Zeruya Shalev este una dintre scriitoarele israeliene cele mai cunoscute pe plan international, cărțile ei fiind traduse din ebraică în 27 de limbi, unele devenind best-sellers în țările respective. Născută în 1959 într-un kibbutz de pe malul lacului Tiberiada, face parte dintr-o familie cu renume în literatura și arta israeliană, tatăl, soțul și mai ales vărul ei (Meir Shalev) fiind cu toții scriitori cunoscuți, de succes și de valoare. Biografiei ei include un moment fractal care s-a petrecut în anul 2004, când Zeruya a fost grav rănită într-un atentat terorist cu bombă la Ierusalim. Se poate spune că și creația sa literară – ca tematică și ca stilistică – a fost marcată și divizată de acest eveniment. ‘Amor și obsesie’ aparține primei perioade în care cărțile sale cele mai cunoscute sunt romane sentimental-erotice scrise dintr-o perspectivă feminină îndrăzneață, cărți care i-au asigurat consacrarea internațională. Romanul a apărut pentru prima dată în traducere românească în 2009, și o a doua ediție, excelent tradusă din ebraică de Ioana Petridean, a apărut în acest an în colecția ‘Raftul Denisei’ a editurii Humanitas-fiction. Este prima carte dintr-o trilogie care s-a bucurat de succes în Israel și în alte țări unde a fost tradusă, și a fost inclusă de revista germană ‘Der Spiegel’ între cele mai bune 20 de romane ale ultimilor 40 de ani, fiind și adaptată în anul 2007 într-o coproducție germano-israeliană regizata de Maria Schrader.
‘Viața amoroasă’ este povestea unui adulter. Eroina principală, Yaarah, este o tânără intelectuală din Ierusalim, doctorandă în studii istorice (dar istoria în Israel și pentru evrei este totdeauna legată de tradițiile religioase), măritată nu prea fericit cu Yoni, expert în IT. Într-o zi, vizitându-și părinții, care par și ei să trăiască o căsnicie nu prea reușită, îl întâlnește pe Arie, prieten din tinerețe al acestora. Bărbatul o atrage și o fascinează în pofida diferenței de vârstă, și Yaarah se va trezi în scurta vreme antrenata într-o legătură amoroasă care îi va schimba viața.
O observație despre traducerea titlului cărții. În limba ebraică Zeruya Shalev folosește cuvântul ‘ahava’ care poate fi tradus și ca ‘dragoste’, dar cred că alegerea traducătoarei este inspirată, căci ‘amorul’ pe care îl trăiesc personajele are mai degrabă ceva din amestecul de pasiune și de trivialitate pe care cuvântul îl are în limba română de la Caragiale încoace:
‘… problema ta e că nu faci distincție intre viața ta și viața amoroasă, ca și când ar fi un zid între ele. Ți se pare că te-a lovit viața, dar viața amoroasă nu e decât o parte a vieții și nu cea mai importantă, nu e decât un buzunar micuț la costumul vieții, și asta stiu toți cei ce stau acolo.’ (pag. 188)
Eșecul căsniciei lui Yaarah și Yoni este în mod vizibil unul dintre motivele ușurinței cu care eroina se lasă absorbita în vârtejul unei pasiuni care devine în scurt timp obsesivă pentru Arie. Este într-un fel o criză moștenită ereditar, nici părinții ei nu par să trăiască mai mult decât alăturarea a doua singurătăți, deși eroina și noi, cititorii, vom afla mai târziu că exista cauze îngropate în trecutul părinților și al misteriosului Arie. Avem de-a face desigur și cu rutina, însă și cu o critică implicită a unui anumit model de reușită familială și socială în societatea contemporană:
‘Arie, am spus încet, nu mă pot întoarce acasă, iar el m-a întrebat cu blândețe, de ce. Pentru că știu exact ce se va întâmpla, am șoptit eu, stiu ce-mi va spune el și ce-i voi spune eu, știu ce vom mânca la cină, stiu în ce fel mă va privi, mă deprimă faptul că știu atât de multe, vreau să rămân cu tine.’ (pag. 95-96)
Orașul Istanbul spre care Yoni încearcă să o ispitească pe Yaarah pentru a-și petrece o târzie lună de miere, la cinci ani de la cununie și pentru a reaprinde poate pasiunea stinsă, devine, în imaginație, o metaforă a eșecului căsniciei lor, a tuturor căsniciilor lovite de rutină:
‘Mi-l imaginam ca pe-o piață imensă, colorată și zgomotoasă, în care e ușor să intri, dar din care e greu să ieși, prin care, cu siguranță, roiesc o mulțime de perechi sărmane venite în luna de miere, care n-au reușit încă să-și croiască un drum și sunt înfometate, delicatesele orientale stau frumos aranjate în fața ochilor lor, dar ei nu mai au nici o liră, de zile și săptămâni întregi se afla în acest labirint uriaș, infinit, și nimeni nu le înțelege limba, unul arată spre est, iar altul spre vest, unul spre nord, iar altul spre sud, și totul pare la fel, nu există nici un indicator, tarabele se întorc spre ele insele, cerul se întoarce către el însuși, înțesat de baionetele moscheilor transformate în biserici și invers, iar cei doi care plecaseră la drum emoționați și îndrăgostiți plâng acum unul pe umărul celuilalt, plini de ură, pentru că fiecare dintre ei, în adâncul sufletului, crede că celalalt e vinovat.’ (pag. 157)
