Secvența care deschide documentarul – mărturie pe care regizorul László Csibi l-a dedicat lui Laszlo Nussbaum, unul dintre ultimii martori supraviețuitori ai Holocaustului care trăiesc astăzi în Cluj, mi-a amintit prima mea întâlnire la Buchenwald cu unul dintre locurile cumplite care au fost lagărele naziste de concentrare și de exterminare. Domnul Nussbaum relatează momentele eliberării și zilele de după eliberare, în care locuitorii liniștitului și ultra-civilizatului oraș german Weimar au fost aduși în fata gropilor de cadavre și a crematoriilor, dovezi ale crimelor care avuseseră loc timp de peste șase ani la câțiva kilometri de orașul lui Goethe. Aceleași secvențe, poate, ale confruntării dintre civilizație și moarte, dintre indiferență și oroare le văzusem și eu cu 40 de ani în urmă, în muzeul lagărului. Diferența este că eu le vizionasem într-un film documentar filmat de eliberatorii americani. Laszlo Nussbaum le trăise. Băiatul de 15 sau 16 ani fusese în cele zece luni ale vieții sale dintre deportare și eliberare deținutul cu numărul 95736, își văzuse părinții și fratele trimiși spre moarte, indurase foamea, frigul, munca forțată și mai ales frica. Supraviețuise cu o ură intensă față de opresorii săi pe care numai timpul avea să o atenueze și să o raționalizeze. Căci numai ei, supraviețuitorii, au dreptul de a ierta. Noi, ceilalți, avem datoria de a nu uita. Iar pentru împlinirea acestei datorii este nevoie și de filme cum este ‘Nussbaum 95736‘ al lui Laszlo Csibi.
Ce și cum se mai poate pune în film astăzi despre Holocaust? Regizorul clujean, pasionat de istoria orașului și a Transilvaniei, abordează un gen documentar pentru care există multe precedente. Și totuși ‘Nussbaum 95736’ demostreaza că sunt încă multe de spus, și că și mijloacele de exprimare pot fi folosite în mod inteligent și eficace, pentru a câștiga și păstra atenția spectatorilor. Din punct de vedere documentaristic ne aflam într-un moment în care avem șansa de a culege mărturiile ultimilor supraviețuitori care sunt încă în viață. Perspectiva lui Laszlo Nussbaum este interesantă și mai puțin cunoscută în România. Familia sa se stabilise la Turda, și precum în multe familii evreiești din Transilvania de după primul război mondial limba și cultura predominantă acasă rămăsese cea maghiară, așa încât, în momentul Dictatului de la Viena, părinții săi au luat hotărârea de a se muta la Cluj, în zona cedată Ungariei. Decizia avea să se dovedească fatidică în 1944, dar și până atunci, aflăm din relatările lui Laszlo Nussbaum, ei s-au confruntat cu legi rasiale și persecuții foarte asemănătoare celor pe care le suferea populația evreiasca din România: interdicții de circulație, de comerț, de exercitare a profesiilor; confiscarea afacerilor și trecerea lor în proprietate ‘ariană’; excluderea din școli a elevilor. La începutul verii anului 1944 cei 17 mii de evrei din Cluj au fost închiși vreme de câteva săptămâni în ghetto-ul de la fabrica de cărămidă, și apoi trimiși spre Auschwitz. Adolescentul de 15-16 ani avea să trăiască zece luni de iad, în care va fi obligat să se despartă de părinți, să lupte pentru supraviețuirea fizică, și să ia decizii care însemnau diferența dintre viață și moarte. La întoarcere, trăiește prăpastia neînțelegerii din partea celor care nu trecuseră prin cumplitele încercări. Este un moment scurt și foarte intens în mărturia sa care ne dezvăluie una dintre cheile tăcerii în care s-au învăluit mulți dintre supraviețuitori. Am trăit-o și noi, cei din a doua generație, confruntați cu părinți care de multe ori au preferat să tacă, poate pentru că nu-și depășiseră traumele, poate pentru a ne proteja. Ca mulți alții, Laszlo Nussbaum avea să tacă multe decenii până când a strâns puterea de a împărtăși ororile prin care trecuse.
Regizorul László Csibi este interesat de istoria orală și pentru a o descifra folosește tehnica interviurilor cu supraviețuitorii care a fost utilizata și de Claude Lanzmann în ‘Shoah’, și de arhivele Spielberg. El adaugă interviurilor elemente documentare, scene filmate în Turda și Cluj însoțind biografia copilului și adolescentului dinainte de război și a supraviețuitorului la întoarcere, precum și scene filmate la Birkenau și la Buchenwald. Combinația face nu numai ca filmul să fie interesant de urmărit, și ca relatările lui Laszlo Nussbaum să capete consistență vizuala, dar și adaugă dimensiuni personalității remarcabile a omului pe care ajungem să-l cunoaștem în cele 50 de minute de proiecție. Este vizibil faptul că Csibi s-a documentat minuțios, dar a și pregătit psihologic dialogul eroului filmului cu spectatorii sai prin intermediul aparatului de filmat, câștigându-i încrederea și ajutându-l nu numai să pătrundă în colțurile uneori întunecate ale memoriei, dar și să-și deschidă sufletul prin împărtășirea și consemnarea experiențelor prin care a trecut. Laszlo Nussbaum face parte din generația de supraviețuitori care este conștientă de responsabilitatea lor ca martori și de importanța păstrării documentate a informației despre crimele comise de naziști și de complicii lor. Documentarul lui Csibi ne aproprie însă și de dimensiunile umane ale tragediei personale prin care a trecut Laszlo Nussbaum, și de lecțiile pe care el le-a învățat și pe care le poate transmite mai departe. Una dintre cele mai importante este că ura fata de cei care au comis atrocitățile nu trebuie aplicată nediscriminat și nu trebuie generalizată la nivelul popoarelor. Spectatorii filmului vor rămâne multă vreme în amintire cu faptele relatate dar mai ales cu personalitatea domnului Laszlo Nussbaum, adolescentul evreu deportat la Auschwitz, care ajuns la vârsta senectuții își împărtășește amintirile cu claritate în ceea ce privește faptele, cu nostalgie și dor pentru cei care au fost smulși din viață, cu neîndurare față de criminali, și cu compasiune, înțelepciune și împăcare pentru cei care îl ascultă. Naziștii și complicii lor au dorit să-i nimicească pe toți cei care aparțineau neamului evreiesc și celorlalte categorii pe care ideologia lor ucigașă nu îi considera demni de viață. Criminalii au dorit să-i priveze pe deportați de demnitate și de identitate, să-i transforme în numere. Filmul lui László Csibi plasează în istorie numărul 95736 și aduce la lumină povestea, viața și personalitatea domnului Laszlo Nussbaum.