The Catcher In The Sand

Călătoriile spre Lună se află în aceste săptămâni în centrul atenției. Pare paradoxal, dacă ținem cont de faptul că întreaga planetă este confruntată cu pandemia produsă de virusul COVID-19, dar probabil că nu ar trebui să ne mirăm așa de mult. În primul rând, evenimentele spațiale la care suntem martori sunt activități planificate cu ani în urmă, în care s-au investit deja uriașe resurse materiale și multă inteligență umană. Apoi, așa cum am menționat și în articole precedente ale rubricii CHANGE.WORLD (cel mai recent săptămâna trecută), ultimul deceniu a fost martorul – cel puțin în Statele Unite – al unui proces de diversificare a surselor de tehnologie, proces care permite industriei private să participe în măsură din ce în ce mai mare în activitățile de explorare spațială. În final, tocmai agravarea problemelor pe care umanitatea le are de înfruntat pe Terra este argumentul cel mai bun că avem nevoie de un ‘Plan B’ care înseamnă căutarea unor adăposturi alternative pentru specia noastră. Nu este deloc prea devreme, și aceste activități nu ar trebui suspendate sau amânate. Reluarea călătoriilor spre Lună reprezintă doar prima fază a zborurilor spre alte sisteme stelare, în căutarea unor planete care să-i găzduiască in viitor pe urmașii noștri. 

Imaginația umană nu este însă numai tehnică. Scriitorii și cineaștii au visat călătoriile în spațiu și ne-au purtat pe noi, cititori și spectatori de filme, spre Lună, spre alte planete și spre alte stele cu mult înainte ca rachetele adevărate să fi lansat primele misiuni de cercetare și pe primii astronauți. Romanul clasic care inaugurează genul literar este ‘De la Pământ la Lună, traseu direct în 97 de ore și 20 de minute’, publicat de Jules Vernes în 1865, urmat în 1869 de ‘Călătorie în jurul lunii’. Dipticul lui Jules Verne l-a inspirat pe H.G. Wells să publice, în 1901, romanul său ‘Primii oameni pe Lună’, care a fost sursa de inspirație a filmului lui Georges Melies ‘Călătorie spre Lună’ (‘Le voyage dans la lune’) din 1902. Era de fapt un ‘remake’, o a doua încercare a pionierului francez al artei cinematografice de a aborda tema călătoriei spre Lună. Prima, cu același nume, data din 1898, la mai puțin de trei ani de la primele proiecții cu imagini mișcătoare ale fraților Lumiere. Filmul lui Melies era deja o exuberanță fantastică în care pregătirile tehnice pentru construirea și lansarea cu ajutorul unui tun imens a vehiculului spațial erau completate de descrieri pline de imaginație ale creaturilor fantastice și pericolelor care îi așteptau pe îndrăzneții care s-ar aventura spre satelitul natural al Pământului. Astronomi, zei, regi și insecte uriașe se întâlnesc într-o dezlănțuire formidabilă care face din acest film creat în zorii cinematografiei un precursor al epopeelor spațiale de mai târziu.

Filmul clasic cel mai reprezentativ în istoria genului este însă fără îndoială ‘Femeia de pe Lună’ (‘Frau im Mond’), al maestrului școlii cinematografice expresioniste germane, Fritz Lang. Realizat în 1929, filmul lui Lang este o bornă cinematografică, fiind nu numai ultimul mare film de science-fiction al perioadei cinematografului mut, ci și ultimul film nevorbitor din creația lui Lang. Avea să-i urmeze, în 1931, ‘M’, considerat unul dintre vârfurile carierei sale, penultimul film înainte ca regizorul să părăsească Germania unde vor ajunge în 1933 la putere naziștii. Arta cinematografică evoluase enorm în cele trei decenii care despart filmele lui Georges Melies și Fritz Lang, progresând de la stadiul de curiozitate și experiment spre maturitate și divertisment popular. ‘Călătoria spre Lună’ dura 13 minute, în timp ce ‘Femeia de pe Lună’, la două ore și jumătate de proiecție, are o durată astăzi considerată standard doar pentru filmele monumentale ale marilor studiouri. Am revăzut recent versiunea renovată în anul 2000 și experiența cinematografică a fost cât se poate de proaspătă și de consistentă.

