The Catcher In The Sand

Plecările în misiunile spațiale de astăzi nu sunt foarte diferite de plecările marinarilor în călătorii pe oceane, cu 500 de ani în urmă. Despărțirile sunt de lungă durată și întoarcerea nu este întotdeauna garantată. Literatura și cinematografia de anticipație s-au ocupat de multe ori de ceea ce se întâmplă cu familiile astronauților în timpul misiunilor. În 1999, filmul ‘Astronaut’s Wife’ (‘Soția astronautului’) o avea ca eroină principală pe soția căpitanului unei misiuni spațiale în care se întâmpla un dezastru și soarta astronauților era incertă. Criticii au cam strâmbat din nas, dar filmul s-a bucurat de succes de public, nu în mică măsură datorită prezenței pe generic a actorilor Charlize Theron și Johnny Depp. Mai recent, docu-drama biografică ‘First Man’ regizată de Damien Chazelle și lansată pe ecrane în 2018, îl avea ca erou pe Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună (interpretat de Ryan Gosling), dar figura care a rămas în amintirea multor spectatori este cea a soției lui Armstrong (interpretată de Clara Foy), cea care i-a încurajat și sprijinit cariera și a trăit drama împărtășită de întreaga omenire ca pe o dramă personală. Dar dacă cele care zboară în spațiu sunt femei? Astronautele au și ele familii și, la fel ca în alte domenii, participarea femeilor în explorarea spațială pune probleme specifice. Este tema filmului francez ‘Proxima’, realizat în 2019 și lansat (mai mult pe ecranele virtuale) în lunile trecute.

Au zburat până acum în spațiu 65 de femei. Prima dintre ele a fost Valentina Tereșkova, lansată la 16 iunie 1963 cu capsula spațială Vostok 6, care a petrecut trei zile în spațiu înconjurând Pământul de 48 de ori, în cadrul unui zbor ‘solo’ cum fuseseră toate misiunile spațiale sovietice și americane până în acel moment. Misiunea primei cosmonaute sovietice a fost însă mai mult o operație de propagandă, ea nu a fost urmată de alte zboruri ale femeilor, și au trebuit să treacă aproape două decenii până când femeile au devenit o parte integrantă (rămânând însă o excepție minoritară) din programele spațiale. Programul american Apollo, de exemplu, a fost exclusiv ‘masculin’. În prezent, se află în misiune în spațiu, în Stația Spațială Internațională, două astronaute americane dintr-un echipaj de șase astronauți. Ele sunt Shannon Walker – doctor în fizica spațială și inginer de zbor al misiunii – și Kathleen Rubins, specialistă în biologie moleculară și prima femeie care a sintetizat ADN în spațiu. Fiecare dintre ele se află la a doua misiune în spațiu. Șederea lor la bordul Stației Spațiale este prevăzută să dureze șase luni.

Programele spațiale viitoare includ participarea femeilor, deși aceasta este încă minoritara. 18 femei se antrenează în prezent pentru a participa la misiunile viitoare americane, chineze și internaționale. Programul Artemis al lui NASA prevede că în 2024 unul dintre astronauții care vor ajunge pe Luna va fi o femeie. Astronautele fac parte și din programul explorării planetei Marte, spre care, după planurile actuale, primele expediții cu oameni la bord vor fi trimise înainte de sfârșitul deceniului. Într-unul dintre articolele precedente ale rubricii CHANGE.WORLD, am expus opiniile unora dintre cercetătorii care planifică viitoarele călătorii spațiale și care susțin că, din punct de vedere fiziologic și psihologic, femeile sunt cel puțin la fel de capabile, dacă nu mai capabile, ca bărbații pentru a face față misiunilor spațiale, inclusiv celor de durată. Pentru ca aceste teorii să se transforme în planuri concrete este necesară elucidarea câtorva întrebări care rămân deschise. Modelele de risc legate de sănătatea astronauților includ în această fază recomandarea ca femeile să fie expuse zborurilor doar jumătate din timpul maxim recomandat bărbaților, din cauza radiațiilor cosmice care pot crește riscurile de cancer ovarian și de sân. Pot fi acești factori de risc compensați prin medicație sau prin componente suplimentare de protecție pentru costumele spațiale și scuturile protectoare ale vehiculelor spațiale? Deja costumele spațiale și utilități cum sunt toaletele de pe Stația Spațială sunt dotate cu adaptări speciale pentru astronaute. Care sunt efectele călătoriei în spațiu asupra fertilității? Până acum, în condițiile în care călătoriile spațiale durau cel mult câteva luni, nu au fost înregistrate probleme, multe dintre astronaute dând naștere unor copii sănătoși la câțiva ani după misiunile respective. Nicio astronaută nu a zburat încă fiind gravidă, dar și acest aspect va trebui cercetat în anii și deceniile următoare, mai ales dacă vor fi concepute planuri de colonizare pentru Marte și pentru alte planete. Problemele deci nu lipsesc, nici cele fiziologice, nici cele psihologice.

Filmul regizat de Alice Winocour se ocupă de perioada de câteva luni dintre momentul în care eroina principală, astronauta Sarah Loreau (interpretată de Eva Green) este anunțată că va face parte din misiunea ‘Proxima’ și ziua în care are loc lansarea. Regizoarea franceză, născută în 1976 la Paris, se află la al treilea său film de lung metraj. Cele doua filme precedente se ocupau de relațiile complexe dintre un neurolog celebru și pacienta sa (‘Augustine’) și de un caz de post-traumă (‘Maryland’). Nu este deci surprinzător că aspectele psihologice ale pregătirilor astronauților și astronautelor se află în centrul atenției în acest film. Misiunea are ca țintă planeta Marte și va dura cel puțin un an. Un an de despărțire este o perioadă îndelungată pentru o mamă care își creste singura fetiță de opt ani. Soțul ei, cercetător (la sol) în cadrul programelor spațiale, va prelua rolul de părinte, dar presiunea psihologică se adaugă antrenamentelor fizice intense prin care va trece Sarah. Este evident că bariera pe care o femeie trebuie să o treacă pentru a-și vedea îndeplinit visul de a deveni astronaută este dublă, dar este această situație diferită de cea în care se află, în lumea noastră competitivă de astăzi, orice femeie care dorește să urmeze o carieră care solicită timp și energie aproape complet dedicate profesiei? Misoginismul și lipsa de încredere în capacitățile femeilor este întruchipată de personajul comandantului american al misiunii, jucat în film de cunoscutul actor Matt Dillon. Legătura dintre mamă și fiică este cea care domină filmul, legătură redată cu sensibilitate și discreție prin jocul actoricesc bine controlat al Evei Green și al fetiței care în film se numește se numește Stella (nume și el, desigur, simbolic) și în realitate Zelie Boulant. Melodrama nu este complet evitată, dar ea este bine temperată.

Pentru a descrie în mod realist și veridic antrenamentele astronauților și pregătirile științifice și logistice care asigură succesul viitoarelor misiuni, echipa care a filmat ‘Proxima’ a primit aprobarea de a filma la fața locului în câteva dintre instituțiile în care au loc asemenea activități: Centrul european de antrenament al astronauților de la Koln, Centrul rusesc de antrenament al cosmonauților care poartă numele lui Iuri Gagarin, și în final cosmodromul de la Baikonur. Multe dintre dispozitivele de antrenament văzute în film sunt autentice sau replici suficient de exacte ale echipamentelor folosite în realitate. Este unul dintre motivele pentru care ‘Proxima’ este în același timp și spectaculos, și foarte realist și credibil din punct de vedere vizual, iar realizatorii săi nu au fost nevoiți să recurgă la multe efecte speciale. Încă un aspect care merită să fie subliniat este cel poliglot al filmului. Thomas, soțul Sarei și tatăl Stellei este german și părinții își educă fetița bilingv. Echipajul misiunii Proxima este compus dintr-un american, un ucrainian și o franțuzoaică. Antrenamentele au loc în Germania și în Rusia. Eva Green vorbește fluent cel puțin patru limbi în acest film, dar această versatilitate în comunicare este înnăscută pentru actriță evreică, a cărei mamă (faimoasa actriță Marlene Jobert) era născută în Algeria, tatăl are ascendențe bretone și suedeze, ea însăși fiind educata la Universitatea Americană din Paris și trăind o parte din tinerețea ei la Londra și în Irlanda. Pentru cei care se întreabă ce limbă se vorbește pe Stația Spațială Internațională care, depinzând de moment, poate fi un Babilon cosmic, răspunsul este că toate comenzile și comunicațiile cu centrul de comandă au loc în limba engleză. Flexibilitatea multi-lingvistică a filmului transmite totuși un mesaj de cooperare internațională, în spiritul programelor internaționale și atât de necesară în perioadele de tensiune și confruntare cu pericole și amenințări care sunt indiferente la frontiere.

Într-una dintre multele scene memorabile ale filmului, Sarah ajunge la Baikonur, la hotelul unde cosmonauții sovietici și ruși și, mai recent, astronauții din toată lumea lansați de la această bază locuiau și locuiesc în ultimele săptămâni înainte de lansări. Pe coridoarele hotelului, sunt agățate portretele cosmonauților care și-au petrecut aici ultimele nopți dinaintea zborurilor spre stele. Se oprește într-un salut mut în fața fotografiei Valentinei Tereșkova. În 1963, când a fost lansata de Uniunea Sovietica, aceasta avea 26 de ani, și ea a rămas până astăzi cea mai tânără femeie care a zburat vreodată în spațiu. Un an mai târziu avea să se căsătorească cu un coleg cosmonaut la o festivitate la Kremlin, oficiată de nimeni altul decât de Nikita Hrușciov. A avut și ea o fiică unică, precum Sarah, dar căsnicia ei s-a destrămat și ea. Cea care fusese înainte de zborul în spațiu o simplă țesătoare într-o fabrică (deh, origine sănătoasă) și-a continuat studiile și a absolvit Academia de Inginerie Spațială Jukovski. Programul spațial sovietic fusese însă serios redus și visul de a reveni în cosmos nu a putut să și-l împlinească. A fost instructor pentru alți viitori candidați (și, probabil, și candidate) la zboruri spațiale și apoi a intrat în politică. Și astăzi, la 83 de ani, este deputată în Parlamentul Rusiei din partea partidului lui Putin. Care va fi destinul eroinei din ‘Proxima’? Filmul se încheie cu lansarea misiunii, dar vă recomand să nu plecați înainte de derularea creditelor, care includ un omagiu femeilor care au învins gravitația și prejudecățile și au devenit astronaute. ‘Proxima’ este poveste ‘micro’ a legăturii dintre o mamă și fiica sa pe un fundal ‘macro’, cel al programului de explorare spațială. Examinând durerea despărțirii și conflictul dintre viața profesională și cea privată dintr-o perspectivă feministă, filmul conține un mesaj care va vorbi cu siguranță oricărei mame care s-a luptat cu conflictul dintre urmărirea propriilor sale visuri și cerințele impuse de maternitate. Imaginea care are mari șanse să rămână întipărită în mințile spectatorilor filmului este cea a fetiței Stella fascinată de nava spațială care îi va purta pe astronauți spre astre. Visul va fi transmis generațiilor următoare.

(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)