Aceste randuri nu se vor nici ghid turistic si nici reportaj. Le-as defini ‘impresii’, daca nu as fi citit diferite texte descrise impropriu ca ‘impresii de calatorie’, care constituiau efectiv doar o (suplimentara?) documentatie despre locurile vizitate. Randurile de mai jos (si cele ce vor urma) sunt doar niste note personale scrise in fuga, nici macar nu indraznesc sa le numesc ‘Note de calatorie’. Caci sunt de fapt simple note de ‘senzatii’…
In noaptea in care am facut cunostinta cu Sankt Peterburg (in ruseste fara ‘s’, ca nu e ‘al lui Petru’, ni s-a explicat, ci orasul Sfantul Petru) n-am vazut, recunosc, din goana autocarului de la aeroport spre hotel, orasul denumit si ‘Venetia Nordului’. Am vazut doar strazi largi, cladiri impunatoare, unele statui (Lenin-ul obisnuit cu mana intinsa si sapcuta-i in mana… nu citisem oare ca toate statuile lui au fost daramate?) si blocuri ‘comuniste’… Si noapte. Mult intuneric.
La lumina (innourat-cenusie) a primei zile de plimbare prin oras, m-am indragostit. Iar. Si fara a stabili o ordine de prioritati in lista oraselor pe care le iubesc, St.Peterburg ocupa un loc de frunte.
Un ‘nu stiu ce’, atmosfera, canalele ‘venetiene’, istoria care tasneste din orice colt, spectacolul de folclor, Neva, catedralele, Petru I si Caterina II-a (cei Mari) si… Ermitajul si ‘Lacul lebedelor’ in aceeasi zi, ultima zi a sejurului meu acolo, acea zi pe care n-o pot uita!
Cine poate rezista unei asemenea combinatii?
Dar sa le iau pe rand, iar cine are timp (si chef) poate rasfoi cele peste 200 de poze din albumul al carui link e atasat la sfarsitul textului * (asta dupa ce am redus mai mult de jumatate din fotografiile facute aproape fara discernamant in cele trei zile petrecute in acest oras), poze ce vor sa determine privitorii sa calatoreasca parca cu noi, pas cu pas.
Pe rand, deci… in ordinea cronologica a vizitei mele, caci nu vreau sa concurez Wikipedia, iar informatii despre populatie, economie, istoria orasului le veti gasi in mod foarte satisfacator la http://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Petersburg , cel putin.
Inainte de toate, insa, nu pot sa nu amintesc si eu ca orasul (‘Leningrad’ il numesc aproape toti locuitorii cu care s-a intamplat sa vorbesc, de altfel regiunea din care face parte se numeste si astazi Leningrad) este asezat in delta raului Neva, include cateva insule (hotelul nostru era situat pe cea mai mare dintre ele, insula Vasilievski) si are parte, dupa cum se stie, de cateva luni (mai, iunie, iulie) de ‘nopti albe’, fiind situat langa Cercul Polar de nord. In aprilie nu au fost nopti albe, dar seara, la orele 21 era inca amurg, turul monumentelor luminate noaptea noi facandu-l de-abia dupa orele 22-23.
Fortareata “Petru si Paul” cu care am inceput vizita, dupa hoinareala pe unul dintre malurile Nevei admirand imaginile orasului impozant, nu impresioneaza in mod deosebit la prima vedere.
A fost construita in scop de aparare, dar a fost folosita ca inchisoare politica inca de pe vremea tzarilor, iar cladirile colorate (galben si roz puternic), stradutele si piata mi-au amintit de castelul din Praga. Insa biserica ‘Petru si Paul’, din centrul fortaretei, schimba total atmosfera sobra. Nu mare, dar bogata in ornamente, nu impunatoare dar adapostind mormintele lui Petru cel Mare, al Caterinei I, sotia sa, al fiicei Elisabeth, al nepotului (de la alta fiica) Petru III si al sotiei sale, celebra Caterina II-a (cea Mare), constituie o bucatica de istorie, descoperita prin povestirile competentului nostru ghid. De altfel, din diferite locuri, din diferite puncte de vedere, ghidul s-a reintors, iar si iar, la dinastia tzarilor, astfel incat era imposibil sa nu retii interesantele informatii.
De la istoria lui Petru cel Mare (care construise orasul timp de vreo 10 ani la inceputul secolului 18 si in timpul acestei constructii au murit 100.000 oameni, da, o suta de mii!) am trecut brusc, facand o mica paranteza, la perioada revolutiei din 1917, vizitand apoi crucisatorul Aurora, ancorat pe Neva si inconjurat de zeci de dughene de ‘amintiri’, care mai de care specifice primului razboi mondial sau revolutiei bolsevice. Lovitura de tun de pe acest vas mi-o aminteam ca simbolica, dar inghesuiala zecilor de turisti care urca la bord m-a oprit s-o fac si eu, multumindu-ma cu fotografii ale vasului (pe fondul modernei cladiri pe care se lafaia uriasa firma Samsung).
Si iar, Neva si sloiurile de gheata plutind, podurile (9 dintre ele se ridica noaptea, dupa ora 1, pentru a permite vaselor sa treaca, prilej de interes pentru turisti), bulevardul central Nevsky Prospekt si apoi celelalte trei catedrale (partial muzee) principale, inafara de ‘Petru si Paul’ : Biserica Mantuitorului insangerat (Church of the Savior on blood – singura cu turlele in stil pe care il cunoastem ca rusesc, caci Petru I interzisese construirea turlelor in forma de ‘ceapa’ – pur si simplu o splendoare…), catedrala Kazan, copiata dupa Basilica St.Petru din Vatican si cea mai mare, catedrala St. Isaac, cu una din cele mai mari cupole din lume, cea care se vede din orice punct de pe malul Nevei, a carei constructie a durat 40 de ani.
Si in tot acest timp, povestiri, informatii, istorie si arta – care daca ar fi fost numai pe jumatate atat de amanuntite, ar fi satisfacut un exigent turist – totul impletit cu umor (si ferma pastrare a disciplinei grupului), din partea ghidului nostru israelian.
Finalul primei zile in St. Peterburg l-a constituit bogatul spectacol de folclor pe care l-am vizionat la palatul Nikolae. Am fost primiti pe maiestuoasa scara de catre actori in costume de epoca si poate doar pozele sa redea bogatia culorilor, frumusetea costumelor, dar sigur nu pot reda muzica si talentul dansatorilor.
Satul tzarilor, Tsarskoye Selo, facand parte acum din orasul Puskin, din suburbiile St. Peterburg, a constituit tinta celei de-a doua zile a excursiei. Vizita la Peterhof, care fusese in program, a fost anulata, deoarece celebrele sale fantani, care constituiau principala atractie a palatului de vara a lui Petru I, nu functionau… Palatul baroc al Caterinei a II-a, insa, un adevarat Versailles, a compensat pe deplin. Nu numai bogatele si luxoasele incaperi ale palatului insusi, ci parcul imens, pavilioanele raspandite in diferite colturi ale sale, lacul… Superb. Placuta senzatie de a te plimba ‘cu Caterina’ de mana ore in sir…
Pe drumul de intoarcere spre hotel, ne-am oprit la Sinagoga de pe strada Lermontov din St. Peterburg, impresionanta prin arhitectura sa cu influente maure, construita la sfarsitul secolului 19. Desi erau prezenti cativa reprezentanti ai comunitatii evreiesti, ni s-a permis (si noua, femeilor) sa intram si sa fotografiem.
Turul monumentelor luminate noaptea nu m-a impresionat in aceeasi masura. Dar am vazut astfel si Catedrala Smolnai si Institutul cu acelasi nume, care o inconjoara, institut care a fost prima scoala pentru femei din Rusia. Aici isi stabilise Lenin sediul cartierului sau general in timpul revolutiei din 1917.
A treia si ultima zi a scurtei mele vizite in St. Peterburg a constituit culmea excursiei in Rusia, am intuit-o inca de pe atunci. O zi insorita, St. Peterburgul venetian, hoinareli pe stradute si prin piete de fructe si legume, dispozitie personala excelenta si Ermitaj, in sfarsit Ermitaj! Palatul de iarna (de care am omis sa pomenesc, admirat cu o zi inainte doar pe dinafara, din impresionanta sa piata), Micul Ermitaj si Noul Ermitaj alcatuiesc complexul actual, in stiluri arhitectonice diferite.
Cum as putea povesti cate ceva din cele vazute? Sa relatez despre Leonardo, despre Rafael, Tizian? Despre impresionantele sali si bogatele colectii? Despre orele in sir petrecute acolo, despre din ce in ce mai putinele perechi care am ramas in preajma ghidului, netinand seama de oboseala, pana cand, in camerele rezervate impresionistilor, pana si ghidul ne-a lasat sa colindam singuri? (Pe-acolo reusisem sa ‘fur’ o fotografie cu ‘Eterna primavara’ a lui Rodin, potrivita cu cea din sufletul meu in acele momente…). Senzatii, spuneam. Senzatie de satisfactie? Putin spus. Nu, efectiv nu am cuvinte.
Si pe cand credeam ca nimic nu poate intrece acea senzatie, in aceeasi seara am vazut baletul ‘Lacul lebedelor’, cu una din trupele baletului Kirov, la Ermitaj Theatre. Sa nu declar aceasta zi ca fiind culmea excursiei, chiar daca spectacolul nu a avut loc la celebrul teatru Mariinsky, cum credeam, si pe care-l vazuseram in acea dupa-amiaza, doar pe dinafara ???
Chiar daca a fost ziua in care am facut cele mai putine fotografii.
Am mai omis in relatarea mea cateva palate, biserici si cladiri publice (Bursa, ca un impozant templu grecesc, Universitatea de stat de pe insula Vasilievski, Amiralitatea, statuia ecvestra a lui Petru cel Mare din piata Senatului) despre care ni s-a povestit, le-am vazut si le-am fotografiat si sunt sigura ca nici senzatiile mele nu le-am putut impartasi pe deplin, dar cat pot abuza de rabdarea cui a avut timpul si poate placerea de a citi pana aici?
Am parasit St. Peterburg in (foarte) zorii celei de-a patra zile in Rusia, plecand spre Moscova, unde asteptam intalnirea cu alte doua importante perioade din monumentala istorie a Rusiei (inafara de perioada tzarilor si a revolutiei bolsevice despre care St. Peterburg ne impartasise cu larghete) : Napoleon pe de o parte si al doilea razboi mondial si urmarile sale, pe de alta.
Moscova mea… va urma.
