The Catcher In The Sand

Suntem în plină iarnă și mulți dintre noi ne confruntăm cu valuri de frig. În zilele când scriu acest articol, de exemplu, centrul Europei este acoperit cu zăpadă, rezultatul câtorva zile consecutive de viscol. Unii dintre prietenii mei de pe Facebook postează mesaje al căror ton și conținut exprimă aceeași idee: ‘Unde este încălzirea aceea globală?’.

Schimbările climatice au depășit de mult granițele dezbaterilor științifice și au devenit unul dintre subiectele cele mai controversate ale campaniilor politice, planurilor economice strategice sau pe termen scurt, cooperării și relațiilor internaționale.  Discuțiile despre schimbările climatice și efectul de seră au început în anii 1960-70, și s-au intensificat în cercurile științifice în ultimul deceniu al secolului trecut, când au fost perfecționate și modelele matematice care permit predicții pe termen lung, ajungând în atenția factorilor politici la începutul mileniului. Trebuie menționat faptul că dacă cercurile științifice au ajuns la un cvasi-consens în legătură cu tendința de încălzire globală, au existat și continuă să existe o minoritate de sceptici. În acest articol al rubricii CHANGE.WORLD le voi da și lor cuvântul, în așa fel încât cititorii să poată avea la îndemână principalele argumente circulate de ambele părți ale disputei.

Între scepticii celebri se află o personalitate pentru care am un respect și o afecțiune deosebită. Michael Crichton (1942 – 2008) a fost unul dintre scriitorii mei preferați de literatură științifico-fantastică, încă de când primul sau roman ‘Germenul Andromeda’ (‘The Andromeda Strain’) a fost tradus în 1976 în românește și publicat de Editura Univers. Între ultimele sale cărți se află și romanul ‘Stare de frică’ (‘State of Fear’) publicat în 2004.  Acțiunea acestui tehno-thriller include descoperirea și dejucarea unui complot pus la care de un grup de eco-teroriști în scopul promovării cauzei încălzirii globale. Cartea este presărată de argumente contra încălzirii globale și partea de ficțiune este completată de anexe și o bibliografie cu 172 de titluri, majoritatea susțînând opiniile autorului. Acestea reprezintă de fapt un fel de sinteză a argumentelor scepticilor: tendința de încălzirea globală nu este clară, unii indicatori arată de fapt că este vorba despre o răcire a climei; măsurătorile sunt făcute în special în medii urbane, și nu în zonele mai puțin populate; chiar dacă am avea de-a face cu o încălzire, ea poate fi parte din oscilații periodice care au avut și vor mai avea loc in istoria climei terestre; cauzele schimbărilor de climă nu sunt clare, emisiile de carbon datorate industrializării pot avea o influență mult mai mică decât deforestizarea; există un complot mondial politic-legal-medii de informare care încearcă să dramatizeze efectele schimbărilor climatice in scopul propriilor interese. Comunitatea științifică a criticat aceste argumente, demonstrând că cel puțin o parte dintre ele sunt eronate, se bazează pe date greșite, parțiale, sau interpretate incorect. Ecoul imediat și pe termen lung al cărții lui Crichton a fost însă semnificativ, ea continuând să fie un best-seller și să fie citată că referință până astăzi de mulți dintre sceptici.

Parametrul cel mai ușor observabil este desigur temperatura medie anuală, și există măsurători și statistici de încredere pentru ultima jumătate de secol pe întreaga suprafață a Pământului. Datele există, interpretările diferă. Să privim două diagrame alăturate. Prima reprezintă temperaturile măsurate într-o perioadă de un deceniu dintre 1965 și 1975, ultimul deceniu al unei perioade de relativă răcire a climei. De atunci, în cele mai bine de patru decenii care au trecut din 1975 încoace, tendința de încălzire pare însă continuă. A doua diagramă reprezintă temperaturile anului 2015. De fapt, în opt din ultimii zece ani au fost depășite recordurile anterioare ale temperaturilor medii la suprafața Pământului. În ambele reprezentări grafice devierile pozitive sunt reprezentate cu culori de la galben spre roșu, în timp ce celor negative le sunt asociate diferite nuanțe de albastru. În apărarea scepticilor, trebuie menționat că întreagă istorie a climei terestre este marcată de perioade de încălzire relativă alternând cu ‘mini-glaciațiuni’ și aceste perioade pot dura de la câteva decenii la câteva  secole. Suntem deci poate în mijlocul unei perioade de încălzire relativă, dar peste câțiva ani sau câteva decenii, natura își poate reversa tendința și vom avea din nou parte de o perioada mai rece? Între anii 1400 și 1800 răul Tamisa a înghețat de 24 de ori. În iernile cele mai aprige, se organizau târguri pe Tamisa înghețată. Unul dintre aceste celebre înghețuri, cel din iarna dintre anii 1683 și 1684 este relatat în romanul ‘Orlando’ al Virginiei Woolf.