‘Femeia de pe Lună’ are și o legătură românească, sau dacă vreți ardelenească. Reîntâlnim pe genericul filmului un nume despre care am discutat cu câteva săptămâni în urmă, într-un articol al rubricii noastre. Este vorba despre controversatul Hermann Oberth, savantul sas de origine română, născut la Sibiu în 1894, considerat ca unul dintre părinții fondatori ai științelor rachetelor și a astronauticii, al cărui nume în istorie este însă întinat de simpatiile naziste și de participarea sa în timpul celui de-al doilea război mondial în programul de construire al rachetelor V-2 care erau lansate spre Anglia și în special Londra de la Peenemunde. După război, a fost recrutat, împreună cu alți savanți care lucraseră pentru Germania nazistă, dintre care cel mai cunoscut a fost Werner von Braun, în programele de rachete și explorări spațiale americane. Pe genericul filmului, numele său este menționat împreună cu cel al orașului Mediaș, unde în anii aceea era profesor la liceul Stephan Ludwig Roth. Contribuția lui Oberth este vizibilă în detaliile care anticipează cu precizie în acest film realizat în 1929 principiile care au stat la baza expedițiilor spre Lună din cadrul programului Apollo în anii ’60 și ’70 ai secolului trecut și mai sunt valabile și astăzi. Lansarea rachetei pe o rampă exterioară hangarului unde a fost asamblată, loc spre care este transportată pe două trenuri care circulă pe șine uriașe, este exact procedeul folosit de NASA la Cape Canaveral. Bazinul de apă pentru răcire și stabilizare de sub rampa de lansare poate fi văzut și astăzi la lansări. Racheta cu trepte multiple este similară celor folosite din anii ’60 încoace, pentru a învinge gravitația terestră și a trimite obiecte în spațiu. Traiectoria dublu eliptică înconjurând Luna și accesând partea sa invizibilă este cea folosită de misiunile Apollo, începând cu Apollo-8. În fapt, detaliile tehnice erau așa de apropiate de realitățile tehnologiei avansate a timpului, încât Germania nazistă a interzis filmul între 1933 și 1945 nu numai din cauza simpatiilor democratice ale lui Lang cât, mai ales, datorită similitudinilor dintre ceea ce poate fi văzut în film și programul secret V-2. De altfel, Oberth chiar plănuia să construiască o rachetă adevărată pentru lansarea din film, dar restricțiile de buget (Fritz Lang și-a produs filmul pe propriile spețe, închiriind facilitățile studiourilor UFA) l-au determinat să se mulțumească cu machete.

Din punctul de vedere al cinematografiei, putem împărți ‘Frau im Mond’ în trei părți. Prima aparține expresionismului german, cu excentricul profesor Manfeldt expunând tânărului antreprenor Wolf Helius rezultatele cercetărilor sale legate de călătoria pe Lună, existența atmosferei respirabile pe partea invizibilă și zăcămintele de aur care îi vor recompensa pe îndrăzneții care vor reuși să ajungă acolo. Partea a doua este o intrigă de spionaj industrial care se petrece în mediul Berlinului contemporan epocii, într-un decor modernist, după criteriile vremii. Urmează lansarea pe care am menționat-o, călătoria în spațiu și aselenizarea. Peisajul lunar creat de Fritz Lang este destul de bine imaginat, cu 40 de ani înainte ca primii astronauți să ajungă pe Lună și să transmită de acolo imagini în direct. Efectele supra-accelerației la decolare și ale imponderabilității în timpul călătoriei sunt descrise corect. Desigur, nu toate detaliile sunt realiste sau credibile din perspectiva experienței acumulate în timpul programelor de explorare spațială. Nu a fost descoperită niciun fel de atmosferă pe Lună și supraviețuirea fără echipamentele de protecție este imposibilă. Forța gravitațională este doar o treime pe Lună din cea de pe Terra. Viziunea globală este însă suficient de corectă și imaginația creatoare a lui Lang deschide drumuri care au fost urmate de alți cineaști ca Stanley Kubrick și George Lucas.

