The Catcher In The Sand

Odată la patru ani, întreaga planetă sărbătorește luna fotbalului. Turneul Final al Campionatului Mondial este un eveniment la scală globală, competiția sportivă care atrage cel mai mare număr de spectatori din toată lumea, turneul cel mai vizionat prin intermediul televiziunii și cel mai urmărit pe Internet. Pasiunile și încurajările, aspectele sportive și cele din tribune și din afara stadioanelor, industria turistică, de publicitate, de suveniruri depășesc la fiecare ediție noi recorduri, și întrec orice altă competiție sau eveniment similar. Arenele întrecerilor spre care se îndreaptă atenția tuturor sunt stadioanele, și prilejul mi se pare potrivit pentru a trece în revista și a declanșa discuții despre istoria acestor construcții publice de mari dimensiuni, instituții sociale și arhitecturale, despre prezentul și viitorul lor, și despre evoluția în timp a tehnologiilor spectacolului sportiv.

sursa imaginii https://widescenes.photoshelter.com/image/I0000J7ciBmhTjZE

Cuvântul ‘stadion’ provine din greaca veche, de unde a fost preluat în latină ca ‘stadium’. Pentru grecii vechi ‘stadion’ era o unitate de măsură a lungimii echivalentă cu 600 de ‘picioare’. Ne-au parvenit din antichitate bornele de piatră de pe stadionul unde aveau loc olimpiadele antichității, care marcau liniile de start și de finiș ale pistei de alergări. Ele sunt situate la o distanță de 192,27 de metri, adică exact 600 de ‘picioare’ (un ‘stadion’) de 32,04 centimetri fiecare. Sunt cunoscute trei faze în evoluția stadionului de la Olimpia în perioada în care au avut loc Jocurile Olimpice ale antichității. Începuturile sale datează din secolul 5 înaintea erei noastre, scopul fiind găzduirea Jocurilor Olimpice care conform tradiției aveau loc la interval de patru ani, începând din anul 776 înaintea erei noastre. Dacă la început stadionul nu avea tribune și spectatorii (al căror număr putea ajunge la 40 sau 50 de mii) urmăreau competițiile și ceremoniile religioase de pe pantele muntelui Cronios, fazele ulterioare ale construcției au inclus tribune cu o capacitate de 20 de mii de spectatori, și un tunel care lega spațiul de competiție cu templul lui Zeus. Aveau loc și competiții masculine (dedicate lui Zeus) și feminine (dedicate zeiței Hera). Îngropate în pământ vreme de aproape două milenii, ruinele stadionului și ale templelor au fost descoperite de arheologi germani, cercetate și recondiționate în a doua jumătate a secolului trecut. La Olimpiada din 2004 organizată de Grecia, aici au avut loc competițiile atletice de aruncare cu ciocanul.

sursa imaginii https://www.livitaly.com/tour/colosseum-underground-ancient-rome-tour/

Romanii au preluat tradiția grecească, și pe lângă continuarea Olimpiadelor, au extins întrecerile sportive de pe stadioane la divertismente populare, unele dintre ele foarte violente. Arhitecții Romei antice au perfecționat arta și tehnologia construirii stadioanelor și au lăsat moștenire edificii de acest fel în multe provincii ale imperiului. Modelul și cea mai remarcabilă clădire a genului care a supraviețuit în mare parte timpului este Colosseumul din Roma. Este construit din travertin și tuf vulcanic, cu decorație de cărămidă aparentă la exterior. Construcția a început în anul 72 în timpul domniei împăratului Vespasian, a fost terminată sub Titus în anul 80, dar extensii și modificări au continuat și în perioada domniei lui Domitian (81-96). Sursa de finanțare principală a fost constituită de prada adusă din Iudeea unde revolta care avusese loc între anii 66 și 70 tocmai fusese înăbușită, și în special de comorile jefuite din cel de-al doilea Templu din Ierusalim. Între inovațiile tehnice cele mai spectaculoase ale epocii aș menționa lifturi care ii coborau pe competitori sau gladiatori în arenă, și suprafața inundabilă care permitea transformarea terenului în bazin pentru lupte navale. Tribunele erau construite în așa fel încât să primească un număr maxim de spectatori (capacitatea Colosseumului roman fiind de circa 50 de mii de spectatori) și aveau spații diferite rezervate în mod strict diferitelor clase sociale. Alături de teatre, stadioanele antichității erau clădiri care simbolizau și găzduiau divertismentele de masă, considerate unul dintre instrumentele cele mai importante ale păstrării ordinii sociale tipice sclavagismului.

sursa imaginii https://footballtripper.com/original-wembley-stadium-1923-guide/

Odată cu ascensiunea creștinismului, stadioanele împreună cu întrecerile sportive și divertismentele diversioniste pe care le găzduiau au căzut în dizgrație și ruină, și timp de aproape un mileniu și jumătate nu au mai fost construite stadioane noi în Europa. Abia în a doua jumătate a secolului 19, odată cu progresele medicinii care au adus cultura fizică în repertoriul comportamentului profilactic, și cu reînvierea principiilor și a mișcării olimpice, stadioanele au revenit în centrul atenției ca edificii publice civice destinate găzduirii întrecerilor sportive și altor forme de divertisment. Lumea Nouă s-a adăugat și ea în cursă, cu sporturi importate din Vechiul Continent sau sporturi locale inventate acolo. Noile tehnologii și materiale de construcții, inclusiv folosirea metalelor și a oțelului, au permis extinderea numărului de spectatori și îmbunătățiri ale condițiilor și confortului spectatorilor. Una dintre cele mai faimoase construcții de acest fel ale secolului trecut a fost stadionul Wembley sub forma în care a fost construit în anul 1923, proiectul aparțînându-i lui Sir Robert McAlpine. Silueta celor două turnuri ale sale a fost emblematică pentru ceea ce era cunoscut vreme de generații ca Templul Fotbalului. Stadionul a găzduit zeci de finale ale competițiilor engleze de fotbal, FA Cup, League Cup   și Challenge Cup, finala Campionatului Mondial din 1966 și a Campionatului European din 1996, precum și cinci finale ale Ligii Campionilor. Și alte sporturi au fost găzduite de Wembley între care competiții de atletism și ceremoniile de deschidere și închidere ale Olimpiadei din 1948, și finalele Ligii Mondiale de Rugby din 1992 și 1995. Începând cu 1972 stadionul a găzduit și evenimente muzicale de marcă, în special concerte rock, cu grupuri și interpreți celebri între care Rolling Stones, The Who, Oasis, Elton John, Michael Jackson, Tina Turner, Madonna, Dire Straits, U2, Johnny Cash, Guns N’ Roses,  Queen, David Bowie. Capacitatea maximă inițială era de 127 de mii de spectatori, dar în timp ea a fost redusă la 82 de mii, din motive de confort și mai ales de siguranță a spectatorilor. Legenda spune că la jocul inaugural din 1923 au intrat în stadion cam 200 de mii de spectatori! Nouă arenă Wembley, construită in același loc între 2003 și 2007, in cadrul resistematizarii și modernizării zonei, este dotată cu mijloace de acces și transport adecvate, și cu un acoperiș retractabil, care ii protejează pe spectatori de intemperiile specifice Londrei. Capacitatea sa este de 90 de mii de locuri.

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Luzhniki_Stadium

Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal, ediția 2018, permite o trecere în revistă a realizărilor de vârf în construcția stadioanelor de astăzi. Se evaluează că Rusia a investit în jur de 10 miliarde de dolari în contrucția și modernizarea celor 12 stadioane din 11 orașe în care au loc competițiile turneului. Ele sunt echipate cu facilități dintre cele mai moderne legate de condițiile de vizionare pentru spectatori, cele de pregătire și recuperare pentru jucători, sisteme informatice și video care permit spectatorilor și ziariștilor accesul instanteneu la informații. În plus, în sincronizare cu vremurile în care trăim, există o supraveghere și control atent al celor care intră pe stadioane ca spectatori. Încercând să prevină actele teroriste și prezența huliganilor, au fost introduse la acest turneu final legitimații de spectatori, fără de care accesul pe stadioane nu este posibil. Este o măsură căreia nu ii lipsesc oponenții, dar dacă turneul final se va desfășura fără incidente majore (scriu aceste rânduri pe 20 iunie) nu este exclus să o vedem extinsă și generalizată în viitor.  Dintre cele 12 stadioane cel mai cunoscut este probabil stadionul Luzhniki din Moscova, care a găzduit jocul de deschidere și pe al cărui gazon au mai avut sau vor mai avea loc încă șase partide, între care finala din 15 iulie. Este vorba despre evoluția clădirii stadionului care cândva se numea Stadionul Lenin, construit inițial în 1956, și reconstruit, extins și modernizat recent la un cost de 420 de milioane de dolari. Între altele au fost eliminate – cel puțin deocamdată – pistele și spațiile pentru atletism, folosite și în timpul Olimpiadei de la Moscova din anul 1980 și a Campionatelor Mondiale de Atletism din 2013. Luzhniki însă a avut parte în istoria sa și de una dintre catastrofele care se produc uneori pe stadioane din cauza deficiențelor de construcție sau a planificării defectuoase a evenimentului, când în 1982, 66 de spectatori au murit striviți în înghesuială. Construcțiile și modernizările de astăzi, precum și noile metode de organizare a evenimentelor sportive încearcă să prevină asemenea incidente. Turneul Final din 2022 va fi găzduit de Qatar, și protejarea spectatorilor și a sportivilor de excesele climatice ale zonei introduc un element nou. Construcția însăși a stadioanelor cere însă muncă fizică în condiții extreme, și organizatorii au fost criticați pentru nerespectarea condițiilor de muncă și protecție a lucrătorilor, care au cauzat deja un număr de victime in rândurile acestora. Trebuie menționat că nici Rusia nu a fost scutită de critici similare înaintea evenimentului sportiv actual.

