Am lăudat de multe ori promptitudinea și flerul editorial care rezultă în publicarea promptă în România a unora dintre cele mai ‘fierbinți’ apariții de piața de carte internațională. În cazul romanului ‘Violeta’ al scriitoarei chiliane Isabel Allende, editura Humanitas-fiction a reușit să atingă un merituos record absolut, publicând cartea în traducerea impecabilă a Corneliei Rădulescu, simultan cu prima ediție internațională în limba engleză. Este preluata chiar și ilustrația copertei din ediția tipărită apărută în ianuarie 2022 la prestigioasa editură Random House. Cititorul român primește astfel în mână, simultan cu publicul internațional, cea mai recentă carte a unei scriitoare de prim rang a literaturii sud-americane contemporane. Este vorba de altfel despre a 22-a din cele 26 de cărți ale prozatoarei născute în 1942 care apare în seria de autor pe care i-a dedicat-o editura.
Romanul ‘Violeta’ este o frescă istorica, o saga de familie și povestea vieții unei femei excepționale. Violetta del Valle se naște în 1920, într-o familie de nobilime scăpătată din Chile, în perioada pandemiei gripei spaniole. O suta de ani mai târziu, în vremea Coronei, ea trece în revistă viața pe care a trăit-o, evenimentele care au influențat destinul ei și al celor din jur, istoria țării sale și a Americilor, și mai ales își amintește despre oamenii întâlniți în cale, cei pe care i-a iubit și cei cu care a intrat în conflict. Destinatarul acestor amintiri este nepotul sau Camilo, devenit preot, unul dintre multele personaje complexe și interesante ale cărții:
‘E vreme de trăit și vreme de murit. Între ele, timpul amintirilor. Asta am făcut eu zilele astea, în liniște, adunând detaliile lipsă pentru acest testament, care este mai curând sentimental decât material. De ani de zile nu mai pot scrie de mână, iese ceva ininteligibil, mi-am pierdut ortografia deprinsă în copilărie de la Miss Taylor, însă artrita nu mă împiedică să folosesc computerul, membrul cel mai util al corpului meu prăpădit. Tu râzi de mine, Camilo, spui că sunt singura muribundă din lume mai atașată de computer decât de rugăciuni.’ (pag. 364-365)
Încă de la primele pagini ale cărții cititorul are parte de o alternanță permanentă între evenimentele personale și cele din viața țării sud-americane care nu este identificată niciodată pe nume, dar care este evident Chile, patria autoarei și a eroinei sale. Povestitoarea pare a fi făcut o minuțioasă muncă de documentare și de recuperare a memoriei, primele pagini ale cărții descriind, de exempu, atmosfera din casa părinților și episodul propriei nașteri în vremea pandemiei care lovise lumea cu un secol în urmă. Această alternare de planuri va continua de-a lungul întregii cărți, amintirile personale fiind completate de evaluări ale personajelor dar și de judecăți politice și istorice care în multe cazuri par a fi făcute din perspectiva povestitoarei aflate la ora bilanțului. Prima din cele patru secțiuni ale narațiunii are ca titlu ‘Surghiunul’. Ea descrie evenimentele care au dus la ruina familiei și mutarea acesteia în extremitatea de sud a continentului. Biografia fetiței, singura din generația sa după câțiva frați, este puternic influențată de două personaje, care ar putea fi, fiecare dintre ele, eroul și eroina principală ale unor altor romane: tatăl, care se sinucide în contextul dezastrului cauzat de criza economică mondială dar și datorită firii sale imprudente care îl împinge în aventuri financiare, și Miss Taylor, guvernanta venită de la Londra, originară de fapt din Irlanda, feministă și progresistă în concepții. Violeta va crește și se va maturiza în condițiile aspre ale sudului extrem al Americii, sub îndrumarea acesteia și a doua mătuși excentrice, fete bătrâne. Tovarăși îi vor fi țăranii și descendenții locuitorilor originari ai continentului, de la care învață tainele vieții în natură și secretele supraviețuirii în condiții adverse. Episodul descoperirii tatălui sau îi va marca însă permanent biografia, ca o răscruce care îi schimbase direcția vieții:
‘Tata își trăsese un glonț în tâmpă cu revolverul englezesc cumpărat în vremea pandemiei. Glonțul îi pătrunsese în creier, se vedea doar o gaură neagră cât o monedă și firicelul de sânge care se scurgea pe halatul de cașmir indian și de acolo pe covor. Am rămas pe loc, cu ceașcă tremurându-mi în mână, chemându-l șoptit: “Tati, tati.” Îmi amintesc și acum extrem de limpede senzația de gol și calm care m-a copleșit și avea să dureze mult după înmormântare. În cele din urma am lăsat cafeaua în birou și m-am dus s-o caut pe Miss Taylor.
