CHANGE.WORLD: 2019 – Anul care va fi

Meseria de magician sau vrăjitor prezicător este din ce în ce mai riscantă în lumea în care trăim. Conducători imprevizibili care iau decizii surprinzătoare și pentru cei mai apropiați colaboratori, alegeri sau referendumuri care se încheie cu rezultate opuse sondajelor, evenimente meteorologice extreme care surprind specialiștii în prezicerea vremii în ciuda aparaturii din ce în ce mai sofisticate aflate la dispoziția acestora, Brazilia și Germania eliminate înainte de semi-finalele Turneului Final al Campionatului Mondial de Fotbal, aproape nimic nu mai pare să se supună regulilor lumii așa cum o cunoaștem. Și totuși, tradiția este tradiție, și voi încerca, în acest prim articol al anului în rubrica CHANGE.WORLD să lustruiesc bila de cristal pentru a intui direcțiile principale spre care își îndreaptă atenția lumea științei, tehnologiilor avansate și a comunicațiilor, și domeniile cărora merită să le acordăm atenție și pe care le vom urmări în 2019.


sursa imaginii https://www.irishtimes.com/business/economy/davos-globalisation-is-in-trouble-but-populism-is-not-the-answer-1.2944665

Una dintre sursele instabilității din jurul nostru, cu implicații enorme în industria hi-tech este reîntoarcerea pe scală mare a intervenționismului politic în activitatea economică. După căderea Cortinei de Fier și prăbușirea comunismului în Europa de Est, părea că am intrat într-o perioadă de liberalizare a schimburilor comerciale internaționale, cu zone geografice extinse în care tarifele vamale erau complet desființate, în care oamenii, mărfurile, firmele și ideile circulau fără restricții și frontiere. Situația pare să se schimbe în ultimii câțiva ani, motivele fiind multiple. Unele dintre ele sunt legate de politicile izolationiste și populiste care pun economiile naționale pe primul plan al priorităților, dar există și alte surse ale acestor tendințe. Câteva mari companii, majoritatea americane, au concetrat o uriașă putere economică și tehnologică, devenind componente critice ale economiei globale dar și ‘single points of failure’ – puncte vulnerabile în care o greșeală tehnică sau o acțiune ostilă pot pune în pericol identitățile și chiar viețile personale, bunurile fizice și propritatea intelectuală a milioane de consumatori. Companiile globale cu mare influență ca Facebook sau Google vor continua în opinia mea să se afle în conflicte frontale cu guvernele, legislatorii și forurile regulatorii la nivel național și internațional. Presiunile politice și cele economice se vor intensifica, datorită competiției pentru control și influență. Este foarte posibil ca în 2019 să vedem deja cel puțin una dacă nu mai multe dintre aceste companii trecând prin procese de schimbări ale conducerilor la vârf, reorganizări și de-centralizări în mai multe companii cu profile diverse, in scopul de a se adapta și a răspunde mai bine acestor presiuni.


sursa imaginii http://www.youthvillage.co.za/2013/10/advantages-disadvantages-internet-censorship/

Internetul și comunicarea globală se află și ele într-o fază de profunde schimbări și adaptări rezultate din aceleași presiuni politice și interferența din ce în ce mai evidentă a statelor și organismelor lor mai mult sau mai puțin secrete, mai mult sau mai puțin represive, în comunicațiile personale și de afaceri. Dacă mulți dintre liderii politici adversari ai libertății de exprimare erau până nu de mult complet ignoranți în ceea ce privește Internetul, cel mult încercând să-l cenzureze sau să-l oprească la frontierele țărilor lor, astăzi mulți dintre ei au inclus sursele de influențare amplificate de rețeaua globală în arsenalul lor de arme propagandistice. În timp ce continuă să cenzureze accesul la informație al propriilor mase de supuși, ei exploatează tocmai libertatea de exprimare și informare a democrațiilor. Acestea nu au găsit încă nici balanța corectă între libertate de exprimare și defensiva împotriva atacurilor informaționale fățișe sau mascate, și mi-este teamă că unele dintre ele au pornit pe o cale greșită, încercând să creeze bariere fizice și regulatorii la nivel național, folosind metode perimate, care sunt sortite eșecului din start. Nu cred că 2019 va aduce multe progrese în aceste domenii, sunt necesari câțiva ani și o motivație politică internațională susținută de scopuri comune. Tocmai în anul în care cred că vom vedea progrese spectaculoase in implementarea tehnologiilor componente ale generației de comunicații globale numită 5G, barierele politice vor fi, mă tem, o frână in generalizarea acestora.


