‘Ruşii, masonii, Mareşalul şi alte răspîntii ale istoriografiei’ aparuta in 2013 la editura compania este una dintre cele mai interesante carti de istorie pe care le-am citit in ultima vreme, si marturisesc ca am citit-o cu mare interes. Mihai Dimitrie Sturdza, autorul cartii este descendent al uneia dintre familiile cu nume in istoria Romaniei, si devenit istoric imbina – daca este sa judec dupa aceasta carte – curiozitatea si rigoarea cercetatorului cu talentul asternerii pe hartie a unor episoade istorice care sub condeiul sau nu numai ca devin mai clare in detaliile lor, ci sunt si prezentate dintr-o perspectiva de multe ori noua si surprinzatoare. Nascut in 1934, Sturdza a avut sansa sa paraseasca Romania in 1963 si sa-si continue in libertate o cariera de istoric imbinata cu activitate publicistica, jurnalist la Europa Libera si translator oficial al presedintilor Frantei in intalnirile lor ‘istorice’ cu dictatorul Romaniei din anii 70 si 80. ‘Ruşii, masonii, Mareşalul şi alte răspîntii ale istoriografiei’ este o culegere de articole si studii istorice, unele publicate initial cu cateva decenii in urma, altele recente, toate revazute. Desi cartea nu are un fir unitar – in episoadele ei ii intalnim si pe rusi, si pe masoni, si pe maresalul Antonescu dar niciodata pe toti impreuna – ceea ce este comun este abordarea inedita bazata pe descoperirile facute de istoric in arhivele, bibliotecile, colectiile de ziare ale lumii. Spre deosebire de colegii sai de breasla ramasi in Romania, Sturdza a putut cerceta si scrie in libertate, si asta i-a permis sa abordeze subiecte – inclusiv unele tabu-uri – din puncte de vedere originale si de multe ori contrare opiniilor istoricilor formati si influentati de cerintele istoriografiei comuniste, sau care au perpetuat tarele acesteia si dupa redobandirea libertatii dupa anul 1989. Explicit sau implicit cartea contine polemici cu istoriogrfia oficiala sau consacrata a Romaniei de ieri si de astazi, ceea ce face si mai interesanta lectura volumului.
Cele 13 episoade istorice ale cartii acopera 170 de ani de istorie romaneasca, de la perioada Scolii Ardelene si pana la inscaunarea dictarii comuniste. Diferite in amploare ele nu sunt diferite si in profunzime, si merita citite cu atentie, inclusiv notele care in unele locuri intrec in dimensiuni si consistenta insasi textul paginilor respective, completandu-l cu informatii bibliografice si mini-biografii ale personalitatilor mentionate in pagina.
sursa www.observatorcultural.ro
Cele sase capitole din prima sectiune a cartii acopera perioada de la 1780 pana la primul razboi mondial. Titlul acestei sectiuni este ‘Romania intre Occident si Rusia’ indemnand la reflectie despre cat de constante sunt dilemele politicii si istoriei Romaniei moderne si de astazi. O tema comuna a acestor capitole sunt insa societatile secrete care au jucat un rol important in istoria Romaniei, un rol cateodata uitat – cum este cazul apartenentei boierului reformator bucovinean la societatea secreta infiintata de insusi imparatul Austriei Iosif al II-lea ca instrument de aplicare a politicii sale iluministe – si alteori exagerat de alti istorici romani. Sturdza a cautat si gasit in arhive documente care arata cat de putin semnificativa a fost participarea junilor romani precum Rosetti sau Bratianu in societatile masonice si miscarile revolutionare franceze dinainte de 1848, pentru ca apoi sa sparga in tandari mitul contributiei masonice la Unirea Principatelor si urcarea pe tron a lui Alexandru Ioan Cuza. In mod explicit:
‘Arhivele masonice de la Paris probeaza si faptul ca nimic din ce s-a scris pana acum despre Steaua Dunarii nu este conform adevarului.’ (pag. 50)
In realitate aceasta loja infiintata la inititiva imparatului Napoleon al III-lea in 1858 cu scopul de a pune pe tronul Principatelor pe un var al imparatului a fost mai mult o sursa de romane foileton (‘Misterele Bucurestilor’) sau mai rau de vodevil, si din cauza neseriozitatii participantilor (unul dintre ei fiind actorul Constantin Mille) si datorita faptului ca ajuns la putere Cuza a suprimat-o in 1860 impreuna cu alte focare de potential pericol pentru puterea sa politica.
