Voi încerca în această săptămână să nu scriu aproape nimic despre noul coronavirus. Subiectul va reveni, desigur, în săptămânile următoare. Și totuși – unul dintre efectele colaterale pozitive ale pandemiei este deschiderea fără precedent a porților virtuale ale muzeelor, ale sălilor de concerte și de operă, ale teatrelor și ale bibliotecilor electronice, pentru acces liber, gratuit și pentru toți, la conținut de excepțională valoare. Teatrele din România și din întreaga lume, orchestrele filarmonice și site-urile festivalelor de muzică clasică de la Festivalul Enescu la Filarmonica din Berlin, bibliotecile cu comorile lor și muzeele cu colecțiile lor virtuale sunt acum accesibile și accesate în proporții fără precedent. Un bun prieten care trăiește la Paris, profesor de arhitectură retras de curând din activitatea academică, îmi scria că această criză i-a prilejuit accesul la surse de informație și delectare la care râvnea să ajungă de multă vreme. Sunt mulți, foarte mulți în această situație, dar mai important, apreciez prudent că după perioada de distanțare fizică de prieteni și de activitățile noastre profesionale și sociale obișnuite, vom înregistra mai mulți noi iubitori de muzică, teatru, arte, literatură în rândul copiilor, tinerilor și al publicului larg în general. Atunci, instituțiile care au împărtășit generos din creațiile lor prețioase vor avea nevoie de prezența fizică și de sprijinul material al nostru, al vizitatorilor. Desigur, sunt vizionate și multe filme și seriale de televiziune în ‘streaming’, dar și acesta este, cred, un efect secundar pozitiv. Deocamdată Internetul rezistă cu brio, nu s-au înregistrat până în momentul în care scriu acest articol probleme semnificative. Arhitectura descentralizată și calculele de capacitate supra-dimensionate s-au dovedit foarte utile în acest sens. Despre acestea însă, sigur voi scrie în săptămânile următoare.
În continuare, voi împărtăși notele mele după vizionarea unui film german din 1982 care se numește ‘Kamikaze 89’, unul dintre divertismentele mele cinematografice din aceste zile. În rubrica aceasta am scris de multe ori despre filme științifico-fantastice, și pot spune fără ezitare că acest film aparține genului, dar este și un film special din multe puncte de vedere. Filmul este regizat de Wolf Gremm (care este și co-scenarist), unul dintre regizorii cunoscuți ai ‘noului cinema german’ al anilor ’70, autor de filme despre Germania interbelică și de thrillere, toate cu încărcătură politică. ‘Kamikaze 89’ este bazat pe romanul „Mord im 31. Stock” (‘Crima de la etajul 31’) al scriitorului suedez Per Wahlöö, și este tot un thriller combinat cu anticipația viitorului apropiat. Acțiunea se petrece în anul 1989.
Personalitatea cinematografică cea mai marcantă care apare pe afișul filmului nu este în acest caz, ca de obicei, regizorul, ci actorul care joacă în rolul principal. Este vorba despre Rainer Weber Fassbinder, și este, și el, sau mai ales el, una dintre personalitățile marcante ale cinematografiei germane a acelei perioade. Născut în Bavaria în 1946 într-o familie de intelectuali, era trimis de mic copil la cinematografe pentru ca părinții săi să poată lucra în liniște. Vizionările din copilărie s-au transformat în pasiune și profesiune. În mai puțin de două decenii de activitate, Fassbinder a lăsat o operă mai voluminoasă decât lasă alți artiști în câteva vieți, dar în primul rând diversă și complexă, militantă și controversată, ca regizor de teatru, film și televiziune, compozitor și actor, operator, producător și editor. A fost unul dintre oamenii de cinema cei mai compleți din istoria filmului, un cineast total. Filmele sale au abordat subiecte diverse legate de cotloanele întunecate ale istoriei Germaniei și de prezentul țării și vremii sale, de terorism, violență, sexualitate și homosexualitate, propagandă, cruzimea omenească, corupția socială și a relațiilor de familie, statutul femeilor și lupta de clasă. ‘Kamikaze 89’ a fost ultima sa apariție pe ecran, a murit în iunie 1982, la scurt timp după terminarea filmărilor, în urma unei supra-doze de stupefiante. În camera sa, a fost găsit scenariul unui fim despre Rosa Luxemburg, următorul sau proiect.
