Eroina principală a mini-romanului polițist ‘un plan atât de bine pus la punct’ semnat de Stelian Țurlea și apărut la editura CRIME SCENE PRESS își petrece cele 125 de pagini ale cărții țintuită pe un pat de spital, paralizată și incapabilă să comunice cu lumea.
‘Nu reușesc să vorbesc. Presupun că am capul înfășurat în straturi groase de tifon, îmi țin de cald, gâtul îmi e prins într-un suport de plastic, probabil cenușiu șobolan, ca mai toate suporturile de gât, culoarea pe care o detest, un picior e atârnat de un dispozitiv fixat la înălțime, dar nu-l pot mișca nici pe celălalt, învelit și el într-o cocă de ghips. Nu-mi simt mâinile, nu le văd, nu știu unde sunt aruncate în patul în care zac, dar trebuie să fie undeva lângă mine, înțepenite. Din mine ies drene și fire conectate la aparate cu luminițe intermitente care bâzâie. Nu le văd, îmi închipui doar. Când aparatele piuie mai tare, aud cum vine o infirmieră și se repede să regleze o sumedenie de butoane. Nu-mi simt nici brațele, nici picioarele, nici altă parte a corpului. Doar o durere răspândită peste tot. O situație de tot râsul. Dar nu pot râde.’ (pag. 10)
Tânăra de 25 de ani pe nume Sabina căzuse de la fereastră apartamentului ei de la etajul 7 al unui bloc. Crimă? Sinucidere? Cu câteva minute înainte, de la aceaiasi adresă, la poliție fusese primit un apel telefonic în care o femeie agitată se plânsese că a fost violată. Sunt evenimentele legate? Este vorba despre aceiași femeie? Cam acestea sunt întrebările care vor fi clarificate în cursul lecturii.
Editura CRIME SCENE PRESS condusă de George Arion se prezintă ca ‘singură editură din țară cu un program dedicat în exclusivitate literaturii mystery&thriller’. Edituri cu un asemenea profil se bucură de succes comercial în alte părți, iar colecțiile de gen cum sunt ‘Serie Noire’ sau ‘Masque’ (dacă ne referim doar la spațiul francez) au tradiții și reputații clădite și menținute vreme de multe decenii. Ambițiile lor, împărtășite și de editorii români, sunt de a demonstra că literatura polițistă poate oferi nu numai suspans ci și calitate literară. Nimeni nu contestă astăzi că scriitori ca Simenon sau Chandler își au locul în istoriile literare naționale respective. CRIME SCENE PRESS are câțiva ‘scriitori de casă’, cu multe titluri publicate în colecție, cu seriale și eroi care încearcă să atragă atenția publicului și să îl determine să revină pentru a cumpără și citi cărțile. Stelian Țurlea, născut în 1946, autor cu un palmares impresionant de ziarist, om de televiziune și autor de literatură de reportaj și comentarii politice, literatură pentru copii și literatură polițistă este unul dintre ei.
sursa https://www.emag.ro/un-plan-atat-de-bine-pus-la-punct-stelian-turlea-9786068959153/pd/D5645JBBM/
Structura cărții este foarte interesantă și permite o lectură plăcută și incitantă. Evenimentele declanșate de apelul primit la poliție sunt relatate din punctul de vedere al câtorva dintre personajele principale: în primul rând eroina însăși, apoi prietena ei apropiată, și polițiștii implicați în anchetarea cazului. Stelian Țurlea este în primul rând un scriitor de talent care reușește să capteze imediat atenția cititorilor și care prin vocile personajelor sale trasează profilul psihologic și felul în care interacționează între ele și cu lumea din jur. Iată cum se auto-caracterizează eroina principală într-unul dintre capitolele în care relatarea este scrisă la persoană întâi:
‘N-am așteptat să am bani, dar am avut destui. Succesul nu m-a interesat, nici n-ai cum să te gândeșți la asta când ești coafeză. Dar am vrut să fiu fericită, singură mea așteptare. M-am tot gândit ce m-ar putea face fericită și n-am găsit decât o singură cale: să am lângă mine un bărbat care să mă iubească. Fără să știu ce e iubirea, am citit destul despre ea, mă gândeam doar la lucruri concrete, convinsă că sunt de ajuns. De când mă știu mi-am imaginat povești în care eram o prințesă, cum fac toate fetițele; altele în care mă răpea un bărbat formidabil, ca în mituri, și nu mă gândeam decât că într-o zi exact așa mi se va întâmpla. Sunt câteva filme romantice pe care le-am revăzut că proasta de atâtea ori că ajunsesem să cunosc replicile pe dinafară, închideam ochii la un moment al acțiunii și-i puteam da replica personajului de sex opus. Jinduiam să mă plimb cu un bărbat sub lumina lunii, să stăm lungiti pe spate, mână în mână, să ne uităm la stele și să ascultăm blues-uri care să-mi smulgă lacrimi, să mă trezesc în zori în brațele lui, să-l aștept serile și să-i povestesc gândurile mele de peste zi. Nimic nu mi se părea mai important, chiar dacă era stupid. Copilăresc. Melodramă proastă. Or fi și melodrame bune?’ (pag. 69)
Este un profil foarte veridic și credibil, al unei tinere de astăzi, care trăiește lângă noi, printre noi, cu orizonturile pe care i le permite mediul în care a crescut și în care se învârte, cu singurătățile și visele nu întotdeauna bine conturate, cu încercarea de a-și realiza fericirea fără a ști prea bine cum. Stelian Țurlea este sincronizat cu o tendință modernă a literaturii polițiste din alte părți ale lumii, în care personaje obișnuite și care apar familiare cititorilor ajung în situații extreme fără a le căuta neapărat, doar din dorința de a sparge rutina vieților pe care le trăiesc. Iar când încearcă să planifice, chiar și ‘planurile atât de bine puse la punct’ iau o întorsătură neașteptată.