Doua dintre cele mai interesante capitole ale cartii au in centrul lor Iasii anilor domniei lui Cuza, ai rasturnarii acestuia si venirii la putere a principelui Carol, si apoi deceniul Junimii. Este prima carte serioasa si documentata in care am gasit informatii concrete despre puterea economica si financiara a comunitatii evreiesti din acea vreme. Evreii instariti au facut de altfel parte si din loja masonica ‘Steaua Romaniei’ care a jucat un rol extrem de important in istoria Iasilor si a Romaniei acelor ani. Complet inedit pentru mine a fost episodul loviturii de stat separatiste incercate de partida boierilor Roznovanu dupa caderea lui Cuza in 1867 la instigarea Rusiei. Acum abia am inteles mai bine originile fictiunii istorice a ‘poporului moldovean’ care se perpetueaza pana in ziua de astazi. Capitolul destinat Junimii si relatiei acesteia cu lojele masonice este si el extrem de interesant si complet inedit pentru mine. Functionand o vreme ca o aripa intelectuala a lojii ‘Steaua Romaniei’ Junimea s-a despartit de aceasta gasindu-si menirea culturala si nationala care i-a castigat locul in istoria Romaniei:
‘Purtatori de idei – si in aceasta consta insemnatatea lor in istoria culturii romane – fanariotii au introdus Iluminismul in Principate. Tot ei, inainte de a disparea au adus la Iasi Iluminismul masonic. Aspectul definitiv, stilul romanesc al Junimii a fost insa dat de romani cu iubire de tara – Pogor, Maiorescu, Negruzzi – pentru care prioritatea consta in constituirea unei culturi demne de a figura alaturi de celelalte culturi ale Europei.’ (pag. 127)
sursa cotidianul.ro
Relatia intre romani si straini, intrigile imperiilor vecine si influentele nationalitatilor minoritare stabilite de-a lungul istoriei pe teritoriul Romaniei constituie o preocupare continua a istoricului Mihai Dimitrie Sturdza. A doua parte a cartii se deschide cu un capitol dedicat lui Zamfir Arbore – personaj astazi aproape complet uitat de istorie, dar care a avut o viata destul de indelungata si de interesanta pentru a cuprinde doua biografii aproape complet diferite – o tinerete traita in Rusia si Elvetia petrecuta in cercurile violent-revolutionare si anarhiste, urmata de stabilirea in Romania si o cariera de inalt functionar al lui Carol I, profesor la Academia Militara si mentor al regelui Ferdinand. La inmormantarea sa in 1933 i-au adus elogii personalitati cat se poate de diferite, de la Nicolae Iorga la conducatori socialisti, de la patrioti basarabeni la ziaristii (in mare parte evrei) din presa de stanga bucuresteana. In acea perioada fiica sa Ecaterina Arbore era de multa vreme exilata in Uniunea Sovietica, activista in Comintern, si probabil ca daca nu ar fi cazut victima represiunilor staliniste canibale de la sfarsitul anilor 30 ar fi avut sansa sa devina in vremuri o rivala a Anei Pauker.
