‘Să trăiești în vremuri interesante’ este o expresie deseori citată ca fiind un tradițional blestem chinezesc. Deși aparent o binecuvântare, expresia este în mod normal folosită ironic; viața este mai bună în „vremuri neinteresante”, de pace și liniște, decât în cele „interesante”, care sunt de obicei perioadele de conflict. Precum pentru multe alte expresii și citate cu circulație largă și atribuire incertă, nu există o confirmare istorică. Citatul apare pentru prima dată menționat într-un articol din ziarul englez „The Yorkshire Post” în martie 1936, într-o relatare a unei cuvântări ținute de politicianul englez Sir Austen Chamberlain (fratele lui Neville Chamberlain, faimosul prim-ministru al concilierii) despre situația politică încordată din Europa. Austen Chamberlain (fost ministru de externe, câștigător al Premiului Nobel pentru pace pentru contribuția la semnarea Pactului de la Locarno în 1925, care asigurase vremelnic, pentru mai puțin de un deceniu, liniștea în Europa) îl cita la rândul său pe tatăl său, și el politician și, pentru o vreme, ambasador în China. Cuvintele acestea nu se regăsesc însă în nicio sursă chinezească. Mesaje asemănătoare există însă. Cel mai vechi text ar putea fi o colecție de povestiri în limba chineză vernaculară, care a fost compilată și publicată la Suzhou în 1627. Două dintre povești conțineau o maximă care exprima o preferință sumbră pentru vremuri de pace și stabilitate față de cele cu război și conflicte. În povestea „Negutătorul de ulei o cucerește pe regina florilor”, personajele principale au fost alungate de acasă de război. Ele își exprimă jalea în următorii termeni: ‘Mai bine să fii câine în zile de pace decât om în timp de război!’
De lipsa vremurilor interesante nu ne putem plânge nici noi. Săptămâna trecută scriam despre aventura nouă a lui Elon Musk la Twitter. Revista ‘Economist’ din această săptămână dedică un grupaj de articole crizelor prin care trec majoritatea giganților hi-tech, sub titlul ‘What Went Wrong?’. Vom discuta despre acestea în săptămânile următoare. Astăzi propun să ne concentrăm pe soarta a două firme ale căror activități sunt influențate de marea concurență dintre Statele Unite și China, care în anumite domenii a atins sau se aproprie de situații conflictuale. Globalizarea, cu avantajele și cu dezavantajele sale (reale sau imaginate de criticii săi), a cedat locul în ultimul deceniu unei competiții acerbe. Lumea pare să se îndrepte – din nou – spre o bipolaritate similară celei din vremea Războiului Rece. Există, desigur, multe deosebiri, dar și asemănări care nu pot fi ignorate. Ambițiile globale ale Chinei au crescut vizibil în perioada președinției lui Xi Jinping, iar acesta și-a asigurat ceea ce pare a fi dominația pe viață la conducerea Chinei. SUA și China au interese antagoniste în zone critice ale planetei cum ar fi Taiwan sau Ucraina. Politica zero-Covid a izolat în mare măsură China de restul lumii, restrângând circulația persoanelor. Războaiele vamale și sancțiunile reciproce începute în timpul mandatului prezidențial al lui Trump au continuat și sub administrația democrată. În ziua în care scriu acest articol este așteptată o întâlnire între președinții Biden și Xi, prima dintre președinții Statelor Unite și Chinei de vreo câțiva ani. Nu cred că această întâlnire va duce la schimbări spectaculoase, nu pe termen scurt în orice caz. Suferă și vor continua să fie atinse acele companii care au mizat în mare măsură pe globalizare, au inițiat programe de colaborare în domeniul producției și transferurilor de tehnologie și s-au bazat în planurile lor de afaceri pe vânzări în piețele naționale ale rivalilor sau ale aliaților acestora. Voi trece în revistă astăzi două cazuri bine cunoscute: o firmă americană – Apple; și o firmă chineză – Huawei.
