The Catcher In The Sand

Continui retrospectiva anului 2017 cu o trecere în revistă a câtorva apariții editoriale care pot fi și recomandări de lectură pentru perioada sărbătorilor. Este vorba desigur despre cărți care aparțin sferei de subiecte abordate în rubrica CHANGE.WORLD: domeniile știnței și tehnologiilor avansate, și genul literaturii științifico-fantastice. Deși o parte dintre autori sunt deja cunoscuți în România, doar una dintre cărțile despre care vom discuta a apărut deja în traducere românească, dar este de așteptat ca multe sau toate să fie curând disponibile și în librăriile românești. Pentru cei nerăbdători edițiile în limba engleză pot fi cu ușurință comandate pe Internet sau descărcate pe suporturi electronice cum este Kindle.

sursa imaginii https://www.amazon.com/Fifty-Inventions-Shaped-Modern-Economy/dp/0735216134/

Voi începe cu cartea ‘Fifty Inventions That Shaped The Modern Economy‘  (’50 de invenții care au modelat economia modernă’) semnată de ziaristul și economistul britanic Tim Harford, semnatarul rubricii ‘The Undercover Economist’ (‘Economist sub acoperire’) a ziarului Financial Times. Bazată pe un serial al BBC-ului, cartea trece în revistă invenții care au schimbat economia lumii și au influențat modul nostru de viață, de la bancnote și tiparnițe până la ramele de ras Gillette și rafturile modulare IKEA. Fiecare dintre aceste invenții are povestea ei, oamenii care le-au imaginat, motivele pentru care au fost create și consecințele nu întotdeauna prevăzute de descoperitorii lor.

sursa imaginii https://www.amazon.com/Homo-Deus-Brief-History-Tomorrow/dp/0062464310/

Profesorul Yuval Noah Harari este cunoscut publicului românesc pentru cartea ‘Sapiens – scurtă istorie a omenirii’ apărută în editura Polirom, care s-a bucurat de un succes deosebit și de recenzii favorabile în presă și blogosferă. Născut la Haifa, în Israel, în 1976, Harari a obținut un doctorat la Oxford în 2002, și predă în prezent istoria lumii, cu accent pe istoria militară și perioada Evului Mediu, la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Continuarea lui ‘Sapiens’ se numește ‘ Homo Deus: A Brief History of Tomorrow’ (‘Homo Deus – scurtă istorie a viitorului’) și după apariția sa la începutul anului 2017 s-a bucurat și ea de succes imediat, de ediții succesive în țările de limba engleză, și de primele traduceri (în curând sperăm și în românește). Pornind de la explorarea tendințelor istorice, Harari analizează schimbările de priorități și noile angoase globale ale omenirii la începutul celui de-al treilea mileniu și încearcă să răspundă la întrebări despre confruntarea cu noile probleme (în parte create de omenire) cum ar fi suprapopulația, schimbările climatice, invenții cum sunt inteligența artificială și direcțiile în care s-ar putea îndrepta omenirea în anii, deceniile sau secolele care urmează. Este viziunea lui Harari optimistă sau pesimistă? Mărturisesc că aștept și eu cu nerăbdare lectura noii sale cărți pentru a vedea care sunt răspunsurile sau opțiunile descrise de el.

sursa imaginii https://www.amazon.com/Time-Travel-History-James-Gleick/dp/080416892X/

Americanul James Gleick este autorul câtorva cărți care analizează impactul tehnologiilor moderne asupra lumii în care trăim și societății contemportane, între care cea mai de succes a fost ‘Chaos’. Cartea sa cea mai recentă este ‘Time Travel: a history’ apărută în traducere românească în editura PUBLICA sub numele ‘Călătoria în timp: o istorie’. Ficțiune sau realitate, posibil sau imposibil, mit sau obiect de cercetare științifică – călătoria în timp, cu promisiunile și paradoxurile sale, a fascinat și fascinează omenirea. Cartea lui Gleick exploră domenii diferite, de la fizică și filosofie, la artă și literatură, și o face într-un mod care atrage atât cititorii de ficțiune cât și pe cei pasionați de stiinta.

sursa imaginii https://www.amazon.com/Obelisk-Gate-Broken-Earth/dp/0316229261/

Trecand cu totul în domeniul literaturii de ficțiune, voi observa că premianta ediției 2017 a prestigiosului premiu Hugo la categoria romane de science-fiction este N.K. Jemisin, cea care câștigase premiul și în 2016. În fapt ‘Obelisk Gate’ pentru care a obținut premiul în acest an este al doilea volum din trilogia ‘The Broken Earth’, și urmarea primului volum ‘The Fifth Season’ premiat cu un an înainte. Seria este excelent scrisă, și în ambianța apocaliptică a unui sfârșit posibil al lumii așa cum o cunoaștem, descrie confruntarea unor personaje reale, cu trăirile, angoasele, eroismul și problemele lor omenești. Majoritatea celor care au comentat cartea au remarcat puternicele accente sociale și feministe, și scrierea fluentă, care i-a absorbit în lectură. De notat că a apărut în 2017 și al treilea volum al trilogiei: ‘The Stone Sky’. Interesant de urmărit dacă el îi va aduce autoarei din Brooklyn și un al treilea premiu Hugo consecutiv. În România câteva dintre cărțile precedente ale lui N.K. Jemisin au fost traduse și publicate de editura Nemira, dar încă nu și acestea din cea mai recentă trilogie, sper că ele nu vor întârzia să apară spre delectarea (și a) cititorilor de limbă română.

