Daca ar fi sa caut un titlu alternativ al acestui episod al notelor lui Gica Manescu el ar putea fi ‘Povestea a doua orase’ – titlu clasic care in acest caz se refera la cele doua orase intre care calatoreste de obicei Gica – Bat Yam-ul israelian in care locuieste si capitala Romaniei pe care o viziteaza des. De fapt in acest episod este mai mult vorba despre Bucuresti, unde Gica a petrecut recent cateva saptamani.
—————
M-am intors acum cateva zile, dela Bucuresti. Nu a fost concediu, nici vacanta, pe care le am in permanenta. Doar o schimbare de mediu si de cei cu care am venit in contact.
O umplere in buna masura, cu mai bine, a sufletului, dorului si mai putina singuratate, in care traiesc aici. Alte strazi, alte magazine, alte conditii de trai. Fara greutati de orientare si limba.
Cum medicul mi-a prescris doua actiuni importante pentru mentinere in stare fizica buna si necesare : bautul lichidelor in cantitati suficiente si mersul, cel putin 30 minute zilnic, l-am ascultat si depasesc cele 30 minute, cu inca altele similare.
Deci mergand si privind in jur, indiferent unde, vad oameni, locuri, miscare, situatii diverse. Mintea le inregistreaza si le pot pune unele langa altele, scotandu-le asemanarile sau deosebirile. Avantaje sau nu, pentru mine, care ma bucura, ma necajesc, sau imi sunt indiferente. Am un gand care se duce si la semenii mei, cei de fiecare zi, unde ma aflu, mai multa sau mai putina vreme.
sursa itp-mm.ro
Nu pot compara decat unde ma aflu, in bucati ale vietii : Bat Yam si Bucuresti. Cum e in alte localitati stiu sau presupun. Diferentele pot fi minore, ca oamenii sunt cam aceiasi. Ca Bucuresti este cam de 10 ori mai mare decat Bat Yam, ca suprafata, populatie si altele, se stie.
Incep cu o deosebire importanta pentru mine, intre Israel si Romania si nu numai. Cum mare parte a vietii noastre, in tara stramosilor si intr-o democratie, recunoscuta, ne abatem de la regula de a suferi rigorile legilor religioase, pentru unii, printre care si eu. Nu se permit incinerari. Nu exiata crematorii pentru oameni. Unuia care sufera de frig, i se refuza caldura postuma si toata “ceremonia“ nedorita.
Dar sa ma apropii de obisnuitele si nu de exceptii.
A viziona un film si a asista la o piesa de teatru, pe care in urma cu ani le “inghiteam “ cu bucurie si placere nu imi sunt tabu, dar nu pot ajunge la ele, sau semi-alfabetizarea care ma impiedica. Totusi cateva cuvinte importante, le-am prins de la inceput si mi-au usurat intelegera uneori . Dau cateva exemple : situatia, alternativa ,pompa s.a.
Am fost la o versiune a “Scrisorii pierdute“ la sala “Radu Beligan “, fostul teatru Alhambra, al anilor ante-belici. Este strada care se numea (poate si azi) Stavropoleos. Cu biserica si “ Carul cu bere”. In orasul vechi al Bucurestiului, refacut, reconstruit, unde, in special seara, e un du-te vino, tineret si maturi, restaurante cu mese pe trotuare, anunturi in limbi diferite, fara a mai gasi un loc, si de toate felurile.
source travelblog.org
In piesa respectiva, cum stim cu totii, Catavencu spune ca“ Industria Romaniei, e buna, productiva, dar.. ea nu exista. Scriu eu : Salile de spectacole, concerte, adunari festive sunt frumoase, incapatoare, comode, aerul conditionat bine venit, dar … el nu exista.
Asa a fost anul trecut la Sala Palatului, anul asta la teatre. Specatorii isi mai fac vant in fata, miscand ca un evantai, caietul-program. N-a fost o placere pentru mine, avand din cand in cand, in fata ochilor, miscarea ritimca stanga-dreapta, “a aducatorului de aer rece “
Parca Ben Gurion s-a inspirat de aici, cand tot Catavencu declara patetic “ La noi, negustorii sunt evrei. Falitii , tot evrei. Toate tarile, Franta, Italia,au falitii lor. Noi nu avem falitii nostri “.
Primul nostru Premier, declarase ca: ”trebuie sa ajungem sa avem prostituatele si hotii nostri“. Si s-a indeplinit. Doar suntem un popor deosebit.
source panoramio.com
La cinematografgul “ARO “- sala splendida, scaune confortabile, ecran urias, la ora 8 seara, aproape 20 de spectatori. la comedia americana , din mediul TV “ Morning glory “tradusa cu “ Matinal cu scandal“. Protagonisti Diane Keaton, Rachel Mc Adams si Harrison Ford. Jocul minunat al actorilor si atmosfera americana.
A plouat puternic, intr-o zi frumoasa.
Strazi pline cu apa, treceri de pe un trotuar pe altul, cu ocolire, baltoace in infundaturile de pe trotuare. Ca pe Balfour, in centrul Bat Yam-ului si in alte parti. Soarele cand vine, la noi mai repede,le usuca. Aici, se spune de “munca arabeasca“ a terasamentelor si strazilor. Acolo e a autohtonilor, dar facuta prost, platita pentru buna. Spaga a fost prea mica.
source gabrielursan.ro
Am vizitat o cunostinta in Drumul Taberii dar in straduta ei pana la blocurile de apartamete era o mica Venetie pe care am ocolit-o.
Tinerii socotesc simplitatea de a traversa strada pe unde nu e permis, de pe o parte pe alta. Pe Blv.LascarCatargiu (fost Ana Ipatescu), asa scrie si pe tablitele de strada, circulatie foarte mare si deasa. Autobuze si automobile. Doi tineri – in jur de 20, s-au strecurat cu ochii la stanga, o pauza la mijloc si apoi cu ochii spre dreapta, pana au ajuns la tinta.
In Bat Yam, pe strada Ioseftal, de acum 2 ani, s-au facut pregatiri pentru viitorul tren. S-au micsorat trotuarele, s-au facut locuri libere pentru pietoni, iarba si flori, de o parte si alta a unui gard metalic, despartitor, cam de un metru inaltime. Trecerile de pietoni, la distante nu mari, dar cu semafoare. Nu odata, am vazut tineri, elevi si altii, fugind pana la gard, sarindu-l si ajungand dincolo. Tablii cu “Nu calcati pe iarba“ nu sunt. Sau chiar daca erau, tot nu le citeste nimeni.
source imemc.org
Un mod de a matura unele strazi in Bucuresti, parca eram acasa. Muncitorul municipal, prost platit si plictisit, mai face curatenie “de ochii soacrei“. Daca poate, impinge cu matura depe trotuar,intr-o curte cu poarta deschisa, tot ce aduna, fara a le lua cu lopata si azvarlite in carucior. Asa e pe Dorobanti, asa am vazut de cateva ori, pe strada Hashmonaim, cu multa circulatie, dar si porti deschse la casele de acolo. Nimeni nu a vorbit cu celalalat, in legatura cu situatia asta. Am folosit, “situatia “ – un cuvant din limba ebraica.
Drumurile mele, in afara de plimbari, in 5 zile din saptamana, au fost cu taxiurile. La comanda, sosesc in cateva minute pana la adresa data. Conducatori auto foarte buni, civilizati cu clientii si te duc la locul cerut, fara ocolisuri si fara vorbarie. Doar necesarele : pozitia scaunului, taria aerului conditionat, deschisul sau inchisul geamului.
Din Bat Yam , Tel Aviv, Natania, s.a. conducatorul auto devine “prietenul“ tau . Mai ales daca te asezi pe scaunul de langa el. Daca n-are o convorbire la celular cu cineva de acasa sau sa povesteasca unui prieten, ce a patit, te abordeaza. Unde pleci, daca esti spre aeroport cu un bagaj, daca ai mai fost, pe cine ai acolo?
source wikimania2011.wikimedia.org
Intr-un rand, m-a intrebat unul, ce profesie am si plictisit i-am spus “medic pensionar “, si am facut-o cu mana mea, gasindu-mi beleaua. Obraznicia lui, fara margini. A sunat-o pe mama lui, i-a cerut amanunte despre boala ei, si apoi m-a mitraliat pe mine cu intrebari, pe care le intelegeam pe jumatate si raspunsuri tot asa. Mama ramasese pe linie, si-i raporta, cat se putea. La coborare, am rasuflat usurat.
Biciclistii, au pe unele trotuare, in capitala Romaniei, un coridor al lor. Ele sunt bune, marcate, dar nu pot fi folosite decat partial si uneori de loc. Multi isi parcheaza masinile pe trotuar, chiar in miezul zilei si in special duminica sau sarbatori. Aici avem un punct in plus, ca la noi se face doar vineri seara pana sambata seara, sau de sarbatori. Biciclistii nu au nevoie de coridoare speciale. Ei circula pe trotuare, fara a fi stingheriti decat de pietoni. Unii evita, in felul asta, sensul unic al strazii.