Scena mi-a rămas gravată în memorie cu o precizie fotografică și am revăzut-o adesea în vise. La cincizeci de ani am făcut câteva luni de terapie cu un psihiatru, care m-a făcut să o analizez în neștire, dar nici atunci, nici acum nu resimt emoția cuvenită morții unui tată care s-a împușcat. Nu simt nici oroare, nici tristețe. Percep exact ce am văzut, vidul și calmul pe care ți le-am descris, nimic în plus.’ (pag. 66-67)
Nu cred că greșesc afirmând că Isabel Allende este una dintre cele mai clare și mai explicit feministe voci din literatura sud-americană și a lumii. Aceasta atitudine programatica se reflecta și în felul în care își construiește personajele feminine care sunt de cele mai multe ori eroinele principale ale romanelor sale și la modul în care acestea se raportează la bărbații din viețile lor. În romanul ‘Violeta’ majoritatea personajelor interesante și semnificative sunt femei, și ele nu se rezumă la roluri de victime în pofida vicisitudinilor și obstacolelor care le sunt puse în cale de destin. Mătușile, Miss Taylor, Teresa cea implicată politic și eliberată social, tămăduitoarea Yaima, și fiica Nieves sunt fiecare în parte personaje bine conturate, caractere puternice sau tragice, refuzând în felul lor convențiile și căutându-și drumuri proprii într-o societate machoista. Violeta este desigur personajul dominant, caracter puternic, fire voluntară și independentă. Calitatea relațiilor ei sentimentale este determinată în mare parte de caracterul bărbaților pe care îi întâlnește. Moartea traumatică a tatălui și o primă experiență matrimonială – incompletă sentimental și fizic – sunt urmate de doua relații consistente, care se întind pentru mai multe decenii. Cea cu Julian, amantul care o fascinează, tatăl celor doi copii ai sai, aventurier cu actvitati dubioase și legături cu serviciile secrete și cu lumea interlopă este urmată de o legătură stabilă, iubirea care apare atunci când nu se mai aștepta. Dragostea nu are vârste pentru multe dintre eroinele lui Isabel Allende. Până atunci însă, pasiunea și dezamăgirile, episoadele tragice și cele comice se succed în ritm intens. Scena spălării – la propriu – a banilor ascunși în fosa septică este demnă de o antologie a umorului sau de o comedie cinematografică nebună:
‘A dat un telefon, și în scurt timp s-au înființat doi oameni ai mafiei. Ne-am dus la o spălătorie, haidamacii au pus o hârtie de zece dolari în mâna celor trei femei care își spălau rufele, le-au rugat să aștepte afară și au păzit ușa în timp ce Julian spăla banconotele răhățite. Pe urma a trebuit să le uscam și să le punem în pungi. Pe mine mă luase pentru că nu știa să folosească mașina de spălat.’ (pag. 200)
Relatarea aproape strict cronologică și stilul memorialistic sunt punctate, rar dar eficient, de elemente de fantastic. Personajele descinse din locuitorii vechi ai continentului par să reamintească eroilor și cititorilor că acțiunea se petrece într-un spațiu care fusese populat în vremurile vechi de alte culturi. Referirile la fantastic specifice realismului magic sud-american nu lipsesc nici ele din relatările eroilor, ba chiar sunt folosite pentru a încerca să dea o explicație contorsionărilor istoriei republicii sud-americane:
‘Atmosfera se anima doar când veneau în vizită Miss Taylor și Teresa. Știrile de la radio veneau parcă de pe altă planetă: n-aveau de-a face cu noi. Fabian nu vorbea mult, însă capacitatea de a asculta îi inspira pe ceilalți și astfel am aflat și eu de niste lucruri din trecutul familiei de care nu aveam habar. Astfel, mătușile au povestit despre cutremurul din anul când se născuse Jose Antonio, despre pandemia din anul în care mă născusem eu și alte catastrofe din anii nașterii celor patru frați ai mei. Nu cred că erau semne ale destinului, cum ziceau ele, e altceva: în țara asta calamitățile se țin lanț, deci e lesne să le legi de toate întâmplările unei vieți, de la naștere până la moarte. Am aflat și de bunica mea paternă Nivea, care murise decapitată într-un fioros accident de mașină și capul i se pierduse într-un islaz; sau că avusesem o mătușă care vorbea cu spiritele; sau că existase un câine care crescuse cât un dromader.’ (pag. 106-107)
