Autoarea cărții ‘Povestea secretă a speciei umane – Cum ne sunt modelate identitatea și viitorul de ADN și de istorie’ publicată în 2014 și apărută la noi în 2019 la Editura Humanitas este ziarista Christine Kenneally. Născută în Australia în 1968, se află la a doua sa carte. Cartea de debut, ‘Primul cuvânt’, publicată în 2007 se ocupă de legăturile dintre lingvistică și istorie. În volumul publicat acum, care este vizibil rezultatul unei documentări excelente și a unui mare număr de interviuri cu experți și persoane legate de temele abordate în carte, Christine Kenneally abordează o altă disciplină care influențează și oferă noi instrumente de cercetare istoriei și cunoașterii individuale a lumii și societății din jur – genetica. Tema este incitantă, lectura cărții este pasionantă în multe momente, și cititorul care urmărește cele două domenii – istoria și genetica – are ocazia să afle multe lucruri noi din lectura cărții, unele surprinzătoare.
Genul acesta de demers care încearcă să explice istoria prin intermediul informației și uneltelor oferite de științe complementare nu este nou. Cel mai faimos exemplu este desigur cel al psihanalizei. Începând cu întemeietorul acesteia, Sigmud Freud, și continuând cu discipolii săi mai vechi și mai recenți, au fost încercate interpretări psihanalitice ale fenomenelor istorice, sociale, culturale, la nivel personal dar și generalizări la nivelul grupurilor sociale mai mici sau mai mari sau chiar dincolo de acestea. Se impune precauție, cu atât mai mult cu cât genetica este o știință care se află la începuturile sale, iar datele ei trebuie interpretate cu atenție deoarece rezultatele testelor genetice sunt de multe ori statistice și nu concluziv deterministe:
‘Până la urmă, toată lumea care apelează la testele genetice referitoare la istoria familiei sau la propria sa situație medicală ar trebui să știe că știința pe care se bazează, oricât ar fi de bogată și interesantă, se află de-abia la început. Acest moment este pentru știința genomică ceea ce erau anii ’70 și ’80 pentru computere. Pe atunci, Steve Wozniak, Steve Jobs și toți eroii necunoscuți ai erei digitale își construiau în garaj primele protocomputere personale. În zilele noastre majoritatea dintre noi folosim în fiecare zi nu unul sau două, ci mai multe aparate digitale. Dacă toate computerele din lume s-ar bloca, lumea nu ar mai funcționa. Cei ce se folosesc de servicii genetice trebuie să tolereze un anumit grad de incertitudine, în măsura în care știință avansează. Însă în ceea ce privește genomul probabil că anumite incertitudini vor exista întotdeauna.’ (pag. 374)
Călătoria intelectuală la care ne invită Christine Kenneally are că temă principală modalitățile în care ADN-ul uman și știința geneticii influențează societatea (la nivel macro și la nivel individual) și felul în care societatea influențează ADN-ul. Dacă prima parte este oarecum intuitivă, ceea de-a doua are nevoie de demonstrație, și aceasta va deveni evidentă pe măsură ce avansăm în lectură. Primele capitole ale cărții sunt însă dedicate ramurii oarecum ezoterice a studiului istoric care este genealogia. Aceasta are nevoie, în opinia autoarei, de o reabilitare în societatea modernă. Afirmația aceasta mărturisesc că m-a surprins, dar argumentele Christinei Kenneally sunt solide. Genealogia, pe care o consideram ca o disciplină onorabilă care caută să descopere și să documenteze orginea familiilor (regalității, nobilimii, dar și a oamenilor de rând) a fost pe larg folosită în ultimul secol și jumătate în scopuri discriminatorii politice și rasiale. Termenul de ‘genetică’ a fost introdus în 1906 de omul de știință englez William Bateson, și această nouă știință s-a bazat pe trei piloni principali în prima sa perioadă: ereditatea, evoluția, și eugenia (selecția genetică artificială). Selecția genetică, pe care Kenneally o numește ‘cea mai rea idee din istorie’, are o vechime istorică dovedită, una dintre primele sale formulări teoretice apărând în ‘Republica’ lui Platon. Exemplul cel mai cunoscut este reprezentat desigur de legile rasiale din perioada nazistă în Germania sau cea fascistă în alte țări ale Europei în prima jumătate a secolului 20, dar vom găsi în carte nu puține exemple de teorii de inginerie genetică care proliferau și în Statele Unite, Anglia, Australia. În unele dintre aceste țări eugenia sub diverse forme inclusiv sterilizările forțate era legiferată si practicată.
