O anomalie a istoriei (carte: Lavinia Betea – Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu)

Prima întrebare care mi-a venit în minte când am început să citesc ‘Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu’, solida carte biografică pe care istorica Lavinia Betea a publicat-o la Editura Corint, în colecția ‘Istorie – Autori români’, în tandem cu biografia (și mai solidă, dublă ca număr de pagini) lui Nicolae Ceaușescu despre care am scris cu câteva săptămâni în urmă, este dacă acest demers științific și publicistic este justificat. Nu lipsesc personalitățile feminine care s-au impus în politică și în știință de-a lungul zbuciumatului secol 20. Unele dintre ele ca Indira Ghandi, Margareth Thatcher, Golda Meir au fost personalități remarcabile, au schimbat cursul istoriei popoarelor din care s-au ridicat, au condus perioade îndelungate destinele țărilor lor.  Altele  au fost consoarte active și vizibile ale soților lor – împărătese (Farah a Iranului) sau Prime Doamne (Eleanor Roosevelt, Jacqueline Kennedy). În fine, cel puțin două dintre personajele feminine ale lumii politice a secolului trecut (Isabel Martinez de Peron, Imelda Marcos) au trecut pragul dintre poziția de primă doamnă spre politica, încercând să devină succesoare ale soților lor. Niciuna dintre acestea nu a reușit însă performanța Elenei Ceaușescu. Plecată dintr-un sat românesc de câmpie, înarmată cu patru clase de studii elementare, devenită ‘primă tovarășă’ după ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu la cârma partidului comunist și apoi a statului român, Elena Ceaușescu a ajuns să ocupe a doua poziție politică a tarii și să se impună ca academiciană și ‘savantă de renume mondial’. Persoana ei, acțiunile ei politice, influența pe care a avut-o timp de un sfert de secol în politica românească au avut un impact nefast asupra tuturor celor care au trăit acea perioadă. Ascensiunea și recunoașterea ei în politica națională și internațională, dar și în știința mondială este o performanță dar și un avertisment. Istoria se repetă daca lecțiile îi sunt ignorate.

Cartea Laviniei Betea oferă o multitudine de informații despre viața și cariera Elenei Ceaușescu, evitând în același timp diagnosticele psihologice și judecățile istorice. Primul și ultimul din cele 19 capitole se ocupă de procesul care a avut loc în ziua de Crăciun a anului 1989 într-o unitate militară, la Târgoviște. Retrospectiv privind a fost un simulacru de justiție, nul din punct de vedere procedural și legislativ, dar a cărui sentință a fost în consensul din acel moment al marii majorități a românilor, sărăciți, umiliți, oprimați politic în cele patru decenii de comunism. Restul capitolelor urmăresc cronologic viață și cariera Elenei Ceaușescu, într-un format similar celui folosit în biografia lui Nicolae Ceaușescu. Aparatul critic este ceva mai redus, dar și aici notele de subsol însoțesc aproape fiecare pagină a cărții. Sursele de documentare sunt arhivele partidului comunist și ale tribunalului militar, articole din presa vremii și reconstituiri istorice publicate în cele peste trei decenii trecute de la căderea comunismului, memorii, amintiri și interviuri ale autoarei cu politicieni dar și sau mai ales cu oamenii care au lucrat în serviciul cuplului Ceaușescu, volume de analiză, alte cărți ale autoarei și colegilor istorici. Una dintre dificultățile scrierii unei astfel de biografii este vizibilă din ponderea diverselor teme în capitolele cărții. Nu întotdeauna a existat material documentar sau suficiente informații demne de menționat legate de activitatea Lenuței (în multe locuri așa o numește autoarea în carte) mai ales în perioada 1948-1965. Lavinia Betea completează textul cu informații despre modul de viață al protipendadei comuniste – pe care o numește nomenklatura și bănuiesc că ortografierea cu ‘k’ este importantă – și despre viața de familie a cuplului Ceaușescu, inclusiv evoluția copiilor săi. Din acest punct de vedere volumul în discuție completează cu succes informațiile din cartea dedicata de autoare lui Nicolae Ceaușescu.

Nu se știu prea multe detalii despre copilăria și tinerețea ‘eroinei’. Documentele sunt disparate, amintiri nu a împărtășit, iar propaganda a adăugat legende incredibile și fără valoare istorică. În perioada comunistă anul nașterii era un ridicol secret de stat, ceea ce a dus la presupunerea că ar fi fost mai în vârstă decât soțul ei. În realitate, înscrisele primăriei comunei Petrești din județul Dâmbovița arată că s-a născut în 1919, la un an după Nicolae Ceaușescu. Tatăl, țăran mijlocaș, avea un magazin în care vindea printre altele bricege, și ca urmare a fost cunoscută în tinerețe ca Lenuța lui Briceag. Studiile s-au oprit la patru clase, în clasa a V-a s-a înscris dar nu a terminat-o. Autobiografiile academicienei de mai tărziu, scrise de mâna ei și rămase în dosarele de cadre, arată că avea probleme, târziu în viață, cu ortografia și gramatica limbii române. Ajunsă la București a lucrat croitorie și apoi s-a angajat în textile, dar a fost concediata din cauza activității comuniste. L-a cunoscut pe Nicolae, cu care avea să trăiască din 1939, desi s-au căsătorit doar în 1948, cu puține luni înainte de nașterea primului lor copil, Valentin. A fost o activistă minoră și multă vreme, până ce Nicolae a ajuns în funcții importante, nici măcar nu i s-a recunoscut stagiul de ilegalistă.

Schimbarea de statut a avut loc după preluarea puterii de către comuniști. Familia Ceaușescu a locuit întâi într-un apartament în Cotroceni, și apoi s-a mutat în cartierul protipendadei, cartierul Primăverii din nordul Bucureștiului. Totul pe socoteala Gospodăriei de Partid. Lavinia Betea este o expertă a istoriei acestui cartier și a populației de conducători și activiști comuniști care l-au ocupat după 1948.

‘Vechii proprietari ai caselor din Primăverii erau, după grila cadriștilor comuniști, din categoria burghezilor și mic-burghezilor. “Dezburghezirea” lor s-a făcut mai ales fară baze legale. “Poliția” intra în casă și înștiința familia respectivă că în câteva ceasuri trebuie să-și pregătească mutarea. …

… În fața fiecărei porți campa câte un autoturism sovietic, marca Volga, mașină de serviciu, și câte o Pobeda, de aceeași proveniență, pentru trebuințele de familie. Nici de magazine, nici de biserici n-a fost nevoie. Beneficiarii acestui regim erau aproximativ 350 de familii dintre locuitorii capitalei. … Locuințele celor din Olimpul partidului se repartizau gata mobilate și decorate. Exceptând lenjeria și garderoba proprie, chiriașii găseau toate cele de trebuință. Pentru ceilalți cetățeni, cartierul era unul interzis …

Odată cu aceste case, înalții activiști au preluat și obiceiurile de a fi serviți de personal specializat. Pe când țăranii care angajaseră argați sezonieri sau permanenți erau trecuți în categoria chiaburilor destinați exterminării ori reeducării pentru că practicau exploatarea, reședințele nomenklaturistilor au fost dotate cu șoferi, paznici, bucătărese, menajere și bone. Plătiți nu din veniturile celor pe care-i slujeau, ci de Gospodăria de Partid.’ (pag.113 – 114)

La data căderii comunismului, în decembrie 1989, cuplul Ceaușescu avea în spate 41 de ani în care cei doi trăiseră în lux, fără să plătească nimic din buzunarul lor. Întâi au avut la dispoziție o vilă, după 1965 patru vile (în Primăverii, la Snagov, Neptun și Predeal) și câțiva ani mai tărziu case de oaspeți în toate județele tarii. În acest timp aveau salarii uriașe pentru acele vremuri, și li se permitea și cumulul de salarii interzis altora prin lege. Nicolae Ceaușescu avea pe statele de plata vreo 40 de mii de lei pe lună, Elena Ceaușescu vreo 20 de mii, în timp ce salariul mediu pe economie era 2700 de lei. Neînțelegerea condițiilor reale în care trăiau marea majoritate a cetățenilor României era firească.

Intre 1948 și 1951 s-au născut cei trei copii ai viitoarei perechi prezidențiale. Elena a stat mai mult acasă în această perioadă, și activitatea ei politică s-a redus considerabil. Avea să reapară pe scena politică după 1965. Se ocupa de coordonarea echipei de slujitori care avea în grija vila și mai târziu vilele pe care familia le avea la dispoziție. S-a transferat pe post de laborantă la Institutul de cercetări în chimie, viitorul ICECHIM al cărei directoare avea să devina. Precum mulți dintre liderii comuniști dar și precum multe dintre soțiile lor, Elena Ceaușescu avea să urmeze o facultate, la fară frecventa, admisa fiind fară examen și fară studii liceale sau examen bacalaureat. Cu ironie, Lavinia Betea scrie:

‘ … activiștilor de la vârful partidului și angajaților din ministere li s-a trasat sarcina înscrierii în învățământul superior, la secția fară frecvență. A apărut astfel o practică inedită în istoria învățământului romanesc – meditația la biroul studentului cu profesori universitari. Pentru cei mai de sus, meditații acasă. Meditatorii nu s-au plâns de această “activitate obștească”. În locul conferințelor populare susținute prin diferite case de cultură și cămine culturale din tara … era de preferat vizita în biroul sau în reședință unui demnitar.’  (pag. 129)

După optinerea diplomei de inginer chimist, Elena Ceaușescu a fost reîncadrată ca cercetătoare științifică. Numele ei a început să apară pe comunicări științifice și ca autoare de cărți. La început ca făcând parte din colectiv, apoi prima pe lista autorilor, în ultimele decenii doar numele ei ‘și colectivul’. Doctoratul, a fost și el o farsă. Se află aici una dintre sursele degradării prestigiului și devalorizării diplomelor universitare și a titlurilor academice care aveau să devina atât de vizibile după 1990? Întrebarea mi se pe pare legitimă.

‘Pasiuni sau hobby-uri deosebite Tovarășa n-a avut niciodată. Fără extraordinara șansă pusă de talerul marii istorii în fata lui Ceaușescu, Lenuta din Petrești ar fi rămas o oarecare femeie cicălitoare și strânsă la punga, maniacă la curățenie, certăreață și clevetitoare.’ (pag.287)

A avut câteva prietene apropiate, intre care Martha, soția lui Alexandru Drăghici și Rașela, cumnata ei, soția fratelui Gheorghe (Gogu) Petrescu. Ea este cea care s-a ocupat de educația copiilor, înfruntând revoltele celor doi copii mai mari (Valentin și Zoia) și pregătindu-l pe preferatul ei, mezinul Nicu, pentru cariera politica, eventual în calitate de succesor al tatălui sau. Capitolul dedicat soțiilor nomenclaturiștilor este dintre cele mai pasionante, se poate citi ca o telenovelă, pe care cândva, poate, cineva o va scrie sau va fi pusă pe ecrane. Este poate vorba despre ‘istorie mică’, însă departe de a fi nerelevantă. Lavinia Betea este o expertă în domeniu. Atrage atenția faptul că multe dintre soțiile membrilor conducerii PCR (sau PMR într-o perioadă) erau evreice la origine, inclusiv cumnata soților Ceaușescu. Am dubii în legătură cu afirmația din carte care le atribuie sentimente antisemite – făcută în contextul refuzului de a accepta căsătoria băiatului lor cu fiica lui Petre Borilă (mama fetei fiind evreică). Daca existau asemenea prejudecați ele nu par să fi fost virulente. Cumnata lor era evreică. Medicul personal al cuplului și arhitectul care le proiecta vilele și amenajările interioare erau evrei. Păstrarea legăturilor diplomatice cu Israelul după 1967 (dictata și de interese clare) a rupt frontul anti-israelian al țărilor blocului comunist. 

Sunt pasionante și detaliile legate de educația copiilor. Până în 1965, cei trei copii ai lui Nicolae și Elena Ceaușescu au avut o soartă similară copiilor celorlalți membri ai protipendadei comuniste:

‘Educația noii generații din Primăverii s-a inspirat, de asemenea, din modelul Kremlinului. Copiii liderilor sovietici frecventau o școală speciala, cu circuit închis și cursuri în limbi străine …

Școala specială a beizadelelor din Primăverii a fost, la început, cu predare în rusă. După plecarea trupelor sovietice din țară, Scoală Medie Mixta Nr. 28 a fost redenumita Liceul “Dr. Petru Groza’. Funcționa pe baza programelor naționale de învățământ, dar mamele angajau meditatori de limba engleză și franceză. … Diferențele date de funcțiile părinților se observau și la Liceul “Dr.Petru Groza”. Unii fumau țigări Rothmans, se plimbau cu biciclete și motorete de import și își făceau uniformele la comandă. Generația a doua din Primăverii purta blugi. Pe fete le pasionau fustele mini, iar băieții își lăsau plete, unii și bărbi. ‘ (pag. 214 – 215)

Despre condițiile de viață ale prinților:

‘În reședința din Primăverii a Ceausestilor, fiecare dintre cei trei copii va avea un apartament somptuos, decorat în stil aparte. Compus din dormitor, baie și birou, oferea deplină intimitate. Nu și independență, deoarece nu puteau invita musafiri. În vremea aceasta însă, după normele spațiului locativ, o familie alcătuită din ambii părinți și doi copii era îndreptățită la un apartament de 50mp, cu două camere.’ (pag.215) 

Marea schimbare în viața Lenuței lui Briceag a început în martie 1965, când Nicolae Ceaușescu ajunge secretar general al partidului. Începe brusc ascensiunea ei științifică și politică. Câteva săptămâni mai târziu este menționată ca directoare la ICECHIM. În decembrie același an, a fost aleasă membră al nou înființatului Consiliului Național al Cercetării Științifice, iar în septembrie 1966 i s-a acordat Ordinul Meritul Științific Clasa I. În martie 1974, a fost numită membră a Secției pentru Științe Chimice a Academiei Române. Primește numeroase premii pentru realizările științifice în domeniul chimiei polimerilor, publică cărți în Romania și în străinătate, este numită co-inventatoare pentru o serie de brevete. Și mai uluitoare este însă recunoașterea internațională de care începe să se bucure.

‘Conform documentelor oficiale, prima distincție a venit de la Paris, în 1970 – membru de onoare al Societății Internaționale de Chimie Industrială. Ca director la ICECHIM și soție a unui lider cu care se perfectau profitabile afaceri, un astfel de titlu onorific putea fi interpretat în parametrii unei anume normalități. Apoi, pragmatismul american s-a vădit, după aceleași documente, și în cooptarea soției lui Ceaușescu, în 1973, ca membru activ al Academiei de Științe din New York și membru de onoare al Institutului American al Chimiștilor, de la Washington.’ (pag. 253)

‘Cireașa de pe tort au fost titlurile conferite, în 1978, în Marea Britanie: membru al Institutului Regal de Chimie din Regatul Unit și profesor onorific al Politehnicii Londrei centrale.’ (pag. 261)

Au mai fost zeci de alte asemenea titluri și onoruri. Oare niciuna dintre aceste prestigioase instituții academice nu avea obiceiul de a verifica măcar nivelul de studii al laureaților? Paradoxal, ‘savanta’ devenise academiciană în Statele Unite în 1973, cu un an înainte de a deveni membră a Academiei Române! Viață științifică și academică ar trebui să fie independentă de asemenea interferențe politice. Cum o fi astăzi?

Ascensiunea politică a fost în aceeași măsură de fulgerătoare. Modelele Elenei Ceaușescu au fost Patricia Nixon și împărăteasa Farah a Iranului, pe care le-a cunoscut în timpul vizitelor reciproce la înalt nivel din anii 1969-1970, dar și Jian Qing, soția lui Mao pe care a întâlnit-o în 1971. În ultimii 20 de ani ai regimului comunist, Lenuta din Petrești a acumulat funcții la cel mai înalt nivel în conducerea partidului (inclusiv controlul cadrelor, care fusese responsabilitatea lui Nicolae în perioada lui Gheorghiu-Dej), a guvernului, a CNST și a Academiei Române. Devenise, în mod clar și în anii ’80 și explicit, numărul 2 în partid și în stat.

Dependența lui Nicolae de Elena și a Elenei de Nicolae au avut o influență malefică asupra întregii conduceri și au radiat în întreagă societate românească. Cultul ridicol al personalității s-a extins. Lavinia Betea reia în carte o teorie legată de originea acestei dependențe psihologice în presupuse experiențe homosexuale ale lui Nicolae Ceaușescu în timpul detenției la Doftana. Este greu de validat aceasta teorie, și poate nici nu contează, față de ceea ce s-a întâmplat mai tărziu:

‘Pe măsură ce copiii creșteau, părinții păreau a se apropia și mai tare unul de altul. … Mefiență și disprețul față de colaboratori au crescut în prea lunga expunere la toxicitatea puterii. Astfel că, de-a lungul vieții, soția i-a devenit unicul sfetnic și confesor. Intimitatea fizică s-a prelungit și în cea sufletească, iar conviețuirea maritală, într-o relație de conspiratori. Liantul vieții lor conjugale n-au fost copiii sau proprietățile, ci puterea. În acest sens alcătuiau o imbatabilă echipă, acționând în etica moralei proletare: pentru victoria “cauzei”, totul a fost permis. Prin “cauză”, însă, bolșevicii înțelegeau revoluția. Dar Ceausestii și-o închipuiau ca fiind puterea lor.’ (pag.225)

Propaganda comunistă a prezentat ascensiunea Elenei că pe un triumf al promovării femeii. În conducerea României în anii 70-80 figurau de altfel un număr de femei, dar toate erau alese pe criteriul fidelității față de cuplul de conducători și rolul lor nu depășea aplauzele la cuvântările Tovarășului și citirea de elogii la ședințele festive. Dacă ar fi dorit să găsească modele feminine, Elena Ceaușescu le-ar fi putut găsi în istoria României, în figurile reginelor Elisabeta sau Maria. Ea a ales să fie însă exact contrariul lor, al nobleței, culturii, al dedicației față de popor care le-a caracterizat pe acestea. Cât despre susținerea femeilor, este suficient să menționăm infamul Decret 770/1966, care criminaliza avorturile. Numărul victimelor în 23 de ani de aplicare este estimat la aproape zece mii de femei.

‘Răsfățatei de soartă nu-i va păsa nici când mamele nu vor găsi în magazine și farmacii lapte pentru hrana bebelușilor, nici țesături de bumbac pentru scutece. În anii 1980 nu vor avea nici apă caldă ca să-i îmbăieze, nici lumină ca să-i schimbe noaptea, nici căldură în apartamente.’ (pag. 201)

Capitolele care se ocupa de ultimele două decenii ale dictaturii conțin informații detaliate despre rolul jucat de Elena Ceaușescu în dezastrul economic și mai ales social creat de regim. ‘Experta’ în chimie a avut un rol determinant în decizii legate de investiții dezastruoase, combinate chimice nerentabile, bazate pe materii prime de import, distrugătoare pentru mediul ambiant. Neînțelegând mecanismele financiare internaționale și neavând nici răbdarea, nici respectul de a-și asculta consilierii, cei doi dictatori s-au angrenat în anii 60-70 în acumularea de credite investite în industrie, și apoi în anii 80 în returnarea acestora. Totul s-a făcut pe seama populației, al timpului ei liber, al puterii de munca, al capacității de consum.

‘În memoria colectivă a românilor, traiul în regimul comunist înseamnă cotidianul anilor 1980. Frig, cozi, întuneric, frica femeilor de graviditate, starea tot mai accentuată de lehamite, sufocare și revoltă. O angoasă generală în care oamenii se simțeau pierduți … Decizia de rambursare integrală a datoriei externe, luată fără a fi adusă la cunoștința cetățenilor și fără macar aprobarea formală a conducerii partidului, a generat o criză fară precedent. … În criza generala a populației, Ceausestii și-au menținut stilul de relaționare, habitatul de viață, salariul și … insațietatea de elogii. Precum faraonii care-și pregăteau nemurirea în megalomane piramide, povara au așezat-o pe umerii robilor.’ (pag. 316 – 317)

Printre sursele pe care Lavinia Betea le ignoră sau le critică explicit se afla ‘Orizonturile Roșii’ ale lui Pacepa, etichetate drept ‘ficțiune’și considerate lipsite de valoare istorică, dar și cărțile și articolele de analiză a comunismului românesc și a conducătorilor săi semnate de Vladimir Tismaneanu. Critice sunt și majoritatea referințelor la postul de radio Europa Liberă, etichetat de multe ori ca ‘postul american REL’. Există probabil un subtext al acestor relaționări care mie îmi scapă. În schimb, Lavinia Betea disipă câteva legende urbane și cred că bine face. Personajul era destul de malefic și fără ele. Sălile de baie din Primăverii nu aveau, se pare, robinete de aur; nu a existat niciun iaht pe Marea Neagră; și nici conturi personale în bănci elvețiene în valoare de milioane de dolari (în orice caz nu au fost descoperite până azi). Nu sunt confirmate nici urmăririle telefonice sau înregistrările partidelor amoroase ale ‘colegilor’ din CPEx. 

Orice atitudine am avea față de Elena Ceaușescu, trebuie să recunoaștem că este vorba despre o viață și o biografie excepțională, la rău și la foarte rău. Sfârșitul îl cunoaștem cu toții. Personajul moare, dar nu este o tragedie, ci oportunitatea unui noi început. Pentru aceasta însă, ar trebui o analiză lucidă a ceea ce a fost. Lecțiile istoriei se cer învățate. Cum a putut un cuplu de semi-analfabeți să ajungă la cele mai înalte funcții în stat, să conducă țara cu incompetență dar cu o mână de fier, să fie adulați de o parte din mase cu complicitatea poeților, muzicienilor și pictorilor, să fie recunoscuți international nu numai drept conducători legitimi, dar și pentru merite științifice inexistente? Karl Marx scria ca ‘Istoria se repeta. Prima data, ca tragedie, a doua oara, ca farsa’. Episodul Ceaușescu din istoria Romaniei a combinat tragedia unui popor cu farsa și cu frauda. Elena Ceaușescu a fost o anomalie a istoriei care se cere a fi cunoscută pentru a nu fi repetată. Cartea Laviniei Betea este o importantă contribuție în această direcție.