CHANGE.WORLD: Frumusețea morbidă a Coronei

„Imaginați-vă… cum ar arăta actuala criză globală dacă Internetul nu ar exista. Fără să-i putem vedea și vorbi cu cei dragi din orice colț al lumii, fără capacitatea de a ne conecta și de a comunica cu prietenii, fără știri în timp real, fără avertizări din partea autorităților și sfaturi din partea experților, fără opțiunea de muncă de acasă și învățare la distanță, fără comenzi de alimente, medicamente și alte bunuri de strictă necesitate, fără streaming de filme, muzică și alte forme de divertisment… Imaginați-vă!”

Acesta este mesajul pe care l-am postat cu câteva zile în urmă, pe pagina mea Facebook. Răspunsurile și comentariile nu au întârziat să apară, și unele dintre ele m-au surprins. Voi menționa câteva spre sfârșitul acestui articol, dar până atunci, în articolul de astăzi din rubrica CHANGE.WORLD aș vrea să împărtășesc și să invit la discuție pe marginea câtorva informații recente despre COVID-19. Unele sunt chiar vești bune. Da, există și din acestea.

(sursa imagini: economist.com/briefing/2020/02/29/covid-19-is-now-in-50-countries-and-things-will-get-worse)

Ați observat cât de spectaculoase sunt unele dintre imaginile care reprezintă virusurile (Corona și verișorii săi)? Minunile fotografiei microscopice au adus aceste organisme cu toate detaliile și frumusețea lor morbidă pe ecranele tuturor. Diametrul unui asemenea ‘virion,’ cum este numit în termeni științifici, este cam de 90 de nanometri. Pentru comparație, celulele din plămânii umani pe care acești viruși le infectează sunt de aproximativ un milion de ori mai mari în volum. Forma lor în secțiune amintește o coroană regală (de unde și numele), dar în reprezentare tridimensională ele seamănă mai degrabă cu mine explozive navale din cele care erau folosite în perioada războaielor mondiale. O comparație mai potrivită prin nocivitatea lor. ‘Țepii’ care ies din sfere reprezintă una dintre cele patru proteine principale care compun virusul, și ele sunt cei care permit ‘agățarea’ de particulele care circulă în sistemul respirator, de aici derivând ușurința contaminării cu acest virus. Celelalte trei proteine formează membrana și părțile moi ale sferei, care în miezul ei protejează lanțurile de Acid Ribo-Nucleic (ARN), molecule similare cu ADN-ul uman, dar având structură mono-spirală (spre deosebire de cele două spirale din ADN), care înmagazinează și transmit informația genetică și permit reproducerea în condiții favorabile.

(sursa imaginii: livescience.com/coronavirus-resources-state-local-health-departments.html)

Structura aceasta simplă stă la baza eficienței ucigătoare a acestui virus, dar poate constitui și vulnerabilitatea sa principală. Pe de-o parte, fiecare virion poate da naștere printr-un proces de sinteză numit ‘aparatul Golgi’ altor 100 până la 1000 de alți virioni. Pe de altă parte, fiecare dintre cele patru proteine este esențială multiplicării, și dacă una singură este neutralizată, atunci lanțul reproductiv și virusurile însele sunt lichidate. Familia Corona este cunoscută din anii 60 ai secolului trecut. Au fost identificați până astăzi peste 40 de membri ai acestei familii de ucigași microscopici, majoritatea afectând animalele (porci, vite, păsări) dar până la apariția virusului numit SARS-COV în 2002 nu se înregistrase nicio mutație nocivă oamenilor. Experiența ultimilor 18 ani este însă destul de bogată, ceea ce a făcut ca în decurs de câteva săptămâni de la apariția actualei epidemii să fie postat genomul exact și de atunci să fie înregistrate sute de propuneri de tratamente în China, Statele Unite și alte țări ale lumii. O parte dintre ele se bazează pe combaterea și neutralizarea efectelor uneia dintre cele patru proteine de bază și reprezintă reutilizarea unor medicamente deja folosite în combaterea altor boli, cum sunt malaria, SIDA, hepatită-C sau artrita reumatică. Chiar și mijlocul profilactic cel mai elementar în prevenirea răspândirii bolii, spălatul pe mâini cu apă și săpun, își are explicația în structura virionilor, sanitația de baza distrugând membrana acestora.

(sursa imaginii: goodnewsnetwork.org/10-positive-updates-on-the-covid-19-outbreaks-from-around-the-world/)

Toate tratamentele și viitoarele vaccinuri trebuie să treacă prin faze de verificări și experimentări până a li se dovedi eficiența în combaterea bolii și siguranța în folosirea pe scară largă. Au fost anunțate primele teste în China, Marea Britanie, Israel și în Statele Unite. Probabil că asemenea teste au loc și în alte țări ale lumii, și numărul lor va crește în viitoarele săptămâni și luni. Este vorba despre o competiție globală cu un scop unic, în care împărtășirea experiențelor și a rezultatelor este critică pentru succes. Iată două prime exemple publicate până în acest moment. Vaccinul conceput de firma Moderna din Cambridge, Massachusetts, are la bază o moleculă ARN care detectează proteină ‘țepușă’ și blochează intrarea ei în celulele umane. Vaccinul firmei Inovio din Pennsylvania atacă aceeași proteină, fiind bazat însă pe ADN. Ambele se află actualmente în faza 1 – teste pe animale. Și în China și în Statele Unite au fost însă anunțuri despre primele teste de vaccinuri faza 2 pe voluntari, care ar trebui să aibă loc atunci când prima fază dă rezultate pozitive. Faza a doua de testare trebuie să certifice eficiența vaccinului (crearea imunității), reziliența (pentru câtă vreme vaccinul creează imunitate) și siguranța (lipsa efectelor nocive, inclusiv a celor secundare). Experții avertizează asupra pericolelor unei testări accelerate, care să nu verifice riguros aceste condiții înainte de a începe producția și inocularea în masă a populației.