Am tras o spaima intr-o zi, cand am simtit o atingere a cotului stang . A trecut ca fulgerul, un biciclist care m-a atins cu cotul lui drept. Nu s-a imtamplat nimic. Doar spaima mea. Noroc de “prietenul“ nedespartit la drum, bastonul.
Suntem codasi la spatii verzi si adunatul deseurilor menajere.
Inteleg, tara mica, pustiu mare, secete, calduri, nu ploua. Plantarea unor padurici sau nasterea unor parculete cu jocuri de copii si cativa arbori e dificila, prost intretinute si din puietii plantati candva, se vad mai tarziu patrate de pamant unde fusesera locuri pentru viitorii arbori falnici. Acum au devenit scrumiere pentru fumatorii care au terminat tigara sau se azvarle bonuruile de la case, nefolositoare dupa diverse targueli facute in drum. Umbra e rara dar des cautata.
La noi, de curand s-au amplasat pe strazi colectoare de hartii. Pentru sticla si obiecte din plastic, sunt doar pentru flacoane. Putine si rare.
In Bucuresti le vezi pretutindeni si locutorii le folosesc. Un merit de mentionat.
Tot aici, si nu numai a fost din totdeauna in programul orasenesc, dechiderea unor spatii verzi, cu o flora variata si le admiram si azi.
Am vizitat si m-am plimbat prin Cismigiu, Parcul Carol, (fost temporar al “Libertatii“), al Circului. Mai sunt si altele – Tei, Lia Manoliu, etc.
source celendo.eu
Curatenia e de admirat, pe langa ingrijirea cu meticulozitate a plantatiilor, lacurilor, fantanilor arteziene si ale locurilor de destindere pentru adulti si copii.
O idee minunata a acelora ce au conceput si dat viata Parcului Circului, a fost ridicarea unor coline mici, artificiale si cu gazon de un verde incantator. Aleele parcurse, sunt la niveluri diferite si au cateva trepte largi, din piatra, intre ele. A te aseza la umbra unui arbore cu frunzis bogat, a citi sau a admira imprejurul, e o destindere si bine facere.
Pentru calatoria in autobuz, s-au desfintat cozile de la soferul – taxator. Modelul, israelian, cu dexteritatea respectivului e de admirat, prin felul cum o face si porneste vehicului.
La Bucuresti , coada s-a mutat la niste ghisee prin oras, unde se cumpara biletele de autobuz si metrou. Ce stiam de pe vremuri, un casier, langa usa din fund a autobuzului sau tramvaiului si iesirea prin fata (unii spuneau “pe branci”), e amintire. Soferul tine volanul, picioarele pe pedale si cu mana dreapta deschide si inchide usile. N-are cu cine si ce a vorbi. Doar un raspuns la o intrebare.
source bucuresti.tourneo.ro
Nu asculta muzica pe un ton obositor pentru multi si nedorit, nu-l intereseza ultimele stiri. Nimeni n-o cere pe Maria Tanase sau manele.
In Israel, indiferent unde, orice calator, e supus dorintei si placerilor soferului. Multora le place muzica arabeasca, numita “mediteraneana “ sau sunt interesati sa auda ce s-a intamplat in ultima ora. Cum in ultima vreme nu prea folosesc mijloacele de calatorie in comun, sunt scutit.
Pentru sufletul meu, pentru memoria ce o pastrez si veneratia celor dragi, disparuti, am fost la Cimitirul Giurgiului, la mormantul mamei. De la un functionar al Federatiei am primit – Parcela 1 A, randul 32, locul 12. Eram cu fiul meu, cu masina. Distante lungi, soare nimicitor. Am gasit parcela si am inceput sa numar randurile. La 32, nici un nume cautat. Portarul, pentru 5 lei, ne-a descurcat. Cine facuse numaratoarea,acum atatia ani, a procedat ca in scrierea ebraica.De la dreapta la stanga. Mormantul cautat, era in randul al treilea de la inceput. Multumiti, ne-am recules, mi-am sters lacrimile, am lasat florile si am pus pietricele, conform traditiei. Cu bagare de seama, am calcat peste si intre buruienele, care ni se incolaceau, peste incaltaminte.
Aici termin ce am adunat pe niste notite si in minte. Pentru unii, sunt probabil cunoscute, fie acolo, fie aici. Ii plictisesc. Sa ma scuze si sa ramana pentru necunoscatori sau de cei care nu au dat atentie sau sunt obisnuiti.
Gica,
Mai 2011.
