Locuiesc într-o țară aflată pe țărmul Mediteranei și la marginea unuia dintre cele mai aride și mai fierbinți deșerturi ale lumii. În timpul lunilor de vară, din iunie până în septembrie, soarele strălucește aproape permanent, ploile sunt evenimente cu totul excepționale (eu nu le-am întâlnit în cei 35 de ani de când trăiesc pe aici) și temperaturile nu coboară sub 30 de grade Celsius ziua și 24 de grade Celsius nopțile. Și cu toate acestea, nu sufăr aproape deloc de căldură. În fapt, îmi este mult mai cald atunci când în timpul verilor călătoresc în Europa, chiar dacă aici temperaturile sunt în medie cu câteva grade mai scăzute. Diferența constă în existența și folosirea aparatelor de aer condiționat. În țările calde, inclusiv Orientul Mijlociu, aerul condiționat a ajuns să fie considerat o necesitate și este prezent practic peste tot, în spații publice, instituții, mijloace de transport și desigur în locuințe. Chiar și pe stadioane. Emiratul Qatar a găzduit acum câteva săptămâni campionatele mondiale de atletism, și în 2022 va fi gazda turneului final al campionatului mondial de fotbal. În schimb, în Europa, aerul condiționat este considerat încă în multe locuri inutil, sau un lux, cu toată diferența de calitate a vieții pe care îl oferă.
Omenirea a fost preocupată încă din vechime de problema răcirii mediului ambiant în zonele calde ale planetei și, legată de aceasta, de refrigerarea alimentelor în scopul păstrării lor mai îndelungate. Metode diferite au fost inventate și folosite din vechime. Între inovațiile consemnate în caietele lui Leonardo Da Vinci se află un dispozitiv de păstrare la rece a băuturilor și alimentelor, și un ventilator, aparat a cărui construcție și punere în utilizare de către Leonardo este documentată. Profesorul William Cullen de la Universitatea din Glasgow a creat pe la mijlocul secolului 18 o tehnologie de refrigerare bazată pe evaporarea lichidelor în vid. Primele experimente pentru producerea gheții artificiale datează din1820, iar în 1824 Michael Faraday descoperea principiul refrigerării prin absorbție – folosirea unei surse de căldură pentru a furniza energia necesară proceselor de răcire. Acest principiu a fost folosit la câteva decenii după aceea de John Gorrie, medic din Florida, care a legat un motor cu aburi unui schimbător de căldură pentru a răci aerul și a atenua suferințele pacienților săi care sufereau de boli tropicale. Gorrie și-a numit invenția „mașină de gheață”, dar încercările de a o breveta au fost sabotate de exportatorii de gheață naturală din nordul Statelor Unite, care vedeau în această invenție o competiție pentru comerțul lor. Aerul condiționat însuși a fost, ca în multe alte exemple, o invenție accidentală. Inginerul în vârstă de 25 de ani Willis Carrier lucra în 1902 la o firmă din Brooklyn, care se ocupa de editarea și tipărirea de cărți. Două veri călduroase și umede consecutive produseseră defecțiuni și afectau calitatea produselor tipărite în culori. Pentru a crea un mediu ambiant pentru mașini, unde umiditatea și temperatura să fie reduse, Carrier a folosit un ventilator care sufla aer peste spirale umplute cu apă rece. Excesul de umiditate rezulta în condens pe spirale, ceea ce răcea și temperatura din jur. Nu numai că mașinile de tipărit funcționau mai bine, dar și atmosfera în camerele în care erau acestea instalate era mai plăcută, făcând ca munca salariaților să fie mai eficientă. Fusese inventat primul aparat de aer condiționat, deși numele procedeului (‘air conditioning’) avea să fie înregistrat abia în 1906 de un alt inginer și antreprenor, pe nume Stuart W. Cramer. Procedeul a început să fie aplicat pe scară industrială abia după ce în 1922 Carrier a creat compresorul centrifugal pentru refrigerare, care poate fi considerat precursorul aparatelor moderne de aer condiționat. Unul dintre primele aparate de acest fel este expus astăzi la Muzeul Național de Istorie Americană Smithsonian din Washington, DC.
Utilizarea pe scară largă a tehnologiilor de răcire pentru a crea o ambianța mai comodă și mai productivă nu a fost imediat înțeleasă și acceptată. Trebuiau aduse schimbări în tehnologiile de construcție a caselor, care erau diferite în nordul și în sudul Statelor Unite. Fabricanții de textile și de haine de piele au sesizat amenințările aduse de schimbarea artificială a condițiilor de climă. Au existat chiar și obiecții de natură morală și religioasă, anumiți predicatori susținând că încercarea de a controla mediul înconjurător ar fi ‘contrară voinței lui Dumnezeu’. Descoperirea în 1928 a agenților de răcire bazați pe gazul (netoxic) freon a accelerat introducerea. Casa Albă a fost dotată în 1930 cu prima sa instalație de aer condiționat, iar rețeaua de cinematografe Nickelodeon și-a atras publicul prin instalații similare montate în sălile sale. În 1931, au fost instalate primele aparate mobile de aer condiționat în trenurile de lungă distanță. Totuși, abia în condițiile ‘boom’-ului economic american de după al doilea război mondial, instalațiile de aer condiționat au început să facă parte din dotările standard ale instituțiilor, locurilor de agrement și ale caselor particulare, devenind începând cu anii ’50 și ’60 comodități, mai ales in jumătatea de Sud a Statelor Unite. Europa și restul lumii au urmat America pe același drum cu aproximativ un deceniu de decalaj.
Ce impact are sau poate avea folosirea aerului condiționat pentru sănătatea și calitatea vieții fiecăruia dintre noi? Să începem cu veștile bune: anularea efectelor negative ale temperaturilor ridicate asupra capacităților fizice și intelectuale crește nivelul de productivitate și scade riscurile deshidratării, comoțiilor cerebrale și ale altor afecțiuni produse de căldură; reduce prezența insectelor, paraziților și factorilor alergeni din aerul pe care îl respirăm; îmbunătățește calitatea somnului (vezi articolul Știința somnului, al rubricii CHANGE.WORLD). Există însă și dezavantaje, iar acestea trebuie cunoscute de fiecare dintre noi, mai ales că o parte dintre ele pot fi atenuate prin comportament sau folosirea corectă a aparatelor și sistemelor: schimbările bruște de temperatura reprezintă un risc pentru sănătate; sistemele de aer condiționat produc uscarea pielii și a mucoaselor; aparatele de aer condiționat (mai ales cele unde filtrele și conductele nu sunt curățate periodic) pot produce afecțiuni respiratorii sau boli contagioase, și pot accentua bolile de ochi. În orice situație, este recomandată folosirea eficientă (care include setarea temperaturii interioare dorite la cel mult 7 grade sub temperatura ambianța exterioară) și mentenanță periodică.
Consecințele folosirii aparatelor și instalațiilor de aer condiționat sunt însă și globale. De fiecare dată când apăsăm pe buton pentru a coborî temperatura în case, locuri de muncă sau mijloace de transport contribuim la încălzirea globală a planetei. Impactul este de două feluri: direct, căci răcirea în incinte închise implică un schimb de căldură cu mediul exterior; indirect, prin consumul de energie al aparatelor. Folosirea intensă a aparatelor de aer condiționat într-un oraș mare, situat într-o zonă cu temperaturi ridicate (de exemplu, în orașul Phoenix din statul american Arizona, unde au fost efectuate asemenea studii), indică o creștere relativă a temperaturii în oraș și în jurul lui de până la 3 grade Celsius. Global, consumul de energie al instalațiilor de aer condiționat atinge cifre uriașe, dar ele sunt inegal repartizate, chiar și între țările cu climă caldă. În timp ce în Statele Unite procentajul de case cu instalații de aer condiționat este în jur de 90%, în Mexic, vecinul sudic al SUA, acest procentaj este doar de 17%. Conform datelor furnizate de Agenția Internațională a Energiei, Statele Unite consumă pentru climatizare 616 TWh anual și China 450 TWh, ceea ce reprezintă cumulat peste 60% din consumul mondial. Dacă actualele tendințe climatice și de consum se păstrează, în anul 2050 vom consuma 37% din energia produsă global pentru instalațiile de aer condiționat.
Ce este de făcut? În primul rând, trebuie acceptat că aerul condiționat face parte deja din stilul și calitatea vieții la care au ajuns sau la care aspiră toți locuitorii planetei. Din 1930 încoace, introducerea aerului condiționat a produs o creștere semnificativă a productivității muncii, a scăzut rata bolilor și a mortalității, a determinat mișcări demografice, de exemplu nivelând curba anuală a nașterilor și schimbând repartiția procentelor populației între zonele cu climă rece și cele cu climă caldă. Omenirea nu va renunța la aceste realizări, și țări și zone geografice noi (India, Africa, de exemplu) se vor adăuga utilizatorilor pe scară largă. Ceea ce trebuie făcut este includerea condiționării climatice în planurile de combatere a încălzirii globale, pornind de la standarde naționale și internaționale de eficientă energetică și consum, introducerea și extinderea construcțiilor eficiente termic, folosirea de surse energetice curate. Instalațiile de aer condiționat și evoluția lor trebuie să fie privite nu ca factori dăunători, ci ca instrumente și aliați în lupta pentru salvarea planetei de la dezastru ecologic și climatic.