Temperaturile sunt însă doar unul dintre indicatorii cheie. Există încă mulți alții. Unul dintre cei mai importanți este procentajul de bioxid de carbon în aer, măsurabil astăzi în atmosferă, dar ușor de evaluat prin prelevări geologice și pentru trecut. El indică intensitatea efectului de seră, care conform modelelor matematice de simulație climatică va duce în cursul secolului 21 la o creștere a temperaturii medii pe suprafața Pământului între 0,3 și 1,7C. Orice creștere peste 1C este considerată că având consecințe catastrofale pentru calitatea vieții. O creștere de peste 2C pune chiar sub semnul întrebării supraviețuirea speciei umane. Nivelul curent de 400 părți CO2 per milion este cu 30% mai mare decât în 1950, și de departe cel mai ridicat din istorie. Consecințele creșterii temperaturilor sunt multiple: încălzirea oceanelor cu consecințe ireversibile asupra faunei cum ar fi dispariția Marii Bariere de Corali și a numeroase specii de pești și animale acvatice, restrângerea ghețurilor polare, creșterea nivelului oceanului planetar care pune în pericol existența localităților de pe numeroase țărmuri de oceane și mări, dispariția ghețarilor continentali, ridicarea nivelului de salinitate și aciditate al mărilor, fenomene climatice extreme.

Care sunt argumentele scepticilor?  Și care sunt răspunsurile experților?

·      ‘creșterea procentului de bioxid de carbon este o consecință și nu cauza schimbărilor climatice’ – ipoteza ar putea fi adevărată pentru nivelele înregistrate până la mijlocul secolului trecut, dar după depășirea unui anumit prag, poluarea în general și bioxidul de carbon în special sunt cele care influențează clima

·      ‘uraganele și alte fenomene extreme nu sunt legate de încălzirea globală’ – modelele de simulare climatică arată contrariul

·      ‘creșterea temperaturilor este un fenomen urban’ – măsurătorile făcute de sateliți arată că această creștere este semnificativă peste tot – în zonele urbane, în cele rurale, în păduri sau deserturi nepopulate, și la suprafețele oceanelor

·      ‘iarnă 2009-2010 a fost cea mai rece din istoria meteorologică a Statelor Unite’ – câteva săptămâni sau luni extrem de reci într-o anumită zona terestră nu au decât o influență proporțională redusă față de media globală

·      ‘ciclul natural macro-planetar este de 1500 de ani’ – chiar dacă acest ciclu ar fi corect (nedovedit), influența umană din ultimul secol alterează această evoluție ciclică.

În fine, argumentul suprem – ‘nu există unanimitate, opiniile sunt împărțite’. Argument asemănător celui pe care îl auzim în discuțiile dintre adepții originii cosmice a Terrei și ai evoluției speciilor pe de-o parte și creaționisti pe de altă parte. Există un consens al climatologilor în legătură cu fenomenul de încălzire globală? Realitatea este că 97% dintre experți sunt de părere că fenomenul este real, și că factorul uman este de departe principalul responsabil pentru această tendință. Omenirea trebuie să pregătească răspunsul adecvat până nu este prea târziu.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

‘Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci…’

(Eminescu – Scrisoarea I)

Luna i-a fascinat pe oameni din momentul în care au ridicat ochii și au privit cerul nopții. Unele popoare și civilizații au transformat-o în zeitate. Astronomii, matematicienii și fizicienii i-au urmărit și calculat traiectoria și au făcut legătură între mișcările Lunii și fenomene naturale care au loc pe suprafața Pământului. Calendarele civilizațiilor lumii antice au fost stabilite după mișcările reginei nopții. Poeții i-au dedicat poeme, trubadurii cântece. Mai recent, Luna a fost prima țintă a competiției spațiale, primul astru pe care au pășit oamenii în drumul lor spre stele. După câteva decenii de eclipsă, satelitul artificial al Terrei revine în forță în atenția exploratorilor spațiului. O nouă cursă a cercetării cosmice pare să se fi declanșat, și la ea participă alături de puterile deja consacrate, concurenți redutabili, noi și ambițioși.

