Pentru mine, una dintre măsurile trecerii timpului sunt momentele în care îmi dau seama că filme pe care mi le amintesc perfect, de la detaliile acțiunii și sentimentele pe care le-am trăit în timpul vizionării până la sala de cinema și împrejurările în care le-am văzut, împlinesc vârste respectabile, care se măsoară în decenii. Desigur, se întâmplă asta cu filmele mai speciale, majoritatea foarte bune, deoarece despre multe altele nu îmi mai amintesc mai nimic nici la o lună după vizionare. Un astfel de film de excepție este ‘A.I. Artificial Intelligence’ al lui Steven Spielberg care a împlinit acum câteva zile 20 de ani de la premiera care a avut loc la Festivalul Internațional de Film de la Veneția din 2001. Astăzi inițialele A.I. sunt cunoscute de aproape toată lumea, știm cu toții câte ceva despre aceste tehnologii pe care le folosesc aplicațiile care se ocupă de conturile noastre în bancă sau de sănătatea noastră, și multe dintre firmele care dezvoltă programe A.I. nu mai sunt start-up-uri. Cu 20 de ani în urmă însă, aceste inițiale nu erau la fel de populare, și semnificația lor era suficient de magică pentru a fi material de lucru al fabricii de vise de la Hollywood și al unora dintre cei mai importanți regizori ai săi.
A.I.-filmul este rezultatul colaborării a doi dintre cei mai mari regizori americani, Stanley Kramer și Steven Spielberg, și este un film care nu numai că își păstrează actualitatea, dar se poate spune că timpul i-a adăugat semnificații și i-a înmulțit sensurile și interpretările. Ca vârstă, pe cei doi regizori îi desparte o generație. Există în biografiile și carierele lor multe puncte comune, dar și deosebiri semnificative în ceea ce privește abordarea stilistică și cinematografică. Ambii provin din familii evreiești americane (Kubrick are și rădăcini în România), fiind a doua generație după stabilirea în America și găsind în cinema modalitatea de împlinire a visului american. În palmaresul fiecăruia dintre ei se află cel puțin o capodoperă a genului științifico-fantastic, având ca temă relația dintre specia umană și Univers și întâlnirea cu civilizațiile extra-terestre. Stanley Kubrick realizase în 1968 ‘2001: A Space Odissey’, iar Steven Spielberg ‘E.T. the Extraterrestrial’, din 1982. Filmul lui Kubrick se ocupa deja și cu raporturile dintre oameni și mașinile gânditoare create de aceștia, iar Kubrick avea în plan o revenire, mai devreme sau mai târziu la această temă. Și totuși, în deceniile următoare, nu avea să mai regizeze niciun film științifico-fantastic. Deși nu a abandonat niciodată gândurile și planurile pentru filme de anticipație, alte proiecte au avut permanent prioritate. Între timp, Steven Spielberg debuta și se afirma ca unul dintre regizorii cei mai reprezentativi ai generației următoare la Hollywood. Nu numai că multe dintre filmele sale abordau genul fantastic, dar ele se bucurau de un imens succes de public. Cei doi regizori deveniseră prieteni, și în anii ’80 și ’90 comunicau intens, discutau proiecte, plănuiau să lucreze împreună. Filmul care avea să devină ‘A.I.’ era una dintre temele lor preferate de dezbatere.
