‘Templul de aur’, cartea scriitorului japonez Yukio Mishima re-editata acum de Humanitas fiction in cadrul colectiei Raftul Denisei (traducerea apartine Angelei Hondru) este o carte cunoscuta de multa vreme iubitorilor de literatura din Romania. Acesta editie este cel putin a treia daca este sa ma ghidez dupa informatia de pe Internet, prima fiind aparuta in 1985 in colectia Globus. Pentru mine este prima intrare in lumea acestui scriitor care a fost el insusi un personaj dintre cele mai interesante ale epocii sale, caracter plamadit parca din materia din care sunt alcatuite legendele japoneze si personajele cartilor sale.
‘Cand oamenii se concentreaza asupra ideii de frumos, fara sa-si dea seama macar, ei se confrunta cu cele mai intunecate ganduri ce exista in lume. Asa cred eu ca sunt facute fiintele omenesti.’ (pag. 49)
Pentru cititorul de astazi care alege lectura Templului de aur par vizibile similitudinile intre eroul cartii si scriitor. Obsesia pentru estetic a culturii japoneze pare sa-si fi gasit un exponent extrem in scrierile lui Mishima. Pe de alta parte biografia scriitorului nascut in 1925 este curmata in 1970 de participarea la o tentativa de lovitura de stat al carei scop era restaurarea prerogativelor si a gloriei imperiale, incheiata cu o sinucidere rituala dupa esecul putch-ului. La fel si eroul cartii, un tanar japonez de acelasi leat cu scriitorul, care urmeaza cariera studiilor de preotie budista (folosesc ortografia din carte pentru acest cuvant), este obsedat de frumusete si sfarseste printr-un act de distrugere violenta. Si totusi este vorba doar despre coincidente biografice, sau cel putin asa era situatia in anul 1956 cand a fost publicat romanul. Cartea are la baza un eveniment real care s-a petrecut in anul 1950, cand un tanar invatacel a dat foc unui templu din Kyoto construit inainte de anul 1400 si care rezistase vicisitudinilor istoriei, naturii si ale oamenilor. Bazata pe documentare atenta si pe interviuri cu criminalul insusi cartea lui Mishima este sincrona cu genul cartilor de literatura sau de documentare care incearca sa descifreze mintile si sa gaseasca motivatiilor criminalilor, ale oamenilor de nimic care prin actele lor violente schimba cursul istoriei. Carti despre Lee Harvey Oswald sau Yigal Amir ar putea avea o structura similara.
sursa http://www.bookblog.ro/recenzie/mishima-si-templul-de-aur/
Diferenta este in stil. Templul de aur este o carte profund japoneza, si pentru cititorul mai putin familiarizat cu cultura si traditia Japoniei ea deschide o poarta fascinanta spre o lume cu moduri de gandire si comportament fundamental diferite de cele ale lumii sa-i zicem ‘occidentale’ in care traim. Viata personajului principal pare a incepe sub semnul traditiei (va urma calea preotiei profesate de tatal sau) si a frumusetii – tot tatal sau este cel care ii transmite legenda frumusetii Templului de Aur, cladire si simbol, care se va transforma pentru tanar in realitate, insa o realitate departe de idila modelului.
‘Nu exagerez daca afirm ca prima problema de seama pe care am avut-o de infruntat in viata mea a fost cea a frumusetii. Tatal meu nu era decat un biet preot de tara cu vocabular sarac, dar a fost cel care mi-a atras atentia ca “pe lumea aceasta nu exista nimic mai frumos ca Templul de aur. La gandul ca frumusetea a patruns pe lumea aceasta, straina mie, simteam o oarecare stanjeneala si iritare. Si daca exista frumusete acolo, atunci existenta mea era lipsita de frumusete.’ (pag. 22-23)
In mare parte problemele cu care se confrunta eroul principal al cartii sunt personale. Traume din copilarie lasa urme descrise in termeni freudieni. Copilul si tanarul care devine este balbait si aceasta problema de comunicare cu lumea din jur impreuna cu uratenia fizica reprezinta bariere care il impiedica sa-si exprime pasiunile si nazuintele interioare, sau sa creeze o relatie cu fata pe care o doreste in adolescenta. Sfarsitul tragic al acesteia are ca urmare neputinta eroului de a intra in relatii cu femeile, fie si la nivelul trivial al relatiilor sexuale – si aceasta inhibitie fizica se adauga repertoriului de cauze care duc spre pacat in termeni morali sau religiosi, sau spre criminalitate in termeni legali, cauze ar constitui un frumos si complicat dosar psihanalitic al eroului.