Cu exact o jumătate de secol în urmă, omenirea urmărea cu sufletul la gură misiunea spațială americană Apollo 8.  Lansată la 21 decembrie 1968, această expediție spațială de șase zile i-a avut că eroi pe astronauții Frank Borman, Jim Lovell și Bill Anders. Era una dintre etapele hotărâtoare în a demostra că planul conceput de NASA pentru a trimite prima expediție umană pe Lună este realizabil. Pentru prima dată un vehicol spațial cu oameni la bord era plasat pe o orbită în jurul Lunii cu ajutorul unei rachete Saturn V. Și capsula spațială și racheta propulsoare erau modelele care aveau să fie folosite cu șapte luni mai târziu de misiunea Apollo 11. Pentru prima dată în istoria omenirii astronauții lui Apollo 8 au înconjurat și fotografiat partea invizibilă a Lunii și au fost martorii unui istoric ‘răsărit de Terra’, realizând una dintre fotografiile cele mai celebre până astăzi din istoria explorării spațiului extraterestru.

Ce este de fapt fața invizibilă a Lunii? (uneori numită și ‘fața ascunsă’ sau – incorect – ‘fața întunecată’ a Lunii). Perioada de roatie în jurul propriei axe a Lunii este identică cu perioada ei de rotație în jurul Pământului, ceea ce face ca pentru pământeni aceeași emisferă să fie permanent vizibilă. Fenomenul acesta se numește ‘rotație sincronă’. Ceea ce a devenit evident după ce primele imagini ale emisferei ascunse au devenit vizibile este că fața ascunsă are câteva caracteristici diferite de cea expusă vederii noastre. În primul rând, fiind exterioară Terrei este expusă bombardamentelor meteoriților și are mult mai puține ‘mări’ (depresiuni de mari dimensiuni) dar mult mai multe cratere de impact. Cel mai mare dintre acestea ocupă o parte însemnată a emisferei sudice a satelitului și se numește Bazinul Polul Sud – Aitken. Această zonă a fost aleasă pentru aselenizarea sondei spațiale chineze Chang’e 4, care a avut loc miercuri 2 ianuarie 2019, la 50 de ani și o săptămână după misiunea Apollo 8. Este prima sondă spațială pamânteana pe această parte a Lunii, o excepțională realizare tehnologică și științifică.

Conducătorul misiunii științifice chineze, Wu Weiren și-a ales bine cuvintele, o replică și o parafrază a cuvintelor istorice rostite de Neil Armstrong în iulie 1969, după ce vehicolul lunar Yutu 2 sau Iepurele de Jad 2 a parcurs primii metri pe Lună: ‘un pas mic pentru vehicolul lunar, un pas gigantic pentru poporul chinez’.  China are deja în palmaresul său construirea și punerea în funcțiune a celui mai mare și mai puternic radiotelescop din lume, iar planurile de viitor deja făcute publice includ misiuni lunare cu echipaj uman. Zona de impact aleasă că țintă de aselenizare și explorare este și cea mai întinsă și cea mai adâncă, așa încât șansele de a găsi aici materiale și minerale aparțînând structurii interioare a Lunii sunt mai mari. O altă întrebare care poate găsi răspuns este originea apei, existentă în solul lunar în cantități mult mai mari decât se estimase. De unde provine apa în componența minerală a unui satelit care după câte se știe nu a avut niciodată atmosferă? Dacă răspunsul se află în contactele cu meteoriții, atunci studiul suprafeței invizibile, expuse în măsură mult mai mare impactelor poate aduce probe și argumente decisive. În general, originea și istoria satelitului natural al Pământului sunt compuse mai mult din întrebări și ipoteze, și misiuni că aceasta pot aduce informații extrem de importante, dar problema apei este esențială si din punct de vedere economic. Dacă apa este răspândită în mod relativ uniform pe suprafața Lunii, ea ar putea constitui unul dintre elementele critice ale viitoarelor baze economice stabilite acolo.  