sursa imaginii https://populous.com/news/2017/06/22/populous-national-geographic-collaborate-stadium-tomorrow/

Cum vor arăta stadioanele viitorului? Unele elemente le putem vedea și experimenta deja astăzi. Tabelele de scor cu displayuri video sau  aplicațiile pentru tablete și telefoane mobile care permit urmărirea în timp real a evenimentului sportiv din toate unghiurile și cu extindere de informație sunt deja prezente în stadioanele cele mai moderne. Folosirea tehnicilor de holograme și realitate extinsă (augmentată) vor proiecta aceste informații în spațiul deschis al stadioanelor înlocuind suporturile fizice ale tabelelor. Acoperișurile retractabile vor face stadioanele mult mai puțin sensibile la evenimentele climatice din jur. Terenul de joc va putea fi schimbat funcție de eveniment sau de disciplina sportivă a zilei. Folosirea energiei solare și a vântului, reciclarea apei și a deșeurilor vor face din stadioane locuri publice mult mai ecologice decât cele de astăzi.  Evoluția cea mai spectaculoasă este posibil să aibă loc însă domeniul spectatorilor. Într-unul dintre articolele trecute ale rubricii CHANGE. WORLD relatam despre experimentele participării virtuale la evenimente culturale sau sportive. Tribunele reale vor fi deci extinse cu tribune virtuale, și nu este vorba despre vreo poveste de science-fiction ci despre tehnologii existente, in faze de prototipuri și testare. Vor înlocui cândva complet tribunele virtuale pe cele reale? Personal, mă îndoiesc că se va întâmpla. Cel puțin o parte din spectatori nu vor renunta la experiența vizionării directe, pe stadioane, a competițiilor sportive, la  încurajarea echipei preferate, la cutia de popcorn și paharul de cola, chiar dacă acestea le sunt servite de o dronă care răspunde unei comenzi digitale. Stadioanele vor continua să ne însoțească și să ne găzduiască și sub forma lor reală încă multă vreme.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Am discutat de multe ori în cadrul rubricii CHANGE.WORLD despre definirea inteligenței umane și a celei artificiale, și despre felul în care una poate fi demarcată de cealaltă. Nu am ajuns nici noi și nici mulți alții dintre cei care au abordat subiectul la o concluzie precisă și discuțiile vor continua multă vreme. Una dintre diferențele specifice cele mai semnificative care este des menționată este capacitatea umană de a inventa. Dacă instinctul de a descoperi și de a acumula noi cunoștiințe despre lumea exterioară nu este spefic în regnul animal doar oamenilor, capacitatea de a inventa lucruri, concepte, sau metode noi de a produce și de a face viața mai ușoară pare să fie o caracteristică a lui Homo Sapiens. Mașinile gânditoare nu au această capacitate de a inova, de a crea ceva complet nou. Încă? Asta este desigur o altă discuție.

sursa imaginii https://www.lisakaborycha.com/8-la-serenissima/

Din momentul în care au apărut pentru prima dată invențiile, a fost nevoie și ca invențiile să fie protejate. Produsele inteligenței acordau avantaje potențiale celor care le stăpâneau și le foloseau, și de aceea ele au fost râvnite și uneori acaparate cu forța brută de rivali. Odată cu evoluția societății și crearea sistemelor legale, au apărut și protecțiile invențiilor și a fost cuantificată perioada te timp și valoarea care aparține inventatorilor în raport cu grupul social din care fac parte și cu restul societății. Așa au apărut primele patente. Cele mai vechi forme de patente menționate în istorie datează din jurul anului 600 B.C., au fost emise în colonia grecească Sybaris din sudul peninsulei italice, și se referă la … rețete de mâncare. Au trecut peste două milenii până când problema legiferării a ceea ce numim astăzi proprietate intelectuală a revenit în centrul atenției. Asta se întâmpla în statele-orașe italiene din perioada Renașterii, în secolul 15. Florența și apoi Veneția au fost pioniere în această privința, Cetatea Dogilor fiind cea unde în 1474 a fost decretat actul legislativ care permitea zece ani de privilegii tuturor inventatorilor ‘de noi arte și mașinării’.  Are meritul de a fi prima formă de legislație generică scrisă de protejare a proprietății intelectuale. Regele englez Henric al VI-lea s-ar putea să fi precedat în 1449 acest act, acordând producătorului de vitralii flamand John din Utynam privilegii pentru o perioada de 20 de ani, dar acela a fost un act individual. Astfel de acte au rămas privilegii ale coroanei britanice până în vremea regelui James I, când au devenit unul dintre subiectele de dispută dintre rege și Parlament. Aceste conflicte au culminat cu Revoluția din 1648 și decapitarea regelui Carol I în 1649. Trecut sub jurisdicția Parlamentului englez, sistemul de monopoluri din care făcea parte și instituția patentelor a fost sursă de inspirație pentru legislația americană, considerată începând din secolul 19 și până astăzi sistemul de referință pentru legislația mondială a proprietății intelectuale în general, și a sistemului de patente în particular. Garantarea drepturilor inventatorilor este înscrisă din 1787 in Articolul 1, Secția 8, Clauza 8 a Constituției Statelor Unite, iar prima lege a patentelor (Patent Act) a fost ratificată la 10 aprilie 1790. Primul patent american garantat conform acestei legi a fost semnat la 31 iulie 1790 de președintele George Washington.

sursa imaginii https://www.bluemoonpatentprints.com/listing/240584993/patent-1790-first-us-patent-issued-by

Dacă Statele Unite au dominat multă vreme lumea patentelor și ca legislație dar și numeric, în ultimul deceniu a apărut o concurență formidabilă din partea Chinei. După ce în deceniile 8 și 9 ale secolului 20 chinezii au copiat tot ce puteau, ignorând de multe ori proprietatea intelectuală protejată în alte țări, tactica lor s-a schimbat radical în ultimii ani ai secolului trecut, și câțiva ani mai târziu Biroul de Proprietate Intelectuală chinez a devenit cel mai mare din lume, depășindu-și concurenții americani. Din cele 1,98 de milioane de cereri de patente înregistrate în 2012, 526412 proveneau din China, față de 503582 de cereri americane. Trebuie remarcat că o cerere de patent nu înseamnă încă aprobarea și garantarea patentului, dar tendința este clară. Nu numai că americanii nu mai sunt singurii care domină activitatea de patentare, dar concurența este formidabilă, și ca și în alte domenii, specialiștii chinezi au învățat regulile jocului și concurează cu restul lumii folosind uriașele lor resurse umane, aspirând spre o poziție de leader mondial.

sursa imaginii http://www.openculture.com/2015/11/mark-twains-patented-inventions-for-bra-straps-and-other-everyday-items.html

Să ne întoarcem însă puțin în istorie. Din 1790 până astăzi au fost acordate în Statele Unite peste șase milioane de patente. Între numele marilor inventatori deținători de patente se numără celebrități ale lumii tehnice cum a fost Thomas Edison (1093 de patente, între care iluminatul electric, telegrafia, sistemul de linii ferate, pompele de vacuum și o mașină de scris), Henry Ford (161 de patente legate într-un fel sau altul de automobilele cu marca Ford), Clarence Birdseye (300 de patente în domeniul frigotehnicii), Linus Yale Sr. (14 patente) și Linus Yale Jr. (20 de patente) cu invenții legate de celebrele lor lacăte. Găsim însă pe listă și multe surprize. Despre Hedy Lamar am scris un articol acum câțiva ani în rubrica CHANGE.WORLD. Actrița celebra de la Hollywood a inventat in timpul celui de-al doilea război mondial sistemul de schimbări de frecvență care era destinat inițial să ajute la ghidarea rachetelor submarine (torpedo-uri). În timp invenția sa, subiect al singurului patent înregistrat pe numele ei, a devenit unul dintre principiile de bază ale standardelor de comunicații wi-fi și de telefonie celulară. Alte nume mai puțin așteptate de inventatori sunt cele ale lui Marlon Brando (1 patent legat de tensionarea pielii pe tobele conga), Zeppo Marx (unul dintre cei cinci frați Marx, actori comici, dar și inginer cu trei patente aprobate, între care dispozitivul de fixare al primelor bombe atomice in avioanele spre Hiroshima și Nagasaki), George Lucas (11 patente legate de figurine și modele folosite in seriile Star Wars) și scriitorul Mark Twain (a.k.a. Samuel Clemens) autor al 3 patente între care unul legat de … clipsurile pentru încheierea sutienelor, corsetelor și altor obiecte de lenjerie intimă.

sursa imaginii https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1d/Gray-telephone-caveat.gif