Polițiștii sunt probabil cunoscuți mai bine celor care urmăresc seria sau au citit și alte cărți cu aceeași eroi. Dar chiar și pentru mine, la prima întâlnire cu ei, un pasaj ca cel de jos este suficient pentru a defini caracterul anchetatorului și metodele sale:
‘Victor Stamate învățase de mult că într-o anchetă nu știi niciodată în care punct te afli până când nu se sfârșește. Uneori eșți la început și pe neașteptate se termină, când credeai că va dura de-o să ți se urască. Alteori rămâi încremenit în același punct până abandonezi. De regulă se adaugă element peste element și începi să întrevezi unde duc ele și, dacă forțezi, ajungi repede. Cu un dram de noroc. Victor Stamate a fost convins toată viața de polițist că fără noroc nu faci nimic, o scoți cu greu la capăt, n-ai cum să controlezi o situație care se ivește din neant. A fost noroc și când a fost împușcat și glonțul nu i-a nimerit un organ vital, și când n-a fost trecut pe linie moartă și a fost reprimit în poliție. În cele mai multe dintre anchetele lui a știut că poate ține imprevizibilul în mâna cu un strop de noroc. Nu voia să vorbească despre asta, dar măcar lui însuși își putea spune.’ (pag. 67)
sursa http://www.agentiadecarte.ro/2014/06/%E2%80%9Drelatare-despre-harap-alb%E2%80%9D-de-stelian-turlea-lansat-la-bucure%C8%99ti/
Pe măsură ce avansăm în lectura cărții ancheta polițiștilor progresează și ea, în timp ce flash-back-urile eroinei principale se aproprie de timpul prezent. Ca aproape în orice scriere polițistă care se respectă soluția enigmei este dezvăluită doar în ultimele pagini și ea provine din aceste două direcții. Tehnica narativă este interesantă și dezvăluirea adevărului este întărită și de faptul că spre finalul cărții ajungem să cunoaștem bine personajele și resorturile interioare care le motivează acțiunile.
Există însă și două lacune destul de vizibile în această carte pe care trebuie să le menționez. Prima este legată tocmai de soluționarea cazului de către poliție. Fără a intra prea mult în detalii pentru a nu strica plăcerea viitorilor cititori voi spune că este vorba despre o implicare a poliției anterioară evenimentelor, despre care cititorii află indirect în ultimele pagini, dar despre care anchetatorii par să nu aibă cunoștiință de-a lungul întregii narațiuni. Cum poate fi asta posibil? Dacă cineva este victima unui accident anchetat ca o posibilă crimă, nu ar fi apelurile la poliție ale victimei imediat verificate de detectivi? Al doilea aspect este legat de lungimea textului. 125 de pagini reprezintă cam jumătate din numărul de pagini ale unui roman de gen nu foarte gros. ‘un plan atât de bine pus la punct’ poate fi descris mai degrabă că o schiță de roman sau un mini-roman polițist, dar ceea ce ni se oferă este parcă prea putin pentru a justifica efortul editorial al publicării unei cărți independente. Ca cititor aș fi preferat ca două sau trei mini-romane de acest fel să fie publicate intr-un singur volum.
Cu excepția acestor observații, prima mea întâlnire cu o carte a scriitorului Stelian Țurlea mi-a făcut plăcere. Voi căuta alte cărți ale lui în viitor.