Numele ales de chinezi pentru sonda lunară, “Chang’e”, este numele zeiței Lunii în mitologia arhaică chineză. Energia electrică acumulată în bateriile lui Chang’e îi va asigura funcționarea timp de aproximativ un an. Iepurașul de Jad se va putea plimba pe Lună, fotografia, filma, săpa și recolta proble de sol timp de aproximativ trei luni. Datorită poziției relative cu Pământul comunicarea directă nu este posibilă, ea fiind asigurată prin intermediul unui satelit-releu numit Queqiao.

Comparând situația explorării cosmice acum 50 de ani cu cea de astăzi nu putem decât să admirăm progresul accelerat pe care l-a făcut în acest interval cercetarea științifică și tehnologia chineză. În 1968-69 China era o țară uriașă dar puțin avansată, în plus aflată într-o teribilă criză politică datorată Revoluției Culturale, care lichidase sau marginalizase o mare parte din elitele intelectuale și academice. Totul s-a schimbat odată cu programul de reforme introdus la sfârșitul anilor ’70 de Deng Xiaoping. Liberalizarea sistemului economic și financiar, introducerea inițiativei și proprietății private în economie au fost însoțite după scurtă vreme de modernizarea sistemului educațional. China beneficiază de o uriașă baza umană, concurența și selecția la admiterea în universitățile de prestigiu sunt acerbe. A avut loc în ultimele decenii și o schimbare de mentalitate. Industria și cercetarea tehnică chineză împreună cu mediile academice au evoluat de la copierea de tehnologii la încurajarea contribuțiilor în dorința de a participa și colabora în cercetare și standardizare, de a avea un impact semnificativ pe plan internaional. Efectul maxim este vizibil în domeniile numite STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematici), în timp ce domeniile umaniste, încă influențate de cultura tradițională chineză și de ideologia comunistă sunt mai rămase în urmă. Universitățile chineze încurajează în mod activ cercetarea, plătesc generos toate contribuțiile acceptate pentru publicare în reviste științifice de prestigiu, oferă salarii care sunt competitive celor din industrie atrăgând talente spre învățământ și cercetare academică, și favorizând și întoarcerea în China a unei părți dintre studenții chinezi plecați la studii și specializări în alte părți ale lumii. Un singur exemplu care demonstrează reușita acestor programe: în 2017 Universitatea Tsinghua din Beijing a acordat 1385 de doctorate, față de numai 645 conferite de prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT). Desigur, cantitatea nu asigura întotdeauna și calitate, creativitatea este încă un domeniu în care Statele Unite și alte țări occidentale au un avantaj considerabil (dacă este să luăm numărul de Premii Nobel in domeniile științei ca indicator) dar cercetarea spațială și alte domenii (ingineria genetică de exemplu) demonstrează că revenirea Chinei între marile puteri competitive ale lumii este o realitate.

Comentatorii ultimelor evenimente legate de explorarea spațială nu ezită să remarce că o nouă competiție spațială a început și se întețește. Peisajul este diferit decât cel cu jumătate de secol în urmă. Atunci existau doar doi competitori – Statele Unite și Uniunea Sovietică. Astăzi s-au alăturat în cursă China, India, Japonia, statele Europei, și este posibil ca alte națiuni să treacă foarte curând linia de start. Sectorul particular joacă un rol din ce în ce mai important pe lângă agențiile naționale. Interesele strategice sunt importante și de fapt ele sunt motorul acestei curse, dar lor li se va adăuga în curând și motivația economică, în cazul în care resursele naturale devin accesibile și pot fi exploatate în viitoarele decenii. Colonizarea va urma atunci în scurt timp explorării. Spațiul extra-terestru se află în acest moment al istoriei în faza în care se aflau oceanele lumii și teritoriile nou descoperite de cealaltă parte a oceanelor la sfârșitul secolului 15 și începutul secolului 16. Atunci, sub egida papalității, puterile europene au semnat tratatele de la Tordesillas (în 1494) și de la Zaragoza (în 1529) care împărțeau Lumea Nouă între Portugalia și Castilia. Explorarea științifică a Antarcticei este și ea legiferată internațional de un tratat semnat în 1959. Există un Tratat al Spațiului Cosmic încheiat în 1967 la care au aderat pe deplin 107 țări, în timp ce alte 23 l-au semnat dar nu l-au ratificat, care prevede demilitarizarea spațiului și folosirea lui în scopuri pașnice, dar nu spune prea mult despre posibila colonizare sau utilizare a resurselor care vor fi descoperite și exploatate în spațiu. Această legislație internațională va trebui să fie revizuită și completată pentru a evita ca aventura omenirii în spațiul cosmic să se transforme în Războaie Stelare.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Meseria de magician sau vrăjitor prezicător este din ce în ce mai riscantă în lumea în care trăim. Conducători imprevizibili care iau decizii surprinzătoare și pentru cei mai apropiați colaboratori, alegeri sau referendumuri care se încheie cu rezultate opuse sondajelor, evenimente meteorologice extreme care surprind specialiștii în prezicerea vremii în ciuda aparaturii din ce în ce mai sofisticate aflate la dispoziția acestora, Brazilia și Germania eliminate înainte de semi-finalele Turneului Final al Campionatului Mondial de Fotbal, aproape nimic nu mai pare să se supună regulilor lumii așa cum o cunoaștem. Și totuși, tradiția este tradiție, și voi încerca, în acest prim articol al anului în rubrica CHANGE.WORLD să lustruiesc bila de cristal pentru a intui direcțiile principale spre care își îndreaptă atenția lumea științei, tehnologiilor avansate și a comunicațiilor, și domeniile cărora merită să le acordăm atenție și pe care le vom urmări în 2019.