Lovitura militară din septembrie 1973 este evenimentul politic care domină secțiunea a treia a cărții, așa cum a dominat și ultimele decenii ale istoriei chiliene la sfârșitul secolului 20. Relatarea este aici făcută într-un stil aproape documentar, chiar când este vorba despre impactul celor care se petrec în țară asupra vieților eroilor:
‘Puciul a fost pus la cale exact ca un plan de război. Forțele armate și politia s-au ridicat în dimineața unei zile de primăvara, era marți, iar la prânz bombardaseră deja palatul prezidențial, președintele era mort și tara sub conducere militară. Represiunea a început imediat. La Sacramento nu a existat rezistență, dimpotrivă, oameni pe care îi cunoșteam aplaudau din balcoane pentru că așteptau de trei ani ca eroicii soldați să salveze patria de o ipotetică dictatură comunistă; doar că se instaurase și aici starea de urgență. Soldații în ținută de camuflaj și cu fețele vopsite precum apașii din filme, că să nu fie identificați, cât și forțele de securitate în mașini negre făceau controale în oraș. Elicopterele zumzăiau precum bondarii, camioane grele defilau stricând pavajul și punând pe fugă căinii vagabonzi, stăpânii tradiționali ai străzilor. Auzeai sirenele politiei, țipete, împușcături și explozii. Era interdicție de circulație, liniile aeriene și-au suspendat zborurile, nu circulau nici trenurile sau autobuzele, erau controale pe șosele pentru a vâna teroriștii, partizanii și orice persoane subvsersive. Nu era prima dată când se vorbea despre acești dușmani ai patriei, presa de dreapta ne avertizase că era vorba despre agenți ai Uniunii Sovietice care pregăteau o revoluție armată și aveau liste cu persoane care trebuiau executate.’ (pag. 249-250)
‘Ne-am obișnuit să fim prudenți în discuții, să evităm anumite subiecte, să nu atragem atenția și să respectăm regulile. Ne-am obișnuit chiar și cu interdicția de circulație, care a ținut cincisprezece ani, silindu-i pe bărbații fustangii și pe adolescenții rebeli să ajungă devreme acasă. Criminalitatea a scăzut în mod serios. Crimele le comitea statul, însă puteai merge pe stradă și dormi noaptea fară teama de a fi călcat de hoți. A fost o perioadă grea pentru muncitorii care erau lipsiți de drepturi și puteau fi concediați de la o zi la alta; șomajul crescuse, era paradisul întreprinzătorilor. Properitatea unora avea un cost social enorm. Avântul economic a durat câțiva ani, apoi s-a prăbușit. O vreme, am fost motivul de invidie al vecinilor și favoriții Statelor Unite. Se vorbește despre corupție – acum se cheamă îmbogățire ilicita -, numai că pe timpul dictaturii era legală. Jose Antonio și cu mine am făcut bani serioși; nu mă rușinez, nu am făcut nimic ilegal, am profitat de ocaziile care se iveau. Militarii erau atotprezenți și își luau comisionul; trebuia să-i plătești, asta era norma.’ (pag. 267)
Ultima secțiune a cărții și finalul sunt scrise cu un ton de împăcare. Avansarea în vârstă mult dincolo de medie înseamnă dispariția, pe rând, a tuturor celor care au fost semnificativi în viața eroinei. Ora bilanțului o găsește pe Violeta împăcată, după o viață presărată de pasiuni și de tragedii, de iubiri și de pierderile repetate ale celor dragi, de ascensiunea de la sărăcie la împlinire socială și materială într-un veac complex, plasat de istorie între două pandemii. Precum eroina sa, romanciera Isabel Allende nu mai trebuie să demonstreze nimic nimănui. După ce a cucerit piscurile recunoașterii literare, poate scrie în liniște cărți-bilanț precum ‘Violeta’ în care povestirea curge fluent, în care evenimentele sunt relatate dintr-o perspectivă care combină pasiunea cu magicul pe de-o parte cu analiza social-istorica și realismul pe de alta parte. Beneficiul este cu totul al nostru, al cititorilor.