Povestea relatată în filmul american ‘October Sky’ regizat de Joe Johnston începe în noaptea de 4 octombrie 1957. A fost o noapte senină pentru o bună parte din America, inclusiv pentru localitatea Coalwood din statul West Virginia, unde trăia familia lui Homer Hickam, pe atunci un adolescent de 14 ani. Ochii tuturor se îndreptau în acea noapte spre stele, deoarece buletinele de știri anunțaseră cu câteva ore înainte o veste incredibilă pentru majoritatea americanilor. Uniunea Sovietică, supraputerea rivală Statelor Unite din acea perioadă a războiului rece, reușise incredibila performanță de a lansa pentru prima dată în istoria omenirii un obiect în spațiu – satelitul Sputnik.
Merită să acordăm puțină atenție contextului istoric. Rivalitatea dintre SUA și URSS era una ideologică, economică și militară. Avea loc o cursă a înarmărilor acerbă care includea proiectarea și fabricarea de bombe atomice, rachete balistice și a unei incredibile cantități de arme convenționale. Ambele blocuri construiau buncăre și făceau exerciții civile pentru cazurile de bombardamente atomice. Cursa pentru explorarea spațială trebuie privită nu numai ca o aventură științifică în scopul lărgirii domeniului cunoașterii umane, ci și ca un posibil nou câmp de luptă între rivalii de pe Pământ. Lucrurile nu s-au schimbat de altfel prea mult în cei peste 60 de ani de istorie spațială – o parte dintre misiunile de explorare a cosmosului de azi au și aspecte militare, și strategice, din care probabil că doar o mică parte sunt făcute publice. Putem vedea în film cum locuitorii din Coalwood, West Virginia, după ce reușesc să vadă luminița Sputnik-ului plimbându-se printre stele, se întreabă dacă este posibil să fie bombardați de acolo, de sus. Cursa dintre cele două blocuri politice, în care Uniunea Sovietică părea că luase în acele zile un avans semnificativ, avea să continue până la sfârșitul anilor 60, când programul Apollo urma să ducă primii astronauți americani, primii reprezentanți ai omenirii, pe Lună. Dar și acea fază, câștigată de data aceasta de Statele Unite, avea să fie doar o etapă. Aventura omenirii în spațiul extraterestru se află doar la început, și ea continuă astăzi într-o combinație de colaborare și competiție care devine din ce in ce mai interesantă.
Homer Hickam, adolescentul din film, este un personaj real, și filmul se bazează pe cartea sa de memorii. La prima vedere era vorba despre un adolescent obișnuit, puțin zăpăcit, stângaci în relațiile cu fetele, cu note nu prea strălucite în disciplinele științifice, dar care era motivat de visul zborului spre stele. Desprinderea de pământ era pentru el nu numai o ambiție științifică, dar și o metaforă socială. Băiatul provenea dintr-o familie de mineri și destinul său ‘normativ’ ar fi fost să urmeze cariera tatălui, șef de șantier în mina de cărbuni, care reprezenta motorul economic al orășelului. În loc să-și îmbunătățească performanțele la fotbal american sau să se ocupe mai serios de fete, el construia împreună cu prietenii săi rachete, având ca singur sprijin încurajarea lui Miss Riley, o profesoară pasionată de științe. Filmul are tente de melodramă, dar este bine făcut și excelent jucat, oferindu-i în 1999, la numai 19 ani, lui Jake Gyllenhaal, un actor care mie îmi place enorm, unul dintre primele roluri ale unei cariere strălucite, și aducând-o pe ecran în rolul lui Miss Riley pe Laura Denn, una dintre actrițele preferate ale regizorului David Lynch. Este și filmul relației complicate între un tată (Chris Cooper, alt rol excelent) și fiul său, dar este in primul rând filmul unui vis – visul unui adolescent de a lua parte la aventura spațială.
Homer Hickam cel din realitate avea să-și vadă visul împlinit, și viața sa de atunci până astăzi poate fi subiectul altor filme. După medalia obținută la concursul Național Science Fair, au urmat studii de inginerie la prestigioasa Virginia Tech, iar apoi șase ani de serviciu militar activ în Vietnam, între 1964 și 1970. Și-a continuat cariera ca inginer în armată, și în 1981 a ajuns la NASA, participând la proiectarea de vehicule spațiale în cadrul programelor navetelor spațiale americane, a stației spațiale internaționale și a telescopului Hubble, și la pregătirea astronauților americani și japonezi pentru misiunile spațiale. În paralel, a început o carieră literară de succes, scriindu-și memoriile, continuând cu monografii ale orașului natal Coalwood, romane de ficțiune istorică și de science-fiction. Unul dintre romanele sale se numește ‘Back to the Moon’ (‘Înapoi spre Lună’) și titlul este semnificativ pentru visul său și al generațiilor actuale de cercetători americani în domeniul explorării spațiale. În Februarie 2018, Hickam a fost invitat să facă parte din echipa de consilieri a Consiliului Spațial American, agenție reînființată de președintele Trump pentru a propune strategia revenirii Statelor Unite în poziția de lider mondial în explorarea spațială. Desigur, o parte dintre aceste programe au fost afectate sub o formă sau alta de pandemia COVID-19. Unele dintre ele, cum ar fi lansarea sondelor spațiale spre Jupiter și Neptun sau a noului telescop spațial, au fost amânate și vor fi reprogramate. Prioritatea finanțării acestor programe în economia post-Corona este incertă.
