Documentarul realizat în 2019 de Olga Ștefan, ‘Gesturi de rezistență’ (‘Gestures of Resistance’) începe cu un citat din Simon Wiesenthal:
‘Obligația de a rezistă începe atunci când oamenii încep să sufere deoarece le sunt încălcate drepturile. Dacă rezistența este activă din primul moment, nu va mai fi nevoie de fapte eroice mai târziu, deoarece aceia care încalcă drepturile omului sunt întotdeauna în minoritate, și lor trebuie să li se demonstreze că puterea lor este limitată înainte de a fi prea târziu.’
Filmul Olgăi Ștefan face parte din programul ‘Viitorul memoriei’ (‘Future of Memory’) despre care putem afla mai multe detalii pe site-ul lor Web la https://www.thefutureofmemory.ro/.
‘ Un val de extremism de dreapta, xenofobie, naţionalism, rasism şi antisemitism inundă din nou ceea ce credeam că sunt societăţi deschise şi democratice, încolţindu-ne pe noi toţi şi toate, saturând interacţiunile sociale cu frică şi ură faţă de „celălalt” – inamic invizibil şi adesea imaginar, care se schimbă odată cu interesele politice dominante. De generaţii întregi, metodele utilizate pentru a elimina „istorii incomode” din versiunea oficială a istoriei au inclus marginalizarea şi ştergerea totală a urmelor lăsate de populaţii care perturbă mitologia dominantă a constructelor identitare naţionale.
Una dintre cele mai puternice exemplificări ale acestei metode de eliminare se regăseşte în urmările Holocaustului în Europa de Est. În platforma noastră, ne concentrăm atenţia asupra regiunii României şi fostelor Basarabia şi Bucovina: peste 500 000 de evrei şi romi au fost exterminaţi în această regiune în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; cu toate acestea, în locul comemorărilor ca formă de transmitere către generaţiile viitoare şi ca formă de respect pentru memoria persoanelor masacrate, uitarea istorică şi politică îngroapă în continuare urmele impactului uriaş a ceea ce a fost cândva o co-prezenţă culturală înfloritoare. Oraşe întregi, cartiere, cimitire şoptesc despre absenţa locuitorilor din acele vremuri…
Pentru a contracara această tendinţă de ştergere şi îngropare şi pentru a pune în discuţie mecanismele uitării care încă funcţionează în această regiune, am iniţiat platforma Viitorul Memoriei – o platformă transnaţională şi interdisciplinară dedicată memoriei Holocaustului, incluzând evenimente şi expoziţii organizate în oraşe unde au avut loc pogromuri sau deportări. O arhivă centralizată a tuturor materialelor produse în aceste expoziţii şi evenimente, precum şi în proiecte viitoare, este organizată sub forma acestui website cuprinzător, care va include şi conţinut generat de utilizatori.’
sursa imaginii https://filmfreeway.com/GesturesofResistance
‘Gestures of Resistance’ este împărțit în câteva secțiuni care se ocupă de diferite forme pe care rezistența împotriva tiraniei le-a luat în perioada dintre 1933 și 1945: rezistența activă a celor care s-au alăturat mișcărilor de partizani și revoltelor armate împotriva naziștilor în teritoriile ocupate din centrul Europei, înrolarea în mișcări politice antifasciste, rezistența prin artă, solidaritatea care implica de multe ori riscul vieții pentru a-i ajunta pe cei persecutați și prigoniți. Pentru fiecare dintre aceste forme de rezistență sunt aduse în fața spectatorului mărturii și documente, într-o înlănțuire logică și o prezentare documentaristă impecabilă, eficientă și estetică. Mărturiile în special sunt remarcabile. De la ‘Shoah’ a lui Claude Lanzmann și continuând cu interviurile pentru arhivele lui Steven Spielberg, există o adevărată cinematecă a mărturiilor supraviețuitorilor Holocaustului, și dacă părea că nimic nu mai poate fi adăugat, Olga Ștefan demostrează în acest film contrariul. Mărturii de acest fel sunt cu atât mai prețioase, cu cât generația celor care au trecut prin Holocaust dispare, și nici fiii și fiicele acestora nu mai sunt tineri. De altfel, doi dintre cei care au depus mărturie în film nu mai sunt între noi: Alexandru Elias care a murit în 2018, după ce realizase un prim interviu și înainte de al doilea, și Theodora, fiica lui Marcel Iancu, plecată din această lume la începutul acestui an.