În paralel cu elementele de anticipație, filmul are o intrigă politică și relatează și o frumoasă poveste de dragoste. Inventivitatea inginerilor și curajul exploratorilor sunt confruntate cu scopurile mercantile ale unei bande de capitaliști, care doresc să pună mâna pe zăcămintele de aur de pe Lună. Desigur, aceasta este o reflectare a polarizării între extremele politice ale Republicii de la Weimar (personajul negativ principal are o șuviță de păr a la Hitler), dar astăzi, când antreprenori și investitori privați sunt din ce în ce mai implicați în explorarea spațiului, nu avem de-a face cu o variantă a acestui gen de conflicte? Cercetarea spațială de astăzi este diversă și are și o componentă strategică, însă este nevoie și de o fundamentare economică pentru a-i amplifica atractivitatea. Povestea de dragoste din film se sfârșește cu un happy-end, dar cu unul destul de ciudat. Cei doi îndrăgostiți se regăsesc împreună, singuri, pe Lună. Rivalul curajosului Wolf Helius se întoarce spre Terra, planeta cu problemele și conflictele ei. Îndrăgostiții vor trăi poate împreună până la adânci bătrâneți și au la îndemână și toate comorile pe care și le pot dori. Sunt ei însă condamnați și la singurătate? Sau poate sunt Adam și Eva ai unei noi reîncarnări a omenirii? Merită să vedeți filmul pentru a încerca să răspundeți acestor întrebări.

(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Povestea relatată în filmul american ‘October Sky’ regizat de Joe Johnston începe în noaptea de 4 octombrie 1957. A fost o noapte senină pentru o bună parte din America, inclusiv pentru localitatea Coalwood din statul West Virginia, unde trăia familia lui Homer Hickam, pe atunci un adolescent de 14 ani. Ochii tuturor se îndreptau în acea noapte spre stele, deoarece buletinele de știri anunțaseră cu câteva ore înainte o veste incredibilă pentru majoritatea americanilor. Uniunea Sovietică, supraputerea rivală Statelor Unite din acea perioadă a războiului rece, reușise incredibila performanță de a lansa pentru prima dată în istoria omenirii un obiect în spațiu – satelitul Sputnik.

Merită să acordăm puțină atenție contextului istoric. Rivalitatea dintre SUA și URSS era una ideologică, economică și militară. Avea loc o cursă a înarmărilor acerbă care includea proiectarea și fabricarea de bombe atomice, rachete balistice și a unei incredibile cantități de arme convenționale. Ambele blocuri construiau buncăre și făceau exerciții civile pentru cazurile de bombardamente atomice. Cursa pentru explorarea spațială trebuie privită nu numai ca o aventură științifică în scopul lărgirii domeniului cunoașterii umane, ci și ca un posibil nou câmp de luptă între rivalii de pe Pământ. Lucrurile nu s-au schimbat de altfel prea mult în cei peste 60 de ani de istorie spațială – o parte dintre misiunile de explorare a cosmosului de azi au și aspecte militare, și strategice, din care probabil că doar o mică parte sunt făcute publice. Putem vedea în film cum locuitorii din Coalwood, West Virginia, după ce reușesc să vadă luminița Sputnik-ului plimbându-se printre stele, se întreabă dacă este posibil să fie bombardați de acolo, de sus. Cursa dintre cele două blocuri politice, în care Uniunea Sovietică părea că luase în acele zile un avans semnificativ, avea să continue până la sfârșitul anilor 60, când programul Apollo urma să ducă primii astronauți americani, primii reprezentanți ai omenirii, pe Lună. Dar și acea fază, câștigată de data aceasta de Statele Unite, avea să fie doar o etapă. Aventura omenirii în spațiul extraterestru se află doar la început, și ea continuă astăzi într-o combinație de colaborare și competiție care devine din ce in ce mai interesantă. 

