La 56 de ani Marta Petreu beneficiaza deja la Editura Polirom de una dintre cele mai neobisnuite serii de autor. Primele trei carti publicate in 2011 apartin fiecare unui gen diferit. ‘Apocalipsa dupa Marta’ aduna poemele uneia dintre cele mai originale voci care si-au facut debutul in poezie in anii 80. ‘Cioran sau un trecut deochiat’ o reprezinta pe Matra Petreu in postura ei de filosof si istoric al culturii, ocupandu-se de tineretea unuia dintre personajele cele mai disputate ale secolului 20 al culturii romanesti, in perioada preferata a cercetarilor sale (a scris carti si despre Ionesco si despre Sebastian din acea perioada, fiecare dintre ele si pasionanta si sursa de polemici). Tripletul este completat de acest roman puternic, original, incomod si neobisnuit, cu un titlu care il plaseaza de la inceput in spatiul miturilor de sorginte biblica. Cel putin in aparenta, caci Armaghedonul Martei Petreu se dovedeste celor care ii vor citi cartea a se afla in alta parte decat il vor banui dupa lectura primelor zeci de pagini.
Romanul incepe cu o inmormantare. Este inmormantarea mamei povestitoarei, si anul este 2010. De aici incepe povestea vietii Micai, vaduva lui Ticu. Aceste diminutive duioase ascund insa foarte putina afectiune declarata si foarte multa tragedie. Povestirea descrie doua generatii din viata unei familii dintr-un sat ardelenesc din apropierea Clujului. Doua generatii dintr-o perioada care cuprinde razboiul, perioada comunista, dezolanta tranzitie. Locul in care are loc cea mai mare parte din actiune este descris in termeni aproape biblici: ‘… nu exista peisaj mai trist decat Cimpia Transilvaniei, toamna. Pe platoul larg dintre Somes si Valea Saratii, intre Maratori si Piriul Piglisei, Cutca se lateste spre cer ca o sopirla mare. Vazuta de sus, asezarea are forma unei cruci piezise. ‘ (pag. 175). Presimtirea Apocalipsei, prezenta anticamerelor ei este pretudindeni. Majoritatea locuitorilor satului sunt pocaiti, Strajeri ai lui Iehova. La cedarea vremelnica a Ardealului de Nord unul dintre personaje spune: ‘Nu e nici un pericol. Dumnezeu ne dau un semn ca timpurile sint aproape. Vine Imparatia lui Dumnezau. Stiam, nu mai e mult si vine Apocalipsa. Sint semne in cer si semne pe pamint.’ (pag. 49) Realismul istoric si social al romanului ardelenesc se intalneste cu realismul fantastic. 70 de ani mai tarziu: ‘Ploile pornite deodata cu moartea lui Mica nu s-au mai oprit, nu sase saptamini, cum am prevestit eu, ci noua, zece, poate mai multe. Ploua si nu se mai oprea, de s-au revarsat riurile in cele mai mari inundatii care au lovit tara.’ (pag. 55).
sursa http://www.bestseller.md/carti/fictiune/acasa-pe-campia-armaghedonului-marta-petreu.html
Figurile puternice, memorabile, ale lui Mica si Ticu strabat acesti 70 de ani de istorie cu stoicismul si indarjirea specifica ardelenilor, cei din realitate si cei din literatura. Mica, cea crescuta pentru o vreme la greco-catolicii din Cluj, isi vede repede spulberata o poveste de dragoste fara sansa de implinire, se marita cu cel impus de familie, si se devine o mama care lasa putin sa se intrevada din vreun sentiment pozitiv fata de cei trei copii ai sai. Si totusi educatia nu este lipsita de o demnitate iesita din comun: ‘Dupa parerea ei, nimeni pe lume nu este destul de vrednic sa vada lacrimile ei si ale copiilor ei. Sentimentele nu trebuie aratate, asa ne-a invatat Mica – si ne-a crescut verticali ca lemnele si fara dreptul de lacrimi cu martori.’ (pag. 15). Tatal urmeaza calea pocairii si religia devine componenta principala a vietii sale. ‘Sub un cer de cenusa care isi cernea sumbra lui lumina asupra pamintului, in iarna uscata a anului 1954, Augustin, barbatul uscativ de numai treizeci si trei de ani, s-a pocait: s-a convertit la religia adevarata si-a intrat in Poporul de Legamint … Noul regim, care ameninta ca le ia tot ce au si-i baga in colectiva, era, s-a gindit el, un semn ca timpurile se aproprie de sfirsit. Hotarit, si-a spus el, socrul sau, Indrei, are dreptate, cei sase mii de ani ai lumii se vor termina in curind. prea s-a intins domnia Satanei. O chinga de fier si cenusa inconjura lumea si o stringea intr-o imbratisare zvircolita.’ (pag. 87)
Schisma religioasa, una dintre multele care au fragmentat istoria Ardealului este concentrata in cartea Martei Petreu in microcosmosul familiei. Barbatul care o iubise pe femeia care nu-l dorise pe el, ci pe rivalul sau sarac, devine un ascet si propovaduitor al unei drepte credinte. Ea ramane adepta religiei dobandite la oras, dar in ascuns, caci respectul aparentelor controleaza cel putin la suprafata comportamentul. Atmosfera de tensiune este perceputa amplificat de catre copii. ‘Era razboiul zilei celei mari dinaintea scufundarii pentru vecie a lumii acesteia. Da, era lunga bataalie dintre armatele vrajmase, exact cum ne tot spunea Ticu. Era crincenul razboi al sfirsitului, Armaghedonul adevarat de pe Cimpia Armaghedonului. Si trecea chiar prin mijlocul casei noastre.’ (pag. 150)
sursa http://ziuadecj.realitatea.net/cultura/e-oficial-marta-petreu-a-devenit-un-clasic-in-viata--65188.html
De aici poate rezulta si unul dintre putinele motive de insatisfactie rezultate din lectura acestei carti. In toata prima jumatate a lecturii am avut senzatia ca tin in mana unul dintre romanele ultimative care descriu Romania postbelica pana in ziua de astazi. Acuitatea observatiei sociale, claritatea judecatilor politice si religioase, personajele puternice descrise pe fundalul unei lumi care se razvrateste contra nefirestilor schimbari care ii sunt impuse lasa locul in a doua jumatate a cartii conflictului de familie si incercarii de a-i absolvi pe eroii principali de vinile morale in primul rand fata de ei insisi, si apoi fata de cei foarte apropiati. Nu neg insa ca este posibil ca alti cititori tocmai in aceasta deplasare a interesului spre planul personal si memorialistic sa gaseasca esenta cartii si placerea lecturii.