Istoria patentelor este presărată și cu multe controverse, unele devenite celebre. Dintre cele mai faimoase aș menționa-o pe cea legată de patentul pentru transmisiunea la distanță a sunetului, cu alte cuvinte telefonul și telefonia. Cu toții cunoaștem numele lui Alexander Graham Bell, mai puțin cunoscut este cel al lui Elisha Gray. Ambii au susținut că au inventat principiul telefoniei și aparatul de telefon, și ambii au făcut cerere de patente pentru invenție la interval de trei zile unul de altul. Au fost însă invențiile lor independente?  Adevărul nu este cunoscut până astăzi, și Gray, primul care depusese cererea a susținut că Bell a aflat cumva de conținutul ei și a folosit elemente din ea în documentele înaintate cu câteva zile mai târziu. La rândul sau Bell a susținut că Gray și compania sa Western Electric era în posesia unor informații despre experimentele lui Bell la Universitatea din Boston. Cert este că diagramele din cele două cereri de patente aveau multe elemente similare, prea multe s-ar putea spune. Decizia nu a fost ușoară. Din cauza similitudinii materialelor prezentate, criteriul de decizie a trebuit să fie conform legii, data când a fost făcută și documentată invenția. Ajuns la tribunal cazul a fost tranșat în favoarea lui Alexander Graham Bell, creditat astăzi cu descoperirea, dar există și în prezent suporteri ai relativ uitatului Elisha Gray care contesta decizia. Că o curiozitate merită de menționat că Bell nu a fost un mare contributor în domeniul patentelor, având în ‘palmares’ doar 18 patente față de cele 1093 de patente ale celuilalt mare inventator al generației sale, Thomas Edison, care se născuse in același an 1847. Asta nu neapărat pentru că numărul de invenții ar fi fost mai mic, ci deoarece pentru multe dintre invențiile sale nu s-a ostenit să ceară patente, companiile sale având oricum și monopolul producției.

sursa imaginii https://curiosity.com/topics/is-kia-silverbrook-the-greatest-inventor-in-history-curiosity/

În fruntea listei celor mai prolifici inventatori din istorie se află astăzi doi oameni de știință. Japonezul Shunpei Yamazaki se află în prezent pe primul loc cu un total de 5192 de patente în domeniul dispozitivelor electronice, cristale lichide, celule solare și memorii Flash. El l-a detronat din poziția de leader pe australianul Kia Silverbrook, care a deținut primul loc între 2008 și 2017, și care în prezent are ‘doar’ 4745 de patente aprobate în domeniile imprimantelor, hârtiei digitale, Internetului, graficii computerizate, chimiei, geneticii. Sunt aceștia cei mai importanți inventatori ai epocii noastre? Personal mă îndoiesc, cantitatea nu înseamnă neapărat și calitate, nu în mod proporțional, în orice caz. Este clar că aceste persoane și organizațiile fără de care nu ar putea susține o asemenea activitate (cine a depus vreodată o cerere de patent știe câtă muncă implică documentarea chiar numai a unei singure invenții pentru a se transformă în patent) urmăresc să creeze și să acumuleze cât mai multă proprietate intelectuală. În final însă, în fiecare generație, între numărul mare și crescând de patente aprobate, doar câteva reprezintă invenții extraordinare, dintre acelea care schimbă viața celor din jur. Pe acelea le vom caută, le vom urmări și le vom discuta aici în viitor.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Peste câteva luni, la 4 noiembrie, se împlinesc zece ani de când ne-a părăsit Michael Crichton, unul dintre cei mai prolifici și mai inspirați creatori în genul științifico-fantastic (îmi place să folosesc acest termen mai degrabă decât ‘science-fiction’ sau ‘sci-fi’ care văd că intră treptat în dicționarele de limba română). Zece ani de absență fizică, pe care însă nu prea îi simțim din multe puncte de vedere. Crichton pare a fi încă printre noi, activ și prolific cum era întotdeauna. Filmele din seria ‘Jurassic Park’ ies la intervale regulate. Unul dintre serialele TV cele mai vizionate și discutate (inclusiv în rubrica CHANGE.WORLD) – ‘Westworld’ – bazat pe filmul scris și regizat de Crichton în anii ’70 se află în al doilea sezon de transmisie, cu al treilea sezon în pregătire. Trei romane noi au apărut postum (cu adăugiri și corecturi ale altor autori), iar temele abordate de el sunt mai actuale decât oricând – de la explorarea spațiului la ingineria genetică, de la hărțuirea sexuală în mediul corporatist la încălzirea globală (domeniu în care trebuie spus că era mai degrabă un sceptic, mă întreb dacă și cum și-ar fi schimbat opiniile dacă ar trăi azi). În toate aceste domenii a fost un vizionar, și în toate, ca scriitor, a pus în centrul atenției oamenii și confruntarea lor cu tehnologia.

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Prey_(novel)

Sunt un ‘fan’ al lui Crichton încă de la lectura primei sale cărți traduse în limba română, ‘Germenul Andromeda’, apărut în 1976 în Colecția de Romane Științifico-fantastice a Editurii Univers în traducerea Margaretei Dan. A rămas unul dintre romanele sale preferate în top-ul meu personal. Alături de el se află ‘Prey’, apărut în traducere în România sub titlul ‘Prada’ la Editura Orizonturi în anul 2002, la scurtă vreme după ediția americană. Lectura mi s-a părut fascinantă. În primele zeci de pagini cititorul are impresia că romanul aparține genului ‘thriller medical’ în care era expert Chrichton la începuturile carierei sale. Acțiunea se dezvoltă și se extinde însă și împreună cu ea se multiplică domeniile științifice și tehnologice abordate de autor. Se îmbină în carte elemente de biologie, inginerie genetică, nano-tehnologie, inteligență artificială, rețele sociale, și tehnologia dronelor. Despre acest din urmă domeniu aș dori să adaug astăzi câteva informații și să atrag atenția asupra unor subiecte demne de discuție.

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Unmanned_aerial_vehicle#/media/File:DJI_Phantom_2_Vision%2B_V3_hovering_over_Weissfluhjoch_(cropped).jpg

Ce este o dronă? Încep cu o întrebare etimologică. Nu îmi este clar de ce acest neologism intrat în limba română din engleză a căpătat genul feminin. În engleză cuvântul ‘drone’ înseamnă ‘trântor’ în sensul său entomologic, deci este vorba despre masculul din sistemul de organizare al unor insecte cum ar fi albinele sau furnicile. Cum a ajuns în românește să fie feminin? Poate vreunul dintre cititorii cu cunoștințe de etimologie ne poate lămuri. Numele a fost preluat pentru a desemna obiectele zburătoare fără pilot (Unmanned Aerial Vehicles – UAV). Nu este cunoscut exact când a fost introdus termenul dar cum una dintre primele utilizări ale dronelor în aplicații militare începând cu prima jumătate a secolului trecut a fost cea de ținte în poligoanele militare, asocierea zgomotului motoarelor ușoare ale dronelor cu cel al insectelor stă foarte probabil la baza termenului. După cum se poate observă, domeniul tehnologic nu este complet nou, aplicațiile militare existau încă de la mijlocul secolului trecut și au fost folosite în (prea) multe războaie din ultima jumătate de secol, și pentru acțiuni mai mult sau mai puțin secrete ale serviciilor speciale. Ceea ce este nou este că această tehnologie militară trece printr-un proces similar de transfer (cel puțin parțial) in domeniul civil cu cel al multor altor tehnologii cândva strict secrete, de la miniaturizarea electronică până la Internet.

sursa imaginii https://www.goldsteinresearch.com/report/drone-services-market-outlook-2024-global-opportunity-and-demand-analysis-market-forecast-2016-2024

În fapt acest proces s-a accelerat atât de mult în ultimii ani, încât unii experți nu ezită să includă dronele în lista scurtă a tehnologiilor care vor schimba radical viața noastră în viitoarele decenii. Revista americană TIME a dedicat cel mai recent raport special al său Epocii Dronelor sau The Drone Age. Aflăm din acest raport că în anul 2017 au fost vândute în întreagă lume aproximativ trei milioane de drone din care mai mult de un milion au fost înregistrate în Statele Unite cu Administrația Federală de Aviație (Federal Aviation Administration – FAA). 122 de mii de persoane sunt acum autorizate în SUA să opereze drone. Serviciile care sunt făcute posibile de dezvoltarea și punerea în aplicație a dronelor acoperă o gamă extrem de largă în agricultură, construcții, minerit, transporturi, divertisment, cu funcții incluzând monitorizarea și transporturile în locuri greu accesibile, fotografierea și cartografierea aeriană, inspecția facilităților, clădirilor, barajelor, peșterilor, supravegherea șoselelor, livrarea de medicamente, etc. Dacă majoritatea prestatorilor de servicii aparțin țărilor dezvoltate (SUA, Europa, Japonia), producția în industria dronelor este dominată de China, cu 72% din  piața mondială controlată de compania Dà-Jiāng Innovations – DJI cu sediul la Shenzhen, in provincia Guangdong, din sudul țării (nu departe de Hong Kong), supranumită și Silicon Valley a Chinei.

sursa imaginii https://global.handelsblatt.com/politics/eu-on-track-to-develop-joint-drone-744073

Va fi interesant de urmărit cum va evolua acest domeniu în care producția este dominată de China în timp ce produsele sunt cumpărate și puse în folosință în Statele Unite, în anii viitori în condițiile ‘războiului tarifelor’ care se conturează între cele două țări. În proiectare încep să fie implicate și mari firme cum este Amazon care lucrează la conceperea unor drone pe care se vor baza servicii de expediere de pachete care pot trimite marfă în mod rapid în cazuri de urgență medicală, inclusiv medicamente, sânge pentru transfuzii, sau chiar organe de transplant. Spre deosebire de avioanele pilotate care au nevoie de aeroporturi și piste de aterizare, dronele decolează și aterizează vertical, și acest lucru poate avea loc din curtea sau de pe acoperișul unei clădiri de mici dimensiuni. Este de notat că în acest domeniu avem de-a face cu un caz în care legislația și actele regulatorii nu constituie o frână ci un stimulent care permite dezvoltarea serviciilor. Americanii sunt din acest punct de vedere în avans cu câțiva ani față de alte țări, cu legislație care prevede ce drone pot zbura, cine le poate pilota de la distanță, unde pot zbura, cum interacționează între ele și cu aviația pilotată, și în mare măsură ce este permis și ce le este intezis să facă. Evident, asigurarea securității personale este unul dintre aspectele critice, de la securitatea fizică până la confidențialitatea informației despre ceea ce se întâmplă în spațiile private ale cetățenilor. Precum multe alte produse ale avansurilor științifice, și dronele pot deveni arme sau mijloace de facilitare a infracțiunilor atunci când ajung în mâinile infractorilor sau ale teroriștilor. Pericolul perturbării intenționate sau din eroare a traficului aerian cu pasageri este și el un pericol real. Rămâne de văzut cum se vor adapta sistemele de transport inteligent și de securizare a traficului în epoca dronelor. Aceasta este una dintre direcțiile principale de cercetare și proiectare ale acestei ramuri tehnologice. O alta este legată de aplicațiile militare. Dacă tehnologia a pătruns și se va extinde în viața civilă, asta nu înseamnă că militarii nu continuă să o folosească și să o perfecționeze. Un singur exemplu – pentru prima dată în istoria ei și Uniunea Europeană își va crea propriul ei program de contruire a unui sistem de drone folosit în aplicații de securitate cum ar fi supravegherea teritoriului.

sursa imaginii https://lifenewz.com/lux-noctis-by-photographer-reuben-wu/

Există desigur și domenii mai excentrice, mai puțin periculoase și mai puțin comerciale. De exemplu arta. Katsu este unul dintre acei eroi ai artei urbane cu identitate păstrată în parte în secret, care se auto-definește că ‘artist-vandal-hacker’. Între alte creații ale sale se află un portret gigantic al unui foto-model, realizat în 2015 la New York, pictat cu ajutorul unei drone care manipula tuburile de spray colorat. Mai puțin radicale sunt creațiile fotografice ale lui Reuben Wu, ale cărui peisaje par că aparțin unor alte lumi, fiind fotografiate în munți și deșerturi luminate artificial prin intermediul unor sisteme care includ folosirea intensivă a dronelor pentru a realiza efecte imposibil de creat prin tehnici de iluminare clasice sau prin prelucrări digitale. Ca în multe alte domenii ale tehnologiilor avansate, utilizările – in bine sau in rău – depind doar de cei care pun stăpânire pe ele, și limitele sunt doar limitele imaginației și creativității omenești. Revenind la cartea lui Michael Crichton, cred că ea anticipează un nivel de interacțiune mulți-disciplinară între diferite domenii tehnologice care nu a fost încă atins la 16 ani de la publicarea cărții, dar care pare posibil și probabil cu tehnologii pe care astăzi le cunoaștem sau cu extensiile acestora. Viziunea scriitorului american continuă însă să mă uimească. În anul 2002, când Mark Zuckerberg abia se îndrepta spre Cambridge, și cu doi ani înainte ca să înființeze Facebook, Crichton imagina o rețea socială care lega și coordona obiecte. Nu exista încă atunci nici conceptul de Internet al Obiectelor (Internet of Things). Formele de inteligență artificială distribuite in rețea sunt până astăzi teme de cercetare. Pe toate însă le veți regăsi într-o carte pasionantă, apărută in anul 2002. V-o recomand!

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Facebook și președintele său fondator Mark Zuckerberg nu părăsesc prima pagină a ziarelor și știrile cele mai importante ale jurnalelor televizate. Cred că nici nu intenționează să o facă. Încă de la începuturile companiei sale în 2004, Mark a adoptat un model mental și de afaceri care se bazează pe o continuă expansiune și pe o politică de comunicare și deschidere care ar putea fi descrisă că ‘extrovertită’. Cel puțin în aparență. Conform acestui mod de operare, Facebook trebuie să fie permanent în atenția unui număr crescând de utilizatori curenți și potențiali, trebuie să se extindă în noi domenii ale comunicației și vieții de zi cu zi a locuitorilor planetei conectați la Internet (o piață potențială numărând mai mult de jumătate din populația actuală de 7,3 miliarde), să devină pentru câți mai mulți dintre aceștia canalul vital prin care urează bună dimineață familiilor, primesc știrile, accesează serviciile. Publicitatea din ultimele luni nu este însă exact cea pe care și-o dorește Zuckerberg și echipa să. Implicarea lui Facebook în cazurile încă aflate în investigare legate de influențarea tendințelor politice în Statele Unite și alte țări și expunerea datelor personale ale utilizatorilor nu numai că au pus sub semnul întrebării deschiderea și neutralitatea declarată a companiei, dar au dus pentru prima dată în istoria firmei la scăderea indicelui de afaceri care pare cel mai important în ochii lui Mark Zuckerberg – numărul de utilizatori ai lui Facebook. Se poate desigur mult mai rău. Compania Cambridge Analytics aflată in centrul scandalului de expunere a datelor personale încredințate de utilizatori lui Facebook și-a declarat falimentul. Din fericire Facebook este departe de această situație.

sursa imaginii http://money.cnn.com/2018/05/22/technology/mark-zuckerberg-european-parliament/index.html

Faptul că de multe ori întrebările puse de utilizatori, și nu numai de ei ci și de presă sau de politicieni pot deveni stânjenitoare a fost ilustrat de apariția șefului lui Facebook în fața Parlamentului European pe 22 mai. După ce inițial a refuzat invitația, Zuckerberg a apărut totuși la Bruxelles, dar formatul întâlnirii a fost foarte diferit de cele două zile de audieri din Senatul american. Este drept, spre deosebire de Statele Unite, unde la nevoie poate fi obligat să vină să răspundă întrebărilor senatorilor, în Europa prezența să era complet voluntară, dar țînând cont de importanța pieții europene pentru Facebook și de prezența concurenților săi în aceeași piață, nu este de mirare că până la urmă întâlnirea a avut loc. Ea însă s-a limitat la vreo 80-90 de minute, din care doar o parte a fost rezervată întrebărilor, fiecare deputat care dorea având trei minute la dispoziție pentru întrebări, și Zuckerberger dând răspunsuri doar la sfârșit. Sentimentele de frustrare ale multor deputați au fost vizibile și exprimate în declarații (‘am pus șase întrebări la care se putea răspunde Da sau Nu, nu am primit răspuns la niciuna’ a zis unul dintre ei, deputatul ‘verde’ belgian Philippe Lamberts) și Mark Zuckerberg a promis răspunsuri detaliate în scris în zilele următoare. Nu am aflat prea mute noutăți. Ca și în Senatul american, șeful Facebook s-a declarat dispus să colaboreze pentru întărirea protecției datelor personale, s-a scuzat pentru rolul jucat în propagarea de ‘fake news’, pentru interferența în procesele politice și expunerea datelor personale ale utilizatorilor.  Ca și in Senat, Zuckerberg a promis că numărul salariaților Facebook care se ocupă de securitatea informației va fi dublat, și că interesul utilizatorilor va prima chiar  în detrimentul rentabilității care va fi afectată de costul securității incrementale care a fost sau urmează să fie introdusă.

sursa imaginii https://www.goldmine.com/what-is-gdpr/

Momentul întâlnirii lui Zuckerberger cu grupul de deputați europeni nu a fost ales întâmplător. Cu trei zile după întâlnire, pe 25 mai, a intrat în vigoare noul Regulament European de Protecție a Datelor cunoscut sub inițialele GDPR, adică General Data Protection Regulation. Chiar dacă nu sunt ceva complet nou pentru UE, normative cu scopuri similare existând încă din 1995, noile reglementări au scopul de a actualiza setul de amenințări împotriva cărora sunt protejați utilizatorii europeni, de a armoniza și aduce la același nivel reglementările diferitelor țări ale Uniunii, și de a furniza celor care verifică și pedepsesc încălcările regulamentelor mai multe unelte de implementare. Cu alte cuvinte, începând cu 25 mai responsabilitatea prestatorilor de servicii de comunicație și a producătorilor de produse și aplicații este mult mai clar definită și neglijențele sau încălcarea normelor de securitate a datelor personale ii pot costa pe aceștia. Așa puteți explica valul de mesaje pe care le-ați primit în zilele dinainte de 25 mai, în ziua respectivă și pe care continuați să le primiți până astăzi de la majoritatea celor cărora le-ați încredințat informații personale. Recomandarea mea este să citiți cu atenție aceste mesaje și dacă există organizații de care nu sunteți foarte interesați să alegeți opțiunea de a le părăși. Atenție însă si la ce mesaje răspundeți. Toate organizațiile care cer confirmări legate de GDPR sunt deja în posesia datelor dumneavoastră personale. Dacă vi se cere orice mai mult decât apăsarea unui buton (software) de confirmare, poate fi vorba despre un atac. Mai bine ignorați mesajul respectiv.