Unul dintre capitolele cele mai surprinzatoare ale cartii este cel dedicat episodului scrierii romanului Kaputt de catre Curzio Malaparte, roman considerat multa vreme drept una dintre marturiile nu numai literare dar si cu valoare documentara ale pogromului de la Iasi din iunie 1941. Desi se pare ca a trecut prin Iasi in perioada de la inceputul razboiului majoritatea informatiilor lui Malaparte nu erau marturii directe ci informatii culese mai tarziu de la terte persoane, iar reportajele publicate in acei ani de presa italiana departe de a fi scrise de pe front cum dadeau a intelege textele erau scrise din linistea si confortul unei vile la Capri.
‘… groaznicele corespondente de pe frontul inghetat erau compuse sub soarele Mediteranei cu ajutorul telegramelor de presa germane, ale memoriilor scrise de ofiterii care fusesera in Rusia in campania lui Napoleon Bonaparte si ale relatarilor datorate participantilor la diferite expeditii polare. Totodata, pe masura ce se profila victoria Aliatilor asupra Axei, pronazistul God Shave the King se metamorfoza in antinazistul Kaputt.’ (pag. 190)
‘Astfel incat s-a putut spune despre Kaputt ca este o carte inventata aproape pe de-a intregul dar verosimila pana la tragism, o “abilissima fantasia” a unui oportunist neconformist.’ (pag. 192)
Urmatoarele trei capitole sunt dedicate unor episoade diplomatice legate de incercarile diferitelor cercuri politice romanesti de a se rupe de alianta cu Germania si de a negocia conditii mai avantajoase de armistitiu, pentru iesirea Romaniei din razboi si pentru ce avea sa urmeze dupa aceea. Masonii par sa fi disparut complet de pe scena istorica, apare insa in rol principal Maresalul cu a carui incercari de reabilitare Mihai Dimitrie Sturdza nu se impaca nici istoric si nici politic. Capitolul dedicat negocierilor care au avut loc in anii 1943-1944 in capitala Suediei in incercarea de a scoate Romania din alianta cu Axa demonstreaza ca soarta Romaniei era in acel moment deja pecetluita de intelegerile dintre Churchill si Stalin la conferintele de la Yalta si Teheran. Politicienii romani cautau o alianta cu puterile occidentale care insa deja abandonasera Romania in soarta vointei viitorilor ocupanti sovietici. Lipsiti de realism se refugiau in iluzii:
‘Oamenii politici romani ignorau toate acestea si se apropiau treptat de impas, crezand in salvarea tarii lor de anglo-americani – o salvare pe care realitatile politice si starea de pe teren a operatiunilor militare ale celor trei Aliati nu o permiteau deloc. La orice indiciu contrar sperantelor lor se aratau surprinsi si neincrezatori.’ (pag. 280)
Personal mi-a placut mult si capitolul dedicat teatrului diplomatic din capitala Mexicului unde era refugiat fostul rege Carol al II-lea tinut ca o posibila carte de schimb si presiune fata de regele Mihai, capitala in care ambasador sovietic era un personaj fascinant pe nume Constantin Umanski nascut la Chisinau care a pus bazele politicii sovietice de creare in America Latina a unei sfere de influenta anti-americane ca intr-un fel de preludiu al razboiului rece. Ultimele doua capitole se refera la procesul lui Antonescu cu cateva documente noi care nu aduc insa vrei noutate senzationala, si la un ridicol proces de calomnie din Parisul anilor 50 in care colaboratorii comunisti locali au chemat in ajutor cativa propagandisti din tarile ‘socialiste’ printre care si Romania, reusind doar sa expuna ridicolul propagandei comuniste in primul deceniu al razboiului rece.
In paginile sale cele mai interesante cartea lui Mihai Dimitrie Sturza contesta in multe locuri linia adoptata de multi istorici romani in ceea ce priveste momente cheie ale istoriei Romaniei moderne. Plina de informatii interesante si pentru mine inedite, scrisa cu talent si seriozitate, este una dintre cele mai pasionante lecturi istorice pe care le-am parcurs in ultimii ani. O recomand cu caldura.
