Stefan Zweig revine în atenția iubitorilor de literatură, cultură, istorie. Piesa de teatru inspirată de nuvela sa ‘Jucătorul de șah’ (‘Schachnovelle’) a cunoscut succes acum câteva ani pe scenele lumii și așteaptă să capete o versiune ecranizată în 2021. Regizorul Wes Anderson a realizat în 2014 filmul ‘The Grand Budapest Hotel’ care a fermecat publicul cu o cinematografie plină de culoare și fantezie și cu o distribuție selectă. Maria Schrader a realizat în 2016 ‘Stefan Zweig: Adio Europa’, un film excepțional despre anii săi de exil în America de Nord și America de Sud. Cărțile sale în original sunt citite și republicate în Austria natală și Germania, dar și în multe alte limbi ale Pământului, inclusiv în România. Ediția cărții sale ‘Magellan’, publicată în acest an care se încheie, 2020, de către editura Polirom este de fapt o reeditare a ediției din 1972 apărută la Editura Albatros în traducerea lui Eugen Relgis. A fost preluată aproape în întregime traducerea cărții, inclusiv cu ortografia care era normativă in1972, inclusiv, am impresia, câteva mici probleme editoriale. Nouă este doar frumoasa copertă semnată de Radu Răileanu.
Cum se explică actualitatea acestui scritor născut în 1881, a cărui activitate literară semnificativă are loc în perioada interbelică și în primii ani ai celui de-al doilea război mondial, și care era suficient de popular în anii ’30 ai secolului trecut pentru ca multe dintre cărțile sale (în limba germană pe care, din păcate, nu o stăpânesc suficient) să figureze în biblioteca cvadriligvă moștenită de la bunica mea? În primul rând cred că este vorba despre profundul umanism, încrederea în forța binelui din oameni, combinată cu un respect deosebit față de studiu, de carte, de activitățile intelectuale care duc lumea înainte. Aceste valori perene sunt actuale până astăzi, și confruntarea cu opusul lor, cu totalitarismul și cu disprețul față de morala și față de cultură reprezintă războiul ideologic principal al zilelor noastre, așa cum era și în prima jumătate a secolului trecut. Apoi cred că este vorba despre modernismul scrierilor sale, și în special al celor care combină istoria cu literatura, biografia cu ficțiunea. Chiar dacă nu a inventat genul biografiei istorice, Ștefan Zweig a fost primul dintre marii scriitori și poate cel mai important până în zilele noastre care a investit în acest gen întregul său talent și forța expresivă a prozei sale. Alaturi de alte biografii cum sunt cele dedicate lui Mary Stuart și Marie Antoinette, ‘Magellan’ este o carte solidă, excelent documentată și o operă literară împlinită. Se mai adaugă acestei cărți încă o dimensiune. Scrisa în 1938, în perioada exilului scriitorului, biografia navigatorului care a extins frontierele cunoașterii și a schimbat sistemul de referință geografic, hărțile lumii și concepțiile despre locul planetei noastre în Univers este și o odă adusa inventivității umane și forței de caracter a liderilor autentici, dar și un omagiu adus diversității planetei. Scriitorul evreu care fusese obligat să-și părăsească țara și continentul căzute sau care urmau să cadă aproape complet sub stăpânirea forțelor sumbre ale dictaturii naziste evocă epoca descoperirilor geografice care a unit continentele planetei și pe unul dintre marii săi eroi. Nu este întâmplător că majoritatea cărților din acești ultimi ani ai vieții au ca subiect sau gravitează în jurul Americilor, continentul care îi oferise adăpost în anii de prigoana.