Una dintre sursele instabilității din jurul nostru, cu implicații enorme în industria hi-tech este reîntoarcerea pe scală mare a intervenționismului politic în activitatea economică. După căderea Cortinei de Fier și prăbușirea comunismului în Europa de Est, părea că am intrat într-o perioadă de liberalizare a schimburilor comerciale internaționale, cu zone geografice extinse în care tarifele vamale erau complet desființate, în care oamenii, mărfurile, firmele și ideile circulau fără restricții și frontiere. Situația pare să se schimbe în ultimii câțiva ani, motivele fiind multiple. Unele dintre ele sunt legate de politicile izolationiste și populiste care pun economiile naționale pe primul plan al priorităților, dar există și alte surse ale acestor tendințe. Câteva mari companii, majoritatea americane, au concetrat o uriașă putere economică și tehnologică, devenind componente critice ale economiei globale dar și ‘single points of failure’ – puncte vulnerabile în care o greșeală tehnică sau o acțiune ostilă pot pune în pericol identitățile și chiar viețile personale, bunurile fizice și propritatea intelectuală a milioane de consumatori. Companiile globale cu mare influență ca Facebook sau Google vor continua în opinia mea să se afle în conflicte frontale cu guvernele, legislatorii și forurile regulatorii la nivel național și internațional. Presiunile politice și cele economice se vor intensifica, datorită competiției pentru control și influență. Este foarte posibil ca în 2019 să vedem deja cel puțin una dacă nu mai multe dintre aceste companii trecând prin procese de schimbări ale conducerilor la vârf, reorganizări și de-centralizări în mai multe companii cu profile diverse, in scopul de a se adapta și a răspunde mai bine acestor presiuni.

Internetul și comunicarea globală se află și ele într-o fază de profunde schimbări și adaptări rezultate din aceleași presiuni politice și interferența din ce în ce mai evidentă a statelor și organismelor lor mai mult sau mai puțin secrete, mai mult sau mai puțin represive, în comunicațiile personale și de afaceri. Dacă mulți dintre liderii politici adversari ai libertății de exprimare erau până nu de mult complet ignoranți în ceea ce privește Internetul, cel mult încercând să-l cenzureze sau să-l oprească la frontierele țărilor lor, astăzi mulți dintre ei au inclus sursele de influențare amplificate de rețeaua globală în arsenalul lor de arme propagandistice. În timp ce continuă să cenzureze accesul la informație al propriilor mase de supuși, ei exploatează tocmai libertatea de exprimare și informare a democrațiilor. Acestea nu au găsit încă nici balanța corectă între libertate de exprimare și defensiva împotriva atacurilor informaționale fățișe sau mascate, și mi-este teamă că unele dintre ele au pornit pe o cale greșită, încercând să creeze bariere fizice și regulatorii la nivel național, folosind metode perimate, care sunt sortite eșecului din start. Nu cred că 2019 va aduce multe progrese în aceste domenii, sunt necesari câțiva ani și o motivație politică internațională susținută de scopuri comune. Tocmai în anul în care cred că vom vedea progrese spectaculoase in implementarea tehnologiilor componente ale generației de comunicații globale numită 5G, barierele politice vor fi, mă tem, o frână in generalizarea acestora.

