De curând s-au împlinit 115 ani de la un eveniment astronomic și geofizic spectaculos și distrugător, a cărui natură exactă nu a fost complet elucidată până astăzi. Devreme, în dimineața zilei de 30 iunie 1908, o explozie masivă a aplatizat păduri întregi într-o regiune îndepărtată a Siberiei de Est, de-a lungul râului Tunguska. Nu există fotografii ale evenimentului însuși, dar abundă relatările, observații făcute la diferite distanțe, fotografii ale efectelor. Vibrațiile seismice au fost înregistrate de instrumente sensibile până la 1 000 km distanță. La 500 km, observatorii au relatat despre „zgomote asurzitoare” și un nor de foc la orizont. La aproximativ 170 km de explozie, un obiect a fost văzut pe cerul fără nori, în timpul zilei, ca o minge de foc strălucitoare, asemănătoare Soarelui și s-au auzit tunete. La distanțe în jur de 60 km, oamenii au fost aruncați la pământ și chiar și-au pierdut cunoștința; geamurile caselor au fost sparte și în interioare vesela a căzut de pe rafturi. Probabil că cei mai apropiați observatori au fost niște păstori de reni, adormiți în corturile lor, în mai multe tabere situate la aproximativ 30 km de la fața locului. Au fost aruncați în aer și și-au pierdut cunoștința; un bărbat a fost aruncat într-un copac și mai târziu a murit. „Totul în jur era învăluit de fum și ceață de la copacii căzuți în flăcări.” În mod curios, explozia nu a lăsat niciun crater, creând un mister care i-a nedumerit pe oamenii de știință de atunci. Ce ar fi putut provoca o explozie atât de uriașă fără a lăsa urme materiale directe? Astăzi, așa cum vom vedea în continuare, există o explicație considerată cea mai plauzibilă, dar și câteva teorii mai excentrice. De ce sunt ele actuale? Motivul principal este că se pare că o catastrofă de proporții planetare a fost foarte aproape. Asemenea evenimente se pot întâmpla oricând în viitor și ele pot pune în pericol chiar și viața pe Pământ.
(sursa imaginii: https://origins.osu.edu/milestones/june-2018-1908-tunguska-event-and-threats-tomorrow)
Evenimente de acest fel au avut deja loc în istoria planetei. În urmă cu șaizeci și cinci de milioane de ani, un asteroid cu un diametru de 10 kilometri a lovit Pământul și a declanșat extincția în masă de la sfârșitul Cretacicului. Roci de 2 kilometri, despre care se crede că sunt capabile să provoace extincții la scară mai mică, lovesc planeta o dată sau de două ori la fiecare milion de ani. Mitologiile lumii antice, inclusiv Biblia, abundă în descrieri ale unor asemenea evenimente. Unul dintre ele este cel care a distrus Tal el-Hamam, un oraș din epoca mijlocie a bronzului din Valea Iordanului, la nord-est de Marea Moartă. S-a petrecut acum aproximativ 3 600 de ani, în jurul anului 1650 î.e.n. Studiile arheologice efectuate în ultimele decenii, descrise într-un articol publicat în septembrie 2021, în revista Nature, arată că explozia a depășit-o în dimensiuni pe cea din 1908, de pe Tunguska. Au fost descoperite un strat de distrugere cu o grosime de un metru și jumătate, bogat în carbon și cenușă la nivelul întregului oraș, conținând concentrații maxime de cuarț, ceramică topită și cărămizi, carbon asemănător diamantului, funingine, bile bogate în fier, siliciu și ipsos topit – dovezi care indică temperaturi care depășiseră 2 000°C. Pe fondul devastării orașului, explozia a demolat o parte din complexul palatului cu 4 până la 5 etaje și masivul meterez de cărămidă de 4 m grosime, provocând în același timp dezarticulare extremă și fragmentare scheletică a oamenilor care se aflau în zonă. Un aflux de sare legat de explozie a produs o hipersalinitate care a inhibat agricultura și a provocat abandonarea intre 300 și 600 de ani a aproximativ 120 de așezări regionale pe o rază de mai mare de 25 km. Evenimentul a inspirat probabil distrugerile descrise în Cartea Genezei.