Homer Hickam, adolescentul din film, este un personaj real, și filmul se bazează pe cartea sa de memorii. La prima vedere era vorba despre un adolescent obișnuit, puțin zăpăcit, stângaci în relațiile cu fetele, cu note nu prea strălucite în disciplinele științifice, dar care era motivat de visul zborului spre stele. Desprinderea de pământ era pentru el nu numai o ambiție științifică, dar și o metaforă socială. Băiatul provenea dintr-o familie de mineri și destinul său ‘normativ’ ar fi fost să urmeze cariera tatălui, șef de șantier în mina de cărbuni, care reprezenta motorul economic al orășelului. În loc să-și îmbunătățească performanțele la fotbal american sau să se ocupe mai serios de fete, el construia împreună cu prietenii săi rachete, având ca singur sprijin încurajarea lui Miss Riley, o profesoară pasionată de științe. Filmul are tente de melodramă, dar este bine făcut și excelent jucat, oferindu-i în 1999, la numai 19 ani, lui Jake Gyllenhaal, un actor care mie îmi place enorm, unul dintre primele roluri ale unei cariere strălucite, și aducând-o pe ecran în rolul lui Miss Riley pe Laura Denn, una dintre actrițele preferate ale regizorului David Lynch. Este și filmul relației complicate între un tată (Chris Cooper, alt rol excelent) și fiul său, dar este in primul rând filmul unui vis – visul unui adolescent de a lua parte la aventura spațială.

Homer Hickam cel din realitate avea să-și vadă visul împlinit, și viața sa de atunci până astăzi poate fi subiectul altor filme. După medalia obținută la concursul Național Science Fair, au urmat studii de inginerie la prestigioasa Virginia Tech, iar apoi șase ani de serviciu militar activ în Vietnam, între 1964 și 1970. Și-a continuat cariera ca inginer în armată, și în 1981 a ajuns la NASA, participând la proiectarea de vehicule spațiale în cadrul programelor navetelor spațiale americane, a stației spațiale internaționale și a telescopului Hubble, și la pregătirea astronauților americani și japonezi pentru misiunile spațiale. În paralel, a început o carieră literară de succes, scriindu-și memoriile, continuând cu monografii ale orașului natal Coalwood, romane de ficțiune istorică și de science-fiction. Unul dintre romanele sale se numește ‘Back to the Moon’ (‘Înapoi spre Lună’) și titlul este semnificativ pentru visul său și al generațiilor actuale de cercetători americani în domeniul explorării spațiale. În Februarie 2018, Hickam a fost invitat să facă parte din echipa de consilieri a Consiliului Spațial American, agenție reînființată de președintele Trump pentru a propune strategia revenirii Statelor Unite în poziția de lider mondial în explorarea spațială. Desigur, o parte dintre aceste programe au fost afectate sub o formă sau alta de pandemia COVID-19. Unele dintre ele, cum ar fi lansarea sondelor spațiale spre Jupiter și Neptun sau a noului telescop spațial, au fost amânate și vor fi reprogramate. Prioritatea finanțării acestor programe în economia post-Corona este incertă.

