The Catcher In The Sand

Trecerea dintre ani pare să fi marcat o schimbare abruptă de direcție în valorile acțiunilor la toate bursele importante ale lumii. Statisticile finale ale lunii ianuarie nu sunt încă accesibile la data când scriu acest articol, dar este deja aproape sigur că valoarea investițiilor celor care au portofolii de acțiuni a scăzut în medie cu 10% – 15% față de cursurile înregistrate la sfârșitul lui decembrie 2021. Vești mai bune par să vină însă din alte direcții, din cosmos. Le voi trece în revistă și pe unele, și pe celelalte în această ediție a rubricii noastre CHANGE.WORLD.

2021 a fost un an fast pentru investitorii la burse. Piețele de valori au înregistrat performanțe solide în anul care a trecut. Indicele Standard & Poor’s (S&P) 500, care urmărește performanțele a celor 500 de companii mari listate la bursele din Statele Unite, a câștigat 26,9% în valoare. Dow Jones Industrial Average (DJIA), care este un indice bursier de măsurare ponderat în funcție de preț al celor 30 de companii importante listate la bursele din Statele Unite, a câștigat în valoare 18,7% în 2021, în timp ce Nasdaq Composite, un indice care include aproape toate acțiunile listate la bursa electronică Nasdaq, a crescut cu 21,4%. În Europa tendințele au fost de asemenea pozitive, deși creșterile au fost mai moderate. Excepția a fost China, unde accentuarea intervenționismului de stat a dus la o scădere de aproximativ 5% a valorii investițiilor. În restul lumii, investitorii au ignorat știrile care ar fi putut scădea valorile acțiunilor în 2021. Alegeri prezidențiale contestate și atacul asupra Capitoliului în Statele Unite, o rată a inflației maximă pentru ultimele trei decenii, întreruperi ale lanțului de aprovizionare – niciunul dintre aceste evenimente nu a împiedicat majoritatea burselor să atingă recorduri istorice. Nici măcar pandemia globală de COVID-19, care încă face ravagii, sau variantele sale Delta și Omicron nu au temperat entuziasmul investitorilor.

Ce s-a întâmplat la începutul acestui an? Economia americană părea deja ‘în fierbere’ în ultimele luni ale lui 2021, chiar dacă cheltuielile consumatorilor din SUA au scăzut în decembrie, ceea ce sugerează că economia și-a pierdut din viteză în drumul spre noul an, pe fondul crizelor lanțurilor de aprovizionare și a infecțiilor (varianta Omicron în special) cu COVID-19, în timp ce inflația anuală a crescut cu un ritm văzut ultima dată în urmă cu aproape 40 de ani (în jur de 7% anual). Inflația salarială crește, de asemenea, pe fondul unei penurii acute de forță de muncă. Salariile din industria privată au crescut puternic în al patrulea trimestru, înregistrând cel mai mare câștig anual de la mijlocul anilor 1980. Majoritatea analiștilor apreciază că creșterea presiunilor inflaționiste ar putea forța Rezerva Federală americană să majoreze agresiv ratele dobânzilor, înăbușind creșterea, au avertizat economiștii. A doua categorie de știri rele provine din Estul Europei. Tensiunile de la frontiera dintre Rusia și Ucraina și posibilitatea care pare din ce în ce mai reală a unui conflict armat au tras în jos bursele europene și au început să aibă un impact serios și asupra indicilor burselor americane. S-au mai adăugat și câteva știri legate tocmai de giganții tehnologiilor avansate care dau tonul tendințelor la bursă. Câteva comentarii imprudente ale lui Elon Musk legate de lanțurile de aprovizionare la conferința telefonică care anunța rezultatele financiare ale firmei sale Tesla i-au speriat pe investitori, în ciuda rezultatelor financiare foarte bune ale companiei. Ca rezultat, acțiunile Tesla au avut imediat cea mai proastă zi din ultimele luni, pierzând 11,6%, coborând totodată și celelalte acțiuni ale întregului sector de vehicule electrice. În general, marile companii au înregistrat scăderi de până la 20% de la începutul anului până cu câteva zile înainte de sfârșitul lunii. Singura știre semnificativă care a schimbat tendința a fost anunțul lui Microsoft despre acordul de a cumpăra compania de jocuri electronice Activision Blizzard, autoarea unor jocuri ca „Warcraft” și seria „Call of Duty”, cu suma de 68,7 miliarde de dolari în cea mai mare achiziție de acest fel din istoria industriei de jocuri.