sursa imaginii https://www.roadtovr.com/why-the-oculus-rifts-integrated-headphones-might-replace-your-gaming-headset/

Dintre noutățile introduse de actualele norme aș menționa clarificarea teritorialității (dacă este vorba despre servicii prestate în UE producătorii sau prestatorii de servicii din afara Uniunii sunt obligați să respecte noile reguli), stabilirea amenzilor în caz de încălcare a normelor (până la 4% din venitul anual, sau până la 20 de milioane de Euro), menționarea explicită și clară a condițiilor în care sunt păstrate datele personale evitând jargoanele tehnice sau juridice, notificarea în cel mult 72 de ore a oricărei ‘scurgeri’ de date, dreptul de acces la informația personală din produs sau aplicație, dreptul de a fi uitat (adică ștergerea completă la cerere a oricărei informații personale), portabilitatea de la o platforma sau alta, și protejarea datelor personale prin concepție (privacy by design) și nu prin adăugarea târzie de ‘patch-uri’ în versiuni ulterioare. Nu veți fi mirați să aflați probabil că Mark Zuckerberg a declarat în cursul întâlnirii sale cu deputații europeni că produsele Facebook sunt deja pregătite în conformitate cu noile norme GDPR.

sursa imaginii https://mashable.com/2018/05/31/oculus-venues-vr-concert-vance-joy/#lp1Xn15ALkqa

Facebook a făcut mari eforturi în această ultima lună pentru a proiecta în paralel cu intensificarea activității legate de securizarea datelor personale și  o atmosferă de ‘business as usual’ emițând aproape continuu  un flux de informații despre noi produse și aplicații, sau extinderea funcționalității și îmbunătățirea performanțelor produselor existente. Cel mai spectaculos anunț dintre toate este cel despre iminenta punere în exploatare a aplicației Venues, anunțată pe 2 mai la la F8 – conferința proiectanților Facebook, împreună cu o impresionantă și ambițioasă ‘foaie de drum’ (‘roadmap’) pentru următorii zece ani ai companiei. Noua aplicație anunțată deja în anul precedent combină rețelele sociale cu realitatea virtuală (VR), tehnologie pe care Facebook o stăpânește odată cu achiziționarea în 2014 a companiei Oculus VR, fondată doar cu doi ani mai devreme la Irvine în sudul Californiei, unul dintre leaderii tehnologici în domeniile hardware-ului și software-ului de realitate virtuală. Prima demonstrație la scală globală a funcționarii acestui produs a avut loc pe 30 mai, când 9000 de spectatori s-au adunat la amfiteatrul Red Rocks de lângă Denver în statul Colorado pentru a urmări un concert al cântărețului australian Vance Joy. Ei nu au fost însă singuri, fiind însoțiți de un număr (care nu a fost făcut public) de utilizatori care au participat virtual la concert prin intermediul căștilor (realizate de Oculus în colaborare cu Samsung) și a software-ului integrat în Facebook.  Nu este o premieră absolută, experimente de urmărire a unor concerte sau manifestații artistice sau sportive folosind tehnologia VR au mai avut loc, dar este pentru prima dată când firme de prima mărime că Facebook, Oculus și Samsung fac o asemenea demonstrație de proporții, și o fac pe produse aflate în pragul lansării comerciale.

sursa imaginii https://www.wired.com/story/oculus-venues/

Facebook își descrie noua familie de aplicații ca o intrare în domeniul rețelelor sociale virtuale. Nu numai că modul de interacție dintre utilizatori se extinde, dar Venues permite participarea la evenimente de genul manifestărilor culturale sau sportive cu experiențe de ‘imersie’ în locațiile respective, și cu identificarea celorlalți participanți la evenimentul virtual, fie prin imagini ‘realiste’ fie prin intermediul unor ‘avatari’. În spațiul arenei reale (‘domul de conținut’) este creată o lojă virtuală (‘parchetul’) cu nouă rânduri cu 28 de locuri fiecare pentru participanții aflați la distanță. Pentru utilizatori există  două  moduri de operare. În mod ‘conținut’ participarea la distanță este în principal pasivă, canalul de comunicare transferând mai ales date despre eveniment. În mod ‘navigație’ prioritatea este preluată de interacțiile cu alți participanți. Este similar cu cea ce se întâmplă când ne aflăm la un spectacol muzical sau de teatru, sau la un meci. O parte din timp atenția noastră este dirijată spre scenă sau terenul de sport, în timp ce în alte momente de timp ne ocupăm mai mult de discuțiile cu vecinii. Impresiile participanților la spectacolul din 30 mai sunt amestecate. Condițiile de vizionare (sunet, imagine) au fost lăudate de majoritatea participanților. După câteva minute de acomodare comenzile care permit deplasarea în spațiul virtual, interactia cu vecinii, inclusiv neutralizarea celor prea gălăgioși au devenit destul de clare. Ceea ce a lipsit participanților a fost participarea ca spectatori la eveniment. Lipsește (încă?) posibilitatea de a aplauda soliștii sau sportivii preferați sau cea de a fluiera la deciziile arbitrului. De asemenea, după vreo oră de concert (există o limitare fizică a bateriilor căștilor la două ore) majoritatea spectatorilor virtuali s-au declarat obosiți vizual și cerebral.

Revenind la întâlnirile lui Mark Zuckerberg cu politicienii observ că mulți dintre ‘inchizitorii’ săi americani și europeni s-au declarat îngrijorați de influența crescândă a companiei însoțită de creșterea ei rapidă în domenii care nu făceau parte inițial din sfera de competență. Ca soluție a fost propusă împărțirea companiei în companii mai mici și specializate ca domenii. Un proces asemănător s-a întâmplat cu compania Bell în anii 80 ai secolului trecut, rezultat al unuia dintre cele mai faimoase acțiuni anti-trust din istoria Americii de Nord. S-ar putea ca ceva asemănător să se întâmple cu Facebook nu peste mult timp. Aici, în rubrica CHANGE.WORLD, vom urmări, vom relata, vom discuta, vom încerca să înțelegem.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Ce înseamnă a fi geniu?  Care este rolul geniilor în societate? Cum se dezvoltă relațiile între oamenii care sunt considerați genii și cei din jur? Sunt ei oameni fericiți? De ce unii dintre noi se nasc cu calități excepționale față de restul omenirii? Sau poate că este vorba mai mult despre mediul în care sunt educați, despre condiționările sociale și familiale?

Nu vom putea desigur să lămurim toate acestea într-un singur articol al rubricii CHANGE.WORLD. Putem însă să punem întrebările, să sugerăm câteva dintre răspunsurile posibile, să ne pregătim câteva subiecte de gândire și discuție legate de această fascinantă tema.

sursa imaginii https://www.britannica.com/story/the-solar-eclipse-that-made-albert-einstein-a-science-celebrity

Să începem cu câteva definiții ale geniului.

Webdex (http://www.webdex.ro/online/dictionar/geniu) : ‘Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare.’

Wikipedia (https://en.wikipedia.org/wiki/Genius) : ‘A genius is a person who displays exceptional intellectual ability, creative productivity, universality in genres or originality, typically to a degree that is associated with the achievement of new advances în a domain of knowledge. – Un geniu este o persoană dotată cu capacități intelectuale excepționale, productivitate creatoare, universalitate și originalitate, la un nivel care să contribuie la progres într-un domeniu al cunoașterii.’

Larousse (http://www.larousse.fr/dictionnaires/francais/g%C3%A9nie/36569) : ‘Aptitude naturelle de l’esprit de quelqu’un qui le rend capable de concevoir, de créer des choses, des concepts d’une qualité exceptionnelle – o calitate naturală a spiritului care permite persoanei care îl posedă să inventeze, să creeze lucruri și noțiuni de o calitate excepțională.‘

Ce au comun aceste definiții? În primul rând faptul că geniile sunt considerate o excepție, că este vorba despre oameni dotați în mod special, dintre aceia care se nasc poate unul dintr-un milion. Nu este însă suficient – dotarea inăscută trebuie să se traducă în realizări excepționale, din acelea care schimbă viață celor din jur. În fine, aceste realizări aparțin domeniilor intelectuale și spirituale, ale cunoașterii sub formele sale diferite.

sursa imaginii https://en.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu

Cam toți dintre noi știm să dăm exemple. Majoritatea îl vom menționa probabil pe Albert Einstein, savantul care cu un secol în urmă a schimbat fundamentele fizicii și a făcut-o exclusiv prin forța gândirii sale, prezicând în teoria generalizată a relativității unitatea și fracturile spațiului și ale timpului, găurile negre, undele gravitaționale. Tehnologia instrumentelor științifice a validat o parte din teoriile sale cu multe decenii după ce el le-a expus analitic și abstract, și pentru o altă parte încă se așteaptă progresele care să permită măsurătorile. Da Vinci, Newton, Michelangelo, Beethoven și Van Gogh – suntem cu toții de acord că prin talentul și contribuțiile lor excepționale ei își merită locul în această categorie. În spațiul românesc puțini sunt cei care contestă genialitatea lui Mihai Eminescu sau a lui Constantin Brâncuși. Limba și literatura română au căpătat formă și și-au schimbat cursul după publicarea poeziilor lui Eminescu, și același lucru s-a întâmplat în sculptura lumii după ce Constantin Brâncuși a început să dea suflet în piatră și bronz conceptelor cele mai abstracte, inventând un nou limbaj al formelor în spațiu.

Dar fotbaliștii? Pele și Maradona în trecut, Ronaldo și Messi astăzi sunt numiți ‘genii ale balonului rotund’. La fel îl numesc pe Nicolale Dobrin ‘microbiștii’ români care am avut șansa să-l vedem jucând în anii ’60 și ’70. Exagerare? Metaforă de stadion? Poate că nu, dacă acceptăm faptul că termenul de ‘cunoaștere’ în accepțiunea sa mai largă include pe lângă cunoașterea științifică și cea artistică și alte metode de îmbogățire spirituală a spațiului în care trăim. Ar trebui de asemenea să evaluăm cum a evoluat fotbalul și ce schimbări au adus aceste personalități ale gazonului în felul în care s-a jucat și se joacă acest sport.

sursa imaginii https://www.romaniatv.net/media_211789_a-murit-cel-mai-mare-descoperitor-de-talente-din-fotbalul-romanesc-i-a-lansat-pe-dobrin-stefanescu_157305.html

Testele sau clasificarea IQ sunt cunoscute de peste 100 de ani. Își revendică paternitatea lor (depinde de ce surse consulți) doi psihologi – germanul Wilhelm Stern și americanul Lewis Terman de la Universitatea Stanford. Numele celui din urmă este mai cunoscut, căci sistemul de teste dezvoltat de el a început să fie folosit pe scară largă din anii 20 ai secolului trecut, și rezultatele au putut fi verificate în cursul vieților celor testați, de la vârsta copilăriei și de-a lungul întregilor cariere. Testele IQ sunt folosite și astăzi și ele evaluează calitățile intelectuale în domenii diferite cum ar fi logică, orientarea spațială, acuitatea vizuală, capacitatea de a exprima concepte în limbaj. Deși la nivelul statistic a putut fi verificată o corelație între succesul social și profesional al celor cu rezultate mai bune în raport cu cei care au obținut rezultate inferioare, cifrele IQ nu reprezintă nicio garanție într-un sens sau altul a superiorității intelectuale sau a unui impact social sau spiritual asigurat, la nivel individual. Persoane cu rezultate excepționale au eșuat profesional sau social din motive diferite, și alții au reușit contribuții ‘geniale’ deși obținuseră scoruri IQ mediocre. În cel mai bun caz aceste teste trebuie folosite cu precauție și în contextul unui sistem care nu se limitează la ele.

sursa imaginii https://www.verywellmind.com/what-is-a-genius-iq-score-2795585

Ne poate ajuta fiziologia să înțelegem de ce o minoritate de oameni sunt extrem de dotați, în timp ce restul, marea majoritate dintre noi trebuie să facem eforturi deosebite pentru a realiza chiar și o fracțiune din ceea ce reușesc ei, sau chiar și pentru a înțelege progresele pe care le aduc aceștia cunoașterii? Și aici răspunsul este ‘da’, într-o anumită măsură, dar cu precauție, și rămân încă multe de studiat. Genii recunoscute cum au fost Immanuel Kant și chiar și Albert Einstein și-au ‘donat’ corpurile și creerele științei și au permis studii post-mortem ale organelor asociate cu gândirea. Rezultatele sunt similare celor ale studierii țesuturilor multor altor oameni bine dotați din punct de vedere intelectual, dar nu au fost descoperite nicio evoluție sau deformație specială, și nici – desigur – nimic similar cu vreuna dintre substanțele corporale fundamentale propuse de Hippocrates în Grecia Antică.  Dimensiunile creerului (masa de ‘materie cenușie’), numărul de receptori de dopamină în thalamus (‘magistrala’ de transmisie a gândurilor), raportul între conexiunile cerebrale pe termen scurt sau lung – toate acestea sunt elemente care contribuie la funcțiile fiziologice ale creerului și sistemului nervos, fără că vreuna dintre ele luată individual să fie un simptom clar sau o garanție a ‘geniului’.  Cercetările mai recente se bazează pe măsurători ale activității electrice a creierului cum ar fi electro-encefalografii și scanări MRI ale diferitelor zone cerebrale în timpul proceselor de creație. Ele arată că anumite părți ale creerului devin mai active în timpul activităților care necesită inventivitate – fie ea științifică sau artistică (improvizații muzicale).

O altă întrebare este de ce între cei considerați genii se află așa de puține femei. Este vorba despre vreo condiționare fiziologică (răspunsul este nu) sau mai degrabă socială? Documentele și relatările epocii susțin că sora mai mare a lui Mozart, Maria Anna, era o muziciana strălucită, dovedind in copilărie un talent cel puțin la fel de profund ca cel al lui Amadeus. Tatăl Leopold i-a curmat însă cariera când a ajuns la 18 ani,  vârsta măritișului.

sursa imaginii http://www.geniusawakening.com/genius-brain/genius-brain-vs-normal-brain/

Genetica pare să joace și ea un rol important însă din nou, fără a fi determinant. În ce măsură contribuția excepțională a familiei Bach în istoria muzicii se datorează vreunei ‘gene a geniului’ sau mai degrabă unei atmosfere sociale și familiale care punea muzica în centrul preocupărilor și a educației copiilor? Nu este desigur întâmplătoare apariția concentrată a unor figuri de geniu în diferite domenii ale cunoașterii științifice sau artistice în perioade și locuri determinate: Grecia Antică în secolele 5-6 înainte de era noastră, capitalele califatelor musulmane din epoca de aur a Islamului, Roma și Florența Renașterii, Montmartre-ul de sfârșit de secol 19, sau Sillicon Valley la sfârșitul secolului 20 și începutul secolului 21. Multe dintre geniile care au lăsat o amprentă hotărîtoare în istorie au fost de altfel oameni comunicativi și foarte bine conectați cu societatea și egalii lor din perioadele în care au trăit, și acest fapt contrazice imaginea ‘geniilor singuratice’ care a fost mai degrabă o invenție a epocii romantice. Michelangelo, Da Vinci și Rafael au fost contemporani și concurenți, au întreținut un dialog explicit și virtual între ei și prin creațiile lor și au comunicat intens cu alte personalități ale epocii ca Vasari sau Cellini; Isaac Newton i-a avut ca rivali pe Leibnitz și Huygens și ca admiratori și colaboratori pe Locke și Halley; Albert Einstein a colaborat, corespondat și s-a întâlnit personal cu mai toate personalitățile științifice și culturale ale epocii sale.

Închei cu încă o definiție-citat, atribuită lui Thomas Edison: ‘Geniul înseamnă 1% inspirație și 99% transpirație. În consecință un geniu este un om talentat care și-a pregătit perfect temele de acasă.’ Cine știa mai bine asta decât Edison? Savantul și antrepenorul american inventase becul electric și patefonul, dar ele au fost doar două din cele peste o mie de patente pe care acesta le-a înregistrat de-a lungul vieții sale. Munca intensă și elementul de șansă trebuie deci adăugate condiționărilor genetice și fiziologice care ii fac pe unii dintre contemporanii noștri să fie mai dotați decât restul, precum și mediului social și educației care permit apariția și exprimarea geniilor, a celor ale căror sclipiri se traduc în progres pentru toți.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Ca în fiecare primăvară, revista TIME publică lista celor 100 de persoane / personalități cele mai influente ale planetei. Ca de obicei, această lista – întocmită de o echipă de redactori și colaboratori ai prestigiosului săptămânal – crează imediat după publicare un val de discuții care încep de la definirea termenului ‘influență’, continuă cu împărțirea în categorii și se ocupă pe larg cu selecția, cu discuțiile despre cei aleși și despre cei care ar fi meritat să fie incluși. Remarcam și în anii trecuți o tendința de scădere a numărului personalităților care sunt considerate influente de TIME și colaboratorii săi, și a căror biografii și cariere, cu alte cuvinte a căror influență este legată de tehnologia avansată și industriile care schimbă modul de viață al locuitorilor planetei. Părerea mea este că această tendință spune mai mult despre ceea ce presa, inclusiv o revistă de calitate recunoscută cum este TIME consideră demn de a publica și populariza, decât despre ceea ce se întâmplă într-adevăr în lume și cine sunt oamenii care ne influențează real viața. Merită însă să discutăm și alegerile lor din diferitele categorii.

sursa imaginii https://astropeggy.tumblr.com/post/163870720113/638-days-in-space-and-the-view-is-still-amazing

Categoria ‘Pionierilor’ include personalități care au contribuit determinant la schimbări de direcție și avansuri în domeniile lor de activitate, și în unele cazuri au creat tendințe și domenii noi. Apar aici numele lui Whitney Wolfe Herd – antrepenoare americană, intemeietoare și lider a companiilor Tinder și Bumple, care au schimbat peisajul întâlnirilor și căutării de parteneri pe Internet într-o direcție feministă, bazată și pe propria sa experiență la Tinder,  al astrofizicienei italiene Marica Branchesi al cărei sistem de coordonare între telescoape a permis vizualizarea pentru prima dată a efectelor undelor gravitaționale prezise teoretic de Albert Einstein, al fizicianului chinez Jian-Wei Pan – inventator al comunicației cuantice interplanetare, și al astronautei americane Peggy Whitson, cercetător în biochimie, care în 2017 a devenit cetățeanul american cu cele mai multe zile petrecute în spațiul cosmic.