(sursa imaginii: nydailynews.com/coronavirus/ny-coronavirus-distilleries-making-free-hand-sanitizer-20200315-nyumiv2az5arnla7muatav7rhe-story.html)

Un alt efect interesant al crizei este reprofilarea rapidă a unor industrii diverse în ceea ce revista ‘The Economist’ numește ‘complexul industrial anti-covid’. Pandemia și răspândirea ei rapidă au surprins majoritatea dacă nu toate țările lumii cu stocuri minimale de măști de protecție anti-bacteriene sau lichide dezinfectante. În multe locuri din lume acestea nu sunt suficiente nici măcar pentru personalul medical. Liniile de aprovizionare au fost și ele tăiate, căci sursele de producție se află în țările care au fost primele lovite de virus (China – producătorul numărul 1 de măști, Coreea de Sud – producătorul numărul 1 de kit-uri de testare a contaminării). Se practică pe scară largă reprofilarea liniilor de producție – textile și modă pentru măști, cosmetice și alcooluri pentru gel dezinfectant. Câteva exemple picante. Distileriile de baijiu (lichior tradițional chinez) Kweichou Moutai sunt faimoase istoric pentru a fi produs dezinfectanți pentru răni în timpul Marelui Marș al lui Mao, în prima jumătate a secolului 20. Acum au reluat această tradiție reprofilându-și liniile de producție pentru fabricarea de lichid dezinfectant medical, cu 75% concentrație de etanol. Exemplul a fost preluat de alți producători de alcool chinezi, cum este Yibin Guomei Liquor. În Statele Unite, la Atlanta, distileria Old Fourth, înființată în 1906, și-a reprofilat o parte din producție din whisky în gel dezinfectant pentru mâini tot pe bază de etanol. Inițial, el a fost furnizat gratuit, la cerere, dar acum producția a fost reprofilată pentru personalul medical. Și așa, îndemnul biblic al transformării săbiilor în pluguri este tradus în vremurile noastre în transformarea licorilor alcoolice în lichide dezinfectante.

(sursa imaginii: goodnewsnetwork.org/10-positive-updates-on-the-covid-19-outbreaks-from-around-the-world/)

Câteva dintre țările Asiei par să fi trecut de apogeul crizei și să se afle pe calea recuperării. Este vorba, în primul rând, de China, unde spitalele suplimentare din zona Wuhan au fost închise, o parte din producția industrială a fost reluată, se redeschid instituții culturale și obiective turistice. În China, dar și în Coreea de Sud, Taiwan și Singapore numărul de noi contaminări din ultima săptămână este mai redus decât numărul de însănătoșiri. Nu se poate spune că războiul s-a terminat, dar o lupta importantă pare să fi fost câștigată. Epicentrul pandemiei s-a deplasat spre Europa. Există și beneficii suplimentare, unele neașteptate, sau poate că nu. Gradul de poluare în China a fost în februarie net sub cel al lunii ianuarie. Capacitatea Internetului este greu încercată în această perioadă, dar rețeaua globală pare să reziste deocamdată, chiar dacă unele aplicații streaming au fost nevoite să-și reducă consumul în condițiile în care nivelurile de trafic au crescut în unele regiuni ale lumii de câteva ori față de sfârșitul anului 2019.

Să revenim la sondajul menționat la începutul articolului. Unii dintre prietenii mei și-au împărtășit nostalgia față de vremurile în care era mai mult timp pentru lectură, pentru admirat natura, pentru comunicare inter-umană nemijlocită de aplicații. Nu îi contrazic, dar nu cred că în condiții excepționale, cum sunt cele pe care le trăim astăzi, societatea noastră ar putea supraviețui fără Internet. În mii de feluri, rețeaua globală salvează vieți omenești și modul nostru de viață – de la colaborarea științifică în tratamente, difuzarea informației de prevenire și de urgență, comenzile care evită deplasările la cumpărături, comunicarea cu cei dragi și prietenii de departe, lucrul de acasă, divertisment. Desigur, cum observa un alt prieten, poate este și momentul să analizăm dacă modul nostru de viață nu a devenit prea dependent de Internet și dacă balanța nu ar trebui recalibrată. Dacă însă criza actuală demonstrează ceva este faptul că, ne place sau nu, nouă personal sau conducătorilor noștri aleși (cu toate înțelesurile cuvântului), trăim cu toții pe aceeași planetă, una în care nu numai că lanțurile de producție au devenit globale, dar nici virușilor nu le pasă de frontiere, de ziduri (walls) sau de ziduri de foc (firewalls). Colaborând, vom învinge. Izolați, fiecare țară pentru ea, fiecare individ pentru el, va fi mai greu.

(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *