Lectura cărții lui Charles Wheelan, ‘Povestea banilor’, apărută în 2020 în colecția ‘Istorie’ a Editurii Humanitas în traducerea Simonei Drelciuc mi-a luat vreo zece zile. Nu este vorba despre criză de timp – dincolo de cea cronică obișnuită – și nici despre o carte greoaie ca stil (dimpotrivă!). Este însă una dintre acele cărți care solicită o citire atentă deoarece oferă o bogăție de informații, date și statistici la fiecare pagină, și în plus se ocupă cu un domeniu în care am multe de învățat: economia și finanțele mondiale și istoria acestora. La stilul autorului mă voi referi în continuare, deocamdată menționez doar că fiecare minut din cele petrecute în decursul acestor zile cu cartea în mână a fost și un moment de delectare și de provocare intelectuală în cel mai bun sens al cuvântului.
Charles Wheelan (născut în 1966) este un profesor universitar, jurnalist și conferențiar american, fondatorul și co-președintele organizației ‘Unite America’, care își propune ca scop reforma sistemul politic american și reducerea conflictelor și diviziunilor partizane între marile partide și tabere ideologice. Ca jurnalist a scris pentru The Economist, Chicago Tribune, The New York Times, The Wall Street Journal și Yahoo! Cartea, care a căpătat titlul romanesc ‘Povestea banilor’, este a treia dintr-un ciclu început în 2002 cu ‘Naked Economy’, continuat în 2013 cu ‘Naked Statistics’ și urmat de ‘Naked Money’ (titlul ei original) apărută în primă ediție în 2016. Adjectivul ‘naked’ are în acest context semnificația de dezvăluire și prezentare în detaliu a mecanismelor și secretelor din domeniile respective. Jocul de cuvinte este intraductibil și titlul ales pentru ediția românească este rezonabil.
Ce sunt banii? Acesta este subiectul introducerii și al primului capitol al cărții. Subtitlul cărții în ediția originală s-ar traduce ca ‘o privire revelatoare asupra a ceea ce sunt și de ce contează’. Dacă ar fi să aleg un motto pentru această carte aș alege titlul cupletului interpretat de ‘Liza Minelli’ în musical-ul ‘Cabaret’: ‘Money Turns the World Go Round’. Charles Wheelan explică faptul că întregul nostru sistem financiar și economic este bazat pe schimb de mărfuri și pe o idee simplă: creditul. Banii, sub diferitele lor forme, înlesnesc activități care stau la baza economiei și societății umane, reprezentând un fel de memorie socială concretă a muncii și serviciilor depuse în trecut și făcându-le posibile pe cele din viitor. Cartea își propune să explice dintr-o perspectivă istorică rolul banilor și merge până în prezent pentru a detalia rolul instituțiilor financiare – băncile, băncile centrale și forurile regulatorii la nivel national – și de a dispersa stigmele legate de cei care participă și conduc aceste procese, stigme derivate din ignoranță sau etichete cu motivație politică:
‘Am decis să scriu aceasta carte și pentru a înlătura misterele ce înconjoară Rezerva Federală și băncile centrale în general’ (pag. 114)
Cele 13 capitole ale cărții sunt împărțite în două secțiuni. În prima sunt definiți banii și sunt detaliate instituțiile care îi creează și le înlesnesc circulația, precum și câteva dintre fenomenele financiare de bază. Capitolele din partea a doua oferă câteva studii de caz celebre, încearcă să traseze unele concluzii (la nivelul anului 2016) și face prognoze de viitor (unele deja depășite de evenimente). Aparatul critic este format din foarte utile note de subsol, din note detaliate pentru fiecare capitol, și de un indice care combină într-o singură tabelă, în ordine alfabetică noțiuni și persoane.
