„Tot mi se pare că am epuizat subiectul Leonardo. El, însă, revine în permanență.”
Aceste cuvinte îi aparțin lui Martin Kemp, istoric al artelor și unul dintre experții mondiali în studiul personalității și operei lui Leonardo Da Vinci. Gândurile îi sunt împărtășite de mulți dintre cei care au citit, s-au pasionat și îl admiră pe Leonardo, un om care pare să fie ieșit din hotarele nu numai ale timpului său, ci din cele ale tuturor timpurilor. Drumul pământesc al geniului Renașterii s-a încheiat la 2 mai 1519, în capela dedicată Sfântului Hubert, din castelul Amboise din Franța. Își petrecuse aici ultimii patru ani ai vieții, găzduit la micul castel Close Lucé, alăturat castelului regal, ca oaspete al regelui Francisc I al Franței. Luase cu el peste Alpi câteva dintre prețioasele sale carnete, desene și trei picturi de care nu s-a despărțit niciodată: „Sfântul Ioan Botezătorul”, „Fecioara și pruncul cu Sfânta Ana” și „Mona Lisa”.
Anul 2019 a fost deci, printre altele, și un an jubiliar Leonardo, marcat de o serie de evenimente – expoziții și sesiuni de comunicări, care au prilejuit dezvăluiri care ni l-au făcut să-l simțim prezent între noi. Cei care au avut curajul să înfrunte demonstrațiile și grevele de protest, care par să nu se mai sfârșească în capitala Franței, și au ajuns la Muzeul Louvre au avut ocazia să viziteze cea mai cuprinzătoare expoziție a lucrărilor artistice ale lui Da Vinci organizată vreodată. Pe lângă picturile adăpostite de muzeul francez, au fost aduse aproape 120 de lucrări și obiecte împrumutate din alte muzee ale lumii și din colecții particulare. Și în Anglia a fost organizată o retrospectivă majoră la National Gallery, iar Queen’s Gallery de la Palatul Buckingham și-a deschis porțile pentru a prezenta colecția regală cu peste 200 de desene ale artistului. Mai multe evenimente majore au avut loc în Milano, orașul în care Da Vinci a trăit și a creat o mare parte din viața sa, între care o expoziție dedicată unuia dintre carnetele lui Da Vinci, care a supraviețuit vremurilor, Codex Atlanticus. Un altul, aflat astăzi în colecția particulară a lui Bill Gates, Codex Leicester, a fost expus la Galeria Uffizi din Florența.
La Uffizi se află expusă acum, la capătul a cinci ani de recondiționare, și „Adorația Magilor”. Este una dintre cele patru picturi neterminate din totalul de 24 care au supraviețuit jumătății de mileniu. Galeria Uffizi îi dedică acum o sală specială lui Leonardo, în care alături de această lucrare se mai află de o parte „Buna Vestire”, de la Biserica din Monte Oliveto, pictată în 1473-74, cu un înger atât de realist și de viu, rezultat din studiul anatomiei păsărilor și având în fundal un peisaj maritim încadrat de munți, unul dintre cele mai frumoase reprezentate vreodată de artist în cariera sa, și de cealaltă parte „Botezul lui Hristos”, executată pentru Biserica San Salvi din Florența între 1475 și 1478, pictură la care tânărul Leonardo a colaborat cu maestrul său Andrea del Verrocchio realizând îngerul în profil. De ce a rămas „Adoratia Magilor” neterminată? Leonardo Da Vinci era un perfecționist, care își exacerba patronii și comanditarii prin nerespectarea termenelor, în dorința de a le livra opere super-cizelate, dar pe de altă parte se entuziasma ușor de noi proiecte, și nu rareori le abandona sau pur și simplu uita de cele vechi. Dar tocmai studiul atent al lucrărilor neterminate permite cunoașterea unor detalii inedite ale proceselor sale creative. Recondiționarea picturii „Adorația Magilor” a scos la iveală culori și forme care fuseseră multă vreme acoperite de straturi de lac și de murdărie depuse în vreme, și furnizează informații despre evoluția viziunii artistului de la fazele de concepție spre versiunea finală, care nu a fost atinsă vreodată, în acest caz.