(sursa imaginii: https://origins.osu.edu/milestones/june-2018-1908-tunguska-event-and-threats-tomorrow)
Rusia primelor decenii ale secolului XX, zguduită de revoluții și războaie, nu a acordat prea multă atenție evenimentului. Abia în 1927, reputatul geolog Leonid Kulik (1883 – 1942) a organizat și condus prima expediție de cercetare sovietică pentru a investiga evenimentul Tunguska, a făcut o călătorie de recunoaștere în regiune și a intervievat martorii locali. Au urmat încă două expediții în anii următori, care au cercetat regiunea în care copacii fuseseră tăiați și s-au convins că toți erau întorși cu rădăcinile spre centru. Cu toate acestea, nu a găsit niciun fragment de meteorit în urma impactului. Dacă nu există urme de meteorit, atunci ce a provocat explozia? Relatările senzaționale a eforturilor lui Kulik au făcut că evenimentul Tunguska să capete notorietate internațională. Oamenii de știință au evocat posibilitatea ca o coliziune cu o cometă sau un fenomen legat de antimaterie să fie cauza. Imaginația a început să lucreze și a urmat curând ficțiunea. Deja, în 1925, un tânăr scriitor pe nume Manuil Semenov publicase o nuvelă cu titlul „Prizonierii pământului” în Tânărul leninist, ziarul Comsomolului. În nuvela lui Semenov erau descrise aventurile unui grup de cercetători care au ajuns la locul exploziei de la Tunguska și au descoperit acolo… un complot anti-sovietic pus la cale de o bandă de răufăcători. Explozia se datora unei nave spațiale marțiene care funcționa cu un tip de combustibil necunoscut pământenilor. Povestea lui Semenov a transformat incertitudinile despre Tunguska în teren fertil pentru teoretizări fantastice. După cel de Al Doilea Război Mondial, la sfârșitul anului 1945, un alt scriitor sovietic, pe nume Alexandr Kazanțev, a publicat „Explozia”, o nuvelă care propunea că evenimentul Tunguska a fost produs de o „navă spațială interplanetară, care funcționa cu energie atomică”. Erau zorii erei atomice, la câteva luni după Hiroshima și Nagasaki, și cele scrise de Kazanțev au atras curând atenția publicului de ambele părți ale Cortinei de Fier. La doar câteva luni după publicarea „Exploziei”, în ianuarie 1946, New York Times a descris fantezia lui Kazanțev ca pe o ipoteză autentică cu privire la cauza exploziei. Se pare că însuși Kazanțev începuse să-și creadă propriile roade ale imaginației. S-a apucat să scrie articole „non-ficțiune” care explicau cum o navă extraterestră cu propulsie nucleară care se prăbușise a fost cea mai viabilă explicație pentru evenimentul Tunguska. Ficțiunea devenise muniție în propaganda Războiului Rece.
(sursa imaginii: https://origins.osu.edu/milestones/june-2018-1908-tunguska-event-and-threats-tomorrow)
Actualmente, cea mai verosimilă ipoteză științifică a exploziei este o explozie meteorică în aer a unui asteroid, la o altitudine de 6–10 km deasupra suprafeței Pământului. Meteoriții intră în atmosfera Pământului din spațiul cosmic în fiecare zi, călătorind cu o viteză de cel puțin 11 km/s. Căldura generată de comprimarea aerului din fața corpului în timp ce acesta străbate atmosfera este imensă și majoritatea meteoriților ard sau explodează înainte de a ajunge la sol. În 1975, Ari Ben-Menahem, seismolog la Institutul de Știință Weizmann din Rehovot, Israel, a analizat undele seismice declanșate de evenimentul Tunguska și a estimat că energia eliberată de explozie era între 10 și 15 megatone că magnitudine, echivalentul a 1 000 de bombe atomice ca aceea de la Hiroshima. Energia aceasta ar fi aproximativ egală cu cea a testului nuclear ce mai puternic (Castle Bravo) al Statelor Unite, din 1954 (care a măsurat 15,2 Mt), și o treime din cea a testului cel mai puternic (Tsar Bomba) al Uniunii Sovietice, în 1961. O altă estimare, mai nouă, din 2019, sugerează că puterea explozivă a evenimentului Tunguska ar fi putut fi de aproximativ 20–30 de megatone. Dezintegrarea unui obiect cosmic în atmosferă, între 5 și 10 kilometri deasupra suprafeței, ar explica majoritatea trăsăturilor observate de investigatori la sol. Lipsa unui crater de impact a sugerat, de asemenea, că obiectul nu ar fi putut fi un meteorit de fier robust, ci un obiect mai fragil, cum ar fi un asteroid pietros relativ rar sau o cometă mică. Oamenii de știință ruși au favorizat această din urmă ipoteză, deoarece o cometă este compusă din particule de praf și gheață, care nu ar reuși să producă un crater de impact. O altă explicație pentru distrugerea din regiunea Tunguska ar fi arderea rapidă a gazului metan eliberat din pământul mlăștinos în aer.