Apple, firma înființată de Steve Jobs pe 1 aprilie (!) 1976, a înregistrat un succes fenomenal în ultimele doua decenii. Vânzările au crescut de 70 de ori și valoarea acțiunilor de 600 de ori. Chiar și căderea pieței de hi-tech din ultimul an pare să o fi influențat mai puțin, valoarea actuală la bursă fiind doar cu vreo 20% mai redusă față de acum un an, în timp ce alți giganți și-au pierdut până la 75% din valoarea de piață. Rezultatele trimestriale ale lui Apple, anunțate la sfârșitul lui octombrie, au reprezentat unul dintre puținele pachete de știri bune. Vânzările au crescut cu 8% față de anul trecut, cifră care, împreună cu cea a profiturilor, a depășit estimările experților de la burse. Ceea ce nu toată lumea știe este faptul că aceste succese se datorează în mare măsură relației strânse dintre Apple și China. Producția firmei în proporție de peste 90%(incluzând aparatele de larg consum și componentele lor) este fabricată și asamblată în China. Imensa piață de consum a acestei țări reprezintă și o parte însemnată din venituri. Strategia aceasta i se datorează în mare măsură lui Tim Cook, care ocupase poziția de director de operații, înainte de a prelua în 2011 conducerea firmei. Cook întreținea relații excelente cu oficiali și oameni de afaceri din China, vizitând des, până în 2019, această țară. Trebuie menționat faptul că Apple a făcut și concesii pentru a păstra relații bune cu guvernul chinez: de exemplu, a acceptat să scoată anumite aplicații de pe telefoanele și laptopurile vândute în China, și a fost de acord cu păstrarea în China a informației despre utilizatorii locali, ceea ce înseamnă potențial acces autorităților la informația individuală.
Lucrurile s-au schimbat la sfârșitul deceniului trecut, și acest proces se accelerează. Tim Cook nu a mai fost văzut în China din 2019, în schimb a făcut vizite în India și Vietnam, unde Apple dorește să mute o parte din producția sa. În fapt, ne putem întreba de ce aceste schimbări se petrec atât de târziu. Schimbările politice din China și politica strictă a acestei țări în combaterea pandemiei au impus necesitatea ca firmele care colaborează cu China în producție să adopte un Plan B sau o politică numită ‘China + 1’ în ceea ce privește furnizorii. În anii pandemiei, politicile de izolare au dus la întârzieri și la blocări repetate în lanțurile de aprovizionare. Nu mai este nici atât de ieftin să produci în China, în condițiile în care salariile în industrie s-au dublat în ultimul deceniu. Cea mai mare amenințare vine însă din partea curentelor geopolitice. În raportul președintelui Xi la congresul partidului comunist, a fost menționat de cinci ori faptul că partidul și guvernul vor avantaja producția internă chineză, adică pe competitorii locali ai lui Apple. În 2015, piață chineză reprezenta 25% din totalul vânzărilor lui Apple. Cifra aceasta s-a redus la 19% în actualul an financiar, și tendința de scădere va continua. În același timp, barierele de transfer tehnologic fac ca cele mai perfecționate patente americane să nu poată fi folosite în China, iar unii dintre furnizorii chinezi să fie incluși pe ‘lista neagră‘ ce include companiile cu care nu este recomandat să faci afaceri. Reducerea nivelului de integrare și colaborare cu China este o tendință strategică pe care Apple este obligată să o adopte. Este justificată și economic, și politic. Vor beneficia în special Vietnamul, India și Taiwanul, țări în care iau naștere parcuri industriale cu facilitați de proiectare și producție care lucrează sau vor lucra pentru Apple. Procesul este unul de lungă durată. În 2025, 25% din produsele lui Apple vor fi fabricate în afara Chinei. 75% încă vor proveni din China. Direcția este însă clară.