Din fericire, industria explorării spațiale a devenit mult mai complexă și mai diversificată în ultimul deceniu, și cel puțin în America o mare parte din inițiativă nu se mai află sub control guvernamental și finanțarea nu se mai face din bugetul federal, ca în anii ’60. Intrarea în ‘coopetiție’ (cooperare și competiție, sau cooperare competitivă, dacă vreți) a unor companii, cum sunt SpaceX a lui Elon Musk, Blue Origine finanțată de întemeietorul și proprietarul firmei Amazon Jeff Bezos, Boeing sau Virgin Galactic, face ca o parte din componentele viitoarelor programe spațiale americane să fie sub-contractate acestor firme particulare. Evenimentul spațial principal al primei jumătăți a lui 2020, care cel puțin până în momentul când scriu acest articol se pare că va avea loc conform planurilor, este lansarea prevăzută pentru 27 mai de către SpaceX în cooperare cu NASA a primilor astronauți americani de pe teritoriul Statelor Unite și cu tehnologie de rachete americană după o pauză de mai bine de un deceniu. Este vorba despre Doug Hurley and Bob Behnken, astronauți veterani, care vor folosi vehiculul spațial Crew Dragon al lui SpaceX, pentru a ajunge la Stația Spațială Internațională. Lansarea va avea loc de la aceeași rampă de la Cape Canaveral de unde în 1969 a fost lansată misiunea Apollo 11 care a transportat primii astronauți americani pe Lună. Va fi prima lansare a unor astronauți de către o firmă privată, din istorie. Companiile participante în programele spațiale au participat de asemenea, în paralel, și la eforturile de combatere a pandemiei COVID-19. NASA însăși a proiectat în laboratoarele sale din Pasadena un model de aparat respirator sub presiune numit VITAL, al cărui prototip a fost omologat de agenția Food and Drug Administration (FDA), pentru folosință în spitalele de campanie din zonele puternic afectate de pandemie. SpaceX a lui Elon Musk a proiectat și pus în fabricație dispozitive similare, folosind tehnologie de printare 3D a materialelor din fibre de carbon folosite pe liniile de producție ale automobilelor Tesla. Tehnologia 3D este utilizată și de Blue Origin, pentru fabricarea în cantități industriale a măștilor de protecție. Trecerea de la cercetarea spațială la aplicații civile și refolosirea tehnologiilor în scopuri terestre este o tradiție veche de jumătate de secol, din vremea programelor Apollo. Acum, în condițiile de urgență impuse de pandemie, aceste procese au loc într-un ritm accelerat.

Încotro? Scopul explorării spațiale este de a salva Pământul și de a asigura supraviețuirea speciei umane. Colonizarea spațiului nu este un lux, ci o necesitate, dar pentru asta trebuie găsite planete cu condiții de climă și atmosferice propice vieții, cu alte cuvinte planete asemănătoare Pământului. Luna și Marte, aflate în planurile de explorare spațială ale viitoarelor decenii, sunt doar stații intermediare. Ultimele săptămâni au adus știri încurajatoare despre rezultatele căutărilor de planete surori ale Terrei. Cercetătorii de la Universitatea din Canterbury au anunțat descoperirea în centrul galaxiei noastre a unei planete care, deși mai grea decât Pământul nostru, este unul dintre puținele corpuri planetare care sunt similare Terrei, în ceea ce privește dimensiunea și orbita. Steaua planetei are aproximativ 1/10 din masa Soarelui nostru. Masa planetei în sine este aproape jumătate din masa Pământului și a Neptunului combinate, potrivit cercetătorilor. Distanța dintre planetă și steaua sa este aproximativ egală cu distanța dintre Soarele nostru și un punct aflat între Venus și Pământ, iar perioada de revoluție (lungimea anului) este de 617 zile. Cu cât mai multe asemenea corpuri cerești vor fi găsite în viitor, cu atât mai multe ținte posibile vor exista pentru expansiunea în cosmos a omenirii. În pofida Coronei, cerul de mai oferă promisiunile sale celor care privesc spre el, la fel ca și cerul lui octombrie de acum 63 de ani.

(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)