Relatiile dintre personaje descrise in ultima suta de pagini sunt uneori de o cruzime apropiata de naturalism. Cand Marta Petreu a luat premiul Romaniei Literare pentru Cartea Anului 2011 ea declara http://www.romlit.ro/premiul_romaniei_literare_cartea_anului_2011_-_acas_pe_cmpia_armaghedonului_de_marta_petreu: „Am scris repede această carte, în vreo 42 de zile. Am scris-o pentru că am vrut ca oamenii despre care vorbesc în carte să primească din partea mea cantitatea de nemurire pe care pot eu să le-o dau plasându-i pe cerul literaturii române”. Elementul autobiografic pune parca si mai mult in evidenta abisalitatea relatiilor intre personaje. Mama ii blestema la propriu pe cei trei copii nascuti din casnicia fara iubire, iar acestia incep sa creada ca toate nenorocirile anilor vrajmasi de la sfarsitul comunismului si de la inceputul ‘tranzitiei’ se datoreaza acestor blesteme. Suntem, sa nu uitam, in teritoriul care imbina duritatea vietii si caracterelor ardelenesti cu magia Bibliei, dar o magie neagra, prevestitoare de Apocalipse. Iata parafraza celebrului inceput al ‘Anei Karenina’: ‘Orice familie are o puzderie de secrete meschine, sordide, prin care fiecare membru al ei poate fi facut de minune. Secrete prin care familia supravietuieste, dar pe care, daca sunt descoperite, in mindrele vremuri de teroare socialist-comunista, cineva le plateste: facind puscarie de exemplu.‘ (pag. 251).
Doar spre final capata claritate relatia intre mama si fiica, doar atunci, poate dupa scrierea cartii, se limpezesc si sentimentele scriitoarei. ‘Dupa moartea ei, am recitit Biblia. Pentru ea. Pentru ca intotdeauna am crezut ca a facut un pacat mare cind ne-a blestemat. Am aflat ca m-am inselat, ca exista interdictia biblica pentru copii de a ridica mina si glasul contra parintilor si ca exista dreptul parintilor de a-si binecuvinta sau de a-si blestema fiii. Pe noi, Mamica ne-a blestemat… Prea tirziu, dupa o mare suferinta, cind nu mai esti aproape nimic, ajungi sa-i iubesti pe ai tai exact asa cum sint ei. Cum au fost. Cu Apocalipsa si blestemele lor cu tot. Si e tirziu. Si-atunci ai vrea ca Dumnezeu sa existe, si viata de Apoi sa existe de asemenea, numai sa poti sa-i mai intilnesti si sa le spui, chiar si cu pretul de a muri, ca-i iubesti exact asa cum sint ei. Cum au fost.’ (pag. 321-322).
Frumoasa, suprema declaratie de dragoste.
Am citat mult din aceasta carte scrisa frumos si interesant, aspra si ne-lejera la citit. Sunt interesante si pasajele in care limbajul eroilor este preluat in transcriere fonetizanta, si vocabularul aproape solicita pentru bucuresteni ca mine folosirea unui dictionar explicativ al romanei ardelenesti. Cateva neglijente stilistice, mai ales repetitii (o fraza repetata identic de exemplu in paginile 17 si 175, prea frumoasa pentru a fi omisa atrage atentia cititorului atent) cred ca ar fi bine sa fie corectate la o viitoare editie. Intrebarea ramane daca timpul pe care Marta Petreu si-l imparte intre diversele genuri literare, cercetarile si studiile de istoric si filosof ii va permite sa continue cariera de romancier. Intrebarea colaterala este daca iesind din spatiul memorialistic va gasi in ea insasi destula inspiratie si imaginatie pentru fictiune mai putin personala. De dovedit ca este un romancier profund si de calitate nu mai este insa nevoie.
