Impartasesc cu mare placere un nou episod cu tenta memorialistica semnat de doctorul Gica Manescu. Gica implineste la sfarsitul saptamanii viitoare 95 de ani, si este o buna ocazie sa ii urez ‘La Multi Ani!’
——–
Copil find ma bucuram cand bunicul imi propunea sa mergem la circ sau la un balci. Era si el amator. Admiram animalele in arena sau in custile lor, cate un scamator cu “Uite Popa, nu e Popa“, si ma delectam lingand pojghita rosie, dulce de pe un mar.
Aveam si am si acum o curiozitate de a sti, a cunoaste si a intreba “de ce?”. Eram deosebit de fratele si sora mea. Probabil am primit de la un stramos o gena deosebita. Memoria mea era si este inca, iesita din comun. Singur, sunt deseori uimit. Insusirea asta m-a ajutat sa pot preda Stintele Naturale la cele 8 clase ale Liceului evreesc din Focsani. Nu mai vazusem o carte despre materiile de predare din timpul cand eram eu elev. Invatam pe dinafara lectiile de predare pentru fiecare clasa. Asta a fost mai greu la inceput, dar am reusit si toti au fost multumiti. Daca am fost un dascal bun, sever sau tolerant, asta o stiau doar elevii.
Fratele si sora au fost oameni culti, pofesionisti de valoare, onesti, si apropiati unul de celalat. Nu am simtit diferenta. Am sarit in ajutor cand a fost cazul. Parintii a fost buni, blanzi si intelegatori.
sursa http://despreusi.blogspot.com/2011/07/teatrul-pastia-din-focsani.html
In Focsani, urbea mea natala, exista de la inceputul secolului 20, Teatrul “Maior Pastia“. Cladire impozanta, cu un interior foarte frumos. Era o copie in mic, a Nationalului iesean.
Parintii mei aveau un abonament pentru toate spectacolele, erau numeroase prin trupele ce poposeau pentru un spectacol si la noi. S-a anuntat sosirea Teatrului idis cu Sevila Pastor. In familie doar mama stia ceva (ieseanca), tata putin si eu de loc. Am rugat sa ma ia si pe mine. Mi-au implinit dorinta si au cumparat un bilet de intrare. Aveam 11- 12 ani. Era prima oara cand am pasit pragul si am admirat in curte, un bust al unui barbat – Petre Liciu. Fost actor, mi s-a spus. N-am verificat.
Spectacolul, luminile, jocul ansamblului si vocea artistei-cantarete m-au cucerit. Nu trebuia sa inteleg multe. Mainile mele mici au aplaudat frenetic.
sursa http://teatrulromanesc.blogspot.com/2010_02_01_archive.html
In anii urmatori, am vazut spectacole cu Leny Caler – “Soarecele de biserica” si “Fete in uniforma“ . Marunta, subtirica, dar plina de talent si o dictiune deosebita. Mi-au trecut prin minte spusele mamei. Moasa oraseneasca, cea care m-a scos pe mine la lumina zilei era mama actritei.
Un spectacol deosebit a fost cu piesa “Manasse “ scrisa de evreul Ronetti-Roman. Problema spinoasa si de neinteles in perioada respectiva – casatoria mixta. Rolurile principale le-au interpretat actorul imbatranit, Constantin Nottara si cel feminin Dida Solomon-Calimachi. Era ceva ce nu credeam ca poate fi.
sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Ion_Manolescu_-_actor.jpg
Norcul mi-a suras, cand mai tarziu, la Bucuresti, am revazut spectacolul , cu alti actori si Manasse a fost interpretat de marele Ion Manolescu.
In toamna lui 34, de cateva luni student al Facultatii de Medicina din Iasi, am luat bilet la “Teatrul National “ pe care il vazusem numai de afara. Intrand am revazut teatrul din Focsani. Piesa era o tragedie “Tatal“ de Strindberg. Eroul principal – un actor Ghitescu, cel pentru drame si tragedii. M-au impresionat, dar amintiri multe nu am.
sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Milu%C8%9B%C4%83_Gheorghiu
Doi actori, ca fruntasi ai scenei erau Miluta Gheorghiu si Margareta Baciu. Fara a fi de clasa inalta, erau apreciati si stimati de ieseni. S-au lansat in opereta “Vanzatorul de pasari “ de Zeller. Au trebuit sa cante si au trecut multumitor obstacolul.
Regia o avea Ion Sava, decorurile, operele lui Th. Kiriacoff.
Erau si teatre de revista. In varful, piramidei era “Carabus “ al lui C. Tanase. Vazusem un spectacol la Focsani. Eram la varsta cand intelegeam apropourile si poantele.
sursa http://www.divahair.ro/timp_liber/alo,_aici__e__stroe!_-_un_spectacol_extraordinar_la_teatrul_de_revista_
La mjlocul anilor 30, au luat finta doua teatre de revista, Stroe si Vasilache primul cu textele a doilea cu muzica si ambii cu regia si organizarea. Al doilea, a fost “Alhambra“ a lui Vladoianu, Kiritescu si Ion Vasilescu, compozitorul de neuitat.
In vacanta anlui 1938, fusesem invitat la Bucuresti la familia unor veri de ai mei. A fost cald dar n-am simtit soarele. Am batut strazile, am vazut filme si “ieseam prin Sarindar”. Si multe altele. Printre astea ma opresc la un spectacol de seara, al teatrului “Alhambra“ la gradina de vara din strada Vacaresti.
Am fost numai ochi si urechi. Un tablou, prezenta un copac si o tanara sezand pe o ramura. Cu o voce placuta si balansandu-se usor, auzeam : “Sunt o puica de drac/ Agatata-n copac / Toata lumea-i a mea.. “. M-a incantat. Pe actrita o chema Zizi Serban. Am mai revazut-o ulterior.
source http://filme-carti.ro/filme/si-s-au-dus-ca-vantul-2010-8067/
Au venit anii urgiei naziste si ai razboiului. A luat finta pentru evrei, Teatrul Baraseum “dupa nuumele strazii Spectacole de calitate, cu actori, Al. Finti regizor sj actor, Wili Ronea, Beate Fredanov – i se spunea Biata – si multi altii. Decorurile create de Jules Perahim si orchestra o conducea maestrul Schwartzman. Cred ca cel putin jumatate dintre spectatori erau crestini. Moni Ghelerter, regizor care s-a ridicat in recunoasterea profesionala ca profesor.
A fost greu de uitat pentru spectatorii unei seri din finele anului 44 si apoi in 45, spectacolul maret “Ce faci asta seara ?” Deschiderea au facut-o surorile Gamberto, apoi Stroe, Jeny Smilovici si ”Sperietoarea de pasari“, unde Agnia Bogoslava (a murit acum cativa ani in Israel) a recitat “Si s-au dus ca vantul /Maturand pamantul …”. De nemtii care pierdeau razboiul.
sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:George_Calboreanu.jpg
In anii care au urmat “ am mancat teatru cu paine “. N-am scapat pe Caragiale, Sebastian si nici altele. George Calboreanu in “Apus de soare“ sau Jules Cazaban in “Moartea unui comis voiajor”, Liviu Ciulei in “Danton“ si cu Clody Bertola, in alte spectacole. Nu uit “Tache, Ianke si Cadar“ si nici, la Teatrul Lucia Sturdza-Bulandra, piesa “Nebuna din Chaillot“. Aveam locuri in primul rand. La un moment dat, caldura mare in sala si mai ales pe scena, doamna Bulandra, sezand pe o banca, spune incet ca nu se simte bine. Se trage cortina. Cineva de langa noi spune cuiva “O fi murit baba” .Tocmai apare in fata cortinei un barbat care anunta ca doamna B. a avut o slabiciune si in cteva minute se va relua spctacolul. Asa a fost si a continuat cu replica intrerupta.
Nu se poate trece cu vederea, prezenta pe scene a lui George Vraca. Monologul lui din “Richard al 3-lea“ era celebru. Se spunea ca intr-un spectacol, cineva de la galerie a strigat cand el terminat monologul ca da un regat pentru un cal, “dar un magar nu e bun?” La care el a replicat: “Da. Vino pe scena” . Cu Leny Caler au dat nastere unui teatru si i-am admirat in “Pygmalion“ – B. Shaw.
sursa http://malcolmsplace100.blogspot.com/2009_11_01_archive.html
Dar se pot trece cu vederea piesele lui Mirodan? In nici un caz. Succese de neintrecut. “ Ziaristii “ , “Celebrul 702“, scrise pentru Beligan. Cea din urma,cu partenera Sanda Toma, in regia lui Moni Ghelerter.
Dar pe Storin in “Regele Lear“ sau Maria Filotti, in “Calul nazdravan“, pe Fory Etterle, pe Emil Botta, si atatia altii.
Sau ale lui Aurel Baranga? Evitam ale lui M. Davidoglu, cu “eroi “ si “succese” – cum se calea otelul si munca oamenilor. Imitate dupa teatrul sovietic. Si ale lui Paul Everac, nu erau pe gustul si simtul meu.
Scoala de regie teatrala era renumita si in activitate, avea cativa mari creatori de spectacole. In afara lui M. Ghelerter (care fusese ucenicul lui Al. Finti) de care am pomenit, erau Sica Alexandrescu si Soare Z. Soare, al carui nume si pronuntare nu se facea fara “Z”.
Pe Sanda Toma o vazusem in primul ei rol, in “Hangita“ de Goldoni. Anul trecut la Bucuresti, alaturi de Victcor Rebenciug, in “Toti fii mei“ de A.Miller. Joc de calitate deosebita de la primul pana la ultimul actor.
Am avut norocul ca directorul la “ ARIA “- Agentia romana de impresariat artistic” era Nori Minei, prieten apropiat. Daca ii telefonam ca n-am gasit biletele le primeam de la el, platind acolo. O “‘pila “ de mica masura, platita cu o strangere de mana si multumiri.
Va fac o marturisire, intre noi, dragi listeni.
Acum cateva zile, am auzit ca in Romania, incepe “Festivalul George Enescu“. Am aflat ca in cele cateva saptamani, vor fi prezente, doua dintre Filarmonicele renumite din lume : cea vieneza si cea israeliana. Dirijor Zubin Mehta, solist D. Barenboim.
Acum doi ani fusesem in Sala Palatului la un concert superb al unei Filarmonici rusesti. Maestrul dirijor si tot asa solistul, in Concertul pentru pianl de Ceaikovski si o Simfonie. Au fost de felicitat. Ovatii prelungite.
Am gasit biletele pe masa, cadoul fiului meu, pentru ziua mea de aniversare. Mi s-au umezit ochii.
Gandurile n-au lenevit, au venit ca o ploaie si imi era frica sa nu ude creerul si ascunzisul memoriei. A sarit la alte concerte, la cinematograf si la teatru. La oameni in diverse roluri, la numele lor. Poate am mai gresit. Din memorie au intrat pe scena mea virtuala amintiri pe care le-am notat pe scurt. Am gandit sa scriu articolul, aranjandu-l oarecum cronologic. Ideea mea a fost ca foarte putini cunosc multe din cele pvestite sau chiar de loc. Sunt unii doritori de a afla si a medita la multe.
N-a fost simplu si usor sa scriu. A foat o concentrare a gandirii si memoriei, sa am insa un rezultat bun. Nu imi inchipuiam posibil. Cautarea de a gasi diverse date si amanunte, intr-un mod la indemana, nu a fost realizabil pentru mine.
As dori sa multumesc poate cuiva, Dar nu stiu cui.
A fost si il aveti. Voi sunteti arbitri.
Partea asta a vietii mele mi-a lipsit de la o anumita varsta (limba dificila, bat-o vina), mi-a lasat un gol si doar…amintiri. Umplu doar un pic in timpul cand sunt la Bucuresti si ma delectez.
