Mulți dintre noi își amintesc vâlva stârnită cu 14 ani în urmă de filmul ‘Pasiunea lui Cristos’ (‘The Passion of the Christ‘) regizat de Mel Gibson. (filmul, apropos, are un ‘sequel’ în pregătire care se ocupă de Înviere). Ceva mai puțini știu că acest film a avut un precedent în regia lui Martin Scorsese numit ‘Ultima tentație a lui Cristos’ (‘The Last Temptation of Christ‘) realizat în 1988. Probabil că și mai puțină lume știe sau își amintește că și filmul lui Scorsese are un precedent într-un mini-serial (2 episoade) de televiziue adaptat și pentru marele ecran, regizat de un alt regizor celebru, Franco Zeffirelli al cărui titlu era ‘Isus din Nazaret’ (‘Jesus of Nazareth‘) – excepție desigur făcând cei care urmăresc filmele transmise în România la televiziune în perioada Paștelui. În cariera cinematografică a lui Zefirelli acest film realizat în 1977, la mai puțin de zece ani după cel mai celebru film al carierei sale, ‘Romeo și Julieta’, reprezenta o etapă intermediară în tranziția spre filmele și regia de operă pe scenă cărora Zeffirelli le-a dedicat o mare parte din activitatea sa în deceniile care au urmat. Ce au în comun aceste filme pe lângă tema centrală – aducerea pe ecran a mitului fondator al creștinismului? Fiecare dintre ele a stârnit controverse, fiecare s-a bucurat de o primire în cel mai bun caz amestecată din partea autorităților bisericilor și în special a celei catolice, în pofida faptului că cei trei importanți regizori sunt cu toții catolici credincioși. Respectul lor față de dogmă se manifestă însă în mod creator, și libertățile artistice pe care și le-au permis fiecare dintre ei aduc pericolul interpretărilor considerate prea ‘liberale’.
Colecția ‘Raftul Denisei’ a editurii Humanitas-fiction a ales să retipărească cartea pe care Anthony Burgess, autorul scenariului filmului lui Zeffirelli a publicat-o în 1979. Burgess, care și-a trăit o mare parte din viață în afara teritoriului insulelor britanice (în tinerețe ca funcționar colonial, mai târziu ca ‘refugiat economic’ în căutarea unor paradise fiscale), a avut o prezență foarte vizibilă în viață culturală engleză din a două jumătate a secolului 20 și a fost prolific că scriitor și compozitor. Dezvoltând sub formă de roman acțiunea serialului de televiziune, ‘Omul din Nazaret’ reprezintă prima parte dintr-o trilogie inspirată de teme biblice. Alegerea editurii este interesantă și intrigantă căci romanul lui Burgess nu a mai fost publicat în limba engleză de multe decenii și pare a fi relativ uitat, la fel ca majoritatea operei lui Burgess cu excepția ‘Portocalei mecanice’, romanul distopic care i-a inspirat lui Stanely Kubrick una dintre capodoperele sale și ale cinematografiei lumii. Tematica însă – povestea vieții și a morții lui Isus (folosesc aici ortografia aleasă de traducătorii ediției) – pare a fi o resursă inepuizabilă de opere de artă, de la frescele evului mediu și picturile maeștrilor Renașterii până la abordările literare moderne și contemporane. Nikos Kazantzakis, D.H. Lawrence, Norman Mailer, Jose Saramago, Robert Graves sunt doar câteva dintre numele scriitorilor care au încercat să ofere noi perspective asupra unuia dintre miturile fondatoare ale religiei creștine și culturii occidentale. Chiar și literatura română își are contribuția sa prin Petru Popescu, cel care a scris (în limba engleză însă) ‘Fata din Nazaret’.