sursa imaginii https://www.cnet.com/news/ceo-satya-nadella-microsoft-will-reinvent-productivity/

Un singur nume legat de industria hi-tech apare în categoria ‘Liderilor’ și acela este cel al lui Satya Nadella, cel care l-a înlocuit în 2014 pe Bill Gates la cârma companiei Microsoft. Din momentul în care s-a instalat în fotoliul directorului general (cred că aceasta ar fi traducerea expresiei americane corporatiste Chief Executive Officer – CEO) Nadella conduce o transformare treptată dar semnificativă a uneia dintre companiile amiral ale erei calculatoarelor personale și a Internetului, încercând să învețe din greșelile trecutului și să identifice în mod mai exact tehnologiile care vor sta la baza dezvoltării viitoare. Dacă la începutul anilor ’90 Microsoft a ratat primul val al Internetului, raliindu-se cu întârziere tendinței de a interconecta calculatoarele personale ale clienților săi, Nadella este hotărât să profite de avansurile tehnologiilor în ‘nor’ – ‘cloud computing’și cloud networking’ – și să creeze aplicații mult mai simple și mai prietenoase pentru utilizatorii de toate categoriile și cu diferite posibilități materiale de a achiziționa aparatură mai mult sau mai puțin complexă. Atmosfera de inovație imprimată de noua conducere a contribuit la consolidarea imaginii și la creșterea valorii de piață a companiei. Valoarea companiei, deja un gigant, a crescut cu 130% din 2014 pâna acum, depășind pragul jumătății de trilion de dolari, unde nu se mai aflase din perioada ‘boom’-ului tehnologic care a culminat în anul 2000. Se vorbește deja despre atingerea trilionului, dar aici concurența este acerbă, căci in luna februarie, Amazon (fondată 1994), o companie cu aproape două decenii mai ‘tânăra’ decât Microsoft (fondată 1975), a depășit valoarea de piață a acesteia și a atins prima pragul celor 700 de miliarde de dolari.

sursa imaginii https://www.israel21c.org/14-things-you-didnt-know-about-gal-gadot/

Categoria ‘Artiștilor’ include și ea un nume care chiar dacă nu este legat direct de industrie și tehnologie are o rezonanță pentru genul filmelor de fantezie inspirate de benzi desenate (‘comics’) despre care am scris de multe ori în rubrica CHANGE.WORLD.  Este vorba despre actrița israeliană Gal Gadot care în 2017 a înregistrat un succes enorm cu rolul principal în filmul ‘Wonder Woman’ regizat de Patty Jenkins. Producția feminină și feministă este semnificativă pentru un an al cărui știri  fost dominat de revelațiile despre agresiunile sexuale la Hollywood și de mișcarea #meetoo. Actrița născută la Rosh Ha’ayin în 1985, al cărei tată este inginer și mama profesoară, a fost câștigătoare a titlului Miss Israel în 2004, și-a prestat serviciul militar în armata israeliană, și este pe lângă actrița, model și specialistă în arte marțiale, și un model pozitiv și activ pentru fetele și femeile emancipate ale mileniului 3. Nici măcar amuzantul incident în care a postat recent pe Internet o reclamă a produsului Mate 10Pro al firmei Huawei folosind o aplicație iTwitter al lui Apple nu-i poate știrbi aura de super-eroină.

sursa imaginii https://nextshark.com/tencent-tony-ma/

Trei nume atrag atenția în mod deosebit în categoria ‘Titanilor’ – Jeff Bezos (patronul lui Amazon devenit în ultimele luni și cel mai bogat om din lume), Elon Musk (patronul antrepenor al cărui nume este legat de investiții în domenii de explorare și cercetare științifică dintre cele mai diverse de la transporturi spațiale la folosirea energiei solare și transporturi inteligente bazate pe energie electrică) și Ma Huateng cunoscut și sub numele de Pony Ma. Dacă despre primii doi am scris destul de des și pe larg în rubricile CHANGE.WORLD din ultimii ani, Ma Huateng zis vă este poate mai putin cunoscut. Născut în 1971, într-unul din anii cei mai cumpliți ai ‘revoluției culturale’, inginerul, investitorul, antrepenorul și filantropul chinez se află la conducerea unui imperiu industrial format în jurul firmei Tencent, una dintre cele mai mari firme Internet din lume, cu ramificații în domenii dintre cele mai diverse, de la comunicații mobile la medie pentru divertisment, de la jocuri și pariuri on-line la sisteme de plată, fiind o firma dominantă în toate aceste ramuri în uriașă piață chineză. Interacțiunea între utilizatorii chinezi și Internetul global, accesul acestora la aplicații și comunicarea cu restul lumii sunt probleme complexe, dar contribuția lui Pony Ma și a companiilor sale joacă și vor juca un rol important in aceste evoluții cu impact uriaș tehnologic, economic și politic.

sursa imaginii http://www.rcinet.ca/fr/2018/03/20/scandale-trump-facebook-le-lanceur-dalerte-travaillait-pour-le-parti-liberal-du-canada/

Ultima categorie este cea a ‘icoanelor’ sau a ‘idolilor’. Aici apare o singură selecție legată de lumea tehnologiilor avansate, cea a lui Christopher Wylie, fostul director al cercetării la firma Cambridge Analytica, și cel care a dezvăluit presei o mare parte dintre detaliile scandalului care a implicat fosta sa firmă și Facebook, inclusiv felul în care datele personale ale utilizatorilor au fost folosite pentru ‘profilare’ și influențare în scopuri politice. Din punctul de vedere al presei un ‘whistle blower’ (traducere în română, va rog!) este un erou, deci nu mă miră includerea sa în topul influenților anului. Mă întreb totuși cum se compară meritele sale cu cele ale Mark Zuckerberg, care nu a fost inclus în nici una dintre categoriile care compun lista celor 100 de oameni cei mai influenți. Sunt convins că la o rezoluție mai mare decât cea limitată la un singur an, verdictul ar fi diferit.

Aceasta este doar una dintre multiplele întrebări care pot fi puse legate de acest Top 100 al revistei TIME. Față de anii trecuți trebuie să remarc că avem de-a face cu o selecție ceva mai diversificată geografic (mai puțin americano-centrică cu ‘doar’  două treimi dintre cei incluși născuți în America de Nord) și, nu-i de mirare, sunt incluse mai multe femei. Doar vreo 20 dintre premianții anului trecut se regăsesc în clasamentul acestui an. Desigur, este vorba despre o selecție subiectivă (chiar dacă este o muncă de echipă) – dar ținând cont de prestigiul și difuzarea largă a revistei, și acest clasament al celor mai influenți oameni ai planetei are … influența sa de netăgăduit.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Mark Zuckerberg este o persoană care se adaptează cu ușurință situațiilor noi și care a dovedit în repetate rânduri că nu se teme să abordeze probleme în aparență insolubile. Și totuși, experiența prin care a trecut în zilele de 10 și 11 aprilie ale acestui an, când a fost convocat să depună mărturie în fața a 44 din cei 100 de senatori americani, membri în două comitete importante ale Senatului, a fost probabil unică și dificilă chiar și pentru el. Motivul convocării este legat de o combinație unică și explozivă între conflictele și intrigile politicii americane și internaționale, și tehnologia de comunicație digitală, Internetul și rețelele sociale între care firma Facebook pe care a înființat-o și o conduce Mark este lider incontestabil de mai mult de un deceniu. Miza este imensă și depășește chiar și soarta imediată sau pe termen mai lung a companiei sale – este vorba despre posibila remodelare prin legislație a comunicației pe Internet.

sursa imaginii https://www.wired.com/story/mark-zuckerberg-congress-day-one/

La începuturile lui Facebook, Mark Zuckerberg nu și-a conceput compania ca pe o întreprindere capitalistă, desigur nu la proporțiile și influența la care a ajuns acum – la 31 decembrie 2017 Facebook având 2,13 miliarde de utilizatori activi. Cel puțin una dintre sursele care îl cunosc pe CEO-ul (Chief Executive Officer) în T-shirt susține că în acei ani el nu cunoștea nici măcar care este diferența dintre cifrele de vânzări și profit. În discursul introductiv pregătit pentru ședințele din Congres, text care desigur a trecut prin filtrele avocaților firmei dar care totuși păstrează o clară notă personală, Zuckerberg susține: ‘Consider că este responsabilitatea mea nu numai să inventez servicii care să placă oamenilor, ci și servicii care sunt bune pentru oameni și pentru societate … Prioritatea mea principală a fost întotdeauna misiunea socială de a conecta oamenii, de a cimenta comunități și de a-i aduce pe cetățenii lumii mai aproape unii de alții. Publicitatea și creatorii de aplicații nu vor schimba niciodată această prioritate cât timp eu conduc Facebook’. Din păcate, cel puțin în percepția publică, pe drept sau pe nedrept, situația pare foarte diferită. Compania care a militat permanent pentru comunicații deschise, care și-a pus declarat consumatorii pe primul plan, care se vrea un motor al democrației și libertății de comunicare și exprimare pare să-și fi trădat abonații expunandu-le informațiile personale, și a permis unor grupuri de interese să folosească ecosistemul creat in jurul produsului sau principal in scopuri contrare democrației.

