Limba română pare a fi intuit ceva din teoria relativității prin felul în care și-a definit construcțiile verbale legate de trecerea timpului. Cândva timpul ‘se scurgea’, astăzi el pare ‘să fugă’ sau ‘să zboare’. Toate aceste aceste reprezentări unesc mișcarea în spațiul geometric cu avansarea ireversibilă (sau poate că nu?) din spațiul temporal. Am avut în săptămâna care a trecut încă o dovadă, sau chiar mai multe, despre aparenta accelerare a evenimentelor care caracterizează vremurile pe care le trăim. Pentru prima dată de când colaborez la rubrica CHANGE.WORLD am fost nevoit să trimit la redacție, la doua zile după expedierea inițială, o versiune actualizată a materialului săptămânal. Evenimentele legate de încercările lui Elon Musk de a controla rețeaua socială Twitter, până la a pune stăpânire complet pe firmă, s-au succedat rapid, cu știri care au ajuns pe primele pagini ale presei și au deschis buletinele de știri aproape zilnic. Acest caz fiind în plină desfășurare, vom discuta despre el și astăzi. Dar vom vorbi și despre două aniversări. Prima se referă chiar la teoria relativității și la dialogul purtat cu un secol în urma de fizicianul Einstein și filosoful Bergson privitor la conceptul de timp. Cealaltă, la împlinirea a 15 ani de la lansarea primelor modele de iPhone. Ce va urma? Generațiile par a se succede din ce în ce mai rapid. Timpul nu mai are răbdare.
Ce vrea de fapt Elon Musk cu Twitter? Săptămâna care a trecut a fost de-a dreptul haotică. După ce anunțase că a devenit cel mai mare acționar al lui Twitter, după ce își propusese și își retrăsese candidatura pentru un post în consiliul de administrație, Musk a lansat ceea a ce se numește o ofertă de preluare ostilă, dorind să cumpere rețeaua de socializare cu suma de 43 de miliarde de dolari. Consiliul de administrație al lui Twitter a răspuns vineri, 15 aprilie, anunțând că va implementa un plan care ar putea bloca sau împiedica tentativa lui Musk. Experții spun că următoarele evoluții sunt dificil de prezis. Se pot întâmpla multe. Musk și-ar putea retrage oferta, ar putea vinde acțiunile sale din Twitter sau și-ar putea continua încercarea de a prelua compania. Twitter ar putea pune în acțiune planul de rezistență, care ar crește investiția necesară achiziționării peste estimările lui Musk. Clar este faptul că Musk pare sincer interesat de ceea ce se întâmplă pe rețeaua socială numărul 2 din lume, și unele dintre motivele sale ar putea fi personale. Adept al unei libertăți de exprimare aproape complete, autoproclamat chiar „absolutist al libertății de exprimare”, miliardarul a cerut o reconsiderare a politicilor și practicilor de moderare a conținutului platformei. Critic deschis al multor politici guvernamentale, Musk a fost și este obiectul unor investigații ale forului regulatoriu financiar american, legate de posibile manipulări ale valorilor acțiunilor prin declarații de presă sau postări pe rețele sociale. Opiniile despre ceea ce încearcă să facă Musk sunt împărțite. Adepții concepției că pe rețelele sociale se poate scrie aproape orice, că răspândirea de știri neverificate, de teorii conspirative sau de negare a faptelor sau a descoperirilor științifice sunt protejate de libertatea de exprimare speră că au găsit în Elon Musk persoana care poate anula o parte dintre masurile de filtrare a informației și de combatere a extremismelor adoptate de Twitter (și de alte aplicații). Unii susținători ai drepturilor civile și-au exprimat temerile că Twitter ar putea deveni din nou o platformă de difuzare a propagandei de ură. Cam toți sunt de acord în legătură cu faptul că episodul Musk demonstrează cum companiile de tehnologie și cei care le controlează au mult prea multă putere asupra milioanelor de utilizatori.
