiv.
Câteva cuvinte despre stilul scrierii lui Raul Ancel. Cititorii altor cărți îl cunosc deja, cu frazele sale scurte, descrierile precise, progresia neliniară a narațiunii. Daca ar fi să-l caracterizez într-o singură expresie aceasta ar fi ‘stil internetic’, influențat poate de experiența scrisului pe rețele sociale, de nevoia de a fi concis pentru a exprima ideile și sentimentele înainte ca lectorul să-și piardă interesul și să treacă la postarea următoare sau la capitolul următor din carte. Impresia mea este că tocmai în ‘Iași orașul dragostei’ acest stil se potrivește foarte bine. Amintirile, atunci când ne vin în minte și le punem pe hârtie, nu vin niciodată în flux continuu și ordonat, ele sunt fragmentare, piese de puzzle pe care uneori trebuie să lăsăm cititorului sarcina de a le ordona. Scrisa succint și precis, proza lui Raul Ancel se citește cu ușurință și rămâne în memorie. Iată-l de pildă pe tânărul student matematician stabilindu-și principiile pe care le va folosi pentru meditațiile de matematică (o altă experiență împărtășită a studenției):
‘Yoni s-a așezat la masa ei de lucru și și-a scris scopul meditațiilor, doar pentru el …
Să le explice elevilor cum că un elev slab nu înseamnă un elev prost la matematică, ci înseamnă doar unul sau mai mulți profesori slabi, prost pregătiți, întâlniți în cale …
Să-i educe să nu se teamă de matematică, teama vine din neînțelegerea problemei, necunoașterea instrumentelor (teoreme, leme, probleme asemănătoare) și neputința de a le uni pe cele doua …
Să-i învețe ce este răbdarea matematicianului … Să-i învețe să citească și să recitească problema. Să repete înainte de fiecare rezolvare tot ce au învățat la subiectul respectiv. Să aibă cu ei un caiet special cu fiecare tip de exerciții … Să uite în el mereu …’ (pag. 74-75)
Orașul Iași este decorul în care se petrece cea mai mare parte a acțiunii. Cunosc foarte puțin orașul în mod direct, dar îmi este foarte familiar din literatură și din povestirile prietenilor. În ‘Iași orașul dragostei’ Raul Ancel își plimbă cititorii însoțindu-l pe Yoni printre repere care mi-au părut toate familiare, desi poate aș fi vrut să aflu mai multe detalii sau alte perspective. Nostalgia se simte și în descrierile capitalei Moldovei și în episoadele care se petrec în Fălti. Politicul este complet evitat, atmosfera este aproape atemporală. Accentul este pus pe maturizarea tânărului și pe legăturile care îl formează emoțional. Femeile pe care le întâlnește sunt din ce în ce mai mature, poate că este simbolic, poate că este întâmplător. Este clar și faptul că ceea ce caută tânărul Yoni (chiar în pofida jurămintelor) nu este o legătură definitivă. Drumurile în viață ale tinerilor evrei din acei ani aveau să-i ducă spre alte orizonturi și majoritatea dintre ei știau asta. Este încă unul dintre acele detalii biografice care sunt sugerate cu maximă discreție și sunt accesibile doar cititorului avizat.
Încotro se îndreaptă cariera literară – începută târziu dar cu energie – a lui Raul Ancel? Nu stiu. Există cel puțin două direcții posibile. Continuarea cu volume scurte, scrise cam în același stil, folosind experiențele personale amplificate de imaginație, în stil succint și cu o doză ne-neglijabilă de nostalgie și umor. Daca aceasta va fi direcția, îi sugerez cel puțin să caute un editor de profesie, pentru a corecta și evita în viitor greșelile editoriale care sunt multe și nepermise, chiar și pentru cărți ‘lejere’. Ar mai exista o alternativă – adunarea materialelor deja publicate și a celor care se află prin sertarele reale și virtuale în volume mai consistente. Fiecare dintre cărțile sale pe care eu le-am numit ‘schițe de roman’ ar putea fi punctul de plecare al unor romane complete, dar pentru asta narațiunea se cere extinsă cu puterea imaginației, cadrul trebuie descris mai detaliat și mai colorat, iar personajele trebuie să capete mai multa consistență. Potențialul există. De-o fi una, de-o fi alta, de-o fi altceva, eu voi urmări cu interes.