Timp de patru decenii postul de radio ‘Europa Libera’ a fost sursa cea mai importanta de informare a romanilor care traiau sub dictatura si carora li se intezisese accesul la o informare libera, la o presa pluralista, la aflarea stirilor si exprimarea ideilor fara cenzura. Incepand cu anul 1969 cand acestui post de radio i s-a alaturat Cornel Chiriac, animatorul muzical care a deschis tineretului roman fereastra spre muzica si cultura libera a generatiilor pop si rock ale anilor 60 si 70, ‘Europa Libera’ a devenit si postul preferat al tineretului. Am fost si eu printre cei care au fost ascultatori fideli ai acestui post de radio, in primul rand al emisiunilor muzicale, dar de aici am extins auditiile si spre cele culturale si politice. Nu cred de loc ca exagerez daca afirm ca au fost ca mine milioane de tineri in generatia mea si in cele dinainte si de dupa mine.
‘Documentele provin din numeroase tari (…), care au fost fie tinta actiunilor bandei lui Carlos, fie au desfasurat anchete pentru ca cetateni ai lor au fost vizati sau implicati intr-un fel sau altul. Nu am folosit niciun fel de alte surse, oricit de ispititoare anecdotic, ci doar documentele aflate in posesia mea, documente care mi s-au parut pertinente sau relevante pentru chestiunea in cauza si pe care am putut sa le examinez in detaliu si sa le verific prin coroborare.’ (pag. 138)
Suna a ‘disclaimer’ dar este intr-un fel necesar pentru a explica geneza volumului ‘Sacalul Securitatii’, carte scrisa de Liviu Tofan si aparuta in 2013 in colectia ‘Hexagon’ a editurii Polirom, cu sprijinul Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. Motivul este ca Liviu Tofan nu este numai un reporter, ziarist de investigatie, si analist de prima mana al radioului si televiziunilor in limba romana, si un cercetator recunoscut al dictaturii comuniste si al razboiului rece, ci si un veteran al postului de radio Europa Libera unde a lucrat vreme de doua decenii. Cum in miezul cartii se afla atentatul comis in 1981 de banda teroristului Carlos la sediul din Munchen al Europei Libere, ne putem imagina (si cred ca de multe ori si Tofan insusi si-a imaginat) cum printr-o usoara deviere de directie a istoriei, autorul cartii ar fi putut fi martor direct daca nu chiar victima a atentatului. Liviu Tofan nu poate avea pretentia cercetatorului complet obiectiv. Cartea aceasta este un act de acuzare insotit de probe al faptelor regimului comunist si ale Securitatii in alianta cu una dintre gruparile cele mai notorii ale terorismului international in anii 70 si 80. Un act de acuzare documentat si convingator.
sursa www.amosnews.ro
Structura cartii nu este cronologica. Prima parte se concentreaza asupra procesului recrutarii lui Carlos si a pregatirii atentatului din februarie 1981. Relatarea si documentele anexate nu lasa prea multe indoieli in legatura cu faptul ca in acea perioada Securitatea avea doua obiective principale pentru care o alianta cu orice fel de diavol era considerata legitima: pedepsirea ‘tradatorului’ Pacepa, fostul sef al spionajului romanesc care se refugiase in Statele Unite, si intimidarea pana la lichidarea fizica a varfurilor emigratiei romanesti anticomuniste, si printre ele directorii si ziaristii cei mai reputati ai Europei Libere. Citat din lista de tinte dintr-un document al Securitatii intitulat “Plan de masuri”:
‘intreprinderea de masuri speciale in scopul paralizarii activitatii obiectivului “EUROPA LIBERA” si al neutralizarii unor angajati, prin avarierea si distrugerea unor cladiri si instalatii ale postului, a locuintelor si mijloacelor de transport personale, precum si prin producerea de vatamari corporale asupra celor mai activi angajati si colaboratori ai “EUROPEI LIBERE”. (pag. 36)
Nu exista prea multe dubii nici in legatura cu faptul ca aprobarile pentru recrutarea teroristului Carlos si a bandei sale in scopul punerii in practica a celor doua obiective de maxima prioritate au fost date la cel mai inalt nivel al conducerii Romaniei si a partidului comunist. In timp ce Nicolae Ceausescu era curtat de cancelariile politice ale Occidentului, sau cel putin de unele dintre ele care inca mai erau amagite de fatada de ‘reformist’ sau il jucau ca pe o carte impotriva Moscovei in fazele finale ale razboiului rece, serviciile sale secrete la ordinul sau se aliau si recrutau in serviciile lor pe unii dintre teroristii cei mai cautati, autori ai unor atentate oribile impotriva unor obiective in mare majoritate civile din tari ca Franta sau Germania.