Cartea lui Burgess este publicată acum pentru a două oară în traducere românească, prima ediție datând din 1998. Traducerea ediției recente îi aparține Danei Crăciun, și nu am reușit să aflu dacă este vorba despre o traducere nouă sau o reluare a celei din ediția 1998. Mi s-a părut o traducere bună și fluentă, în care elementele de modernitate forțată a vocabularului par a fi preluate din orginalul englez. Povestitorul care oferă în fapt o versiune alternativă a Evangheliilor folosește uneori elemente de greacă, latină sau ebraică intercalate în text, alteori neologisme de vocabular sau de concept (e.g. ‘fiziolog’, ‘social’) care nu pot fi decât ironii introduse intenționat de subtilul Burgess. Tot intenționată probabil, însă mult mai discutabilă este folosirea unor elemente de terminologie creștină în ceea ce ar trebui să fie o relatare a unei povești evreiești de către un cronicar și el evreu trăind și scriind în primul secol, la câteva decenii cel mult după momentul istoric al vieții lui Isus. Și evreii de atunci și Isus însuși probabil că se refereau la învățăturile religioase ca fiind Tora și nu Scripturi. Preoții vremii erau numiți de evrei rabini. Aici este vorba despre folosirea intenționată a unui vocabular creștin, specific catolic. Anthony Burgess (ca și Zeffirelli, ca și Scorsese sau Mel Gibson mai târziu) au preluat și redat povestea vieții și morții lui Isus din perspectiva creștină și catolică.
sursa http://www.litero-mania.com/omul-din-nazaret-fragment/
Așa cum indică și titlul cărții, accentul acestei versiuni a vieții lui Isus și a Calvarului cade pe dimensiunea sa umană. Cel pe care o mare parte a omenirii avea să-l considere că fiind Mântuitorul este descris în primul rând ca un bărbat inteligent, educat și cu calități fizice excepționale, aderând mai degrabă la canoanele frumuseții clasice conform antichității grecești. Nimic din cele omenești nu ii par străine:
‘ În ciuda muncii grele, Isus își găsea timp, seara, să participe la jocurile violente ale tinerilor, trântă, alergat, aruncatul pietrelor, precum și – să nu fie nimeni șocat să audă una că asta – la jocuri mai blânde, cum ar fi curtatul, măgulirea fetelor cu ochi negri, ba chiar și cântatul acompaniat de scripca cu două coarde.’ (pag. 105)
Anthony Burgess își permite destul de multe libertăți față de litera textului biblic. Cea mai discutată și controversată în epocă a fost introducerea unui episod matrimonial în biografia lui Isus, căsătorit în roman cu Sara, o fată din Galilea, și rămas văduv după cinci ani de mariaj fericit (spre deosebire de romanul lui Dan Brown nu au ieșit moștenitori din această relație). Dragostea trupească este onorată că fiind o altă fațetă a aceluiași concept de iubire spirituală, de dragoste față de oameni, central doctrinei creștine. Interesantă este abordarea miracolelor descrise în Noul Testament. Burgess le tratează diferit, de la caz la caz. Minunea transformării apei în vin la nunta de la Cana Galileii (prezentată în narațiune că fiind însuși nunta lui Isus cu Sara) este explicată aproape ca un număr de comedie stand-up executat de Isus pentru a acoperi zgârcenia socrului cârciumar. În alte episoade este descris arhanghelul Gabriel care apare preotului Zaharia (tatăl lui Ioan Botezătorul), a Mariei și a lui Iosif într-o întruchipare aproape modernă:
‘ … un tânăr îmbrăcât într-un veșmânt simplu, a cărui albeața era chiar mai strălucitoare decât a straielor preoțești purtate de Zaharia însuși. Tânărul avea păr scurt și era bărbierit. Într-un stil pe care Zaharia l-a luat, la început, ca fiind un soi de nepăsare obraznică, își curăța unghiile cu un bețișor subțire și ascuțit, uitându-se din când în când la ele, de parcă nu le-ar fi căpătat de mult și se întreba la ce folosesc.’ (pag. 21-22)
Conjunctura istorică în care se petrec evenimentele este ilustrată în mod sugestiv și consistent cu abordarea din Noul Testament. Ultimul rege al regatului evreilor, coruptul Irod, are parte în carte de tratamentul negativ din Evanghelii. Urmașii săi, supraviețuitori ai masacrelor infanticide, sunt descriși că incompetenți și incapabili de a păstra unitatea regatului, în timp ce ocupanții romani par mai degrabă niște aliați puternici și binevolenți, toleranți până la un anumit punct cu religia monoteistă atât de diferită a evreilor. Unele dintre personaje sunt caracterizate în câteva trăsături de condei, cea mai impresionantă fiind descrierea caracterului fiecăruia dintre apostoli în parte și a modului în care aceștia se alătură treptat lui Isus și mesajului de dragoste și universalitate adus de acesta. Amplificată este și imaginea Salomeei, rolul său fiind extins până la a deveni o parte dintr-un triumvirat feminin de discipoli împreună cu cele două Marii (Sfânta Fecioara și Maria Magdalena). Iuda Iscarioteanul (și aici folosesc transcrierea din carte) se bucură de un tratament special, dramatic, și mult mai îngăduitor și nuanțat decât cel din Evanghelii. Se poate spune că Anthony Burgess este un precursor pe plan literar al ‘reabilitării’ lui Iuda, continuată și în scrierile unor alți scriitori (cel mai recent dintre ei fiind Amos Oz în romanul care îl transformă în personaj central) dar și de teoriile argumentate științific ale unor istorici ai religiilor.