‘Intre fata si mine, intre viata si mine, aparea invariabil Templul de aur, din care cauza ceea ce atingea mana mea pe cand incerca sa prinda se prefacea in cenusa, iar perspectiva in pustiu.’ (pag. 155)
Cauzelor personale li se adauga influenta mediului si a prietenilor, putini, pe care reuseste sa si-i faca eroul. De fapt ei sunt doi la numar, colegi de studentie, si reprezinta poluri opuse, model doctor Jekyll si Mr. Hyde. Figura luminoasa a lui Tsurukawa, prietenul bun si bonom este contrapunctata de cea a lui Kashiwagi, figura intunecata care ii dezvaluie personajului principal alternativa sumbra a frumusetii, si sadeste in el germenii actiunii distrugatoare. Ierarhic si psihologic troneaza peste acest triunghi figura staretului Templului – autoritate spirituala si ghid in viata de zi cu zi al invataceilor, pe care Mishima alege insa sa il prezinte nu ca un personaj idealizat, ci ca o figura complexa, cu dimensiuni si slabiciuni omenesti, cu lumini si umbre.
source http://blog.syracuse.com/shelflife/2008/01/writers_born_this_day_215.html
Cartea merita sa fie citita insa si sau in primul rand datorita stilului in care este scrisa. Fiecare din cele zece capitole ale cartii abunda in descrieri ale Templului si altor lacasuri similare, ale naturii, relatari istorice, referiri la traditie si obiceiurile religioase. Este un stil bogat si complex, care provoaca la fiecare pagina interesul cititorului pentru o lume pe care parca doar o intrevedem printr-o poarta deschisa peste pragul careia suntem invitati sa pasim si sa o exploram. Desigur, experienta de lectura a unui cititor japonez nascut si educat in aceasta traditie trebuie sa fie foarte diferita. Chiar cand este vorba despre un eveniment istoric de semnificatie cruciala in viata tarii si destinul personajelor referirile sunt tot istoric-traditionale. Staretul va rosti o pilda al carei sens ambiguu este descifrat diferit in momente ulterioare de diferite personaje si punctul de referinta al descrierii sentimentelor povestitorului este din nou Templul:
‘Pierderea razboiului a fost pentru mine o experienta a disperarii. Si acum vad in fata ochilor lumina aceea de vara ca o flacara a zilei infrangerii: 15 august. Se spunea ca toate marile valori s-au prabusit; dar in sinea mea, dimpotriva, s-a desteptat eternitatea, a inviat si-si cerea drepturile. Eternitatea care mi-a spus ca Templul de aur va ramane in veci acolo. Eternitatea care cobora din inalt lipindu-ni-se de obraji, de maini, de stomac si ingrapandu-ne cu totul in cele din urma. Ce lucru blestemat! (pag. 65)
Putem intelege in cele din urma motivatiile eroului cartii? Sunt explicatiile psihologice, cele legate de traditie, sau de mediul social suficiente pentru a da sens unui act de extrema violenta indreptat nu impotriva oamenilor ci a insusi universului lor – caci ce sunt frumusetea si traditia pentru lumea japoneza altceva decat fundamentul sistemului lor de valori? Fiecare cititor va putea da raspunsul dupa citirea cartii. Retin insa propozitia care incheie cartea si care – din nou in perspectiva biografiei autorului – este premonitorie, dar il si delimiteaza pe scriitor de eroul sau (mediocru in cel mai bun caz in conceptia japoneza) care refuza alternativa sinuciderii: ‘Voiam sa traiesc.’