Care sunt perspectivele pentru cele 11 luni ramase din 2022? În opinia mea, este încă prea devreme pentru o prognoză credibilă. Multe depind de factori geopolitici și de evoluția pandemiei, care la rândul său poate influența și evoluțiile economice și starea de spirit a investitorilor. Dacă ar fi vorba doar despre aspectele financiare, majoritatea analiștilor nu prevăd continuarea tendințelor negative, estimarea lor fiind că băncile naționale vor lua măsuri pentru limitarea inflației și că economiile globale vor reuși să se redreseze, profitând de oferta de pe piețele forței de munca. Ceea ce se întâmplă în China rămâne un mare semn de întrebare, este un an de posibile schimbări politice (cu congresul Partidului Comunist în toamnă) și economia chineză a devenit un factor major în economia globală și în piețele financiare și de investiții.

Știrile cele mai bune din domeniul științific au fost cele primite de la telescopul spațial James Webb. În primele săptămâni ale lunii, acesta a încheiat cu succes desfacerea panourilor solare, care vor asigura alimentarea și independența energetică a complexului spațial. Pe 24 ianuarie, la doar o lună după lansarea sa în ziua de Crăciun și după o călătorie în spațiu de 1,5 milioane de kilometri, observatorul al cărui cost a depășit (până acum) 10 miliarde de dolari a ajuns într-un loc din spațiu cunoscut sub numele de Punctul Lagrange 2, sau L2 – locul unde gravitația Soarelui și a Pământului se anulează reciproc, permițând navei spațiale să evolueze pe o orbită circulară în jurul unui punct invizibil, la fel ca în jurul unui corp solid, cum ar fi o planetă. Manevra finală, de mare finețe, a durat cinci minute. De acum încolo, James Webb se va afla pe o orbită stabilă, într-un loc în care sunt întrunite condiții optime de observare a spațiului cosmic ‘profund’ și în comunicație permanentă cu Terra. Vor fi necesare în viitor doar corecturi minime, din când în când, ale acestei orbite, care nu necesită cantități mari de combustibil. Stația fiind acum stabilă pe orbită, echipa centrului de control al misiunii de la Institutul de Știință al Telescopului Spațial din Baltimore, Maryland, se va concentra pe alinierea precisă a celor 18 segmente care formează oglinda principală de 6,5 metri (21,3 picioare). Pentru a obține focalizarea clară necesară pentru observațiile sale astronomice, segmentele de oglindă trebuie să fie aliniate cu precizia firului de păr, folosind dispozitive de acționare ultra-fine – șapte pe segment –, pentru a face mici modificări în înclinare și pentru a ajusta curbura, dacă este necesar. Alinierea și ajustarea poziției a câte unui segment în fiecare etapă este de așteptat să dureze aproximativ trei luni. După aceea, echipa intenționează să petreacă încă două luni pentru a calibra aparatele esențiale ale telescopului, în primul rând aparatul de înregistrat imagini Near Infrared Camera (NIRCam) împreună cu trei spectrografe și senzorul de ghidare fină. Primele imagini științifice sunt așteptate în în luna iunie.

Explorarea spațială rezervă de multe ori și surprize. Una dintre acestea a fost descrisă de o echipă internațională de astronomi australieni și chinezi într-un articol publicat de Web site-ul Space.com. Obiectul asemănător cu o stea pe care l-au găsit, denumit oficial GLEAM-X J162759.5-523504.3 (sau GLEAM-X pe scurt), este situat la aproximativ 4 000 de ani lumină de Pământ și prezintă un comportament nemaivăzut până acum. Aproximativ de trei ori pe oră, direcționează un fascicul puternic de energie în direcția noastră – devenind pentru scurt timp unul dintre cele mai strălucitoare obiecte de pe cer –, înainte de a se estompa din nou după 60 de secunde și de a repeta ciclul la fiecare aproximativ 20 de minute. Cineva ne face semne din spațiul cosmic îndepărtat? Nu neapărat. Se știe că alte obiecte direcționează energia în alte moduri către Pământ – supernovele clipesc puternic și apoi se sting, în timp ce pulsarii (stelele neutronice care se rotesc) emit fascicule de energie constante și pâlpâitoare. Dar nimic nu a fost văzut vreodată emițând energia lentă și constantă așa cum o face GLEAM-X. O presupunere este că ar fi vorba despre un obiect descris teoretic dar niciodată văzut înainte, cunoscut sub numele de magnetar cu perioadă ultra-lungă, o stea neutronică foarte magnetizată care se rotește foarte lent. Dar cercetătorii nu pretind că acesta este răspunsul definitiv, și studiile vor continua în anii care urmează.

Am scris în rubrica noastră, de câteva ori, despre programul de explorare spațială al Chinei. Acesta păstrează încă elemente de secret caracteristice comunicațiilor din perioada comunistă. Despre lansări se afla abia după ce ele se petrec cu succes. Totuși, la fiecare cinci ani, agenția spațială chineză publică o ‘carte albă’ detaliată care prezintă obiectivele sale spațiale în următoarea jumătate de deceniu. După cum relatează publicația SpaceNews, versiunea cea mai recentă, intitulată „Programul spațial al Chinei: o perspectivă din 2021”, a fost publicată pe 28 ianuarie de către Biroul de Informații al Consiliului de Stat.

Printre cele mai importante proiecte ale Chinei, care urmează să fie lansate între 2022 și 2027, se numără misiunile Chang’e-6 și Chang’e-7 către polul sud lunar. Prima dintre acestea va colecta mostre și le va returna pe Pământ. Chang’e-8 va urma, instalând echipamente pentru o viitoare bază lunară cu echipaj. Unii observatori estimează că astronauții chinezi ar putea ajunge pe Lună în jur de 2030. Alte proiecte importante includ punerea în funcțiune a stației spațiale chineze; o misiune fără echipaj, care va vizita o cometă și un asteroid, va colecta mostre și se va întoarce pe Pământ; un posibil avion spațial asemănător unei navete; dezvoltarea de rachete cu combustibil solid de mare forță și accelerarea dezvoltării lansatoarelor de transport greu. Păstrată la distanță de NASA, dar și de agenția spațială europeană și chiar și de cea rusească, China încearcă să se deschidă și spre colaborarea internațională, specific unui parteneriat cu Franța, într-o misiune de studiere a exploziilor de raze gamma. Programul descris de ‘cartea albă’ pare extrem de ambițios, dar ținând cont de aspirațiile și de rezultatele economice și științifice ale Chinei din ultimele decenii, aceasta nu trebuie să ne mire. Majoritatea țelurilor programului spațial prezentate în ciclul anterior, în 2016, au fost îndeplinite. Între 2016 și 2021, numărul lansărilor efectuate de China în spațiu s-a dublat față de perioada precedentă. La fel ca și în economia mondială, China își revendică și în ceea ce privește explorarea spațială statutul de supra-putere.

(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Energia nucleară a început ca un proiect militar. Proiectul Manhattan avea ca scop crearea unei bombe atomice. Au participat, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, peste 140 de mii de angajați în Statele Unite. Intensitatea distrugerii de la Hiroshima și Nagasaki a făcut ca, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, să înceapă să se vorbească despre ‘folosirea energiei atomice în scopuri pașnice’, împreună cu apariția mișcărilor politice și politizate de interzicere sau limitare a cursei înarmărilor nucleare. Generarea de energie electrică din surse nucleare era marea promisiune a deceniilor 7 și 8 ale secolului trecut. În momentul crizei energetice majore din 1973, care a pus capăt epocii ‘petrolului ieftin’, a început o perioadă de investiții intense în domeniul energiei nucleare, frânate de incidentele de siguranță ale reactoarelor din prima generație de centrale energetice nucleare (cel mai cunoscut fiind cel de la Three Mile Island, Statele Unite din 1979, dar au mai fost înregistrate accidente și în Germania, Cehoslovacia, și la Athens, în Georgia, SUA) care au culminat cu catastrofa de la Cernobîl, din 1986. Vârful producției mondiale de energie nucleară a fost înregistrat în 2006. Incidentul de la Fukushima, din 2011, a dus la închiderea planificată a multor centrale existente și la încetinirea sau sistarea planurilor de construire a unor centrale noi. În 2019, procentajul energiei din surse nucleare era de 4,3% din producția mondială totală, față de 6,1% în 1992. Și totuși, în ultimii ani, energia nucleară revine în atenția specialiștilor și a factorilor de decizie în domeniul politicilor energetice. Care sunt cauzele? Ca în multe alte împrejurări, o combinație de factori tehnologici și politici.

Precedentele generații de reactoare nucleare erau proiecte gigantice. Evoluțiile tehnologice din ultimele decenii permit o reducere a dimensiunilor prin proiectarea reactoarelor mici modulare (Small Modular Reactors – SMR). Liderii industriali în acest domeniu sunt firme din Statele Unite, Franța, Anglia, Canada și China. La întâlnirea COP26, de la Glasgow, firma americană NuScale Power și S.N. Nuclearelectrica S.A. au semnat un acord de cooperare pentru implementarea tehnologiei de reactoare mici modulare (SMR) de la NuScale în România. În cadrul acestui acord, NuScale va ajuta Nuclearelectrica să evalueze tehnologia și, împreună, cele două firme vor lucra pentru construirea unei prime centrale electrice NuScale cu 6 module, cu o capacitate de 462 MW, în România, încă din 2027/2028. Pe lângă România, firme americane au anunțat la COP26 acorduri de asistență și colaborare în domeniul energiei nucleare cu Ucraina, Polonia, Indonezia, Kenia și Brazilia. În Marea Britanie, țara în care din planurile de a construi opt centrale nucleare mari în deceniul precedent doar unul a fost până acum dus până la capăt, firma Rolls Royce proiectează o nouă generație de reactoare tip SMR, având o capacitate de 470 MW fiecare. Tehnologia este franceză și britanică, iar investițiile sunt în totalitate particulare. Ce înseamnă modularitatea (M) din SMR? O mare parte din structura reactoarelor este identică și sub-ansamblele pot fi construite în fabrici specializate, coborând prețurile de producție. Dacă vreți, similar cu construirea industrială a blocurilor de locuințe din elemente modulare prefabricate. Costul unui reactor produs de Rolls-Royce ar fi de 2,2 miliarde de lire sterline fiecare. Opt astfel de reactoare ar furniza o putere echivalentă cu o centrală nucleară mare, cam la jumătate de preț. Desigur, aceste cifre sunt, în acest stadiu, doar estimări.

Ce se întâmplă în alte părți ale lumii? China construiește mai multe reactoare nucleare noi decât orice altă țară, cu planuri pentru până la 150 de reactoare noi până în anul 2030, la un cost estimat de aproape jumătate de trilion de dolari. Cu mult înainte de asta, în acest deceniu, China va depăși SUA ca operator și beneficiar al celui mai mare sistem de energie nucleară din lume. Japonia se află într-o situație mai specială, din cauza complexelor sale relații istorice cu energia nucleară, de la Hiroshima și Nagasaki până la Fukushima. După incidentul din 2011, toate centralele nucleare din Japonia au fost închise sau operațiunile lor au fost suspendate pentru inspecții de siguranță. Ultimul dintre cele cincizeci și patru de reactoare din Japonia (Tomari-3) a fost deconectat pentru întreținere pe 5 mai 2012, lăsând în acel an Japonia complet fără energie electrică produsă din surse nucleare pentru prima dată, din 1970. Câteva dintre ele, cele care au trecut testele de siguranță, au fost repornite. În martie 2020, dintre cele 54 de reactoare nucleare din Japonia, existau 42 de reactoare operabile, dar numai 9 reactoare din 5 centrale electrice funcționau efectiv. Un total de 24 de reactoare erau programate pentru dezafectare sau sunt în curs de dezafectare. Japonia, fiind însă supusă unei presiuni internaționale intense, din cauza nivelului ridicat de poluare, a anunțat în octombrie 2021 că va relua funcționarea altor câteva reactoare nucleare, reducând corespunzător procentajul surselor de energie poluante.

Situația este și mai complexa în Europa. Franța și Germania au urmat în ultimele decenii politici radical diferite. Franța depinde în prezent de centralele nucleare pentru a-și furniza aproximativ 70% din electricitate, iar președintele francez Emmanuel Macron a dezvăluit planuri de creștere a utilizării energiei nucleare drept combustibil de tranziție, cu promisiuni de a investi în tehnologia reactoarelor mici și producția de masă a hidrogenului folosind electricitate nucleară. În octombrie 2021, Macron a înghețat planurile de închidere a 14 reactoare, iar în noiembrie, a anunțat că țara sa va începe să construiască altele noi. În Germania, planurile se îndreptau clar, până de curând, în direcție contrară. În 2011, pe fondul protestelor uriașe din urma accidentului de la Fukushima din Japonia, fosta cancelară Angela Merkel acceptase să închidă toate centralele nucleare ale Germaniei până în 2022. Acest plan este în curs de executare, cu ultimele trei reactoare nucleare din Germania urmând să fie închise până la sfârșitul acestui an. Criticii consideră această politica drept un dezastru. Energia nucleară nu implică aproape deloc emisii de carbon și oferă o sursă de bază constantă, spre deosebire de sursele regenerabile intermitente. Dezafectarea prematură a centralelor vechi survine într-o perioadă foarte dificilă, mai ales în condițiile în care lansarea surselor regenerabile este întârziată de dificultăți birocratice și regulatorii. Tranziția spre vehicule electrice și nevoia de hidrogen curat vor necesita și mai multă energie electrică. Se adaugă la asta conflictul cu Rusia, care întârzie darea în folosință a conductei Nord Stream 2. Pe termen scurt, arderea cărbunelui și a gazului poate fi crescută pentru a compensa deficitul, dar atunci nu vor fi respectate angajamentele de decarbonizare. Veștile bune vin, surprinzător, de la Bruxelles. Normele europene par a deveni mai tolerante cu energia nucleară, o nouă taxonomie a energiei propusa la 31 decembrie 2021 (și încă neaprobată) clasificând fisiunea nucleară ca sursa acceptabilă ecologic în condiții de siguranță. Noul guvern de coaliție de la Berlin, în care Partidul Verzilor ocupă poziții cheie, trebuie să rezolve aceste probleme, în condițiile în care Germania este un consumator major de energie și datorită populației, și a industrializării.