Cine a fost Carlos? Liviu Tofan explica destul de elocvent in cartea sa ca renumele i-a fost mai mare decat numele, si ca acest renume a fost in mare masura inventat si in mod sigur mult amplificat de presa de senzatie a vremii:
‘Cariera lui Carlos de mare vedeta a terorismului international a fost, de fapt, foarte scurta si, in contrast puternic cu glorificarea tabloida din epoca, plina de esecuri… Carlos a facut greseala de a se concentra excesiv asupra razboiului sau impotriva Frantei cu scopul eliberarii iubitei sale si al satisfacerii unei ambitii personale.’ (pag. 87)
sursa www.romania-actualitati.ro
Pana si atentatul din 1981 impotriva Europei Libere la Munchen a fost un semi-esec, si cel putin dupa analiza lui Liviu Tofan a fost vorba deste un semi-esec intentionat:
‘Ce n-a inteles Plesita decat prea tirziu era ca planul lui Weinrich si Carlos a fost, in cele din urma, de a se face doar ca “arunca in aer” Radio Europa Libera.” (pag. 69)
In anul 2012 prietena noastra Edelina Stoian, crainica si redactoare la Europa Libera cam in aceiasi perioada in care Tofan a lucrat acolo ne-a fost ghid in cladirea care a adapostit postul de radio la Munchen. Am putut vedea atunci cu ochii mei ceea ce reiese de altfel clar din schitele din anexele cartii. Desi teroristii stiau exact unde se afla birourile angajatilor sectiei romane a Europei Libere, bomba care a zguduit cladirea si a spart ferestrele caselor pe raza de kilometri a fost pusa in apropierea aripii exact opuse a cladirii. Ziua aleasa (sfarsit de saptamana) si ora (seara, cand majoritatea emisiunilor erau inregistrate) minimizau numarul angajatilor aflati in cladire. Si astfel, in pofida ordinelor de la Bucuresti si spre dezamagirea celor care au finantat actiunea, atentatul din februarie 1981 nu s-a soldat cu victime si doar doi raniti gravi (dar nu dintre angajatii sectiei romane) au purtat toata viata sechelele atentatului. Motivele pentru care Carlos a ‘ratat’ – se pare intentionat – actiunea au ramas ne-elucidate, sau in orice caz nu sunt explicate in carte.
A doua parte a cartii este dedicata biografiei lui Carlos inainte si dupa perioada colaborarii cu Securitatea din Romania, imprejurarilor in care a fost arestat si pus dupa gratii pentru tot restul vietii, ca si anchetelor – in mare parte nereusite – pentru a scoate la lumina responsabilii din Romania care l-au angajat si manipulat. Revoutionar de salon cu studii la Moscova, provenit dintr-o familie de comunisti venezuelieni, Ilici Ramirez Sanchez zis Carlos s-a facut cunoscut in lumea terorismului international aliindu-se cu organizatiile palestiniene in anii 70. Cu o personalitate umflata de presa de senzatie, Carlos a devenit din cauza erorilor si esecurilor sale o povara pentru manipulatorii sai din celelalte tari ale blocului sovietic, fiind racolat de serviciile romanesti in perioda in care se afla deja pe ‘panta descendenta’ si devenise ‘persona non grata’ in alte tari comuniste. Securitatea romana si-a gasit in el o unealta temporara, si s-a descotorisit de el in perioada imediat urmatoare. Lipsit practic de un adapaost sigur in Europa, Carlos si-a trait ultimul deceniu de relativa libertate in Siria si Liban, inainte de a fi tradat de fostii sai complici, capturat de serviciile de spionaj occidentale, judecat de justitia franceza si pus in spatele gratiilor pentru restul vietii sale.
‘Sacalul Securitatii’ reuseste sa schiteze un portret destul de convingator al super-teroristului de opereta (dar totusi o opereta cam sangeroasa) care a fost Carlos. Este o carte interesanta prin revelatiile si detaliile pe care le furnizeaza, desi probabil ca esenta faptelor relatate va fi cunoscuta majoritatii cititorilor. Personal as fi preferat o biografie ceva mai detaliata a lui Carlos, a vietii sale dinainte si dupa perioada colaborarii cu Securitatea. Din totalul de vreo 250 de pagini a cartii, dupa o prefata cam ‘de serviciu’ semnata de Radu Ioanid, circa 140 de pagini povestesc istoria personajului Carlos si a ispravilor sale. Restul sunt documente pe care se bazeaza naratiunea si analiza istorica, multe deja cunoscute din lectura cartii, explicate si referate in text. Este o carte putin cam ‘subtire’ raportata la asteptari, dar totusi o carte foarte interesanta la lectura, despre o perioada in care pe langa restrictiile de care suferea populatia si de opresiunea interna, regimul lui Ceausescu colabora pe plan extern cu unele dintre fortele cele mai obscure din lumea terorismului, in scopul aplicarii unei politici care nu era nici ea altceva decat terorism de stat.
