Viii și morții (Carte: Ahmed Saadawi – Frankenstein în Bagdad)

Irakul se află de mai multe decenii în centrul atenției comentatorilor politici și a presei internaționale, și imaginea pe care o avem despre această țară este departe de a fi pozitivă. Hibridul statal născut cu un secol în urmă din deciziile politicienilor țărilor învingătoare în Primul Război Mondial pare să fie bântuit de sectarism religios, teroare politică, dezbinări și prăpăstii interne care toate duc la o permanentă instabilitate și stare de violență. Foarte puțin se știe despre tradiția culturală a acestei părți a lumii, despre coexistența diferitelor religii și populații în zona care a fost cândva, cu milenii în urmă leagănul civilizației. Atunci când din Irakul sfâșiat de războaie apare un scriitor ca Ahmed Saadawi și o carte stranie, puternică, greu de lăsat din mână la lectură și greu de uitat după aceea, aceasta este pentru majoritatea cititorilor lumii o surpriză. Și totuși poate că nu ar trebui să fim atât de surprinși. Cartea se numește ‘Frankenstein în Badgad’ și ea poartă și transmite durerea prezentului acestei țări dar și talentul unui scriitor informat și sincronizat cu literatura modernă bună a lumii. În limba română romanul lui Ahmed Saadawi a apărut în colecția ‘ficțiune fără frontiere’ a Editurii Paralela 45, tradus de Cătălina Stanislav, însă nu direct din araba în care a fost scrisă ci din ediția engleză tradusă din arabă de Jonathan Wright, ediție care a ajuns pe lista scurtă a finalistilor premiului Man Booker. Din păcate traducerea in română conține erori și gafe, și editarea destul de neglijență a lăsat cam multe dintre acestea să scape filtrului obligatoriu dinainte de publicare. Dar și așa, plăcerea și impactul lecturii sunt incontestabile. Avem de-a face cu o carte remarcabilă.   

Acțiunea cărții se petrece în Bagdadul anului 2005, la doi ani după războiul care a dus la înlăturarea dictaturii lui Sadam Hussein. Țara se află sub ocupație americană, dar nu există în carte niciun personaj american. Spre deosebire de filmele, cărțile și reportajele văzute și citite de noi, această carte prezintă perspectiva irakiană a situației, cu violența și atacurile teroriste, cu noul regim instabil și corupt, cu locuitorii orașului încercând să-și continue viețile într-o lume dominată de frică și de moarte. Moartea este omniprezentă, cei vii și cei morți sunt tot timpul împreună, tranzițiile între viață și moarte par firești și funcționează în ambele direcții. Sufletele își caută corpuri pentru a se bucura de odihna eternă, chiar și atunci când adăposturile lor vremelnice le sunt spulberate de explozia vreunei bombe:

‘Toți au visat ceva despre Hasib. Părți dintr-un vis completau părțile care lipseau dintr-un alt vis. Un vis mic umplea golul dintr-un vis mai mare și totul era cusut astfel încât să recreeze un corp visat pentru Hasib, care să plece împreună cu sufletul lui care încă plutea deasupra capetelor lor și-și căuta odihna pe care n-o putea găsi. Under era corpul la care trebuia să se întoarcă pentru a-si putea ocupa locul printre cei care trăiesc în uitare?’ (pag. 39)

Observați în pasajul citat mai sus comunitatea în vis a membrilor familiei șocați și îndoliați de moartea subită a bărbatului care le fusese soț, fiu, frate, tată. Visele comune sunt o temă a realismului fantastic sud-american (de exemplu la Marquez) – iată-le transportate în Orientul Mijlociu arab. Este unul dintre exemplele mozaicului de stiluri și tematici care pot fi identificate în această carte, în care se întâlnesc tradițiile literare ale horror-ului gotic cu povestirile realiste sau fantastice, credibile sau nu ale orientului, thriller-ul politic și satira socială. Cartea este structurată ca o colecție de povestiri în tradiția arabă și persană, oferind perspective narative diverse, în care Hadi, neguțătorul de vechituri, eroul și povestitorul principal joacă succesiv rolurile de narator și magician creator al unui monstru, victima și călău. Narațiunea are loc în spațiul tradițional al cafenelei arăbești dar și prin intermediul magnetofoanelor portabile aservite noilor culegători de povești adevărate sau inventate – ziariștii. Celălalt personaj principal al cărții este ziaristul Mahmoud Al-Sawadi, un alter-ego al autorului, care străbate perioada de tranziție de după dictatură încercând să-și exercite corect profesiunea de ziarist independent. Îl vor ajunge din urmă însă intrigile politice și efectele corupției, dar mai ales o realitate în care violența este o prezență zilnică. Un incident real pe care mi-l amintesc și eu din acea perioada, în care sute de oameni au pierit în panică pe un pod, este relatat ca o manifestare a unei lumi în care locuitorii Bagdadului își populează propriile corpuri ca niște zombies:

‘ … figurile astea care hoinăreau pe pod erau fantome care trăiau în corpurile oamenilor. Dormeau și se odihneau în corpurile alea fără ca oamenii să fie conștienți de ele sau se trezeau și scăpau puțin de acolo și se plimbau in afara corpurilor oamenilor, dar numai atunci când oamenii erau speriați. După spusele astrologilor, aceste fantome se numeau towabie al-khouf, “rudele fricii”.’ (pag. 109)