Complexe sunt și aspectele politicii americane în acest domeniu. Politica energetică la nivel federal a trecut printr-o perioadă de revizuire și de schimbare de direcție odată cu tranziția de la administrația Trump la cea a lui Biden. Energia nucleară reprezintă aproximativ 20% din totalul energiei în rețelele americane și cam 50% din ‘energia curată’. O parte dintre centralele vechi urmează să fie închise, nu neapărat din cauza unor probleme vizibile care ar fi fost detectate, ci prin expirarea permiselor de funcționare. Un caz care a făcut vâlvă recent este cel al centralei de la Diable Canyon, care furnizează 9% din electricitatea Californiei, stat cu mari probleme energetice pe de-o parte, dar cu un program agresiv de a trece la surse nepoluante, pe de altă parte. Singura problemă a centralei, care ar urma să se închidă în 2025, este locul unde este amplasată, într-o zonă de mare risc seismic. Știrile cele mai interesante în domeniu provin însă din zona inventatorilor și a companiilor start-up, care lucrează la crearea tehnologiilor pentru micro-centrale energetice nucleare. Una dintre aceste firme este Oklo, un start-up din Sunnyvale, California, care are în prezent cam 30 de salariați și al cărei nume provine de la zona geografică din Gabon, unde se crede că au avut loc cu aproximativ 1,7 miliarde de ani în urmă reacții spontane de fisiune nucleară auto-susținută, care au durat timp de câteva sute de mii de ani, cu o putere termică medie de până la 100 kW. Unul dintre întemeietorii și conducătorul firmei este Jake DeWitte, posesor al unui doctorat în fizică nucleară la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT). Viziunea sa este crearea, începând cu 2023, a unei linii de produse care va fi pentru centralele nucleare ceea ce Tesla reprezintă în industria automobilistică. Primele microreactoare sunt destinate comunităților îndepărtate și izolate, cum ar fi satele din Alaska, în prezent dependente de motorină transportată cu avionul la preturi exorbitante. Puterea instalată a acestor modele va fi de 1,5 MW, suficientă pentru alimentarea unei așezări sau a unui cartier cu câteva sute de consumatori. Durata de viață este estimată la cel puțin zece ani. Va urma construirea mai multor modele reactoare din ce în ce mai mari, până când sursa lor de energie cu zero carbon ar putea contribui semnificativ la efortul global de reducere a emisiilor de combustibili fosili. Oklo se află în faza de omologare și obținere a permiselor de funcționare pentru primele sale modele de microreactoare din partea organizației guvernamentale americane Nuclear Regulatory Commission (NRC).

Revenirea energiei nucleare în centrul atenției oamenilor de știință, a inginerilor și tehnologilor, a investitorilor și politicienilor este un fenomen al cărui succes va depinde de cine va câștiga cursa pentru a furniza soluții alternative energiei din produse bazate pe combustibili fosili. Toată lumea este de acord că decarbonizarea este un scop vital pentru economia mondială și, în final, pentru supraviețuirea omenirii pe planeta noastră. Problema este cum se ajunge acolo. Energia nucleară este o soluție validată tehnologic, care beneficiază în această perioadă de un avânt de inventivitate ce i-a mărit siguranța și îi va asigura modularitatea. Spre deosebire de energia solară și de cea eoliană, ea oferă continuitate și independență de condițiile climatice. Costurile sunt ridicate pentru toate aceste surse de energie. Problema siguranței rămâne o preocupare permanentă. În condițiile în care celelalte surse alternative de energie întârzie în furnizarea de soluții sigure și rezonabile din punct de vedere economic, viitorul energiei nucleare pare să fie mult mai promițător decât se credea în urmă cu un deceniu.

(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)