Stabilit in Israel de mai bine de doua decenii Virgil Duda continua aici o prodigioasa cariera de prozator si eseist inceputa in Romania anilor 60. Deja mai mult de jumatate din titlurile publicate de autor apartin perioadei sa-i zicem israeliene a biografiei si bibliografiei sale, dar recunoasterea si aprecierea continua sa se manifeste mai ales in tara natala, exprimate prin premii si publicarea continua de catre editurile romanesti. La fel ca si cartile sale precedente cel mai recent roman ‘Un cetatean al lumii’ este scris din perspectiva emigrantului evreu roman in Israel si se ocupa in mare masura de problematica diasporei romanesti, publicarea insa are loc in Romania in colectia ‘fiction Ltd’ al editurii Polirom (noiembrie 2011).
Am inceput sa citesc cartea cu interes. Doua dintre temele principale ale cartii imi sunt familiare, ma preocupa si ma irita totodata. Este vorba despre conceptele (sau etichetele, sau stereotipurile) de ‘cetatean al lumii’ si de ‘evreu antisemit’. Voi explica foarte pe scurt, incepand cu cel de-al doilea. Pe sleau, eu nu cred ca exista ‘evrei antisemiti’. Desigur, fenomenul psihologic si cultural al indivizilor nascuti evrei care dezvolta din diverse motive o intensa ura de sine, ajung sa-si urasca conditia si pe ei insisi si sa dea vina esecurilor pe apartenenta etnica, religioasa, sau culturala (caci evreitatea este o notiune mult mai complexa decat identitatea nationala a majoritatii celorlalte popoare) si sa comita acte de ura (de multe ori scrise dar luand si alte forme) impotriva lor insisi si a semenilor lor evrei, acest fenomen deci exista, a fost studiat si documentat. In toate aceste cazuri insa este vorba despre motivatii psihologice, manifestate prin inconstienta frizand prostia ceea ce pune in pericol intreaga comunitate, sau o renuntare completa la evreitate prin asimilare sau convertire. Cu alte cuvinte analizati atent cei numiti ‘evrei antisemiti’ sau sunt inconstienti de consecintele actelor lor si isi manifesta repulsia doar fata de anumite categorii de evrei, sau nu mai sunt ei insisi evrei. Antisemitismul care in definitia exacta si completa inseamna o ura viscerala si indiscriminata fata de orice evreu si fata de tot ce este evreesc, rezultand in persecutarea, negarea drepturilor si pana la distrugerea totala a evreilor ca individuali si categorie, nu li se aplica.
source http://ro.wikipedia.org/wiki/Virgil_Duda
Raul Siriopol, personajul principal din triunghiul care sta in centrul romanului lui Duda este nascut poate evreu dupa Halaha (traditia evreiasca) dar are foarte putine elemente evreiesti in personalitatea sa. Nascut intr-unul din lagarele Transnistriei este crescut de o mama evreica initial comunista in completa ignoranta in ceea priveste identitatea sa evreiasca, iar cand mama sa (Sabina, unul dintre personajele enigmatice si interesant schitate ale cartii) pare a se intoarce la surse nimic nu indica intentia de a-i readuce si pe copii spre evreitate. Plecat apoi in exil dupa tatal adoptiv, un bogatas grec, comportamentul sau este profund grecesc si folosesc aici termenul si in sensul antitezei culturale care opune inca din vremea lui Alexandru Macedon culturile elenista si iudaica. Prietenul sau din copilarie Anton Maurer, alter-ego al autorului ajuns ziarist in Israel il analizeaza pe cel ajuns un dramaturg cu nume international in antiteza cu un alt intelectual macinat de dubiile identitare – Franz Kafka:
[Kafka] ‘Rupt cu totul de religia iudaica, dar si de familia sa, in linie directa sau colaterala, framintat continuu de solutia sionista, pe care o iubea si o ura in egala masura, dupa cum marturiseste in treacat, marele scriitor nu era, nici pe departe, un “asimilat”. Era, daca vreti, un evreu suta la suta, dar si un intelectual european, care a dobindit prin nastere acest deloc nobil stigmat, ce-i patrunsese in toate fibrele fiintei, in toate clipele existentei sale eroice. Nici o clipa nu apare gindul ca ar putea renunta, ca altii, la conditia etnica, desi aceasta devenise o piedica in nenorocita sa munca de functionar al Kakaniei, cum o numeste Musil in Omul fara insusiri.
Dramaturgul nostru a facut-o fara ezitare. Inca dinainte de a porni in cautarea firului de aur al gloriolei ori poate tocmai pentru a-si netezi drumul carierei. Iar mai incolo, luat de val, a urcat podisul antisemit. Intr-adevar, daca vrei sa fii luat in seama, musai sa apartii unui lobby ori celui diametral opus. In perioada de dupa Holocaust, tocmai cind ar fi trebuit sa priceapa cit de greu este sa fii evreu, dar si mai tirziu, cind a existat moda de a cocheta cu liderii israelieni, a ramas pe pozitiile ascunderii ori negarii. Si nu din vanitate dupa cum se pare.’ (pag. 225-226).
Raul Siriopol este in ochii mei un exemplu nu de ‘evreu in piele de grec’ ci de grec (in sensul mai larg de ne-evreu) care este accidental si evreu din punct de vedere genetic, dar care nu isi asuma niciodata evreitatea. Antisemitismul sau are posibile cauze prozaice: ‘Asa a luat sfirsit frumoasa relatie de dragoste a tinarului regizor si s-a declansat una de ura , ca si – n-ar fi exclus – atitudinea sa antisemita, explicabila prin faptul ca avocatul care a obtinut restabilirea drepturilor Mirelei si care-l urmarea pina-n pinzele albe, storcindu-l de bani si facindu-i viata imposibila, se numea Herscu Grinberg.’ (pag. 260-261)
source http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-46-2309-9/Virgil-Duda__Un-cetatean-al-lumii
Sa vedem acum cum se ocupa Virgil Duda de al doilea concept, cel din titlul cartii. ‘Cetatean al lumii’ este un concept mult mai vechi decat pare, atribuit prima data lui Socrates. A fost indragit de evreimea europeana din prima parte a secolului 20, de generatia lui Feuchtwanger si cea a parintilor lui Amos Oz, care in cateva randuri a mentionat in recenta sa vizita la Bucuresti ca in vremea cand orice european se considera in primul rand sau exclusiv lituanian sau polonez sau german singurii care se considerau europeni autentici erau intelectualii evreitatii Europei, cei care aveau in majoritatea lor sa-si afle cumplitul sfarsit in lagarele mortii. Si astazi cand evreii care traiesc in Diaspora se declara adepti ai conceptului de cetatean al lumii respingand identitatea nationala pe care le-o ofera Israelul raspunsul meu este ca de sub steaua sub care s-a nascut nimeni nu poate fugi.
‘Cetatenia lumii’ pentru Radu Siriopol este o conventie verbala si sociala care ii permite sa-si mascheze oportunismul si carierismul. Pentru a se realiza ca artist niciun mijloc nu pare a fi exclus, de la specula, trafic de influenta si negot cu cei pe care ii dispretuieste (fie ei demnitari comunisti romani sau kibutznici israelieni) pana la folosirea alcovului ca scara de catarare in ierarhiile sociale si culturale si chiar plasarea iubitelor sau a propriilor surori ca momeli in atingerea scopurilor carieristice. Daca judecata pare aspra, in text ea vine din partea celor doi prieteni tradati, povestitorul Anton Maurer si prietenul lor ne-evreu arhitectul Toma Ungureanu, triunghiul de copii care in anii postbelici isi formasera personalitatile in targul moldovenesc, supravietuisera represiunii deceniului cel numic mai tarziu obsedant, si isi gasisera caile foarte diferite spre realizare in diaspora romaneasca. Dar lucrurile nu sunt transante si negarea prieteniei tineretii nu este clara – finalul ‘deschis’ pare a justifica valoarea artistica a operei lui Raul, si daca o opera de valoare exista, mai conteaza atat de mult felul in care este ea adusa la cunostiinta lumii?
Structura cartii este complexa si interesanta, o combinatie de jurnal si de roman in roman, in care autorul ajuns in pragul senectutii incearca sa demonteze mecanismele destramarii relatiei dinre cei trei prieteni porniti dintr-un oras din alta tara si din alta istorie si ajunsi fiecare pe calea sa ‘cetateni ai lumii’ prin scrierea unui roman cu vadita tenta autobiografica. Avem deci de a face cu un roman in roman scris in stil de jurnal personal, alternand persoana intai cu sectiuni scrise la persoana a treia, fragmente din presupusul roman in pregatire. Cele opt capitole ale cartii sunt compuse fiecare din cateva episoade, dar spre deosebire de ‘Medgidia, orasul de apoi’ a lui Cristian Teodorescu nu toate au o viata de sine statatoare si nu toate sunt egale din punctul de vedere al realizarii artistice. Alterneaza portrete sau schite cu un farmec de necontestat (clubul sportiv al baietilor, expeditia aproape mistica in urmarirea Sabinei in Sinagoga cizmarilor, descrierea strandului de la Lido usor de identificat pentru bucurestenii anilor 60) cu episoade terne scrise parca in limbaj de lemn (proletcultist ala anii 50 sau ziaristic israelian) sau pur si simplu neglijent (de exemplu comparatia cu ‘un personaj din piesele pe care Siriopol le concepuse’ este folosita pentru descrierea starii de spirit a povestitorului intr-o scena la pag. 168, dar in momentul respectiv tinerii aveau 20-21 de ani si avea sa mai treaca un deceniu pana cand piesele care sa permita comparatia vor fi scrise). Cum fiecare dintre cele opt capitole are un sub-capitol intitulat ‘Interludiu’ este sugerata o structura muzicala, dar pana la urma impresia stilistica este nu de simfonie ci de spectacol de varietati. Nici comentariile politice contemporane legate de situatia din Israel nu depasesc limita ziaristicii de suprafata.
Mai exista o tema demna de mentionat, si recurenta in ultimele carti ale lui Virgil Duda – cea a confruntarii masculine cu apropierea senectutii, cu decaderea fizica si uzura psihologica care isi pun amprenta asupra relatiilor cu sexul opus. Din acest punct de vedere Duda se aproprie de tematica si obsesiile eroilor romanelor lui Philip Roth, doar ca Roth este unic si domiciliul sau nu este in Orientul Mijlociu. Eroii lui Roth isi compenseaza decaderea impusa de timp cu pasiune nu doar fizica ci mai ales intelectuala, cu trairi care nu incearca sa mimeze sentimentele sau macar mecanica sexuala a tineretii, ci o compenseaza si o dezvolta cu ardere interioara. Eroul si de fapt mai toti eroii lui Virgil Duda din aceasta carte par a deveni cu cat mai activi sexual si mai liberali ca sa nu zic libertini cu cat inainteaza in varsta, dar le lipseste sau nu ajunge la cititor emotia, pozitiva sau negativa, sentimentala sau izvorata din teama de timp sau de moarte a eroilor lui Roth.
Este ‘Un cetatean al lumii’ un roman cu cheie? Nu as zice, deoarece pentru niciunul dintre personajele principale nu as putea indica o personalitate reala caruia personajul sa-i serveasca doar de masca mai mult sau mai putin transparenta. Dimpotriva insa toate aceste personaje vor parea familiare cunoscatorilor istoriei si prezentului mediilor sociale si culturale ale Romaniei de acum cateva decenii si diasporei romanesti din ultimele decenii, dar ele sunt combinatii credibile de fictiune si realitate bine prelucrata. Aceasta mi se pare a fi una dintre calitatile principale ale cartii, calitate care atribuie scrierii o tenta de autenticitate si credibilitate.
‘Un cetatean al lumii’ este o carte ambitioasa si cu multe promisiuni din care doar o parte sunt implinite. Am citit-o cu interes si nu am simtit in niciun moment impulsul de a o abandona, dar m-a lasat totusi cu sentimentul ca inca o runda de rescriere si de armonizare a detaliilor cu structura interesanta ar fi facut din ea o carte cu mult mai buna.