Există însă și o fațetă pozitivă a acestor procese de fragmentare, care sper, de altfel, că nu vor fi nici generalizate, și nici nu vor dura mai mult de cative ani. Puține lucruri stimulează mai bine forțele inteligenței științifice și tehnice ca nevoia de a răspunde în termen scurt, prin creativitate și inventivitate, provocărilor ridicate de restricții politice, mai ales atunci când scopurile ambițioase pot fi prezentate sub formă de obiective patriotice. Când există și suficiente fonduri cum este cazul unor țări că India sau China, dezvoltarea sectoarelor tehnologice poate fi explozivă, și dovadă sunt zecile de zone industriale și orașe cu milioane de locuitori fiecare, apărute în ultimul deceniu în aceste țări, toate având ca model Silicon Valley, dar fiecare dintre ele cu specificitatea lor. Dacă cu 10-15 ani în urmă China se specializase în mari capacități de producție industrială, iar India devenise patria centrelor de servicii și asistență tehnică ale industriilor occidentale, vedem în ultimii ani o reprofilare spre cercetare și proiectare, datorată nu în mică măsură și reîntoarcerii acasă a unora dintre specialiștii plecați să învețe în universitățile americane sau europene și să lucreze în companiile hi-tech din occident. Nu putem decât să invidiem această tendință de ‘reîntoarcere a creerelor’, și să ne gândim cum am putea face că și în România să aibă loc cândva un fenomen similar. Anul 2019 va fi anul în care vom vedea accelerându-se și ascuțindu-se competiția dintre industria americană și industriile din restul lumii, China și India în primul rând, dar și Europa și Japonia și alte țări sau zone geografice.

Ce tehnologii vor influența în mod hotărâtor viață noastră în anul care începe? Dacă ar trebui să aleg doar una dintre ele aș propune ingineria genetică. Progresele făcute în acest domeniu în ultimii ani sunt uimitoare, și investițiile încep să vină în proporții semnificative, atât din partea fondurilor private care pun banii în aplicații medicale, în eradicarea unor maladii contagioase și în crearea de noi soiuri de plante cu valori nutritive crescute și cu rezistență la agenți patogeni și paraziți cauzatori de boli, dar și investiții guvernamentale ținând cont de progresele științifice în controlul populației și în aplicațiile militare potențiale. Este și un domeniu în care progresul științific a fost foarte rapid lăsând în urmă cam în toată lumea legislația, așa încât probleme juridice și morale legate de experiențele genetice făcute asupra populației umane au început să apară și este foarte probabil să auzim despre multe noi cazuri în 2019. Tot domeniul medical în general este într-o mare transformare, cu multitudini de tehnologii și proceduri apărând într-un ritm uluitor. Am menționat ingineria genetică, ar trebui să adaug tratamentele personalizate care au potențialul ca in câțiva ani sau puține decenii să dea răspunsul definitiv unor boli cum este cancerul, transplanturile de organe și transplanturile hibride. Creșterea speranței de viață schimbă structura socială și crează la rândul ei o nouă categorie de servicii medicale, de întreținere, și de ocupare a timpului liber al populației vârstnice.

Ce alte tehnologii vor fi ‘fierbinți’ în anul 2019? Vom primi cred știri foarte interesante despre aplicațiile Internetului Obiectelor (Internet of Things) în funcționalitatea locuințelor noastre, optimizarea condițiilor ambiante, securitatea personală și a proprietății, și sistemele informatice și de divertisment. Inteligența artificială și robotica vor propune multe produse noi care ne vor amplifică capacitățile fizice, ne vor ajuta în treburile casnice, sau ne vor acorda asistență în caz de nevoie. Va fi după toate probabilitățile și un an cu evenimente senzaționale în explorarea spațiului cosmic, expediții spre Lună și spre Marte și programe spațiale diverse ale puterilor consacrate dar și ale unor națiuni nou-venite în cercetarea spațială.

Va fi, cred, interesant. Va fi și important. Progresul este inevitabil, schimbările datorate realizărilor științifice și tehnice au loc într-un ritm neîntâlnit până acum în istorie. A le cunoaște, a ne adapta, a le folosi spre bine devine o necesitate. Rubrica CHANGE.WORLD va fi și în acest an alături de cititorii săi în această aventură a cunoașterii. 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)