Comentariul politic implicit este lipsit de prea multă speranță. Elementul dominant este frica, nutrită de conflicte mai vechi și mai noi între diferitele religii și curente politice. Scriitorul se abține de la a-și împărți compatrioții în ‘buni’ și ‘răi’:

‘ … cred că toată lumea e responsabilă într-un fel sau altul. Aș merge și mai departe și aș spune că incidentele cu securitatea și tragediile pe care le vedem vin dintr-un singur lucru – frica. Oamenii de pe pod au murit pentru că erau speriați de moarte. În fiecare zi murim din aceeași frică de moarte. Grupurile care au oferit adăpost și sprijin pentru al-Qaeda și celălalt grup au creat și mobilizat milițieni să se protejeze de al-Qaeda. Au creat o mașină a morții care lucrează în altă direcție, pentru că ii e frică de celălalt. Și o să vedem din ce in ce mai multă moarte din cauza fricii.’ (pag. 119)

Monstrul zămislit pentru a respectă cutuma islamică a integrității corpului care adăpostește sufletele în călătoria eternă, este, inevitabil, un hibrid al victimelor violenței teroriste oarbe. Pentru a regăsi liniștea sufletelor pe care le adăpostește, el începe o acțiune de răzbunare a morților care îl însumează. Poate violența fi răscumpărată prin mai multă violență? Într-un pasaj genial Ahmed Saadawi construiește o metaforă macabră asemănând monstrul creat după imaginația lui Mary Shelley cu caracterul hibrid al entității irakiene:

‘Pentru că sunt făcut din părți din oameni din medii diverse – etnii, triburi, rase și clase sociale – eu reprezint amestecul imposibil la care nu s-a ajuns niciodată în trecut. Sunt primul cetățean irakian adevărat … ‘ (pag. 140)

Dacă Mary Shelley și romanele de horror derivate din creația ei sunt una dintre sursele principale de inspirație a lui Saadawi, o alta o reprezintă fără îndoială cărțile lui Franz Kafka. În Bagdadul de după căderea lui Sadam Hussein funcționează tot felul de ‘servicii’ aservite noului regim sau ducându-și propriile politici și apărându-și propriile interese. Printre ele, facem cunoștiință prin intermediul eroilor cărții cu Departamentul de Urmărire și Căutare condus de comandantul de brigadă Majid, care are în stafful sau o echipă întreagă de astrologi magicieni a căror sarcina este să prezică viitoarele atacuri cu bombe, locul lor exact și cine sunt instigatorii. Rapoartele lor sunt apreciate ca eficiente și folosite în mod operativ, ceea ce nu pare de loc straniu într-o lume guvernată de arbitrarul violenței, în care coexistă viii cu corpurile lor și morții cu spiritele lor.

‘În ultimii trei ani, localnicii auziseră multe povești, nu cu mult mai plauzibile. Oameni morți ieșiseră din carcerele subterane ale serviciilor de protecție și oameni care nu existau apăruseră de nicăieri în față ușilor rudelor lor. Erau oameni care se întorseseră din călătorii lungi cu noi nume și noi identități, femei care își petrecuseră copilăriile în celule de închisoare și învățaseră, înainte de orice, regulile și convențiile pentru a te înțelege cu temnicerii. Erau oameni care supraviețuiseră multe morți în timpul dictaturii, doar ca să se confrunte cu o moarte inutilă în era “democrației” – când, de exemplu, o motocicletă a intrat în ei în mijlocul drumului. Credincioșii și-au pierdut credința atunci când cei care și-au împărtășit convingerile și suferințele i-au trădat pe ei și principiile lor. Necredincioșii deveniseră credincioși când au văzut “meritele” și beneficiile credinței. Lucrurile stranii care ieșiseră la lumină în ultimii trei ani erau prea multe ca să poată fi numărate.” (pag. 222)

‘Frankenstein în Bagdad’ este o carte a cărei lectură poate fi lejeră sau dificilă. Va fi lejeră pentru cei care o vor citi ca pe o carte de horror dublată de o satiră socială. Este bine scrisă, și are multe momente de umor, macabru dar de comic autentic. Are farmec oriental amestecat cu miros de praf și sânge. Este o carte dificilă pentru că faptele și mai ales starea de lucruri care sunt descrise în carte sunt extrem de greu de înțeles și imposibil de acceptat. Cred că este însă o carte foarte utilă cititorilor care trăiesc departe de această parte a lumii, și care au aici ocazia să citească despre fapte cunoscute parțial din actualități, din perspectiva celor care le trăiesc în toată grozăvia lor. Acești cititori își vor pune întrebarea, poate, dacă în acest amestec de violență absurdă, de fărâmițare tribală, etnică și religioasă, de teroare și corupție, mai există speranță pentru această parte a lumii, pentru această țară, pentru oamenii care trăiesc în ea și care și-ar dori o viață în pace și liniște. Unul dintre răspunsurile posibile, unul dintre semnele de speranță este chiar existența unor scriitori ca Ahmed Saadawi și a unor cărți ca ‘Frankenstein în Bagdad’.