Filmările mărturiilor au fost realizate în România, Slovacia, Cehia și Israel. Prima parte aduce în atenția spectatorilor un episod mai puțin cunoscut majorității dintre noi, despre care eu cel puțin nu știam nimic – revoltă armata slovacă care a avut loc între august și noiembrie 1944. Exact în acea perioadă avea loc și deportarea în masă a evreilor din centrul Europei spre Auschwitz și celelalte lagăre de exterminare, ceea ce a determinat ca un număr semnificativ de evrei, în special tineri, să se inroleze activ in revoltă, cu arma în mâna. Sunt prezentate de asemenea documente legate de informațiile transmise aliaților de rezistență despre fabricile morții (în special raportul Vrba – Wetzler) care au fost ignorate de aceștia, prevenind acțiuni ca bombardarea lagărelor sau măcar a cailor ferate care transportau deportații, ceea ce ar fi încetinit ritmul exterminarilor in acel fatal an final al celui de-al doilea război mondial. Documentele sunt excelent filmate și părțile esențiale sunt foarte clar evidențiate. Creditele finale menționează sursele exacte și complete, ceea ce face din acest film un document care poate fi folosit ca referință. Mi-a plăcut și felul in care a fost filmată această prima parte, cu vorbitorii pe fundal negru, ceea ce are și efect dramatic și permite spectatorului să se concentreze asupra fizionomiilor. Păcat că acest stil de filmare și editare nu a fost păstrat și pentru secțiunile următoare.
Cele două capitole următoare sunt cele care includ majoritatea mărturiilor culese în și despre România, legate de episodele Holocaustului care s-au petrecut în țară sau în teritoriile aflate sub administrație românească în timpul celui de-a doilea război mondial. Sunt emoționante relatările lui Alexandru Elias care povestește despre lupta și procesul grupului de tineri evrei asociați cu mișcarea sionistă, ca și cele ale Veronicăi Rosenberg, fiica simpatizantului de stânga Adalbert Rosenberg, o personalitate remarcabilă care a apucat să scrie doar 11 din cele 36 de capitole ale memoriilor sale, povestea unei vieți care include închisorile și deportările din timpul regimului Antonescu, dar și închisorile comuniste într-unul din ultimele mari procese antisemite din România în anul 1959. În secțiunea ‘Rezistență prin artă’ avem ocazia de a vedea mărturia fiicei lui Marcel Iancu, descriind în multe detalii interesante activitatea și contribuțiile în România interbelică ale acestuia că artist și ca arhitect, și evenimentele traumatice care l-au convins să-și abandoneze țara de origina și să emigreze în Israel, unde avea să devină unul dintre marii pictori naționali și întemeietorul satului artiștilor de la Ein Hod. Este menționată gruparea de 100-150 de desene ale lui Marcel Iancu care documentează Holocaustul în general și pogromul legionar de la București în special, despre a cărei existență puțini știu în Israel, care ar merita să fie expusă și cunoscută de publicul larg. O singură observație aș avea aici, cred că ar merita subliniat faptul că Barbu sau Barbillian menționat de Theodora Iancu nu era altul decât faimosul matematician și poet Dan Barbillian / Ion Barbu ale cărui simpatii pentru extrema dreapta sunt puțin cunoscute in România. Partea a patra este dedicată gesturilor de solidaritate ale celor care au salvat vieți, incluzând mărturia emoționantă a Terezei Mozes, care in toamna trecută a împlinit 100 de ani.
Secțiunea finală a filmului lărgește perspectiva, încercând să plaseze documentele și mărturiile în contextul fenomenelor rasismului și xenofobiei din lumea contemporană. Avertismentul lui Simon Wiesenthal este desigur valabil și astăzi, și antisemitismul sau alte forme de rasism sunt departe de a fi dispărut. Proiectul ‘Future of Memory’ dorește să fie nu numai o arhivă istorică ci și un factor de educație și de combatere a tendințelor extremiste în lumea de astăzi. Aici însă trebuie, cred eu, mai multă atenție în alegerea exemplelor. Menționarea Israelului și a lui Netaniahu mi s-a părut stridentă și în afară de context, cu atât mai mult menționarea unor alte aspecte legate de politica internă israeliană. Multe dintre politicile primului ministru israelian sunt contestate și discutabile, intern și extern, dar nu cred că ele se încadrează în aceeași categorie de fapte și acțiuni descrise de secvențele finale ale filmului. Aceste câteva secvențe nu adaugă nimic valorii documentare și educative a filmului, dar riscă să îndepărteze o parte dintre spectatorii evrei și israelieni tocmai de mesajul important pe care încearcă să-l transmită.
‘Gestures of Resistance’ dovedește o excelență stăpânire a uneltelor cinematografiei documentare. Este bine conceput, excelent documentat, filmat și editat impecabil, și însoțit de o ilustrație muzicală adaptată fiecărui episod și personalității celor care își depun mărturiile în fața aparatului de filmat. Sper că filmul va fi difuzat și văzut de cât mai multă lume și nu numai cu ocazii comemorative. Și eu am amânat vizionarea și comentarea sa. Aș fi putut să o fac de Ziua Holocaustului, care a fost marcată acum câteva săptămâni în Israel. Am decis să sar această dată, tocmai deoarece eu cred că lecțiile istoriei trebuie învățate, înțelese și aplicate în orice zi a anului, nu numai la datele festive sau comemorative. Un viitor bun poate fi construit numai învățând din lecțiile trecutului, și activismul pentru cauzele bune și obligația de a rezista și de a lua atitudine împotriva răului trebuie să ne însoțească permanent. Aceasta cred că este ideea principală a filmului și a remarcabilului program în cadrul căruia a fost acesta realizat.