Christine Keneally examinează câteva dintre cazurile în care istoria originilor familiilor a fost studiată și documentată în mod detaliat și pune întrebări în legătură cu felul în care informația despre ascendență a fost descoperită, despre ceea ce generațiile precedente au transmis celor care au venit după ele, și despre ceea ce au trecut sub tăcere. Australia, țara sa natală, este exemplul pe care îl cunoaște cel mai bine, și în cursul cercetării autoarea descoperă chiar în familia sa detalii genealogice care nu îi erau cunoscute. Tasmania, provincia insulară din sudul Australiei, unde în prima jumătate a secolului 19 au fost deportați deținuții considerați cei mai periculoși, este un caz extrem, al unei insule care încercase să-și uite istoria, acesta fiind prețul încercării (reușite de altfel) de a creea o societate nouă pornind de la ce este mai rău în alta. Am vizitat Tasmania acum doi ani, este unul dintre locurile cele mai liniștite și cele mai civilizate din lume pe care mi-a fost dat să le văd, o dovadă, cred eu, că tendințele de criminalitate și de imoralitate nu se transmit în masă, și dacă ele se transmit importanța lor este relativ redusă în comparație cu influența condițiilor sociale și economice. Alt exemplu al unei istorii genealogice uitate în mare măsură, a cărei recuperare a început numai în ultima jumătate de secol sunt irlandezii. Din cei 70 de milioane de locuitori ai planetei care își asumă o ascendență irlandeză doar vreo cinci milioane trăiesc astăzi în Irlanda, și cea mai mare parte au pierdut informația de dinainte de Marea Foamete care a redus fizic populația insulei, a produs o emigrare în masă, și o discontinuitate istorică, culturală și lingvistică. Mai puțin explorată în carte este genealogia evreiască pe care am avut ocazia să o cunosc din alte surse, și ea confruntată cu un eveniment apocaliptic – Holocaustul -, cu pierderea arhivelor în Europa evreiască distrusă în cel de-al doilea război mondial, și cu zidul de tăcere al supraviețuitorilor. Prejudecățile rasiale și tendințele de xenofobie par și ele să fie transmise în anumite zone din Europa. Orașele din spațiul germanic în care au avut loc pogromuri anti-evreiești în timpul Marii Ciume din secolul 14 au înregistrat cu 600 de ani mai târziu un număr de atrocități rasiale și de evenimente antisemite considerabil mai ridicat decât orașele în care nu existau populație evreiască sau în care nu fuseseră consemnate pogromuri anti-evreiești in Evul Mediu.
Elementele de bază ale geneticii sunt prezentate într-un capitol cam pe la mijlocul cărții. Este bine că ele sunt reamintite, deși nu este explicația cea mai clară pe care am citit-o în acest domeniu. Ar fi ajutat cred câteva ilustrații, și poate și un glosar. Un indice de nume și termeni cu trimiteri la paginile din text unde apar acestea reprezintă singurul aparat critic al cărții.
Sunt furnizate informații interesante despre culegerea și păstrarea informației genealogice. Istoric cea mai însemnată colecție de date genealogice a fost construită de Biserica Mormonă, în a cărei credință există concepția convertirii și botezarii retroactive a tuturor strămoșilor. În acest scop, de aproape două secole, voluntarii mormoni culeg și înregistrează datele genealogice nu numai ale familiilor lor ci și ale altor populații și credințe, când și unde li se permite. Mai nou au apărut aplicații internetice, baze de date genealogice, unele gratuite, altele contra cost. În ultimii ani au apărut și probleme legate de confidențialitatea informației personale genealogice și genetice. M-a surprins însă că nu este menționat în carte arborele genealogic cel mai celebru și cel mai tipărit în istorie – cel din Biblie. Noul Testament începe cu descrierea arborelui genealogic al lui Iisus, descendent din regii vechiului regat evreiesc, la rândul lor descendenți din primii profeți – 42 de generații între Avram și Iisus, după Evanghelia lui Matei!
Teza principala în ‘Povestea secretă a speciei umane’ este că genetica și istoria se combină și se complementeaza la nivel macro și la nivel personal. Unul dintre exemplele cele mai spectaculoase menționate în carte este harta genetică a Marii Britanii întocmită de matematicianul Stephen Leslie și interpretată de arheologul Mark Robinson. Distribuția genomului locuitorilor actuali ai Marii Britanii cu caracteristicile moștenite de diferitele grupuri etnice care au ajuns în insulele britanice și le-au populat de-a lungul timpului a fost apoi suprapusă pe hărțile istorice ale regatelor și comitatelor din perioada dintre retragerea romanilor din Anglia (anul 410) și domnia primului rege normand (William Cuceritorul, 1066). Rezultatele sunt apoi interpretate pentru a da răspuns unuia dintre marile mistere ale istoriei Evului Mediu – care dintre populațiile romanice (și ei de fapt în majoritate descendenți din Galia) și saxone a fost dominantă într-o epocă din care nu au rămas aproape deloc documente scrise și foarte puține urme materiale? Cei interesați vor găsi răspunsul în carte. Ne putem imagina oare un studiu similar în legătură cu populația de astăzi a Transilvaniei? Ar putea analizele genetice da un răspuns decisiv enigmei istorice și disputelor dintre istoricii români și cei maghiari legate de cele petrecute în Ardeal în timpul ‘mileniului întunecat’? Iată o temă de cercetare pentru istoricii si geneticienii viitorului.