sursa imaginii https://www.amazon.com/Epiphany-Machine-David-Burr-Gerrard/dp/039957543X/

Cartea considerată de Washington Post drept cea mai bună carte de science-fiction a anului 2017 este ‘The Epiphany Machine’ de David Burr Gerrard, autor aflat doar la a doua sa carte. Ideea este destul de trăsnită ca să atragă atenția. Epifania este încarnarea, arătarea lui Cirstos în fața Magilor care îl recunosc ca Mântuitor, și prin ei în fața întregii omeniri. Descoperirea, revelația (divină, sau de idei) a dobândit în timp pentru epifanii un sens mai generalizat – dar ce-ar fi dacă această revelație ar putea fi descifrată de o mașină capabilă să citească destinele și menirea oamenilor pornind de la … tatuajele de pe brațele acestora? Povestea lui Gerrard începe în anii 60 ai secolului trecut pentru a continua până în zilele noastre, prezentând o varianta umoristică și absurdă, distopica și picarească a Americii cu problemele sale cronice (inegalitățile sociale) sau mai noi (confruntarea cu terorismul, aplicațiile și rețelele sociale care știu prea mult despre fiecare dintre noi). Pare a fi vorba despre un gen și stil de scriere originală, care nu ține cont de tipare și barierele genurilor și care spune multe despre America și oamenii care trăiesc în ea.

La mai multe lecturi pasionante în ce a mai rămas din 2017 și în anii care vin!

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Am intrat în ultima luna a anului. Știm deja – majoritatea dintre noi – cu cine vom petrece sărbătorile, și unde vom fi de Revelion. Decembrie este și luna bilanțurilor și a retrospectivelor anului care a trecut și a prognozelor pentru anul care urmează. Este ceea ce vom face și noi, la fel ca la fiecare trecere între ani, astăzi și în cele câteva articole următoare ale rubricii CHANGE.WORLD. Voi începe în această săptămâna cu o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai interesante invenții despre care am aflat în anul 2017 și a oamenilor sau echipelor de inventatori care se află în spatele acestor idei noi.

sursa imaginii https://science.howstuffworks.com/innovation/inventions/5-awesome-new-inventions-youll-never-hear-about3.htm

Prima invenție despre care aș dori să relatez este legată de tehnologia printerelor (imprimante le ziceam pe vremea studenției, dar și limba română evoluează – în bine și în rău). Nu este vorba de această dată despre printarea 3D despre care am scris de câteva ori aici, ci despre cea tradițională, pe coli în două dimensiuni, însă fără limitările care fac din copierea pe hârtie un proces câteodată frustrant (lipsa de toner de exemplu) și un mare consumator de hârtie (resursă limitată și energofagă). Firma Xerox lucrează încă din anii 1970 la o tehnologie numită ‘hârtie electronică’, iar compania japoneză Sanwa Newtec a perfecționat recent o soluție asemănătoare și a lansat un produs comercial de imprimantă cu re-tipărire numit PrePeat. ‘Hârtia’ folosită este din material plastic special, care încorporează mii de celule care își schimbă culoarea fie prin aplicare de tensiune electrică (metoda Xerox) sau de temperaturi diferite (metoda Sanwa Newtec). Fiecare coală poate fi rescrisă până la 1000 de ori. Prețurile sunt încă mari (6000 de dolari imprimanta, 3300 de dolari un pachet de 1000 de coli), deci deocamdată cel puțin, consumatorii nu vor fi particulari ci birouri sau instituții care pot folosi și recicla în mod eficient și rentabil suporturile tipărite și retipăribile.

sursa imaginii https://news.nationalgeographic.com/2016/10/ilse-kohler-rollefson-explorer-moments-raika-camels/

Părăsim pentru un moment lumea ‘hi-tech’ pentru a face cunoștiință cu Ilse Köhler-Rollefson, medic chirurg veterinar, și activistă în sprijinul salvării comunităților pastorale din diferite colțuri ale lumii, al modului lor de viață și al tehnologiilor acestora legate de natură, tehnologii de care în opinia ei, poate beneficia și lumea modernă. DoamnaKöhler-Rollefson petrece în fiecare an câteva luni împreună cu comunitatea semi-nomadă Raika din India, una din cele câteva comunități pe care le susține organizația internațională din care face parte printr-o combinație originală de legislație și tehnologie modernă (inclusiv comunicații mobile). Pe lângă India alte asemenea comunități există în Pakistan și Kenya, urmând ca Nigeria și Argentina să li se alăture curând. Din anul 2010 în cadrul comunității Raika a început să activeze o fermă care produce lapte de cămilă și produse derivate. Acestea sunt studiate pentru potențialul și efectele lor dietetice și terapeutice, care se presupune sunt parte din cauzele longevității mult peste medie și a faptului că membrilor tribului nu le sunt cunoscute multe dintre bolile care afectează pe alții dintre locuitorii planetei. Este o foarte interesantă și originală interacție între două lumi aflate în stadii diferite de dezvoltare, dar care pot beneficia reciproc din contactul și relațiile dintre ele.

sursa imaginii https://www.theverge.com/2017/9/25/16363038/bmw-wireless-charging-pad-for-cars-530e

Industria transporturilor oferă câteva dintre inovațiile cele mai îndrăznețe și mai interesante ale ultimilor ani. Reîncărcarea fără fir (wireless) a aparatelor electrice a avansat spectaculos în ultimii ani, și a devenit ‘mainstream’ odată cu introducerea modelelor de telefoane inteligente din generația iPhone X și iPhone 8. Principiul de funcționare al aceastei tehnologii numită încărcare inductivă se bazează pe transferul de energie prin inducție electromagnetica între o stație de încărcare și aparat. Aplicațiile mai spectaculoase însă sunt cele legate de reîncărcarea automobilelor electrice. Firma BMW de exemplu a început să facă reclamă unor modele care permit reîncărcarea completă în garaj sau în parking într-un interval de timp de maximum trei ore și jumătate. Firmele americane Evatran și HEVO lucrează la tehnologii similare, inclusiv pentru autovehicole de mari dimensiuni (autobuze, camioane) și dezvoltarea unor rețele care să permită realimentarea ‘curată’ cu stații amplasate în punctele de oprire pe traseele marilor autostrăzi. Linii de autobuze electrice cu alimentare wireless sunt deja operate pe distanțe mai mici în orașele Milton Keynes din Anglia, Utrecht în Olanda, Manheim în Germania, și Salt Lake City și câteva orașe californiene din Statele Unite.

sursa imaginii https://www.pcmag.com/feature/355366/symantec-norton-core/3

Securitatea comunicațiilor pe Internet a fost unul dintre subiectele cele mai discutate în anul 2017. Nu este deci de mirare că și una dintre invențiile incluse de revista TIME în topul celor mai interesante 25 de invenții ale anului este legată de securizarea informatică, și specific de tehnologia Internet of Things (IoT) care pătrunde rapid în din ce în ce mai multe case din Statele Unite și alte țări. Norton Core produs de firma Symantec este în primul rând un router wi-fi care leagă o casă modernă la Internet cu viteze de până la 2,5 Gbps. Programele sale software includ și un adevărat arsenal de protecție împotriva atacurilor internetice, a virușilor și altor elemente suspecte detectate în dispozitivele electronice din gospodărie (de la telefoane și laptop-uri, la combinele muzicale, instalația de aer condiționat, sau frigiderele ‘inteligente’). În momentul în care este detectat un virus, sau un atac internetic împotriva unuia dintre aparate, acesta este izolat și ‘carantinat’ automat de restul aparaturii din rețeaua casei, pentru a evita contaminarea celorlalte aparate și a asigura continuarea funcționarii acestora. Norton Core are și un design extrem de atractiv, o cutie în formă de poliedru care poate fi amplasată oriunde în casa.

sursa imaginii https://ember.com/

Ultima invenție care mi-a atras atenția și pe care o împărtășesc cu cititorii rubricii este o … cană de cafea. Desigur, o cană ‘inteligentă’! Este vorba despre Ember Mug, produs al firmei Ember Technologies înființată de Clay Alexander la Los Angeles, produs care a început să fie distribuit din luna noiembrie în 4600 de cafenele Stabucks din Statele Unite, în două variate – cană obișnuită și mini-termos portabil. Reglarea temperaturii este automată, temperatura este păstrată constantă și optimă după gust. Cana Ember funcționează autonom timp de o oră, și timp nelimitat pe suportul ei de încărcare. S-a terminat deci cu cafeaua rece sau cu cea prea fierbinte.

Acestea sunt desigur doar câteva dintre ideile care aplicate în practică ne vor face viață mai ușoară sau mai plăcută. Ele sunt rezultatul nu numai al inventivității inovatorilor, ci și al unei munci susținute, de multe ori o muncă de echipa și de durată pentru transformarea ideilor în realitatea produselor accesibile comercial și rentabile economic. Să vedem ce vor aduce anii viitori.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Pana cu nu multă vreme în urmă părea că este vorba despre o relație copleșitor pozitivă, o idilă în care modelul deschis de comunicare promovat de creatorii Internetului și relațiile interumane codificate în aplicațiile de rețele sociale se întâlneau cu libertatea de exprimare lipsită de frontiere promovată de Internet, pentru a progresa cauza democrației în diferite părți ale lumii. Exemplele acumulate până cu câțiva ani în urmă păreau și ele în marea lor majoritate pozitive: activiștii pentru democrație folosiseră comunicarea directă și nesupusă cenzurii pentru a critica regimurile autoritare și a mobiliza activiștii pentru democrație în diferite părți ale lumii, din Ucraina până în Egipt, Turcia, Iran sau China. Sistemele politice cu tendințe autoritare și totalitare intraseră în defensivă încercând să construiască frontiere virtuale care să oprească fluxul de informație din și spre țările lor, să interzică anumite aplicații, sau în cazuri extreme să întrerupă complet accesul populației la Internet. Multe dintre aceste încercări de sugrumare sau fragmentare a funcționării rețelei globale au eșuat, și datorită volumului de date și multitudinii de canale alternative de informație, și deoarece economiile și sistemele financiare ale țărilor respective deveniseră și ele dependente de infrastructura informațională. Facebook, Google, Twitter și încă câteva aplicații similare erau eroii pozitivi ai primăverilor politice.

sursa imaginii https://www.economist.com/news/leaders/21730871-facebook-google-and-twitter-were-supposed-save-politics-good-information-drove-out

Ultimii ani par să fi reversat în mare măsură această imagine. Eșecul – dacă este într-adevăr vorba despre un eșec – nu este cantitativ. Din punctul de vedere al rentabilității companiile care promovează aplicațiile sociale o duc mai bine decât oricând. Facebook de exemplu a trecut de câțiva ani pragul profitabilității și s-a transformat într-un uriaș al comunicației și informației. Aproximativ 40% dintre americani consideră Facebook sau Google principala lor sursă de informație. Cu aproximativ 2 miliarde de utilizatori, se apreciază că astăzi unul din patru locuitori ai planetei are cont Facebook. Twitter a crescut și ea în volum de informație, număr de utilizatori dar și influența acestora. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, ales în noiembrie 2016 și în funcție din ianuarie 2017 continuă să folosească contul sau de Twitter ca unul dintre canalele principale de comunicare cu lumea. Problema nu este deci succesul economic, ci conținutul. În primul rând o parte din regimurile cu tendințe totalitare au învățat regulile jocului. În Filipine de exemplu, regimul președintelui Roberto Duterte folosește echipe de ‘postaci’ care difuzează informații favorabile politicilor guvernului său. Tehnici similare sunt folosite de Jacob Zuma în Africa de Sud. Rezultatele alegerilor din toamna aceasta desfășurate în Germania, sau ale referendumului din iunie 2016 în care britanicii au hotărât Brexit-ul au fost influențate de informații dovedite a fi fost în parte eronate despre numărul, influența, și condițiile acordate imigranților în Germania, Anglia, și Europa. Aceeași libertate de exprimare care permitea și continuă să permită accesul și difuzarea de informații în apărarea democrației a devenit catalizatorul activităților de propagandă și împrăștierii de știri false (‘fake news’).

sursa imaginii http://www.latimes.com/opinion/op-ed/la-oe-mcmanus-facebook-congress-20171101-story.html

Campania electorală prezidențială americană și impactul acesteia reprezintă de departe cazul cel mai vizibil, cu influență uriașă în politica americană și cea internațională. Am petrecut câteva săptămâni la sfârșitul lui octombrie și în noiembrie în Statele Unite, și am fost copleșit de intensitatea cu care sunt încă dezbătute, la un an după alegeri, felul în care s-au desfășurat acestea și modul în care rezultatele lor au fost influențate prin mijloace în mare parte digitale. În zile în care aveau loc evenimente importante și în alte părți ale lumii (de exemplu încercarea Cataloniei de a-și dobândi independența) știrile americane se ocupau aproape în mod exclusiv încă de alegerile din 2016.  Congresul american îi convocase la 31 octombrie 2017 pe reprezentații lui Facebook, Google și Twitter la nivelul vicepresedintilor răspunzători de securizarea informațiilor și de problemele juridice ale companiilor pentru a depune mărturie despre posibila influență a Rusiei în campania electorală desfășurată cu un an înainte. Răspunsurile primite au fost șocante pentru multă lume. Facebook de exemplu estimează că 126 de milioane de americani ar fi fost expuși informațiilor create de ruși în ultimii doi ani. Twitter a indentificat 36 de mii de surse de informație rusești (umane sau roboți internetici) care au generat 1,4 milioane de mesaje (‘tweets’) în timpul campaniei electorale americane. Google identificase 1108 fișiere video legate de campanie, create de ruși și postate pe youTube  (aplicație achiziționată și controlată de Google). Acestor cifre prezentate în ședința Congresului și citate de Los Angeles Time (sursa http://www.latimes.com/opinion/op-ed/la-oe-mcmanus-facebook-congress-20171101-story.html) li s-au adăugat de atunci altele, care doar amplifică imaginea influenței rusești în campania electorală din 2016 (și nu numai de o singură parte a eșichierului politic american). Trebuie menționat că Rusia oficială neagă implicarea la nivel guvernamental, și cazurile sunt departe de a fi încă elucidate.

sursa imaginii http://grist.org/politics/polarization-in-america-is-here-to-stay-what-now/

Exista încă un aspect legat de conținutul informației și de calitatea (sau lipsa de calitate) a dezbaterilor pe rețelele sociale. Este vorba despre aspectul polarizării. Teoretic, aplicații ca Facebook sau grupurile de dezbateri email permit o deplină libertate de exprimare, pluralism, crearea unui câmp fertil de confruntare de idei. În practică, în momentul în care resurse considerabile sunt investite pentru a crea și amplifica curentele de opinii, vocile individuale se pierd în zgomot sau sunt strivite de intensitatea ‘corurilor’. O altă tendința – omenească într-un fel, dar manipulată abil uneori – este cea de a căuta opinii asemănătoare mai degrabă decât de a asculta ceea ce spun oponenții și a le da șansa dezbaterii. Se adaugă la aceasta și deriva spre extreme. Dacă în urmă cu două sau trei decenii, în toate societățile democratice (Europa, America de Nord, Asia) extremele ocupau până la 20% din volumul opiniilor (voturi, reacții) restul fiind localizate în zona rațional centrală, astăzi pare că opiniile mai echilibrate ocupă un maxim de 20%, câte 40% (aproximativ) fiind alocate fiecărei dintre extreme. De aici o rigiditate a separărilor de opinii, o inflexibilitate amplificată de faptul că o mare parte din utilizatorii rețelelor sociale și ai Internetului, deși au acces în teorie la orice opinie, citesc și reacționează doar la cele apropiate sau identice cu ale lor, adversarilor dându-le cel mult cinstea demonizarii, sau aplicând tactica ignorării acestora. Este foarte vizibilă această polarizare pe harta electorală americană, dar și în spațiul internetic, sau la posturile de televiziune. Cine urmărește reflectarea acelorași evenimente la CNN și Fox News poate crede că este vorba despre două lumi paralele, cu coincidențe de nume și evenimente între ele. Nu este însă nevoie să traversăm oceanul pentru a observa polarizarea. Ea există și în Europa, inclusiv în lumea politică românească.

sursa imaginii https://ivn.us/2013/06/03/10-statistics-you-didnt-know-about-social-media-and-politics/

Ce este de făcut? Care sunt soluțiile? Există soluții? Răspunsul la aceste întrebări nu este simplu, dar el trebuie să pornească de la o observație care să includă o perspectiva istorică. Nu este de fapt aproape nimic nou sub soare, cu excepția volumului și vitezei de acces la informație. Altfel, revoluția pe care o trăim este asemănătoare cu revoluțiile informatice precedente, cum au fost invenția scrisului sau a tiparului. Tiparnița inventată de Gutenberg a permis răspândirea în proporții neîntâlnite până în Europa mijlocului de mileniu trecut a învățăturilor Bibliei, a scrierilor filosofilor, a operelor lui Shakespeare și Cervantes, dar și a edictelor Inchiziției, a pornografiei sau a cărților de vrăjitorie. Rugurile și închisorile nu au putut stăvili dezbaterile și circulația ideilor, și acestea au dus până la urmă în mod inevitabil la revoluții, prăbușirea sistemelor politice vechi și schimbarea feței lumii. La fel se va întâmplă probabil și acum. Barierele politice, marile ziduri informatice, tăierea cablurilor sau alimentării cu energie, și chiar și întemnițarea sau asasinarea bloggerilor nu pot împiedica decât vremelnic circulația informației și dezbaterea incitată de aceasta. Giganților informatici care au devenit Facebook, Google și Twitter li se va impune, sau vor adopta singuri, luarea de măsuri care să decanteze comunicația considerată pozitivă sau neutră de cea nocivă. În fapt ei au început să investească și să acționeze în acest sens – de voie sau de nevoie. S-ar putea ca și modelul lor economic să fie influențat în acest proces. În opinia mea rezultatele acestor încercări sunt incerte. Vrem noi oare că lucrătorii lui Facebook sau Google (operatori umani sau programe robotizate) să devină arbitrii ai adevărului? Nu riscăm astfel deriva spre un model orwellian în ambalaj comercial? Balanța între libertatea de exprimare și dreptul (dar și datoria) societății democratice de a se apăra și de a preveni folosirea libertăților individuale în scopuri politice contrare tocmai acestor libertăți, este pusă la încercare mai mult decât oricând în vremurile pe care le trăim.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Numele său era Joseph Schmitt. Un nume anonim în teritoriul lingvistic germanic, asemănător cu corespondentul englez John Smith. Figura sa era și ea anonimă. În fapt așa de anonimă era identitatea sa încât prin anii 1980, când o capsulă Mercury a fost recuperată de pe fundul marilor și știrea a fost transmisă la televiziune, Joseph Schmitt a fost luat drept lăudăros în frizeria în care se tundea atunci când a afirmat cu voce tare că el a fost cel care l-a pus pe astronautul Gus Grissom înăuntru, înainte de lansarea sa în cel de-al doilea zbor  suborbital. Și totuși imaginea sa apăruse în destule fotografii ale vremii, dar nu în primul plan, și nu ca erou principal. Fusese tehnicianul costumelor spațiale, cel care contribuise la proiectarea hainelor și echipamentului care a protejat primele generații de astronauți americani în misiunile lor spațiale. Croitorul astronauților.

sursa fotografiei https://www.economist.com/news/obituary/21730399-spacesuit-technician-was-101-obituary-joseph-schmitt-died-september-25th

Concurența dintre americani și sovietici, cursele pentru lansarea primilor oameni în spațiu (câștigată de sovietici) și pentru primii pași pe un alt corp ceresc, Luna, (câștigată de americani) au inclus o sumedenie de competiții tehnologice care au evidențiat diferențele de dezvoltare între cele două sisteme. Unul dintre aceste domenii a fost și cel al costumelor spațiale. La începutul anilor 60 existau încă multe necunoscute în ceea ce privește pericolele și solicitările la care este supus organismul omenesc în condițiile zborurilor extra-terestre. Primele cabine ale capsulelor spațiale erau departe de condițiile care există astăzi în stațiile care orbitează în jurul Pământului. Pe lângă imponderabilitate se adaugă temperatura, presiunea, radiațiile cosmice. Americanii ajunseseră la o soluție care este asemănătoare celei folosite în expedițiile la mari înălțimi – o multitudine de straturi protectoare și un sistem de păstrare a presiunii în limite suportabile și de alimentare cu oxigen pe toată durata zborurilor. Ieșirile în afară capsulelor spațiale (‘plimbările spațiale’) și apoi timpul petrecut pe Luna au adus noi solicitări care trebuiau să-și găsească soluțiile. Costumele purtare de astronauții lui Apollo 11 la prima aselenizare în iulie 1969 erau formate din nu mai puțin de 28 de straturi de nylon căptușite cu kapton și teflon, permițând astronauților supraviețuirea și desfășurarea activităților lor la temperaturi exterioare între minus 160 și plus 260 de grade Celsius, și protecția împotriva micro-meteoriților și radiațiilor ultra-violete.

sursa imaginii https://www.newsday.com/news/nation/joseph-schmitt-who-helped-develop-first-spacesuits-dies-1.14487346

Pe lângă activitatea de cercetare, proiectare și execuție a costumelor spațiale, Joseph Shmitt a mai avut un rol important, care combina talentul său tehnic cu trăsăturile unui psiholog. Schmidt era cel care îi însoțea pe astronauți în ultimele lor ore înainte de lansare, avea grijă de cele mai mici amănunte legate de echipamentul personal, îi însoțea în drumul mediatizat spre rampa de lansare mergând discret în urma lor, îi plasa pe scaunele de astronaut proiectate să reziste presiunilor uriașe (de până la zece ori mai intense decât gravitația) din timpul lansărilor. El era cel care fixa centurile de siguranță și le ura ‘un zbor foarte bun’ sau pur și simplu le zâmbea. Era ultima figură umană pe care o vedeau astronauții programelor Gemini și Apollo înainte de marele salt în imensitatea cosmosului.

sursa imaginii https://www.nasa.gov/audience/forstudents/5-8/features/nasa-knows/what-is-a-spacesuit-58.html

Stiinta proiectării costumelor spațiale a evoluat permanent în cei peste 50 de ani de explorare spațială. Condițiile din interiorul cabinelor și stațiilor de cercetare în care astronauții petrec în zilele noastre multe săptămâni sau luni sunt cu totul altele, și în fapt există mai multe tipuri de costume spațiale adaptate mediilor și misiunilor diferite. Cele mai complexe sunt cele care permit activitățile de cercetare sau reparații în afară stațiilor spațiale. Ele sunt adevărate sisteme de supraviețuire în condițiile extreme ale spațiului. Ca și pe vremea lui Joseph Schmitt, sunt compuse din straturi multiple, dar împărțite astăzi între un modul superior care acoperă și protejează torsul, mâinile și partea superioară a corpului și un modul inferior ca un fel de pantaloni mai înalți. De modulul superior se atașează pefect etanș casca, fabricată  azi din materiale mult mai ușoare și permițând un câmp vizual mult extins față de perioada misiunilor Apollo. Sistemele de ventilație și răcire sunt plasate sub straturile protectoare și atașate la un sistem de alimentare purtat ca un fel de rucsac de astronauți. În fine, sisteme de propulsie (mici rachete) sunt atașate pentru misiunile exterioare, permițând deplasarea autonomă în spațiu pentru executarea misiunilor, și întoarcerea la bord în situații de urgență. În prezent misunea echipelor de proiectare se concentrează spre parametrii noi impuși de expedițiile spre și pe planeta Marte, pe care programele spațiale americane au ambiția să o atingă până în anul 2030 – zbor îndelungat și activitate extinsă pe o planetă cu condiții meteorologice extreme și încă nu complet cunoscute. Din punctul de vedere al predictibilitatii situația este destul de asemănătoare cu cea de la începutul erei cercetării spațiale.

sursa imaginii https://iancalle.wordpress.com/2013/05/31/joe-schmitt-suit-technician/

Costumele spațiale și ‘croitorul’ lor au fost imortalizate și de artistul și ilustratorul american Norman Rockwell, care timp de peste cinci decenii a creat coperțile săptămânalului ‘The Saturday Evening Post’. Istoria a consemnat faptul că Joseph Schmitt a fost cel care în 1964 a luat în mașină sa un costum de astronaut și l-a transportat la casa și atelierul pictorului în localitatea Stockbridge din statul Massachussets, la cererea acestuia, pentru a asigura autenticitatea reprezentărilor. Rockwell, o celebritate a vremii, era vizitat de numeroase personalități cu faimă și avere și l-a invitat pe tehnicianul NASA născut într-o familie de fermieri din Illinois la masă. Cu mulți ani mai târziu Schmitt avea să-și aducă aminte de problemele ‘tehnice’ ale mânuirii tacamurilor la cina simandicoasă la care a participat în acea seară. Rockwell l-a apreciat mult pe Schmitt și într-una din cele două picturi dedicate programului american de cercetare spațială l-a inclus pe acesta în galeria personalităților marcante, în spatele astronauților Armstrong, Auldrin, și Collins, cei trei eroi ai primei expediții care a reușit aselenizarea.

sursa imaginii https://iancalle.wordpress.com/2013/05/31/joe-schmitt-suit-technician/

Joseph Schmitt a murit la 25 septembrie 2017 la vârsta de 101 ani. Discret și anonim cum a trăit toată viață, însă nu și uitat – a fost unul dintre eroii ‘din umbră’ ai începuturilor erei spațiale, unul dintre aceia care au făcut posibile primele aventuri spațiale ale omenirii. Fie-i amintirea binecuvantată!

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

Jocurile calendaristice au hotărât că acest articol să fie scris în zilele dinaintea celei de-a 100 întâlniri a organizației de standardizare Internet Engineering Task Force (IETF) și să apară în zilele de după închiderea conferinței. Gazda evenimentului care se petrece între 11 și 17 noiembrie este pentru prima dată orașul Singapore. Este doar a șasea întâlnire din primele o sută care are loc în Asia – două au fost în China, două în Japonia și una în Coreea până acum. Este una dintre cifrele statistice care indică o problemă în felul în care are loc procesul de standardizare în grupul internațional cu contribuția cea mai semnificativă la dezvoltarea Internetului. Asia este astăzi deja continentul cu cel mai mare număr de utilizatori, este locul în care se înregistrează de peste un deceniu creșterea cea mai semnificativă a traficului pe ‘backbone’ – ‘autostrada’ Internetului și la periferie, aici se crează și o mare parte din software-ul și unde sunt fabricate majoritatea aparatelor conectate astăzi la Internet (cum ar fi telefoanele ‘inteligente’). Este un continent pe cât de dinamic pe atât de marcat de conflicte internaționale și probleme interne care pot constitui un factor de fragmentare dar și un catalizator în crearea de noi aplicații și inventarea a noi moduri de a folosi rețeaua globală. Singapore însăși, o țară oraș, o insula geografică dar și politică, o aparentă oază de stabilitate și prosperitate economică într-o zonă furtunoasă, stabilitate și prosperitate câștigate însă cu preț scump, este o gazdă cât se poate de potrivită pentru congresul centenar al organizației.

sursa imaginii https://www.ietf.org/meeting/100/index.html

Apropierea aniversării trecerii pragului numerelor cu trei cifre pare să fi prilejuit o everfescență care conține puțină nostalgie, multă introspecție și analiză a proceselor actuale, discuții articulate și uneori foarte aprinse despre viitorul Internetului și în paralel cel al organizației IETF. Acum 31 de ani, la prima întâlnire, participaseră 21 de experți, cu toții salariați ai companiilor guvernamentale americane, de care era legată încă strâns tehnologia și implementarea Internetului. Deceniul care a urmat a fost cel al pătrunderii Internetului în sfera comercială, și al detașării de aspectele de control guvernamental. În pragul mileniului a fost atins și maximum de participare la întâlniri (peste 2500 de participanți în jurul anului 2000). Cam atunci a fost definită și ‘misiunea’ Societății Internetului (Internet Society) care sprijinea și încuraja dezvoltarea standardizării tehnice fără a se referi prea detaliat la aspectele și impactul politic și social.

Iata cum arată Viziunea și Misiunea Societății, formulate cu mai bine de un deceniu în urmă:

Viziune – Internetul este pentru toată lumea.
Misiune – Să promoveze dezvoltarea deschisă, evoluția și utilizarea Internetului în beneficiul tuturor oamenilor din întreaga lume.

(sursa https://www.internetsociety.org/mission/)

sursa imaginii https://netzpolitik.org/2014/die-ietf-und-die-technischen-und-politischen-dimensionen-von-privatsphaere-im-internet/

Aceasta abordare nu mai este astăzi considerată suficientă. Internetul proiectat de inginerii de la IETF și de companiile care implementează standardele scrise aici a devenit una dintre utilitățile de bază care asigură funcționarea și progresul societății. Guvernele au devenit din nou interesate de ceea ce se petrece pe Internet și de modul în care funcționează, și încearcă să recapete controlul măcar parțial al acestuia. Societăți comerciale dar și organizații criminale beneficiază de înlesnirile de comunicație, și echilibrul între libertatea de comunicare și necesitatea controlului conținutului traficului este permanent pus sub semnul întrebării. O propunere pentru o nouă ‘misiune’ (cartă) a organizației a fost publicată cu aproximativ două săptămâni înainte de conferință. Ea include următorul text:

Internet Society promovează dezvoltarea Internetului ca o infrastructura tehnică globală, o resursă de îmbogățire a vieții oamenilor și o forță de bine în societate.