Din fericire, industria explorării spațiale a devenit mult mai complexă și mai diversificată în ultimul deceniu, și cel puțin în America o mare parte din inițiativă nu se mai află sub control guvernamental și finanțarea nu se mai face din bugetul federal, ca în anii ’60. Intrarea în ‘coopetiție’ (cooperare și competiție, sau cooperare competitivă, dacă vreți) a unor companii, cum sunt SpaceX a lui Elon Musk, Blue Origine finanțată de întemeietorul și proprietarul firmei Amazon Jeff Bezos, Boeing sau Virgin Galactic, face ca o parte din componentele viitoarelor programe spațiale americane să fie sub-contractate acestor firme particulare. Evenimentul spațial principal al primei jumătăți a lui 2020, care cel puțin până în momentul când scriu acest articol se pare că va avea loc conform planurilor, este lansarea prevăzută pentru 27 mai de către SpaceX în cooperare cu NASA a primilor astronauți americani de pe teritoriul Statelor Unite și cu tehnologie de rachete americană după o pauză de mai bine de un deceniu. Este vorba despre Doug Hurley and Bob Behnken, astronauți veterani, care vor folosi vehiculul spațial Crew Dragon al lui SpaceX, pentru a ajunge la Stația Spațială Internațională. Lansarea va avea loc de la aceeași rampă de la Cape Canaveral de unde în 1969 a fost lansată misiunea Apollo 11 care a transportat primii astronauți americani pe Lună. Va fi prima lansare a unor astronauți de către o firmă privată, din istorie. Companiile participante în programele spațiale au participat de asemenea, în paralel, și la eforturile de combatere a pandemiei COVID-19. NASA însăși a proiectat în laboratoarele sale din Pasadena un model de aparat respirator sub presiune numit VITAL, al cărui prototip a fost omologat de agenția Food and Drug Administration (FDA), pentru folosință în spitalele de campanie din zonele puternic afectate de pandemie. SpaceX a lui Elon Musk a proiectat și pus în fabricație dispozitive similare, folosind tehnologie de printare 3D a materialelor din fibre de carbon folosite pe liniile de producție ale automobilelor Tesla. Tehnologia 3D este utilizată și de Blue Origin, pentru fabricarea în cantități industriale a măștilor de protecție. Trecerea de la cercetarea spațială la aplicații civile și refolosirea tehnologiilor în scopuri terestre este o tradiție veche de jumătate de secol, din vremea programelor Apollo. Acum, în condițiile de urgență impuse de pandemie, aceste procese au loc într-un ritm accelerat.
Încotro? Scopul explorării spațiale este de a salva Pământul și de a asigura supraviețuirea speciei umane. Colonizarea spațiului nu este un lux, ci o necesitate, dar pentru asta trebuie găsite planete cu condiții de climă și atmosferice propice vieții, cu alte cuvinte planete asemănătoare Pământului. Luna și Marte, aflate în planurile de explorare spațială ale viitoarelor decenii, sunt doar stații intermediare. Ultimele săptămâni au adus știri încurajatoare despre rezultatele căutărilor de planete surori ale Terrei. Cercetătorii de la Universitatea din Canterbury au anunțat descoperirea în centrul galaxiei noastre a unei planete care, deși mai grea decât Pământul nostru, este unul dintre puținele corpuri planetare care sunt similare Terrei, în ceea ce privește dimensiunea și orbita. Steaua planetei are aproximativ 1/10 din masa Soarelui nostru. Masa planetei în sine este aproape jumătate din masa Pământului și a Neptunului combinate, potrivit cercetătorilor. Distanța dintre planetă și steaua sa este aproximativ egală cu distanța dintre Soarele nostru și un punct aflat între Venus și Pământ, iar perioada de revoluție (lungimea anului) este de 617 zile. Cu cât mai multe asemenea corpuri cerești vor fi găsite în viitor, cu atât mai multe ținte posibile vor exista pentru expansiunea în cosmos a omenirii. În pofida Coronei, cerul de mai oferă promisiunile sale celor care privesc spre el, la fel ca și cerul lui octombrie de acum 63 de ani.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)