De cealaltă parte a oceanului (Pacific), firma chineză Huawei se confruntă cu un gen foarte diferit de probleme. Fondată în 1987, într-un apartament din Shenzen, de Ren Zhengfei, fost ofițer în Armata Populară de Eliberare, firma s-a specializat la început în producția de centrale telefonice. Profitând din plin de liberalizarea economică, Huawei a devenit în decursul a trei decenii unul dintre marii producători de echipamente de telecomunicații și de telefonie mobilă din lume. În 2012, a devenit producătorul numărul 1 de echipamente de telecomunicații, iar în 2020 deținea aproximativ 30% din piața mondiala, mai mult decât competitorii săi scandinavi Ericsson și Nokia împreună. În 2018, a devenit numărul 2 în producția de telefoane mobile ‘inteligente’, depășind vânzările lui Apple, iar în 2020, pentru o vreme, numărul 1, depășind firma Samsung. Ceea ce au reușit însă Ren Zhengfei și echipa lui să facă a fost să creeze un gigant global, concurent de la egal la egal cu firmele de vârf americane, europene și japoneze. Huawei a înființat centre de proiectare și fabrici de producție în SUA, Canada, Europa și în multe alte țări din lume și și-a creat o piață substanțială în țările în curs de dezvoltare.
Problemele firmei Huawei au început în momentul în care guvernul american a declarat că gigantul chinez reprezintă un risc pentru securitatea națională din cauza legăturilor strânse cu Armata Populara de Eliberare și a legislației chineze, care obligă toate firmele să dezvăluie informația internă autorităților. Aceasta poziție a fost confirmată de trei sau mai multe administrații succesive și a dus la interzicerea folosirii în Statele Unite a echipamentului de comunicații mobile 5G produs de Huawei. Aceeași recomandare a fost făcută și este urmată și de aliații Statelor Unite din America de Nord, Europa, Marea Britanie, Japonia, Australia. În plus, sunt aplicate restricții de export de tehnologie, care fac ca cele mai avansate componente 5G fabricate sau proiectate in America să nu poată fi cumpărate de Huawei și de alte firme din China. Nici telefoanele mobile fabricate de Huawei nu pot fi legate la rețele 5G din aceleași motive și în urma faptului că a fost restricționată și folosirea sistemului de operare Android. Rezultatul a fost o scădere brusca, de 30%, a vânzărilor în 2021, după mulți ani de creștere neîntreruptă. În 2022, cifrele par ceva mai bune, dar revenirea pare să se bazeze pe stocuri existente de componente electronice și pe vânzări în piața internă.
Huawei a devenit un fel de caz de studiu al eficienței sancțiunilor americane, în condițiile concurenței dintre cele două mari supraputeri ale secolului XXI. Ren Zhengfei, care are astăzi 78 de ani, a chemat într-un memoriu intern la strângerea rândurilor pentru ca Huawei să poată supraviețui. Are loc și o restructurare internă și o reorientare a profilului de producție și vânzări. Prioritatea va fi acordată pieței interne și celei din țările în curs de dezvoltare din Africa, America Latină sau Asia. Serviciile și produsele oferite vor fi și ele diversificate. De la o focalizare bipolară (telecomunicații și telefoane mobile), Huawei evoluează spre ramuri industriale noi, precum energia curată, electronica automobilelor electrice sau irigațiile, și spre servicii precum sisteme de depozitare și calcul în ‘nori’. Legăturile bune cu armata și cu guvernul vor fi folosite pentru a câștiga contracte importante cu guvernele locale într-o țară în care acestea sunt printre clienții cei mai buni. Fiind o firmă particulară, Huawei nu este așa de sensibilă la variațiile bursei, iar rezervele financiare par destul de adânci pentru a permite o reinvestire în cercetare și proiectare în jur de 20% din venit, care ar fi invidiată de majoritatea firmelor de oriunde din lume. Sancțiunile par într-adevăr să fi afectat serios firma pe termen scurt, dar nu trebuie ignorat că asemenea provocări generează răspunsuri care, combinând resursele umane și financiare, pot avea rezultate semnificative în viitorul nu prea îndepărtat. Huawei nu pare să-și fi spus ultimul cuvânt.
Lumea de astăzi este foarte diferită de cea de acum 5 ani sau 10 ani. Evenimentele geopolitice vor continua să influențeze tehnologia și comerțul. Globalizarea poate că nu a murit, dar ea trebuie gândită altfel. Apple și Huawei sunt exemple semnificative și va fi mai mult decât interesant să le urmărim în viitorii ani.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)