sursa imaginii https://siteselection.com/issues/2011/nov/ip-changzhou.cfm

Există însă și o fațetă pozitivă a acestor procese de fragmentare, care sper, de altfel, că nu vor fi nici generalizate, și nici nu vor dura mai mult de cative ani. Puține lucruri stimulează mai bine forțele inteligenței științifice și tehnice ca nevoia de a răspunde în termen scurt, prin creativitate și inventivitate, provocărilor ridicate de restricții politice, mai ales atunci când scopurile ambițioase pot fi prezentate sub formă de obiective patriotice. Când există și suficiente fonduri cum este cazul unor țări că India sau China, dezvoltarea sectoarelor tehnologice poate fi explozivă, și dovadă sunt zecile de zone industriale și orașe cu milioane de locuitori fiecare, apărute în ultimul deceniu în aceste țări, toate având ca model Silicon Valley, dar fiecare dintre ele cu specificitatea lor. Dacă cu 10-15 ani în urmă China se specializase în mari capacități de producție industrială, iar India devenise patria centrelor de servicii și asistență tehnică ale industriilor occidentale, vedem în ultimii ani o reprofilare spre cercetare și proiectare, datorată nu în mică măsură și reîntoarcerii acasă a unora dintre specialiștii plecați să învețe în universitățile americane sau europene și să lucreze în companiile hi-tech din occident. Nu putem decât să invidiem această tendință de ‘reîntoarcere a creerelor’, și să ne gândim cum am putea face că și în România să aibă loc cândva un fenomen similar. Anul 2019 va fi anul în care vom vedea accelerându-se și ascuțindu-se competiția dintre industria americană și industriile din restul lumii, China și India în primul rând, dar și Europa și Japonia și alte țări sau zone geografice.


sursa imaginii https://www.earth.com/news/genetic-engineering-health-perks/

Ce tehnologii vor influența în mod hotărâtor viață noastră în anul care începe? Dacă ar trebui să aleg doar una dintre ele aș propune ingineria genetică. Progresele făcute în acest domeniu în ultimii ani sunt uimitoare, și investițiile încep să vină în proporții semnificative, atât din partea fondurilor private care pun banii în aplicații medicale, în eradicarea unor maladii contagioase și în crearea de noi soiuri de plante cu valori nutritive crescute și cu rezistență la agenți patogeni și paraziți cauzatori de boli, dar și investiții guvernamentale ținând cont de progresele științifice în controlul populației și în aplicațiile militare potențiale. Este și un domeniu în care progresul științific a fost foarte rapid lăsând în urmă cam în toată lumea legislația, așa încât probleme juridice și morale legate de experiențele genetice făcute asupra populației umane au început să apară și este foarte probabil să auzim despre multe noi cazuri în 2019. Tot domeniul medical în general este într-o mare transformare, cu multitudini de tehnologii și proceduri apărând într-un ritm uluitor. Am menționat ingineria genetică, ar trebui să adaug tratamentele personalizate care au potențialul ca in câțiva ani sau puține decenii să dea răspunsul definitiv unor boli cum este cancerul, transplanturile de organe și transplanturile hibride. Creșterea speranței de viață schimbă structura socială și crează la rândul ei o nouă categorie de servicii medicale, de întreținere, și de ocupare a timpului liber al populației vârstnice.


sursa imaginii http://www2.cnrs.fr/en/777.htm

Ce alte tehnologii vor fi ‘fierbinți’ în anul 2019? Vom primi cred știri foarte interesante despre aplicațiile Internetului Obiectelor (Internet of Things) în funcționalitatea locuințelor noastre, optimizarea condițiilor ambiante, securitatea personală și a proprietății, și sistemele informatice și de divertisment. Inteligența artificială și robotica vor propune multe produse noi care ne vor amplifică capacitățile fizice, ne vor ajuta în treburile casnice, sau ne vor acorda asistență în caz de nevoie. Va fi după toate probabilitățile și un an cu evenimente senzaționale în explorarea spațiului cosmic, expediții spre Lună și spre Marte și programe spațiale diverse ale puterilor consacrate dar și ale unor națiuni nou-venite în cercetarea spațială.

Va fi, cred, interesant. Va fi și important. Progresul este inevitabil, schimbările datorate realizărilor științifice și tehnice au loc într-un ritm neîntâlnit până acum în istorie. A le cunoaște, a ne adapta, a le folosi spre bine devine o necesitate. Rubrica CHANGE.WORLD va fi și în acest an alături de cititorii săi în această aventură a cunoașterii. 

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

This entry was posted in change.world. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *