‘Clovnul’ este al patrulea din cele cinci romane ale sale apărute până acum pe care Iulian Ciocan le publică la Editura Polirom. Scriitorul din Chișinău dedică această carte locuitorilor orașului său natal și în care trăiește și Iașiului, orașul pe care îl iubește cel mai mult din România, după cum mărturisea într-un interviu. Dincolo de afinitatea afectivă, există poate și un subtext, căci cele care se petrec în această carte localizată la Chișinău s-ar putea poate petrece și pe celalalt mal al Prutului. Apărut în anul 2021 acest roman are toate calitățile pentru a-i atrage pe cititori. Este frumos scris, cu umor și cu personaje interesante, este ancorat în realitate dar și îmbibat cu fantezie și cu fantastic.
Eroul principal al cărții este Diavolul, și încă de la primele pagini asocierea cu ‘Maestrul și Margareta’, capodopera lui Mihail Bulgakov (și una dintre cărțile mele preferate) se impune. În romanul scriitorului rus, Satana este incarnată de fascinantul și maleficul profesor Woland, însoțit de o galerie de personaje grotesc-fantastice. La Iulian Ciocan, în zilele noastre și la periferia fostului imperiu, el este … un clovn, sau mai bine zis un personaj ciudat, îmbrăcat ca un clovn și căpetenie a unei fundații dubioase:
‘ … individul trântit în fotoliu nu semănă deloc cu un director serios, pus la punct. Părea mai curând un clovn sau un excentric. Era scund, în sandale albe, fară șosete, pantalonii albaștri i se mulau pe picioarele scurte, avea o curea roșie și un tricou galben cu imprimeu AC/DC, iar sub șapca roșie de baseball îi ieșea părul gras și cărunt.’ (pag.13-14)
Pe clovn îl cheamă Sandu Tanda Nagîț (atenție la primele două litere din cele trei nume) și el se află în fruntea unei fundații care tulbură viața Chișinăului și a locuitorilor sai. Organizația cumpără păcatele acelor locuitori care vin să și le mărturisească, și le plătește în Euro, la preturi pe măsura gravității păcatului. O galerie întreagă de personaje se vor agăța de aceasta ocazie de a câștiga sume considerabile de bani – pensionari și profesori plafonați, ziariste aspirante, taxatori pe tramvaie și muncitori de la salubritate – își vor neglija familiile sau vor renunța la muncă, vor face planuri de viitor și își vor modifica regimurile de viață. Schimbările par toate a fi la început în bine, dar necunoscute sunt și căile Diavolului, vânzarea păcatelor nu poate rămâne fară consecințe, și câștigul material ușor și rapid nu cumpără fericirea în condițiile în care iertarea nu mai este posibilă. În plus, impactul activității fundației asupra ordinii sociale trezește suspiciunile autorităților până la cele mai înalte nivele, căci Moldova este condusă de Marele Oligarh, care este și Coordonatorul guvernării. Poliția intră în acțiune, dar nici această instituție nu are prea mult succes în confruntarea cu forțe care par a fi mai puternice decât realitatea, schimbându-și forma în momentul în care cineva încearcă să le dezvăluie secretele.
‘ … văzuse multe ciudățenii în viața lui dar niciodată așa ceva. Realitatea se contorsionase și parcă nu mai putea fi înțeleasă cu instrumentele logicii. Pe de o parte, existau oamenii uluiți care veniseră să vândă păcate fundației, iar pe de altă parte, fundația se metamorfozase într-o farmacie al cărei patron avea actele în regula și ai cărei clienți fideli nu au întârziat să-și facă apariția. Păi ce naiba fusese asta? Un fenomen paranormal?’ (pag. 81)
Proza lui Iulian Ciocan este o permanentă și fermecătoare combinație de realism, roman polițist, comedie și fantastic. Cartea este structurată în 13 capitole, legate intre ele printr-un fir de acțiune, dar care ar putea fi citite cu placere și independent unul de celalalt. În centrul fiecăruia dintre capitole se află câte un personaj, fie dintre cei momiți de fundație intru vânzarea păcatelor, fie dintre detectivii care pornesc pe urmele Clovnului și încearcă să elucideze secretul persoanei și activităților sale. Efectul comic începe de la numele personajelor. Unele dintre ele au conotații alimentare – pe directorul Regiei Trasport Electric Chișinău îl cheamă Petru Malai, pe primarul orașului Denis Cartof, un analist politic se numește Corneliu Jambon, etc. Așa cum remarca Andrei Oisteanu în colecția sa de eseuri ‘Moravuri și năravuri’ limba română este plină de expresii legate de mâncare, și personajele literare, inclusiv la Caragiale (Farfuridi, Branzovenescu, …) preiau chiar și în nume această obsesie națională cu origini istorice. Iulian Ciocan continuă această tradiție. Fiecare dintre eroii are autenticitate, ni se pare că îi cunoaștem pentru că ne sunt vecini de bloc sau chiar rude, sau poate că am citit despre ei în ziare sau i-am văzut la televiziune.
Cotidianul se combină cu absurdul dar asta deja face parte din realitatea moldovenească și nu numai, căci situațiile le-am întâlnit și pe alte meridiane. Lipsiți de orizont, decepționați de generații succesive de politicieni incapabili sau corupți, părăsiți de copiii plecați să-și caute norocul spre vest, în Europa, cetățenii Chișinăului sunt prăzi ușoare unei antreprize care le promite satisfacții financiare cu un preț minim. Aparențele însă inșeală, căci pedeapsa există. Intervenția Clovnului are până la urmă consecințe fatale în viețile celor care se lasă momiți – boli subite, eșecuri devastatoare, morți ciudate. Fundația Conversiunea Păcatelor dispare peste noapte și reapare în altă parte a orașului. Anchetele poliției nu reușesc să dezlege ițele, stabilind în schimb o asociere ciudată între Marele Oligarh și Clovn, întruchipată printr-un tablou care ornează pereții amândorura în care predatorii din vremea dinozaurilor își sfâșie prăzile. Sunt oare cei doi întruchipări diferite ale acelorași forțe malefice? Mai mult, o amenințare colectivă pare a pune în pericol orașul. Stoluri uriașe de ciori întunecă cerurile, în scene care par extrase din celebrul film al lui Alfred Hitchcock:
‘Când coborî din mașină, în curtea casei, auzi un croncănit lugubru și își ridică privirea spre cer. Rămase cu ochii țaglă: stoluri imense de ciori se hârjoneau în tăriile cerului, acoperind soarele aproape în totalitate, producând un zgomot asurzitor. Erau atât de multe pasări, încât Petru Malai avea impresia că cerul e negru, că, de fapt, vara devenise neagră. Ciorile păreau agitate, speriate de o anomalie pe care oamenii nu puteau s-o vadă.’ (pag.69)
Iulian Ciocan este ziarist, critic literar și prozator. Care dintre aceste îndeletniciri îl reprezintă mai bine? Un răspuns posibil îl aflăm prin intermediul unuia dintre eroii cărții, publicistul Artur Pironda.
‘Într-una dintre zile îl vizită un amic vechi, scriitorul Ciprian Poiată, un idealist incurabil care îi spunea deseori, la o agapă, că literatura e mai importantă decât analiza evenimentelor politice, că literatura accede la eul profund, pe când studiul politicii e apanajul superficialității. Cu o convingere de granit, cu ochii învăpăiați, scriitorul Poiată îi spunea că un roman atinge veșnicia deoarece poate fi citit și peste o sută de ani, iar politologia este un soi de efemeritate. Altădată, aceasta fetișizare a literaturii îl amuza copios pe Artur Pironda și îl făcea să se uite la prozatorul Poiată cu milă și cu un aer de superioritate. Dar acum, întins pe patul scârțăitor din salon, Artur Pironda realiza că amicul Ciprian avea dreptate. Cel puțin, un roman are mai multe șanse să fie băgat în seama decât volumele de politologie. Abia acum i se revela adevărul gol-goluț: cu adevărat importante și profunde erau poveștile lui Poiată, iar analizele sale, cu traseiști și indivizi pusi pe căpătuială, nu prezentau nici un interes. Dumnezeule!’ (pag. 187-188)
Finalul romanului poate lasă o parte dintre cititori descumpăniți, mai ales pe aceia care l-au citit într-o cheie detectivistică. Lui Iulian Ciocan nu îi place să ia decizii pentru cititori. Viața este plină de minuni, de pericole și de enigme, și rolul scriitorului este de a le pune în evidență pentru cititori pe primele și nu de a le descifra și oferi soluții pentru cele din urmă. Departe de a fi o ratare, acest gen de finaluri deschise reprezintă și o soluție de proză modernă, care mie personal îmi place și cred că se potrivește în acest roman.
Stilul este alert, direct, câștigând de la început și păstrând tot timpul atenția cititorilor. Personajele lui Iulian Ciocan gândesc și vorbesc folosind un limbaj firesc, de zi cu zi, ceea ce înseamnă că nu sunt ocolite sau ascunse sub metafore cuvintele și exprimările fără perdea. Din când în când, dar nu foarte des, pică și câte un arhaism mai puțin folosit pe malul drept al Prutului, sau cuvinte pe care le presupun a fi de origine rusă, care ar fi putut beneficia de traduceri în note de subsol. Una peste alta însă, cartea se citește cu placere, că să nu zic că se devoră. Este o lectura amuzantă cu substraturi foarte serioase, care se pretează la intepretari multiple și ne prezintă o imagine alegorică dar de substanță a lumii care a inspirat-o. Iulian Ciocan este, fără îndoială, unul dintre cei mai talentați și mai interesanți scriitori basarabeni contemporani.