Originea obsesiei lui Stanley Kubrick (dar care dintre filmele sale se poate spune că nu a fost rezultatul unor obsesii?) se află într-o povestire pe care acesta o citise în 1969. Se numea ‘Supertoys Last All Summer Long’ și aparținea scriitorului englez Brian Aldiss (1925 – 2017), autor cunoscut în genul science-fiction, discipol al lui H.G. Wells. Kubrick era încurajat de succesul de critică al ‘odiseei sale spațiale’, însă dorea să fie recunoscut și de publicul larg. Nu-i plăcuseră primele serii din filmul ‘Star Wars’ al lui George Lucas, dar recunoscuse (și râvnea la) potențialul lor comercial. Povestirea lui Aldiss părea să ofere premizele unui viitor succes. Introducea tema copilăriei (deja exploatată comercial strălucit de Spielberg în ‘E.T.’) și o dezvolta spre o direcție în care imaginația lui Kubrick adăuga tema lui Pinocchio, inclusiv prezența ‘Zânei Albastre’ care avea puterea de a transforma păpușa neînsuflețită (sau robotul-copil în acest caz) într-un copil adevărat, capabil de sentimente omenești autentice și, în primul rând, de a dărui și de a primi dragoste. Kubrick l-a contactat pe Aldiss și a discutat cu el proiectul vreme de un deceniu întreg (anii ’80), extinzându-l și introducând concepte ale domeniului Inteligenței Artificiale (A.I.) care ieșea dintr-o perioadă de ‘iarnă’ (am descris ‘anotimpurile A.I.’ într-un articol precedent al rubricii), pentru a crea o piață-nișă sub forma sistemelor experte (expert systems). Colaborarea cu Aldiss avea să fie întreruptă brusc însă de capriciosul Kubrick, lucru care avea să se întâmple în ultimul deceniu al secolului cu încă trei scriitori-scenariști, printre care și Arthur C. Clarke, autorul ‘odiseei spațiale’. Un alt reputat scriitor englez de science-fiction, Ian Watson (născut în 1943) avea să devină autorul scenariului. Prin 1995, Kubrick era aproape gata să înceapă producția, când a fost acaparat de ideea care avea să devina ‘Eyes Wide Shut’, ultimul său film. Începuse să discute intens despre ‘A.I.’ cu Steven Spielberg, și ideea ca Stanley să fie producător și Steven regizor pare să fi fost agreată de cei doi atunci când Kubrick încă trăia. Moartea subită a lui Kubrick, în martie 1999, a pus capăt acestor discuții. Spielberg a fost unul dintre cei care l-au elogiat pe Kubrick la înmormântare, și la scurt timp după aceea a anunțat că va transforma în realitate proiectul pe care prietenul său dispărut îl avea în minte de peste 30 de ani și pe care îl plănuiseră împreună în ultimul deceniu. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să rescrie scenariul lui Watson (eliminând între altele câteva scene cu conotație sexuală). Producția a început în vara anului 2000, iar premiera a avut loc în iunie 2001. Pe genericul filmului, Spielberg restabilește într-un fel dreptatea, menționând numele lui Aldiss ca autor al povestirii originale.
Povestea filmului poate fi împărțită în trei părți, prima dintre ele depășindu-le în lungime pe celelalte două. Acțiunea începe în secolul 23, într-o lume suprapopulată și super-robotizată. Încălzirea globală a determinat ca oceanele să înghită o mare parte dintre orașele de coastă, inclusiv New York-ul. Nașterile neprogramate sunt o infracțiune penală, și cuplul format din Henry și Monica decide să cumpere un copil pe nume David, de fapt un robot antropoid model Mecha, programat pentru a furniza părinților și mamei, în special, dragostea de care sunt lipsiți din cauză că fiul lor Dennis este atins de o maladie incurabilă. David va face totul pentru a realiza scopul pentru care a fost creat, dar programul său nu este perfect, și micile greșeli de programare îi irită pe părinți. Neavând inimă să-l returneze pe David firmei producătoare care l-ar fi distrus, Monica îl abandonează într-o pădure, împreună cu ursulețul său Teddy (și el robot Mecha, desigur). Aici începe partea a doua a poveștii, în care vedem cum cei doi eroi, copilul și ursulețul său, se întâlnesc cu un robot gigolo conceput pentru a-și satisface sexual stăpânii, într-o lume a viciului construită pe modelul unui Las Vegas robotizat. David, care se simte vinovat de a nu-și fi îndeplinit misiunea de a le da ‘părinților’ dragostea așteptată, continuă să o caute pe Zâna Albastră, cea din povestea lui Pinocchio. Când pare să o fi găsit, se întâmplă însă un accident. Partea a treia și finală a filmului i-a descumpănit pe mulți dintre spectatori și critici la prima vizionare. Are loc un salt în viitor peste încă două milenii, timp pe care David îl petrece într-o înghețare adâncă, datorată unei răciri extreme a climei care succede încălzirii globale. Rasa umană a devenit extinctă, iar suprafața Terrei este controlata de ‘Specialiști’, urmașii roboților Mecha. Aceștia îl readuc la viață pe David, în scopul de a extrage de la el informațiile prețioase despre oamenii a căror existență devenise legendă și mit creator pentru specia roboților. David era ultimul robot care își cunoscuse Creatorii. Monica este readusă la viață pentru 24 de ore, pe baza amintirilor înmagazinate în memoria lui David. Fericirea lor este efemeră, la fel cum este viața oamenilor. David însuși se îndreaptă spre tărâmul visurilor. Dar visurile înseamnă umanitate, și poate, astfel, el își dobândește umanitatea râvnită.
Filmul rezistă extraordinar de bine trecerii celor două decenii, care par doar să amplifice calitățile sale cinematografice și să dea mai multă rezonanță mesajelor. Una dintre dilemele cu care s-au confruntat Kubrick și Spielberg și pe care le-au discutat îndelungat în perioada când filmul era în faza de concepție a fost felul în care vor fi reprezentați roboții. Kubrick fusese foarte impresionat de abilitatea lui Spielberg de a crea personaje capabile să exprime sentimente din păpuși animate în ‘E.T.’ și urmărea cu mare interes și progresele tehnicilor de animație computerizată care se aflau în anii ’90 într-o fază incipientă. Nu este exclus ca, în cazul în care ar fi fost el cel care ar fi realizat filmul, mai ales cu câțiva ani mai târziu, soluția aleasă să se fi bazat pe una dintre aceste tehnici. Spielberg a optat însă pentru folosirea actorilor și, după cum a declarat mai târziu, ceea ce a inclinat balanța a fost excepționala creație actoricească a actorului-copil Haley Joel Osment în filmul ‘The Sixth Sense’, al regizorului M. Night Shyamalan, care îi adusese acestuia o nominalizare la Oscar la vârsta de doar zece ani. Celălalt rol ‘robotic’ important este interpretat de Jude Law. Ambii reușesc creații excelente. La început, par perfect umani. Pe măsură ce avem timp să-i privim mai atent, sesizăm ceva care ne face să ne simțim inconfortabil în prezența lor. O anumită rigiditate în mișcări, în priviri, faptul că nu clipesc. Încet, ne câștigă însă empatia și ne conving la dreptul lor de existență. Remarcabile sunt soluțiile grafice ale filmului, toate de calitate excepțională, chiar după trecerea a 20 de ani în care cinefilii au văzut multe. Lansat în vara lui 2001, cu câteva luni înainte de 11 septembrie, filmul oferă în viziunea sa alternativă a viitorului o lume în care numai turnurile gemene mai ies deasupra apelor care au acoperit Manhattan-ul. Știm că nu a fost să fie. Cinematografic, doar folosirea excesivă a vocii off-screen m-a deranjat atât la prima, cât și la recenta vizionare. Un creator de povești pe ecran ca Spielberg putea, cred, să se lipsească de acest artificiu.
Filmul s-a bucurat de succes de public în acel dificil an 2001, înregistrând încasări de 239 de milioane de dolari. Ar fi fost unul dintre filmele cele mai de succes al lui Kubrick, dar în filmografia lui Spielberg ocupă ca încasări doar locul 19. O parte dintre critici și-au revizuit opiniile inițiale și, calitativ, este considerat unul dintre cele mai bune filme ale lui Spielberg. Chiar și criticul meu preferat de film, Roger Ebert, și-a revizuit nota inițială (trei stele din patru) și i-a acordat câțiva ani mai târziu notă maximă, incluzându-l în categoria celor mai importante filme din istoria celei de-a șaptea arte. Ar fi arătat altfel filmul dacă l-ar fi realizat Kubrick, și nu Spielberg? Răspunsul este, fără dubii, ‘da’, însă cum ar fi arătat este greu de ghicit. Spielberg declara că a folosit cu fidelitate materialele lăsate moștenire de Kubrick și că soluțiile alese de el sunt în spiritul, dacă nu în litera concepției acestuia. Prima parte este cea care arată cel mai mult ca un film de Spielberg. Partea a doua însă pare direct descinsă din laboratorul de scepticism și pesimism al lui Kubrick. Atmosfera nu este sumbră, dar este violentă și căile umanității par închise. Nu numai că nu există speranță, dar nici supraviețuirea nu pare posibilă. Partea a treia este cea care a stârnit cele mai multe discuții. Nimic în film nu ne lămurește explicit dacă ‘Specialiștii’ sunt urmași ai roboților Mecha sau vizitatori din alte lumi. Spielberg susține prima teză și insistă că această soluție este cea care a fost concepută de Kubrick. Pe de-o parte, pare o concluzie transumanistă și, din acest punct de vedere, se poate spune că ‘A.I.’ este primul film important care susține și propagă astfel de teze. Pe de altă parte, putem citi finalul și altfel. Roboții își explorează miturile fondatoare și încearcă să reconstituie imaginea Creatorilor lor – oamenii. Ceea ce descoperă ei în aceasta explorare este Dragostea.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)