O mare parte din activitatea intelectuală a lui Leonardo este adunată în manuscrisele și desenele sale, multe aflate în faimoasele carnete din care au ajuns la noi vreo 7000 de pagini, care sunt astăzi păstrate în colecția regală britanică de la Windsor, în biblioteci de la Paris, Londra, Madrid, Torino și Milano, și în colecția particulară a lui Bill Gates. Evident, acestea sunt doar o parte dintre cele scrise de Leonardo de-a lungul vieții, se estimează că între două treimi și trei sferturi s-au pierdut. O parte dintre cele care s-au păstrat au început să fie publicate on-line și sunt studiate de un număr din ce în ce mai mare de oameni de știință și de amatori pasionați de Da Vinci. S-au înmulțit în anul care a trecut expozițiile, studiile și comunicările științifice, iar noile analize și descoperiri fac lumină în procesele de studiu și în rezultatele extraordinare obținute în domenii foarte diverse. Unul dintre acestea este cel al anatomiei. Leonardo a disecat cadavre umane și de animale, aspirând să înțeleagă structura exactă a organelor și a mușchilor, rolul lor în funcționarea și în comportamentul organismelor vii. În viziunea sa, fiecare os, fiecare arteră, fiecare țesut din corpul omenesc au un rol, există pentru a exercita funcții utile ansamblului organismului. Unul dintre proiectele sale neterminate era un atlas anatomic a cărui publicare l-ar fi făcut să fie considerat întemeietorul anatomiei moderne, titlu pe care și-l revendică în istoria științei savantul flamand Andreas Vesalius, cel care a publicat în 1543, la 24 de ani după moartea lui Leonardo, tratatul ‘De humani corporis fabrica’. Surprizele studierii desenelor anatomice ale lui Leonardo și ale comentariilor lăsate cu scrierea sa cifrată lângă ele nu încetează să apară. J. Calvin Coffey, profesor de chirurgie la școala medicală Limerick din Irlanda, a scris într-o comunicare că a găsit în paginile carnetelor confirmarea faptului că mesenteriul, o structură în formă de evantai care leagă intestinul mare de intestinul mic, este o structura continuă și nu una segmentată, cum se credea până recent. Schițele lăsate de Leonardo și interpretarea sa în text au fost confirmate de chirurgia modernă și de analizele de țesuturi, infirmând teorii eronate prezentate în tratatele de anatomie celebre cu ar fi ‘Anatomia’ lui Gray din 1858.
Spirit enciclopedist, expert în domenii diferite, Leonardo Da Vinci era dotat cu ceea ce astăzi numim viziune sistemică, adică talentul de a integra cunoștințe din domenii diferite, de a le combina pentru atingerea unui scop comun, și de a le folosi pentru clarificarea unora prin metodele altora. Unul dintre exemple este studiul lichidelor, în general, și al apei, în special, în formele sale diferite de agregare. A fost fascinat de fenomenele extreme legate de apă, cum ar fi originea tsunami, de scurgerea, devierea și bararea cursurilor râurilor și, mai ales, de circulația apei în natură. Trebuie înțeles că înainte de Leonardo nu exista o teorie coerentă și nici măcar înțelegerea corectă a formelor de agregare ale apei și a legăturii acestora cu fenomenele meteorologice. Primele ipoteze formulate de Leonardo în legătură cu felul în care apa ajunge la înălțimi s-au dovedit a fi eronate, și abia mai târziu a emis teoria corectă a circulației apei prin evaporare, nori și ploaie. Acest proces de gândire format din ipoteză, experiment mental, verificare practică, rectificare, re-verificare, și stabilizare în text stă la baza metodologiei științifice de cunoaștere recursivă, folosită până astăzi în domenii variate.
Multe dintre invențiile sale – mașini zburătoare, vehicule blindate, submarine și echipamente acvatice – pot fi folosite în scopuri militare. Altele sunt chiar mașini de război și arme sofisticate, mult avansate pentru vremea respectivă, inventate în urma comenzilor primite de la patronii săi, regii și principii țărilor și statelor-orașe ale vremii. Între ele, o uriașă arbaletă, tunuri de mare capacitate și un precursor al mitralierelor. Aici însă se manifestă o altă trăsătură a caracterului său umanist. Născut și trăind toată viață într-o perioadă a conflictelor violente și a războaielor care păreau că se succed la nesfârșit, Leonardo Da Vinci a devenit un pacifist convins. A fost ros de îndoieli și scrupule morale în legătură cu utilizarea invențiilor sale în scopuri funeste, în condițiile în care ar cădea în mâinile unor despoți ucigași. Din acest motiv, toate invențiile sale militare sau cu potențial aplicativ în scopuri militare sunt protejate mai mult decât alte informații din manuscrisele sale. Schițele funcționale nu sunt însoțite de detalii de fabricație care ar putea face producția facilă sau chiar posibilă. Detalii cheie sunt ascunse în alte părți ale textului. Unele teorii emise de cercetători care au studiat textele presupun că Leonardo și-ar fi sabotat propriile invenții legate de domeniul militar, pentru a face imposibilă aplicarea lor în practică. Patru secole și jumătate mai târziu, o parte dintre savanții implicați în proiectarea bombelor atomice se vor confrunta cu dileme similare. Și din acest punct de vedere Leonardo Da Vinci a fost un premergător, deschizător al unor drumuri și a unei categorii de dezbateri despre responsabilitățile morale ale oamenilor de știință care rămân actuale peste secole.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)