Una dintre primele surprize pentru mine, cititor aproape complet neavizat, a fost legată de felul în care sunt apreciate și analizate procesele de inflație și deflație. În concepția lui Charles Wheelan, inflația, atât timp cât este păstrată la proporții rezonabile (2-3%) și este sub control, nu numai că nu dăunează, ci este un stimulent financiar și economic. Mult mai sever privește Wheelan stagflația și mai ales deflația, și exemplului negativ cel mai celebru – Japonia anilor ’90 – îi este dedicat un întreg capitol:
‘Da, inflație insuficientă. Să recapitulăm, prin urmare, primele trei capitole: inflația este rea. Deflația este și mai rea. Hiperinflația este cea mai rea. Exista însă jucători pe scena politică care pot beneficia de pe urma tuturor celor trei. Pe de alta parte, singurul scop al banilor este să faciliteze comerțul, care se presupune că ar funcționa cel mai bine atunci când prețurile nu se schimbă deloc. Dar comerțul funcționează de fapt mult mai bine atunci când prețurile cresc treptat de-a lungul timpului. Ce chestie, nu?’ (pag.84)
Câteva dintre capitolele cele mai instructive sunt dedicate băncilor și băncilor centrale care îndeplinesc rolul de regulator al cursurilor monetare și de control al inflației folosind câteva pârghii economice dintre care cea mai importantă este rata nominală a dobânzii împrumuturilor:
‘Bancherii au realizat ceva cu totul unic: au făcut ca cele mai importante religii ale lumii să se coalizeze împotriva lor. Isus i-a dat afară din templu pe zarafi. Mohamed a interzis cămătăria. Tora spune că toate datoriile să fie achitate la fiecare șapte ani. E o credință universală că împrumutul de bani este ceva nedrept și contraproductiv. Economiștii îl considera cu totul altfel. Acordarea de împrumuturi este partea bună a serviciilor bancare. Important este să dai capital disponibil celor ce știu să-l folosească în mod eficient. Oricine facilitează o astfel de tranzacție îndeplinește un serviciu de valoare și ar trebui să fie plătit că atare. Problema apare atunci când creditele iau o turnură nefericită – adică atunci când deponenții dau fuga la templu, iar creditorii nu au bani. Dacă Isus ar fi bancher al băncii centrale, atunci aceasta i-ar fi principala grijă.’ (pag. 107)
Charles Wheelan are opiniile sale și este bine de luat în considerare faptul că nu toți economiștii, ca să nu vorbim despre politicieni sau jurnaliști, sunt de acord cu el în toate judecățile sale. Un capitol special este dedicat aurului și folosirii acestuia vreme de multe decenii ca etalon și ca masă valorică de acoperire a banilor. Din această perspectivă el judecă sever – și aici concluziile sale sunt diferite de cele ale unor istorici – aderarea lui Winston Churchill (ministru de finanțe în anii 1920) la ‘standardul de aur’ și consecințele acestei politici, adică deflație și șomaj. Majoritatea aurului lumii poate fi găsit – aflăm din carte – îngropat în seifurile controlate de Banca Federală. Wheelan citează cel puțin de două ori în carte paradoxul emis de Warren Buffett: omenirea a dezgropat aurul din pământ pentru a-l reîngropa și a avea astfel, pentru o perioadă, o referință valorică divizibilă, crescătoare în mod controlat și finită teoretic. O altă opinie a autorului, clară și articulată fară echivoc este Euro-scepticismul (în raport cu moneda comună europeană). Trebuie ținut cont că ‘Povestea banilor’ este scrisă în anii de după criza Greciei și înainte de Brexit. Cei șase ani care aveau să urmeze aveau să demonstreze că structura economică europeană (inclusiv moneda Euro) avea să reziste crizelor, în timp ce Marea Britanie se confruntă cu o criză socială și economica căreia nu i se întrevede sfârșitul, și care pune sub semnul întrebării chiar și integritatea regatului. Chiar dacă avem rezerve în legătură cu o parte din concluziile sale, demonstrațiile și explicațiile sunt logice și argumentate cu talent.
Un alt caz de studiu detaliat în scopul înțelegerii mecanismelor financiare și al rolului extrem de important pe care îl joacă băncile centrale și în special Rezerva Federală americană este comparația dintre crizele economice și financiare globale din 1929-1923 și 2007-2008. Trebuie spus că Wheelan este un mare admirator al fostului președinte al ‘Fed’-ului, Ben Bernanke, iar aprecierile sale au fost confirmate de Premiul Nobel pentru Economie pe care Bernanke l-a primit chiar în acest an, exact pentru rolul său în gestionarea crizei cauzate de fondurile imobiliare în 2008 și în anii care au urmat:
‘… Marea Criză Economică și criza financiara din 2008 au fost foarte asemănătoare, din multe puncte de vedere. Ambele au fost provocate de spargerea unei bule speculative – acțiuni în 1929 și imobiliare în 2008. Ambele au fost adâncite de vulnerabilitatile inerente ale sistemului financiar, mai ales de falimentele băncilor în timpul panicilor. Ambele crize își afla în ele insele sursa dezastrului, cei care și-au pierdut economiile, casele și afacerile reducându-și cheltuielile (ca urmare, alții și-au pierdut apoi economiile, casele și afacerile). Există însă o diferență capitală. În timpul Marii Crize Economice, Rezerva Federală – instituția creată tocmai pentru a preveni crizele și a ameliora fluctuațiile economice – nu și-a îndeplinit misiunea.’ (pag. 222)
Merită atenție și penultimul capitol, cel dedicat valutei virtuale Bitcoin. Pe de-o parte avem de-a face cu o explicație exemplară a felului în care este generată și funcționează această valută. Folosind ca model minarea pepitelor de aur, Wheelan explică procesul de ‘minare’ a Bitcoinilor și felul în care aceștia dobândesc valoare, sunt acceptați și folosiți în tranzacții. Pe de altă parte, el este sceptic în ceea privește aprecierea valorică și viitorul Bitcoin. Valoric, cel puțin, previziunile sale nu au fost confirmate. Din 2016 până astăzi cursul Bitcoin față de dolar a crescut de vreo 20 de ori. Pe de altă parte, stabilitatea este una dintre condițiile de bază ale acceptării unui etalon valutar, și aici Bitcoin este deficient. Wheelan apreciază însă în mod corect faptul că tehnologia care stă la baza criptomonedelor are un potențial extraordinar. Dar un sistem de plăți electronice nu este același lucru cu un sistem valutar.
Capitolul dedicat relațiilor dintre Statele Unite și China este în mare parte depășit de evenimente. El va fi probabil rescris în edițiile viitoare ale cărții căci prea multe s-au întâmplat intre 2016 și 2022 în relațiile economice și politice chino-americane. Rețin din acest capitol un fenomen mai puțin discutat în ultima vreme – faptul că China, urmare a politicii monetare care menținea cursul monedei chineze la un nivel scăzut față de valoarea reală favorizând exporturile, a ajuns să dețină rezerve valutare imense în dolari. În fapt, cele două țări care se conturează că supraputeri ale secolului 21 și ale căror interese economice, comerciale și politice sunt divergente în multe domenii depind una de cealaltă și se află într-un fel de echilibru al terorii financiare. China ar putea duce oricând la o devalorizare rapidă a dolarului aruncând pe piață o parte din fondurile sale acumulate, dar nu o face căci aceasta ar duce și la devalorizarea propriilor rezerve financiare.
Charles Wheelan scrie cu competență și autoritate, dar și cu umor și cu un real talent literar și didactic. Cine nu reușește să explice bine un subiect înseamnă că nu îl stăpânește destul. Nu sunt convins că afirmația este întotdeauna valabilă, căci am cunoscut câțiva mari experți în domenii diferite care erau însă anti-talente didactice. Nu este cazul lui Wheelan. Mecanisme complicate sunt demontate și sublimate la esențial pentru a fi apoi expuse cu claritate. Wheelan folosește exemple care provin nu doar din domeniile economic și financiar, ci și din cultura populară sau din limbajul de zi cu zi. Precum cei mai buni profesori și conferențiari pe care i-am cunoscut, folosește umorul ca instrument de relaxare a procesului de asimilare și de apropiere de cei din auditoriu. Un exemplu ales aproape la întâmplare:
‘Cui îi pasa însă? Ei bine, daca indexam categoriile supraestimând gradul de inflație, Kim Kardashian va plati un impozit pe venit mai mic decât spune legea. (După ce v-am plictisit poate până la lacrimi cu statisticile Biroului de Statistică a Muncii și apoi am trecut la IRS (DR – fiscul american), a trebuit să fac o referire la Kim Kardashian în acest paragraf.‘ (pag. 71)
La finele lecturii am senzația că au rămas câteva subiecte neabordate sau atinse doar tangențial în carte. Nu am găsit aproape nimic despre rolul marilor speculanți financiari și felul în care activitățile lor influențează piețele financiare. Wheelan scrie mult și laudativ despre bănci dar nu menționează în această istorie a banilor nimic despre marile fraude financiare (Madoff, Ponzi, Enron, etc.). Lipsește și orice referire la economiile zise ‘socialiste’ din perioada 1945 – 1990 și despre felul în care acestea și-au definit politicile financiare și și-au administrat schimburile comerciale și monetare intre ele și cu restul lumii. Aș fi fost foarte interesat să citesc o analiză a acestora și a felului în care au influențat evoluțiile politice care au culminat cu căderea comunismului. În fine, cartea fiind scrisă în 2016 nu avea cum să acopere pandemia Covid-19, criza globală care a urmat combinând recesiunea și inflația, criză în care încă ne aflăm. Pentru aceste subiecte ar trebui căutate articolele de actualitate ale lui Charles Wheelan sau așteptată ediția viitoare a cărții.
Recomand cu căldură lectura ‘Poveștii banilor’. Din experiența mea, nu va fi o lectură rapidă, dar asta nu înseamnă neplăcută, dimpotrivă. De fapt sunt neapărat lecturile rapide cele mai plăcute și invers? Revenind la refrenul cântat de Liza Minelli în ‘Cabaret’, ‘Povestea banilor’ este o carte despre modul cum funcționează lumea de astăzi.