Am scris de mai multe ori în ultimii câțiva ani despre Elizabeth Holmes. La 35 de ani a avut deja timp să trăiască atâtea evenimente câte alții adună în zece biografii. A fost considerată una dintre cele mai promițătoare nume ale industriei hi-tech americane și a generat speranțe de schimbare în bine a vieții a milioane de oameni, pentru a deveni apoi un nume compromis, un simbol al multora dintre fenomenele și stările de lucruri care pun sub semnul întrebării modelul economic și modul de operare al industriilor noi. A fost lăudată și adulată vreme de un deceniu, pentru a deveni în ultimii ani subiectul bârfelor și disprețului presei și al opiniei publice. Era cu cinci ani în urmă cotată ca una dintre tinerele miliardare ale Americii pentru a fi acum în stare de faliment. Povestea vieții ei nu s-a încheiat încă, dar filmele deja au apărut. ‘Inventatoarea – Goana după sânge în Valea Siliciului’ este titlul primului dintre ele, un documentar produs de rețeaua americană de televiziune pe cablu și satelit HBO. Preiau pentru articolul meu acest titlu senzațional pentru a scrie despre film, dar mai ales pentru a actualiza pentru cititorii rubricii CHANGE.WORLD informațiile despre acest caz, care este totodată extrem și tipic pentru unele dintre fenomenele care se petrec în industria americană în ultimii zece ani.
Regizorul filmului este Alex Gibney, autor, producător și realizator de documentare care se ocupă de unele dintre cele mai delicate afaceri de fraudă din istoria americană a ultimelor decenii. Între cazurile abordate în filmele sale, cele mai cunoscute se află afacerea Enron soldată, în 2001, cu prăbușirea și falimentul uneia dintre cele mai mari corporații producătoare de energie electrică din Statele Unite, și activitățile mai mult sau mai puțin oculte ale bisericii scientologice. Gibney este un admirator declarat al filmului ‘Îngerul exterminator’ realizat în 1962 de regizorul spaniol Luis Bunuel, un film cu tente suprarealiste, care descrie în mod alegoric secretele ascunse și macabre ale aristocrației. Într-un fel, pare a fi și tema multora dintre filmele sale, doar că la începutul de secol 21 aristocrația nu mai este legată de titluri nobiliare sau de castele moștenite de la o generație la alta, ci de poziții de forță câștigate prin inventivitate, inițiativă și șansă, în universul super-competitiv al industriei tehnologiilor avansate. Secretele, intrigile și corupția nu lipsesc însă nici aici.
Prima parte a poveștii vieții lui Elizabeth Holmes pare o idilă, care este redată la începutul filmului. În fapt, deși este vorba despre o poveste cu o continuare cunoscută de spectatori, primele câteva zeci de minute par a fi mai degrabă un film de reclamă despre tânăra minune care inventează un procedeu magic care ușurează analizele de sânge pentru pacienți și reduce la o fracțiune prețul acestora. În fapt, este doar pregătirea pentru ceea ce va urma. Până atunci, ni se reamintește că Elizabeth Holmes și-a părăsit studiile înainte de a obține prima diplomă universitară. A urmat în asta exemplele ilustre ale lui Bill Gates, Mark Zuckerberg și, mai ales, Steve Jobs, care se pare că era pentru ea un model nu numai în felul în care își administra afacerile, dar și în crearea unui stil și a unei mărci comerciale distincte (cea ce americanii numesc ‘brand’). Și totuși, Elizabeth Holmes nu a plecat chiar de la zero. Tatăl ei ocupase o poziție de conducere nu în altă parte decât la compania Enron, căreia Gibney i-a dedicat unul dintre filmele sale precedente; ambii părinți aveau relații în lumea politicii și a afacerilor. Familia a susținut-o și aceste legături au fost folosite. În perioada de glorie a companiei sale Theranos, din comitetul de directori făceau parte personalități, precum foștii secretari de stat George Shultz și Henry Kissinger, iar printre suporterii săi alături de care își promovase public ideile și tehnologia se aflau fostul președinte american Bill Clinton și Joe Biden, vice-președinte în perioada Obama. Nu era deci exact o poveste gen ‘rags to riches’, cel puțin nu în ceea ce privește partea de ‘rags’ (zdrențe).
Numele ‘Edison’ apare de mai multe ori în documentarul HBO, în două contexte diferite. Era, în primul rând, numele mașinii minunate, ale cărei dimensiuni erau comparabile cu cele ale unei mașini de preparat cafea espresso, și care îngloba tehnologia prin care firma urma să facă peste 240 de analize de sânge diferite, folosind una sau cel mult câteva picături de sânge extrase din degetul fiecărui pacient. Gata cu acele și seringile care scot sânge din vene, gata cu eprubetele necesare depozitării și transportului în laboratoare. Viziunea ultimativă vândută consumatorilor era că un astfel de aparat va putea fi instalat în fiecare casă. Testele medicale vor putea fi efectuate oricând și de oricine. Avea să dispară durerea, costurile urmau să fie reduse la o fracțiune, dar mai ales fiecare dintre noi va putea detecta mult mai devreme semnele unor boli care puteau fi fatale. Viziunea propusă de Theranos și Elizabeth Holmes propunea o adevărată revoluție în industria analizelor medicale și înlocuirea în multe cazuri a tratamentelor lungi și costisitoare cu prevenție. O singură mare problemă: tehnologia nu funcționa. Aici ne întâlnim din nou cu Edison. Inventatorul fonografului, al aparatelor de proiecție cinematografică și al becurilor cu filament incandescent în producție industrială fusese și el la vremea lui adeptul zicalei ‘fake it until you make it’ (deși nu el a inventat-o). Invenția care i-a lansat celebritatea, becul cu incandescență, nu a avut până în ultimul moment înainte de termenul final de lansare un procedeu stabil de fabricație. Diferența este că eșecul i-ar fi adus lui Edison falimentul personal. În cazul lui Theranos însă, în domeniul aplicațiilor medicale, rezultatele false furnizate de aparatura nefuncțională care purta numele lui Edison au pus în pericol sănătatea și chiar viețile pacienților.
Astăzi, majoritatea celor care comentează acest caz sunt de părere că am avut de-a face cu una dintre poveștile cele mai curioase de ascensiune frauduloasă bazată pe false premize științifice și tehnologice, urmată de o prăbușire la fel de spectaculoasă. Se pune întrebarea cum a fost posibilă o astfel de înșelătorie și ce mecanisme de protecție trebuie puse în acțiune pentru a preveni asemenea evenimente în viitor. Unul dintre comentatorii care apar în film și încearcă să explice fenomenul este psihologul și economistul Dan Ariely, care subliniază pe de-o parte că investitorii care au făcut posibil proiectul au căzut pradă nu numai unor planuri economice și tehnologice frumos ambalate dar lipsite de substanță, dar și unei mentalități care dă prioritate spectaculozității invenției și rentabilității economice promise, în dauna cercetării și validării aprofundate a faptelor. Un alt fenomen este cel legat de cultura corporatistă. Ca multe alte companii start-up, care par la un anumit moment să reușească și cresc în mod spectaculos, și Theranos a trecut în foarte scurtă vreme de la un model de companie mică la o structură corporatistă, cu o disciplină ierarhică și juridică, cu acorduri de păstrare a secretului și cu avocați puternici care amenință să-i urmărească pe cei care îndrăznesc să ridice vocea când ceva nu pare să fie în regulă. Adevărații eroi – pozitivi – ai filmului sunt cei doi sau trei salariați ai firmei care au avut curajul să părăsească la timp compania și să avertizeze despre ceea ce se întâmplă în interior. Există însă aici multe echilibre fragile, pe care industria din Valea Siliciului va trebui să le analizeze. Cum pot fi mai bine verificate invențiile, planurile tehnologice și cele de afaceri, fără că aceste validări și verificări să devină o frână în dinamică economică și viteză de implementare a ideilor noi, esențiale în piețele hi-tech atât de competitive? Cum poate cultura internă a companiei să încurajeze critica și să-i protejeze pe cei care o practică în mod constructiv, evitând însă că aceasta să devină un factor de încetinire a proceselor interne? Modelul de afaceri al lui Elizabeth Holmes era Steve Jobs, care nu era nici el faimos pentru receptivitate la critică, și avea în schimb un ego enorm pe măsură talentului și influenței sale. Acest model nu este însă aplicabil și nu funcționează întotdeauna cu succes.
Povestea lui Theranos și a întemeietoarei sale reprezintă un avertisment și un grav semnal de alarmă pentru o industrie care este uneori prea ușor fascinată de idei revoluționare (disruptive, cum le place să fie numite în Silicon Valley) și de personalitățile carismatice care le predică. Am urmărit de-a lungul anilor evoluția lui Elizabeth Holmes și a firmei Theranos. Filmul mi-a permis să o văd cum își prezenta ideile și cum interacționa cu partenerii de afaceri și cu investitorii. Crearea unei viziuni promițătoare, dublată de o personalitate cu capacitatea de a convinge sunt calități pe care ‘inventatoarea’ le-a ridicat la nivel de artă. Vocea gravă, îmbrăcămintea elegantă, ochii mari care nu clipeau niciodată – totul pare studiat și executat impecabil. Din păcate, spre deosebire de alte povești de succes, spre deosebire de Apple al lui Steve Jobs, pe care ea dorea să-l emuleze, în spatele poveștii și a promisiunilor era foarte puțină substanță, atât de puțină, încât bănuielile de fraudă au dus la trimiterea în justiție. Cazul va începe să fie judecat în 2020. Dacă va fi găsită vinovată, Elizabeth Holmes este pasibilă de o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, la fel ca partenerul ei Ramesh „Sunny” Balwany, președintele și COO al lui Theranos în perioada de glorie. Povestea vieții ei deci continuă, deși compania este desființată, și viziunea unui sistem medical de genul celui preconizat de ea este, cel puțin pentru o vreme, îngropată. Ah, da, și filmul de la Hollywood, cu Jennifer Lawrence în rolul principal, se află în producție și va avea premiera probabil tot in 2020.