Însăși istoria primilor oameni și a migrațiilor prin care specia umană s-a răspândit din Africa pe celelalte continente populate primește noi dimensiuni datorită cercetărilor genetice. Încep să fie elucidate mistere istorice care nu aveau explicații. Dacă originea speciei umane se află în Africa și migrația din Africa a avut loc acum cam 60 de mii de ani, creând un efect de ‘gât de sticlă’ în evoluție (un grup relativ mic și izolat cu mulți descendenți de-a lungul generațiilor), atunci cum se explica osemintele umane găsite în Creta și Israel și datate între 100 și 130 de mii de ani? Analizele genetice demostrează că este vorba fie despre migrații anterioare, fie despre ramuri noi ale arborelui genealogic al omenirii de astăzi:
‘Ne-am imaginat migrația din Africa ca pe o călătorie eroică a unui mic grup de aventurieri temerari ce pornește către necunoscut. Însă acum se pare că nici măcar atunci nu exista un “pământ al nimănui”. Locuitorii acestei planete nu includeau doar neanderthalieni sau denisovani, ci cel puțin încă o populație misterioasă: așa-zișii “hobbiți”. O specie umanoidă de talie mică ce a existat până acum 13.000 de ani pe una dintre insulele indoneziene.’ (pag. 309)
Fiecare dintre noi este purtătorul unui cod genetic de o mare complexitate. Suntem cu toții biblioteci ale unor fragmente de informație moștenite de la cei din ascendența noastră biologică, și a modificărilor care au avut loc în timpul vieților lor și a vieților noastre. Moștenirea nu este însă perfect deterministă, ci statistică. Istoria ‘mare’ este legată de istoria personală a fiecăruia dintre noi.
‘Istoria genetică nu urmărește doar evenimentele majore ale trecutului și viețile câtorva personalități marcante, ci construiește imaginea istoriei bucată cu bucată, individ cu individ. Iar acest lucru nu numai că te ajută să vezi în adâncul îndepărtat al istoriei lumii, ci și să descoperi de unde vine ADN-ul tău și ce urme ți-au lăsat strămoșii în propria ta alcătuire genetică. ‘ (pag. 250)
‘ … arborele nostru genetic personal nu este același lucru cu cel genealogic, ceea ce înseamnă că nu toți strămoșii noștri direcți au contribuit la genomul pe care îl avem acum.’ (pag. 266)
Fiecare dintre noi purtăm informația generațiilor precedente, de la cei mai vechi până la cei mai recenți strămoși, dar moștenirea nu este numai genetică, ci și socială și culturală. Din ascendență moștenim caracteristici asemănătoare cu cei care ne-au precedat, dar și markeri genetici și excepții care nu au nimic de-a face cu aceste trăsături.
‘ADN-ul nu este numai un document istoric ci și materia din care suntem alcătuiți – un set de instrucțiuni pentru construirea și funcționarea corpului fiecăruia. ADN-ul ne modelează stările, comportamentul și aspectul fizic, iar toate aceste calități determina felul în care ceilalți ne tratează. … În măsura în care vom învăța cum să interpretăm corpul uman în contextul codului său genetic, vom începe să înțelegem cum soarta, alegerile strămoșilor și imensa călătorie a ADN-ului de-a lungul erelor ne afectează viața chiar în aceste clipe.’ (pag. 320)
Ediția de la Humanitas este tradusă de Andrei și Ancuța Bontaș. Traducerea nu mi-a produs prea multe greutăți în lectură, dar nu am putut să nu remarc câteva neglijențe evidente datorate probabil grabei (‘porcușor de Guinea’ în loc de ‘cobai’, ‘bilioane’ în loc de ‘miliarde’) care nu ar fi trebuit să treacă filtrele reviziei editoriale. Problema principala a acestei ediții a cărții Christinei Keneally este însă alta. Ea apare cu cinci ani după publicarea cărții, și acești cinci ani înseamnă enorm de mult timp într-un domeniu științific atât de nou și de dinamic cum este genetica. S-au întâmplat multe evenimente semnificative în acest interval. De exemplu a fost concluzionat practic proiectul construirii secvenței complete a genomului uman. Au apărut noi aplicații ale geneticii în ceea ce privește medicina personalizată. Au fost inventate și perfecționate tehnici legate de chirurgia genetică. Dintre premiile Nobel în medicină, chimie și fizică atribuite în ultimii doi ani, o mare parte sunt legate de aspecte ale biofizicii, chimiei și aplicațiilor medicale ale geneticii. În același timp au apărut conflicte și dispute legate de păstrarea informației genetice personale și de utilizarea acesteia în scopuri științifice, dar și sociale și chiar și politice. Una dintre concluziile principale ale acestei cărți este că genetica nu a fost niciodată departe de controverse, și acest lucru nu se va schimba în viitor. Această carte oferă informații interesante și este un bun punct de introducere în acest domeniu. Trebuie însă citită curând, și apoi informația va trebui actualizată cu lecturi ulterioare. Într-un domeniu atât de fluid și de dinamic cum este genetica, o ediție de referință nu are șanse să apară în viitorul apropiat.