Lucrăm cu comunitatea internațională de Internet pentru un Internet deschis, conectat la nivel global și sigur.

Împreună, ne concentrăm pe:
– construirea și susținerea comunităților care fac ca Internetul să funcționeze;
– promovarea dezvoltării infrastructurii de internet, tehnologii și standarde deschise; și
– promovarea unei politici de internet sănătoase în întreaga lume.

Abia a fost publicată propunerea și au apărut imediat criticile. Formularea încearcă să fie mai concretă și mai apropiată de realitățile de astăzi, dar este ea suficientă și pentru lumea de mâine? Ce înseamnă în termeni practici formulări cum ar fi ‘forță de bine’ sau ‘politică sănătoasă’? În mod sigur nu ele nu reprezintă același lucru pentru un expert american și unul chinez, și nici pentru guvernele țărilor respective. Discuțiile abia au început, și dacă avem în vedere procesul de consens pe care se bazează lumea standardelor Internetului va mai dura o vreme, și rezultatul s-ar putea să fie destul de diferit de propunerea inițială.

sursa imaginii https://www.internetsociety.org/blog/2017/11/rough-guide-ietf-100-internet-infrastructure-resilience/

O altă schimbare fundamentală are loc la nivelul relației între standardele scrise și codurile ‘deschise’ (open source). Cititorii fideli ai rubricii CHANGE.WORLD au putut află din articole precedente despre aceste două metode aparent concurente de a defini modul în care este realizată interoperabilitatea între elementele conectate la rețea și aplicații care face posibilă funcționarea Internetului. Regulile pot fi definite în standarde exacte și riguros scrise (metoda IETF) sau prin cod de referință public accesibil care este implementat de toată lumea (metoda open source). În realitate cele două lumi nu sunt complet separate, istoria IETF se bazează în mare parte pe ‘running code’ (software care funcționează) și de multe ori acesta a fost ‘public domain’ (accesibil pentru oricine). În ultimii ani însă colaborarea între organizațiile care crează și administrează cod deschis și IETF s-a intensificat. Existența și folosirea de software ‘open source’ permite un ciclu mai scurt de discuții în ceea ce privește lista de funcții implementate, și în cele din urmă un drum mai scurt de la definitivarea specificațiilor la finalizarea standardelor. În plus și calitatea celor două produse (standard și cod) va fi îmbunătățită prin interacția directă dintre cele două. Cei care examinează programele ultimelor conferințe IETF vor constata că timpul alocat verificărilor de cod și testelor de interoperabilitate este în continuă creștere. Traditionalelor sesiuni de ‘hackathon’ și ‘Code Sprint’ li se adaugă începând cu IETF 100 și opțiunea ca orice întâlnire a grupurilor de lucru să fie transformată în sesiuni de teste de cod, interoperabilitate sau demonstrații funcționale.

sursa imaginii https://www.ietf.org/blog/category/ietf/

Interesante sunt la această ediție a conferinței IETF și sesiunile educaționale (tutorial). Ele se ocupă de două tehnologii pe care le-am prezentat în anii trecuți în cadrul rubricii CHANGE.WORLD pe vremea când se aflau în dezvoltare: versiunea 1.3 a protocolului Transport Layer Security care asigură securizarea informației transmise pe Internet prin intermediul tehnicilor criptografice, și noul protocol WebRTC dezvoltat în colaborare de IETF și W3C care simplifică sesiunile de comunicație multimedia (video, voce și date). Lor li se adaugă două sesiuni Bird of Feathers (BOF) care discută probleme care își pot găsi soluțiile în viitoare grupuri de lucru noi ale IETF-ului: Trusted Execution Environment Provisioning (TEEP) care are ca scop programarea aplicațiilor care rulează în configurații ‘sigure’ și Software Updates for Internet of Things (SUIT) care propune o standardizarea unei metode de a trimite versiuni noi ale programelor care rulează pe ‘lucrurile’ din Internetul Lucrurilor (IoT) – subiect devenit acut pe măsură ce numărul obiectelor ‘inteligente’ legate la Internet crește exponențial, și cu această se măresc și riscurile de securitate datorate infiltrării de viruși și alte programe ostile.

sursa imaginii https://www.internetsociety.org/blog/2014/07/recovering-from-the-wonderful-insanity-of-ietf-90/

Lumea Internetului este în schimbare și standardele încearcă nu numai să fie în pas cu vremea, să răspundă corespunzător atacurilor și pericolelor, dar și să anticipeze tendințele și să conducă dezvoltarea tehnologică în folosul utilizatorilor. Printre altele ședințele devin în măsură din ce în ce mai mare virtuale. Mă voi numără și eu printre cei peste 200 de participanți ‘la distanță’ la IETF 100. Într-o mare măsură succesul Internetului este datorat și succesului organizației IETF și cred că ea va rămâne relevantă și în anii următori. Sigur vom discuta în viitor în această rubrica despre rezultatele și impactul conferinței IETF 100 și a celor care vor urma.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)