(sursa imaginii: https://siberiantimes.com/science/others/news/worlds-largest-explosion-could-have-been-caused-by-iron-asteroid-entering-and-leaving-atmosphere/)
Să trecem pe scurt în revistă, cu rezervele necesare, câteva dintre teoriile alternative. În 1930, meteorologul și matematicianul britanic Francis Whipple (1876-1943) a sugerat că corpul Tunguska era o cometă mică. O cometă este compusă din praf și substanțe volatile, cum ar fi gheața de apă și gazele înghețate, și ar fi putut fi complet vaporizată de impactul cu atmosfera Pământului, fără a lăsa urme evidente. Ipoteza cometei era susținută de cerurile strălucitoare observate în Eurasia timp de câteva seri după impact, care sunt posibil explicate de praful și gheața care fuseseră dispersate din coada cometei în atmosfera superioară. Ipoteza cometei a câștigat o acceptare generală în rândul anchetatorilor sovietici ai evenimentului Tunguska, în anii 1960. În 1978, astronomul slovac Ľubor Kresák a sugerat că era vorba despre un fragment al cometei Encke. Aceasta este o cometă periodică cu o perioadă extrem de scurtă, puțin peste trei ani, care rămâne în întregime pe orbita lui Jupiter. De asemenea, ea este cauza fenomenului Beta Taurids, o ploaie anuală de meteori, cu o activitate maximă în jurul zilelor de 28-29 iunie. Evenimentul de la Tunguska a coincis cu activitatea de vârf a acelui „duș cosmic”. În 2020, un grup de oameni de știință ruși a folosit o serie de modele computerizate pentru a calcula trecerea asteroizilor cu diametre de 200, 100 și 50 de metri în unghiuri oblice în atmosfera Pământului. Ei au folosit o serie de ipoteze despre compoziția obiectului (fier, piatră sau gheață). Modelul care se potrivea cel mai bine cu evenimentul observat a fost un asteroid de fier cu diametrul de până la 200 de metri, care călătorește cu 11,2 km pe secundă, care a aruncat o privire în atmosfera Pământului și a revenit pe orbită solară. Astrofizicianul german Wolfgang Kundt (n. 1931) a propus că evenimentul Tunguska a fost cauzat de eliberarea și explozia ulterioară a 10 milioane de tone de gaz natural din interiorul scoarței terestre, deci nu are deloc natură cosmică. Acestea se adaugă, desigur, teoriilor mai timpurii care implicau extratereștri sau fenomene legate de antimaterie.
(sursa imaginii: https://www.rocketstem.org/2020/06/27/ice-and-stone-special-topic-27/)
Cât de curente sunt astfel de evenimente? Începând cu a doua jumătate a secolului XX, monitorizarea atentă a atmosferei Pământului prin infrasunete și observație prin satelit a arătat că exploziile de aer ale asteroizilor cu energii comparabile cu cele ale armelor nucleare au loc în mod obișnuit, deși evenimentele de dimensiunea celui de lângă Tunguska, de ordinul a 5-15 megatone, sunt mult mai rare. Geologul american Eugene Merle Shoemaker (1928 – 1997) a estimat că evenimente cu energie de 20 de kilotone au loc anual, în timp ce evenimente de dimensiunea celui din Tunguska au loc aproximativ o dată la 300 de ani. Estimări mai recente plasează evenimente de dimensiunea celui de lângă Tunguska la aproximativ o dată la o mie de ani, cu explozii în aer de 5 kilotone în medie aproximativ o dată pe an. Cât de real și de imediat este pericolul? Un articol publicat în revista Space.com, în luna mai a acestui an, ne liniștește parțial. Astronomii au finalizat o examinare cuprinzătoare a asteroizilor mari care se apropie de planeta noastră, determinând că, probabil, Pământul nu va fi lovit de un astfel de obiect timp de cel puțin 1 000 de ani. Cu toate acestea, este prea devreme încă să răsuflam a ușurare: catalogul nou finalizat analizează obiectele din apropierea Pământului (near-Earth objects – NEO) cu o lățime de cel puțin 1 kilometru și, prin urmare, nu exclude impacturile unor asteroizi mai mici, totuși potențial periculoși. Simulările matematice arată că inclusiv un asteroid de aproximativ 300 de metri în diametru ar putea provoca devastări la scară continentală, cu până la 2 000 de megatone de energie eliberată în timpul impactului. Aceasta este de 133 000 de ori energia estimată eliberată de bomba care a devastat Hiroshima. Impactul unui asteroid cu diametrul de doar 600 m s-ar apropia de amploarea unei catastrofe globale, eliberând până la 20 000 de megatone de energie – ceea ce înseamnă că o dublare a diametrului asteroidului se traduce printr-o creștere de aproximativ zece ori a energiei de impact. Este clar că omenirea are datoria de a investi în observare, detectare timpurie și prevenire a întâlnirilor dezastruoase dintre planeta noastră și alte corpuri cerești. Care sunt măsurile posibile de prevenire? Acesta este subiectul unui articol viitor.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)