Facem o scurtă pauză de la preocupările terestre, pentru a relata o știre importantă legată de explorarea spațială, care vine tocmai din China. Este vorba despre revenirea pe Pământ, sâmbătă 16 aprilie, a misiunii Shenzhou-13, după șase luni petrecute pe stația spațială chineză, o nouă etapă reușită în cadrul programului spațial ambițios al Chinei, despre care am scris pe larg în articole precedente. Capsula de revenire unde se află echipajul, format din o femeie – Wang Yaping (42 de ani) – și doi bărbați – comandantul Zhai Zhigang (55 de ani) și Ye Guangfu (41 de ani) – a aterizat cu bine în deșertul Mongoliei din nordul Chinei. Cu 183 de zile petrecute în spațiu, echipajul a doborât recordul național precedent pentru un sejur spațial, care era de 92 de zile, record stabilit în 2021 de misiunea Shenzhou-12. Shenzhou-13 a fost a doua dintre cele patru misiuni cu echipaj planificate pentru a finaliza construcția stației spațiale chineze, care a început în aprilie anul trecut. Următoarele două misiuni ale Chinei vor fi Tianzhou-4, o navă spațială de marfă, și misiunea Shenzhou-14 de trei persoane. Văzându-și participarea la Stația Spațială Internațională (ISS) barată de Statele Unite, China a investit masiv în ultimul deceniu, dezvoltând tehnologii pentru a-și construi propria stație spațială, singura din lume, cu excepția ISS. Frontierele confruntării dintre Statele Unite și China, cele două supraputeri ale secolului XXI, se mută în spațiul extraterestru.
Și acum să trecem la aniversări. Cu o sută de ani în urmă, pe 6 aprilie 1922, a avut loc o dispută publică celebră între cel mai faimos fizician al epocii (și poate din istoria științei), Albert Einstein, și filosoful cel mai cunoscut al timpului său, Henri Bergson. Confruntarea dintre cei doi a avut loc la sediul Societății Franceze de Filosofie, în urma unei conferințe în care Einstein a prezentat relativitatea, în timp ce Bergson a făcut un rezumat al cărții sale în curs de apariție, care avea ca titlu ‘Durată și simultaneitate’. Jimena Canales, o istorică a științei născută în Mexic în 1973, a descris această dispută într-o carte publicată în 2015 și intitulată ‘The Physicist and the Philosofer’. Bergson, născut cu 20 de ani înainte de Einstein, era preocupat de problema timpului încă din tinerețe. În 1889, când Einstein avea doar zece ani, filosoful francez dedica timpului prima sa carte, „Timpul și voința liberă”. Mai târziu, confruntându-se cu Einstein, continua să susțină că știința greșește în calculele sale și că exista un timp uman, al ‘bunului simt’, comun tuturor ființelor și lucrurilor. Contra-argumentația lui Einstein s-a bazat pe ‘paradoxul gemenilor’. Dacă dintre doi gemeni născuți simultan unul călătorește cu viteze apropiate de cea a luminii, iar celălalt rămâne pe Pământ, la reîntoarcerea călătorului, acesta (și organismul său) va fi mai tânăr decât fratele rămas pe planetă. Nu există deci un timp universal, și nici un timp al filosofilor diferit de altul, al fizicienilor. Einstein, care avea să primească Premiul Nobel pentru fizică în anul care a urmat, a fost considerat aproape unanim învingătorul în această dezbatere. Bergson avea și el să capete Nobelul său în 1927, dar pentru literatură. Romancierul C. P. Snow a considerat acest moment unul decisiv în separarea științelor și a disciplinelor umaniste în două culturi distincte. Einstein considera știința ca fiind arbitrul ultimativ al adevărului, în timp ce Bergson susținea că știința nu poate avea ultimul cuvânt, și că există căi diferite de a dezlega și explica fenomenele universului. Filosofic, disputa nu s-a terminat, ea continuă și astăzi. La nivel mai trivial, suntem martorii unui fenomen pe care l-aș numi al ‘adevărurilor paralele’, în care procese cosmologice, precum nașterea universului sau biologice și istorice, precum evoluția, sunt predate în școlile din unele țări atât din perspectiva științei, cât și din cea a religiei. Ori de câte ori date experimentale sau descoperiri datorate îmbunătățirii instrumentației de explorare a micro-cosmosului sau macro-cosmosului pun sub semnul întrebării modelele științifice precedente, apar teoriile ‘spirituale’ și cele iraționale, care propun diferite variante alternative ale cunoașterii. Einstein însuși, spre sfârșitul vieții sale, a acordat mai multă importanță rolului metafizicii în știință.
Un alt eveniment demn de consemnat s-a petrecut cu 15 ani în urmă. Steve Jobs, fondatorul și liderul firmei Apple, anunța la unul dintre evenimentele anuale ale companiei trei produse noi: un aparat de redat muzică de excelentă calitate, un telefon mobil, și un terminal de comunicații pe Internet. Ceea ce era nou și revoluționar era faptul că cele trei aparate erau toate incluse în aceeași cutiuță și încăpeau în buzunar. Era vorba, desigur, despre primul model din seria de telefoane ‘inteligente’ iPhone. De atunci, produsele Apple și ale concurenților care au urmat imediat calea deschisă de Jobs și-au extins funcționalitatea. Telefoanele inteligente au eliminat aproape complet aparatele de fotografiat și majoritatea sistemelor de poziționare și ghidare în transporturi și au devenit și dispozitive de monitorizare a sănătății celor care le poartă în buzunare. Apple a rămas liderul pieței (530 de miliarde de dolari aparate, 135 de miliarde de dolari aplicații și 300 de miliarde de dolari publicitate sunt cifrele de vânzări pentru 2021) și competitorii săi care au supraviețuit nu o duc nici ei prea rău. Și totuși, vârful comercial al telefoniei inteligente pare să fi fost atins. Vânzările de aparate în Statele Unite au scăzut în 2021 la ‘numai’ 153 de milioane față de 176 de milioane de aparate în 2017. Apple, Microsoft, Google, Amazon, Facebook și o pletoră de firme mai mici investesc enorm și caută intens care va fi viitoarea platformă. Aceasta nu va înlocui telefoanele inteligente (la fel cum acestea nu au înlocuit calculatoarele personale), ci vor conviețui cu ele, dar vor fi, probabil, mult mai populare.
În mare parte, atenția investitorilor și a eforturilor inginerilor se îndreaptă spre o combinație între realitatea virtuală (VR) și realitatea amplificată (AR), care începe să fie numita realitate extinsă (ER, uneori XR). Amintesc cititorilor rubricii noastre că dispozitivele VR îi transportă pe cei care le folosesc (majoritatea, participanți în jocuri sau experiențe senzoriale legate de artă sau fantezie) în spații artificiale imaginate de ingineri și graficieni, în timp ce aparatele AR sunt adăugate dispozitivelor vizuale (căști, ochelari, binocluri, microscoape) și furnizează prin intermediul programelor de recunoaștere a formelor și a informației înmagazinate pe Internet date despre lumea înconjurătoare. Ceea ce este nou în ultimii ani este în primul rând o evoluție tehnologică spectaculoasă în direcția miniaturizării aparaturii, care se aproprie de dimensiunile portabilității (wearables). Vânzarea aparaturii este și va fi o sursă de venituri consistentă. Atenția strategilor este însă îndreptată spre piața complementară, cea a aplicațiilor. Apple și Google s-au poziționat ca lideri în piața de telefonie mobilă (Google chiar și fără a fabrica telefoane) deoarece ei percep un procentaj din orice descărcare de aplicații din ‘magazinele’ lor de software. Ceva similar încearcă să facă și Facebook, după ce își materializează investiția făcută în firma de terminale VR Oculus, ale cărei produse le perfecționează, rafinează și miniaturizează continuu, și care domină cu 80% din vânzări piața de VR. Metaverse, anunțat cu două luni în urmă de Mark Zuckerberg, aspiră să devină universul informatic dominant de peste câțiva ani. Microsoft consideră ER ca una dintre cele trei direcții strategice ale sale, celelalte două fiind inteligența artificiala și calculul cuantic. Vor reuși aceste firme să se elibereze de dependența de telefonia mobilă, transformând casca sau ochelarii ER în terminalul viitorului? Mai există câteva alternative ‘wearables’, cum sunt ceasurile inteligente. Sau poate că telefoanele din buzunare vor deveni serverele personale de aplicații de peste câțiva ani? Competiția a început deja, ea este în plină desfășurare. Vom urmări și vom discuta.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)