Acțiunea filmului se petrece într-o Germanie viitoare și totalitară. Fassbinder joacă în acest film rolul locotenentului de poliție Janssen, chemat să ancheteze un presupus atentat cu bombă, urmat de o crimă petrecută în sediul corporației care controlează moralul populației, prin intermediul unor divertismente televizate. Misiunea sa de a rezolva crima în cele patru zile care urmează este îngreunată de faptul că, în societatea utopică descrisă în film, oficial, nu există nici crime, nici sinucideri. Lumea lui ‘Kamikaze 89’ este o distopie optimistă, în care populația este ținută sub control prin supraveghere tip Big Brother în timp ce creierele sunt spălate și ocupate de show-uri de televiziune de genul ‘recordul mondial al râsului’. Cinicul, alcoolicul, dezabuzatul Janssen este poate omul potrivit pentru a rezolva acest caz, dar în momentul în care cercul suspecților se aproprie de magnații companiei și de acel misterios și secret ‘etaj 31’ în care sunt scrise scenariile viitorului, soluționarea crimei devine un pericol pentru stabilitatea sistemului.
Comparația dintre viitorul imaginat în literatura și filmele de anticipație și realitatea perioadei anticipate este, ca întotdeauna, fascinantă. Deși intervalul este doar de șapte ani, schimbările esențiale sunt cele care au loc în structura socială. Regizorul Wolf Gremm nu a avut la dispoziție un buget care să-i permită crearea de efecte speciale spectaculoase, așa încât s-a bazat mai mult pe extrapolări culturale, mai mult, dar mai ales mai puțin subtile. Internetul nu exista încă și calculatoarele sunt mari cât frigiderele și nu au interfețe grafice. Telefonia și videofonia mobilă este apanajul autorităților. Oamenii de rând sunt fascinați de show-urile de divertisment, și aici Gremm a reușit să anticipeze corect efectul devastator al emisiunilor de gen ‘reality show’, chiar dacă fenomenul descris de el va avea loc cu unul sau chiar două decenii mai târziu decât 1989. Muzica electronică și hainele în culori psihedelice au devenit normă estetică și, dacă privim unele societăți din Asia de astăzi, vedem că și acolo conformismul cultural nu este neapărat cenușiu și militarizat. Mantiile sau sacourile de leopard sunt uniformele poliției. Controlul populațiilor este înlesnit de dependența acestora la divertismente escapiste. Încadrarea filmului în tiparele genului de anticipație punk este corectă din punct de vedere formal, dar deciziile stilistice sunt motivate de o viziune clară și deloc optimistă despre viitor.
Fassbinder își joacă excelent rolul, într-un stil care îl amintește pe Orson Welles în a doua parte a carierei sale. Regizorul care dăduse lumii în tinerețea sa capodopera ‘Cetățeanul Kane’ avea în permanentă în plan proiecte grandioase, dar, după câteva eșecuri de casă, Hollywood-ul nu mai credea în el că regizor. Urmarea a fost că a apărut mai mult ca actor, în multe roluri în care era mare, la propriu și la figurat, ceea ce nu-l împiedica să fie expresiv și să se ‘topească’ în personajele pe care le juca, sau să le modeleze după chipul și înfățișarea sa. ‘Kamikaze 89’ anticipează din multe puncte de vedere lumea care avea să fie cu 30 de ani mai târziu, dominația marilor concerne globale și a comunicației în masă. 1989 a adus cu totul altceva, căderea Cortinei de Fier urmată de reunificarea Germaniei, evenimente istorice pe care Fassbinder le-a pregătit și anticipat artistic și ideologic în alte filme ale sale. Și acestea însă au fost borne în evoluția spre lumea lui ‘Kamikaze 89’.