Și totuși, ce o atrage pe Yaarah la Arie, de ce se lasă absorbită într-un vârtej care îi va distruge viața, sau poate o va reașeza pe alte fundații, dar asta dacă se întâmplă va fi dincolo de paginile cărții. Bărbatul cu vreo trei decenii mai în vârstă o întreabă de câteva ori pe femeie ‘de ce mă iubești?’. Întrebarea rămâne fară răspuns. Nici Yaarah nu pare să aibă răspuns pentru ea însăși, dar nici nu este capabilă să evite spirala spre distrugerea vieții ei de până atunci. Atracția fizică este o parte din explicație, dar nu poate fi cea completă, la urma urmei este vorba despre un bărbat din generația părinților și prieten cu aceștia, trecut prin toate experiențele posibile ale unei șederi îndelungate în Franța prezentată ca un fel de simbol al corupției morale și sexuale, blazat psihic, îndoliat de moartea soției iubite, și până la urmă obosit de viață. Există niște secrete din trecut care sunt legate și de Arie și de părinții lui Yaarah, dintr-o tinerețe mitologică și idealizată dar nici dorința de a pătrunde acele secrete nu pare a furniza o explicație completă a deciziilor tinerei femei, și mai ales a neputinței ei de a evita procesul de auto-distrugere, a transformării amorului în obsesie. Personajul lui Arie rămâne în opinia mea incomplet clarificat pentru cititor, sau poate aceasta este perspectiva lui Yaarah însăși. Dar și lui Yaarah, feministele și feminiștii dintre cititori îi pot reproșa incapacitatea de a decide, pasivitatea în a-și lua soarta în propriile mâini, de a raționaliza pasiunea. Cheia se află posibil în sfaturile pe care Arie i le dă lui Yaarah, el fiind singurul care o analizează și indirect o îndrumă spre deciziile care până la urma vor fi fatale și legăturii lor:
‘… el a spus, pe același ton superior, nu m-ai înțeles, ce legătură are asta cu căsnicia, are legătură cu felul în care te percepi pe tine însăți, căsătoria e o chestiune secundară, poți să fii singur și să te închizi, după cum poți să fii căsătorit și să trăiești deschis, întrebarea e ce fel de nevoi ai, cum alegi, cum iți conduci viața, întrebarea e daca să trăiești la nesfârșit ca o școlăriță care se teme de profesor, chiulind din când în când de la ore, dar păstrându-și imaginea inocentă, ca să nu fie pârâtă părinților, sau ca o ființă independentă, a cărei autoritate supremă să fii chiar tu, la bine și la rău, indiferent de consecințe.’ (pag. 220)
‘ … el a spus, atunci, găsește-ți un bărbat care să aibă grijă de tine seara și care să te elibereze dimineața, amintește-ți doar că orice este posibil, lumea e mult mai deschisa decât crezi, peste tot e cate-o poartă mare, crede-mă, dar pe mine m-a enervat figura lui de stil, vorbea ca un restaurator, apăsat și dând asigurări, demolează peretele asta, adu baia aici, ca și cum ar fi fost vorba despre niște pietre, nu despre un material atât de problematic, de nefericit și de alunecos ca cel al sufletului.’ (pag. 221-222)
Obsesia pune stăpânire pe viața eroinei, care pe măsură ce încearcă să-l înțeleagă pe bărbatul care-i pusese stăpânire pe viață devine dependenta de el sexual, sentimental, și intelectual. Acțiunea cărții se petrece în cea mai mare parte a timpului în Ierusalim, dar Zeruya Shalev evita orice fel de localizare, așa încât povestea s-ar putea petrece în orice mare oraș din lume. Yaarah este o tânără intelectuală a zilelor noastre dar preocupările sale profesionale se pierd complet în furtuna relației adultere și a dependentei de Arie. Referințele la istorice la vremurile Bibliei constituie doar repere sau pilde prin care poate fi înțeles prezentul. Nici timpul nu pare să lucreze în favoarea eroinei. Povestea ei de amor reprezintă un fel de final al celeilalte povești, aceea pierdută dar nu și uitată în trecutul lui Arie și al părinților ei. Ieșirea este traumatica și va fi o rupere radicală de tot ceea ce fusese viața ei înainte. Relația adulteră anulează căsnicia dar nu o înlocuiește. Reprezintă finalul un dezastru sau un nou început? Cititorii sunt lăsați să decidă.
Zeruya Shalev are un stil narativ foarte special. Mi-au fost necesare câteva pagini pentru a mă obișnui cu vocea povestitoarei. Structura frazelor nu delimitează idei sau episoade narative, este vorba mai degrabă despre un flux continuu de destăinuiri, despre o spovedanie cu sufletul la gură, parca pusă pe hârtie după o înregistrare verbala. După ce am înțeles cum trebuie citită cartea mi-a fost mult mai ușor, și a devenit interesant. Cititorul devine destinatarul unei mărturii foarte personale.
‘Viața amoroasă’ nu aparține vreunuia dintre genurile preferate, și mi-a cerut, ca cititor, dorința și răbdarea de a înțelege o perspectivă foarte personală. Personajele cărții, inclusiv eroina principală, nu par să încerce în niciun moment să ne câștige empatia. Zeruya Shalev își presară narațiunea cu episoade erotice frizând explicitul, dar ele nu sunt gratuite literar ci își au justificarea în pasiunile amoroase ale eroinei sale. Până la urmă experiența umană ei se dovedește a fi nu numai șocantă și intrigantă, ci și destul de interesantă pentru a păstra cartea și a citi-o până în final. Nu cred însă că voi căuta insistent și urmarea.