Fascinantă este descrierea Ierusalimului. Iată cum i se arată orașul adolescentului Isus, la prima sa întâlnire cu locul în care aveau să se îndeplinească profețiile. Este mai degrabă un spațiu al pericolelor și al corupției morale, un loc care își cere reparațiile și iertarea decât un spațiu magic:
‘Au dat acolo peste bărbați în care nu puteai avea încredere, cu zâmbete mincinoase și mâini iuți să apuce banii, nerăbdători să-i conducă pe vizitatori la mormintele profeților. Au dat peste soldați romani beți și peste un mare număr de curve. Sângele-i tânăr s-a învolburat la vederea sânilor dezgoliți și a dinților pofticioși. A văzut îmbrățișări fără ascunzișuri, pe străduțele întunecate. Tâlhari ageri, cu trupurile aproape goale, unse că să alunece din mâinile celor ce-ar fi putut să-i prindă, încercau să smulgă pungile cu bani. Era un oraș al mâinilor, s-a gândit, mâini gata să ia bani, să alunece peste umerii lucioși ai fetelor de pe stradă, să se inclesteze în incaierari prin față carciumilor. Iar în Templu, mâini preoțești sfartecau ofrandele, mâini înroșite de sângele tapilor și de sângele mai subțire al porumbeilor, mâini mânjite de măruntaiele mieilor, mâini pricepute să deschidă carcasa curățată a mielului sau a iedului și s-o întindă cu leațuri de lemn, ca pe un soi de jalnic stindard sacrificial.’ (pag. 98)
Sub ochii cititorului tânărul tâmplar văduv din Nazaret devine Isus, predicatorul și purtătorul noului mesaj care avea să reformeze istoria și pună la încercare vechea religie a poporului său. Construcția este iscusit proiectată literar, dar lui Isus al lui Burgess nu pare să îi fi lipsit în vreun moment al vieții sale pământești conștiința substanței și menirii sale divine. Primirea pe care noua interpretare a Torei o are în rândurile poporului evreu este descrisă că fiind amestecată. În rândurile oamenilor din popor ia naștere o adevărată schismă în timp ce clasele conducătoare ale nobilimii locale și a preoților resping aproape în unanimitate mesajele. Acestea sunt descrise ca fiind complexe și neobișnuite pentru acea vreme și poate pentru toate vremurile. Dragostea față de aproape este extinsă până la a-i îmbrățișa pe dușmani și pe opresori. Împărăția promisă de Mântuitor este o împărăție spirituală și nu una concretă, pamânteasca, contemporană. ‘Timpul nu înseamnă nimic în ochii tatălui vostru ceresc’ le spune Isus ucenicilor săi. Zelotii care se opun ocupației romane, inclusiv pe cale violentă, sunt dezamăgiți căci nu găsesc în Isus un conducător care să preia cârma unei revolte care să ducă la eliberare imediată, iar fariseii din Templu vor vedea în mesajele lui Isus un pericol mortal și iminent. Isus se declara un continuator al perceptelor Torei, dar felul în care le interpretează și le adaptează reprezintă o schimbare intolerabilă pentru credința veche.
‘ Să nu credeți c-am venit să distrug legea ori să-i amuțesc pe profeți … Am venit nu să distrug ci să împlinesc. Cu toate acestea, poruncile date de Dumnezeu lui Moise în vremurile de demult nu trebuie să rămână piatră moartă, venerate de minți care nu gândesc …’ (pag. 161)
A șasea și ultima Carte din care este construit romanul descrie evenimentele Calvarului și apoi ale Învierii. Este interesant de remarcat faptul că descrierea torturilor și a suferințelor fizice la care a fost supus omul Isus este cât se poate de grafică. Mel Gibson nu a inventat nimic din acest punct de vedere, și chiar este posibil că el să fi cunoscut și asimilat textul scriitorului englez.
sursa https://www.amazon.co.uk/Anthony-Burgess/e/B000AR9LIA
Aspectul cel mai problematic al viziunii pe care Anthony Burgess o preia din Evanghelii și o transferă în planul ficțiunii istorice și religioase se află aici, în descrierea relației dintre Isus cu grupul său de propavaduitori ai noii religii și majoritatea poporului evreu, care și în carte este descris că respingându-i doctrina și mesajele. Chiar dacă Burgess își permite destul de multe derogări de la litera Noului Testament, nu sunt puse în niciun moment sub semnul întrebării relatările legate de arestarea lui Isus de către evrei, judecarea sa de către Sanhedrin, confirmarea condamnării sale de către mulțimea adunată într-un ajun de Pesah în acea vinere fatidică. Am văzut cum arăta Ierusalimul la prima întâlnire a lui Isus care a avut loc în adolescența eroului, iată cum arată presimțirile la reîntâlnirea care avea să-i pecetluiasca destinul:
‘… Ierusalim, locul în care tronul cârmuirii este ocupat de un uzurpator, și cei care cârmuiesc sufletele oamenilor învață o versiune pervertită, fariseică, a adevărului dumnezeiesc.’ (pag. 235)
Predicând universalitatea, Isus în varianta lui Burgess își judecă cu asprime coreligionarii într-un text care sună că un ecou de blestem:
‘Îi așteaptă o surpriză amară pe cei care cred că, datorită sângelui și neamului, ei sunt cei aleși. Îi vor vedea pe Avram, Isaac, Iacob, și pe toți prorocii Domnului, care sunt prorocii sângelui și ai neamului lor, în împărăția cerului. Dar vor vedea mulți din alte neamuri și de alt sânge, din cele patru vânturi, alături de ei. Iar cei care cred că, datorită sângelui și neamului lor, sunt de-ai împărăției vor fi azvârliți în neagră beznă. Va fi – vă făgăduiesc – multă durere și scrâșnire din dinți.’ (pag. 275)
La data la care Anthony Burgess a scris scenariul filmului de televiziune și apoi romanul ‘Omul din Nazaret’ apăruse deja (în 1968) cartea lui Haim Cohn ‘Arestarea, procesul și moartea lui Iisus’. (Cartea a fost tradusă și publicată și în limba română). Autorul fusese procuror și judecător, ministru al Justiției și președinte al Curții Supreme a Israelului, și era și istoric și expert în istoria dreptului iudaic antic. Nu știu dacă Anthony Burgess a știut despre cartea lui Cohn și dacă a citit-o. Presupun că nu. Dacă ar fi făcut-o ar fi găsit în ea o analiză istorică detaliată și argumentată, care demonstrează că o mare parte din episoadele relatate în Evanghelii legate de presupusă arestare a lui Isus de către garda Templului și judecarea sa de către preotul Caiafa în Sanhedrin în ajun de Pesah nu s-ar fi putut petrece așa cum sunt relatate în Vechiul Testament. De exemplu Marele Sanhedrin se întrunea pentru a judecă apelurile deciziilor luate de tribunale de rang mai jos și funcționa ca o curte de apel. Un caz ca al lui Isus ar fi trebuit deci să fie judecat de două ori, în ședințe diferite, în componențe diferite. Într-un ajun de Pesah, una dintre sărbătorile majore ale calendarului evreiesc, Marele Sanhedrin s-ar fi putut întruni doar pentru a salva un evreu, nicidecum pentru a-l judeca. Predarea către autoritățile străine nu este consemnată ca pedeapsa în nicio însemnare a epocii, așa încât episodul arestării, judecății și predării lui Isus de către garda Templului pare neverosimil. Și multe altele.
Evangheliile au fost scrise cu câteva decenii până la un secol după evenimentele legate de viață lui Isus, în contextul conflictelor între curentele iudaismului religios între care se număra și creștinismul, care concurau ca religii alternative în Imperiul Roman. Din păcate Burgess preia și amplifică elementele de calomnie istorică împotriva evreilor rămași în cadrul credinței lor tradiționale, adică exact acele relatări deformate care au fost folosite mai târziu de-a lungul istoriei ca baza ideologică a antisemitismului. Chiar și biserica catolică s-a distanțat de ele începând cu anii ’60 și mai ales în perioada pontificatului lui Ioan Paul al II-lea. Cartea lui Burgess reprezintă una dintre variantele romanțate posibile ale vieții și morții lui Isus. Posibilă dar nu și probabilă.