sursa imaginii https://medium.com/@PatrickRuffini/the-medias-double-standard-on-privacy-and-cambridge-analytica-1e37ef0649da

Pentru a înțelege cum a fost posibilă această scurgere de informații și folosirea lor dincolo de condițiile cunoscute și acceptate de consumatori trebuie să ne reamintim două fapte esențiale care ar trebui să fie cunoscute de fapt oricărui utilizator, dar pe care mulți le-am uitat. Primul este că nu am plătit și nu plătim nimic în bani indiferent cât folosim Facebook. Al doilea este că atunci când am devenit utilizatori am răspuns la câteva întrebări aparent de rutină și am acceptat niște condiții de utilizare. Câți dintre noi le-am citit cu atenție? (Aștept răspunsuri afirmative și le recompensez cu o bere rece 🙂 ) Printre altele am permis lui Facebook să înregistreze toate comunicațiile noastre – cu cine suntem ‘prieteni’, ce pagini accesăm și urmărim, la ce am apăsat butonul ‘like’, în ce grupuri ne-am înscris. Facebook are – cu permisiunea noastră – un profil destul de complet despre cine suntem și ce suntem. În teorie ei ar trebui să folosească acest profil doar în folosul nostru, al utilizatorilor, pentru a ne ajuta să ne găsim prietenii vechi sau să intrăm în legătură cu alți utilizatori cu pasiuni similare, să accesăm informații și să aflăm despre evenimente în sferele noastre de interes. Există și aplicații construite cu ajutorul unor interfețe de programare (API) care culeg și sintetizează informații despre noi. Unele dintre ele au forme de ‘quiz’ – seturi de întrebări, uneori amuzante, de genul ‘ce fel de legumă ai putea fi?’ De mulți ani îmi avertizez prietenii și amicii să evite să răspundă la astfel de chestionare, care încep prin a permite accesul aplicațiilor la datele personale (pentru a stabili ce legumă suntem, nu-i așa?). Exact o asemenea aplicație a fost folosită de un programator de la Universitatea Cambridge pentru a extrage date personale de la cei 270 de mii de utilizatori Facebook care au răspuns. Mai grav, o problema de securitate în codul Facebook a permis accesul la informațiile ‘prietenilor’ acestora, și așa s-a ajuns la compromiterea informației personale a 87 de milioane de utilizatori Facebook. Compania lui Zuckerberg susține că firma Cambridge Analytica, o firma britanică de consulting politic a cărei vice-președinte era (poate mai este) Steve Bannon, fost consilier și susținător al lui Donald Trump, firma căreia Facebook i-a permis accesul la informații personale, a încălcat contractul și a folosit informația în scopuri diferite de cele din acordul dintre ele. Suspiciunea este că Cambridge Analytica jucat un rol important în acțiunea de influențare a campaniei electorale prezidențiale americane din 2016. Toată această interacție este  investigată in anchete federale și ale consilierului special Mueller, și încă suntem departe de a ști rezultatele și concluziile finale.

sursa imaginii http://www.businessinsider.com/facebook-ceo-mark-zuckerberg-sheryl-sandberg-pull-late-nights-cambridge-analytica-scandal-2018-3

Problema lui Facebook rezidă în modelul său de face afaceri și de a genera profit. Trebuie menționat că pentru cea mai mare parte a primului său deceniu de activitate Facebook nu a fost profitabilă. Lucrurile acum însă s-au schimbat radical. Cifra de vânzări a companiei a fost în anul trecut de 55 de miliarde de dolari din care 21 de miliarde profit după impozite. Cu aproape 40% rentabilitate, Facebook este astăzi cea mai profitabilă firma de dimensiunile ei din istoria capitalismului – aproape de două ori mai rentabilă decât Apple de exemplu. Schimbarea a avut loc în 2008, când în al cincelea an de existență a companiei, Mark Zuckerberg a adus-o în conducere pe Sheryl Sandberg care într-o misiune similară la Google ajutase un alt gigant al erei internetice să-și definească profilul și să devină profitabil. De atunci și până astăzi conducerea firmei este ‘bicefală’ cu Zuckerberg (care are totuși ultimul cuvânt) hotărând în problemele strategice și ocupându-se de noile direcții și de produse, și cu Sandberg la cârma departamentelor comerciale și financiare, răspunzătoare de generarea de profituri. Utilizatorii (ca noi) continuă să nu plătească nimic, dar informația pe care Facebook o are despre noi este folosită pentru a filtra reclamele pe care le vedem pe pagini, și este împărtășită cu partenerii comerciali ai lui Facebook care încearcă să ne atragă în a le cumpără produsele sau serviciile. Totul se întâmplă cu aprobarea noastră. Problema este că informația despre utilizatori nu a fost și nu este suficient de bine apărată de către Facebook. Securizarea suplimentară a informației ar costa bani în plus și ar prelungi timpul de acces la piață și consumatori alaplicațiilor. În industria competitivă în care se află Facebook, costurile și timpul dintre dezvoltare și accesul la consumator se vor minimizate cât de mult este posibil. Facebook (și nu numai ei) au realizat acest lucru în detrimentul protejării informației personale a utilizatorilor.

sursa imaginii https://www.boundless.ai/blog/becoming-boundless/gradient-02/

Pericolele au potențialul de a fi și mai mari. Cetățenii țărilor avansate trăiesc deja într-o societate dependentă de serviciile informatice, și dependența este nu numai economică dar și personală, psihologică. În Statele Unite utilizatorii de telefoane mobile ‘inteligente’ petrec în medie 5 ore pe zi în compania aparatelor lor, pentru 89% dintre ei primul contact cu telefoanele mobile are loc cel mult la o ora după trezire, și sunt urmate de încă 46 de contacte (în medie) cu telefoanele de-a lungul zilei. Specialiștii în dezvoltarea de aplicații urmează cursuri de perfecționare despre cum să construiască aplicații care crează dependență, și o nouă disciplină numită tehnologie persuasivă combină informatica și psihologia pentru a studia cum pot fi folosite calculatoarele pentru a controla gândurile și acțiunile oamenilor. Dacă vreți, este un fel de extindere a teoriei reflexelor condiționate adaptată epocii comunicațiilor digitale. Pornind de la succesele intenționate sau nu ale interfețelor grafice (‘click’-ul, ‘slide’-ul, ‘icoanele’ grafice) și combinându-le cu mecanismele care ne condiționează satisfacții sau surogate de satisfacții sociale (legături în rețele sociale, ‘like’-uri) această nouă disciplină este folosită de companii cum ar fi start-up-ul Boundless Mind din Los Angeles pentru a crea platforme pentru aplicațiile de succes ale viitorului nu prea îndepărtat. Ca orice invenție revoluționară și aceste realizări științifice interdisciplinare pot fi folosite în scopuri bune și în scopuri rele, pentru educație sau pentru manipulare politică, spre binele social al multora sau pentru profitul personal al celor puțini.

sursa imaginii https://www.theguardian.com/technology/2018/mar/28/facebook-apple-tim-cook-zuckerberg-business-model

Rămâne de văzut cum vor reacționa Facebook și principalii săi competitori la presiunea publică creată de riscurile de securitate personală la care și-au expus clienții. Deja poate fi percepută diferența în abordarea acestor probleme între Facebook și un alt gigant al industriei, firma Apple.  În condițiile în care utilizatorii nu doresc să expună informația personală în scopuri comerciale, cu alte cuvinte doresc un Facebook fără reclame, s-ar putea să li se ceară să plătească pentru utilizarea rețelei sociale. Securitatea informațiilor personale contra cost. Liderul lui Apple, Tim Cook a atacat o asemenea abordare: ‘Apple consideră securitatea informației personale ca un drept fundamental. Pentru americani este vorba despre o libertate cetățenească, fundamentală la fel ca dreptul la libertatea de exprimare sau la libertatea presei.’ Dincolo de aceste deosebiri, Facebook, Apple și ceilalți giganți ai comunicațiilor și informaticii sunt de acord însă în a respinge încercările de a impune reguli stricte în legătură cu securitatea informației prin legislație. Mark Zuckerberg nu a respins complet în audierile din Senat aceste propuneri dar a declarat că ‘detaliile contează’. Dacă în acest moment în Congresul american majoritatea aparține partidului republican mai puțin adept al intervenției prin legislație în industriile avansate, echilibrul de forțe politice se poate schimba după alegerile din noiembrie. Schimbările despre care se discută pot fi minime și pozitive (de exemplu obligativitatea de a explica în contracte mult mai accesibile și mai pe înțelesul utilizatorilor cum le este protejată informația personală) dar pot ajunge la acțiuni regulatorii și anti-trust de genul celor aplicate cu câteva decenii în urmă în industria telecomunicațiilor. Situația din Statele Unite este opusă celei din Europa, unde Uniunea Europeană a impus deja de câțiva ani legislație mult mai strictă decât cea americană in legătură cu protejarea consumatorilor și a început să ceară ca Facebook, Google și alte companii americane cu activități globale să o respecte. În unele țări europene (Finlanda, Germania) legislațiile locale sunt chiar mai stricte decât legislațiile europene. Va fi interesant de urmărit cum se vor adapta și vor interacționa sistemele informatice cu cele legislative. Ceea ce este sigur este că impactul va fi considerabil și că ritmul și direcțiile de dezvoltare ale comunicației personale nu vor mai fi aceleași ca înainte.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)