Cartea se deschide cu un capitol intitulat ‘Navigare necesse est’ în care este prezentată conjunctura politică și mai ales economică la sfârșitul secolului 15 care a favorizat perioada marilor descoperiri geografice. Nu eram conștient de rolul jucat de conflictul dintre Islam și creștinism în această conjunctură istorica, de faptul că emiratele și triburile islamice din Peninsula Arabică și de pe coasta de nord-est a Africii percepeau impozite prohibitive pentru importul de mărfuri dinspre Orientul Îndepărtat. Mirodeniile, textilele, chimicalele erau toate greu impozitate. Un gram de piper se plătea în Europa cu un gram de argint. Deschiderea cailor maritime dintre Europa la un capăt, India, Indochina și China la celălalt capăt era o necesitate economică dublata și susținută de ideologia bisericii catolice. Este de asemenea prezentată în același capitol ascensiunea Portugaliei, regatul de la marginea Europei a cărui poziție geografica i-a permis neimplicarea în războaiele religioase care măcinau centrul și vestul Europei și crearea unei bune baze de plecare în călătorii pe mare.
‘În timp ce marile puteri: Franța, Germania, Italia se măcelăreau intre ele în războaie fără rost, Portugalia, aceasta cenușăreasă a Europei, și-a înfăptuit visul vieții sale, sporindu-l totodată de o mie, de zeci de mii de ori: nici o altă străduință nu mai poate întrece saltul ei, avîntul ei nemăsurat. … Timp de o oră – o oră de neuitat în istoria mondială – Portugalia a fost în fruntea națiunilor europene, conducătoarea întregii omeniri.’ (pag. 29-31)
Tratatul de la Tordesillas întărit în 1493 printr-o bulă papală a evitat un război colonial între Portugalia și Spania, stabilind o împărțire a lumii în două hemisfere de influență. În 1498 Vasco da Gama stabilește primele colonii portugheze în India, deschizând traseul dintre Portugalia și Orient susținut de porturi de reaprovizionare pe coastele Africii. Începe și comerțul de sclavi din Africa, și pentru prima dată după aproape un mileniu comerțul dintre Europa și Asia nu mai plătește tribut Turciei și emiratelor arabe. Din acest moment istoric începe de altfel declinul imperiului Otoman. Născut în 1480, Fernao de Magelhaes care avea mai tărziu să-și spaniolizeze numele în Ferdinand Magellan participa începând cu anul 1505 la câteva dintre marile expediții coloniale portugheze care extind dominația portugheză în India, ajungând în Malaezia și Indonezia de astăzi. Este vorba despre o experiență militară, de navigator și de cercetător al lumii din jur. Întors în Portugalia după câțiva ani de serviciu în slujba coroanei și nemulțumit de lipsa de recunoaștere a serviciilor sale, își dedică perioada dintre 1512 și 1517 (descrisă în capitolul ‘Magellan se eliberează’) studiului, explorării unei idei îndrăznețe, și planificării călătoriei care avea să o pună în aplicare. Ideea găsirii drumului alternativ, de la est spre vest, spre Indii nu mai era în sine revoluționară. Aceeași viziune care spărgea concepția ptolemeică și revizuia hărțile lumii pe care se bazaseră navigatorii din antichitate până în Renaștere nu mai era complet nouă – în definitiv pe baza ei pornise și Columb în 1492 în călătoria care avea să ducă la redescoperirea Americii. Ceea ce nu era încă dovedită era existența pasajului de sud care să permită ocolirea Americilor în drum spre China și spre Indii. În acea perioadă o parte dintre hărțile geografilor și navigatorilor erau secrete de stat, și unul dintre ele era harta lui Martin Behaim, pe care Magellan a studiat-o în arhivele regelui Portugaliei, și care indică, eronat, pasajul de sud că fiind estuarul fluviului La Plata. Această eroare a înlesnit însă în final obținerea aprobării și finanțării expediției, dar nu în Portugalia natală ci în Spania tânărului rege Carlos, viitorul împărat pe care istoria avea să-l numească Quinto.
‘Magellan n-ar fi putut convinge niciodată un monarh să-i încredințeze o flotă dacă n-ar fi crezut cu siguranță atît de neclintită în harta aceea inexactă a lui Behaim și în relatările fanteziste ale piloților portughezi. … Numai pentru că s-a devotat cu tot sufletul unei iluzii trecătoare, el a descoperit un adevăr nepieritor.’ (pag. 89)
Pregătirea minuțioasă a expediției a durat mai mult de un an și cred că nu diferea prea mult în complexitate de ceea ce ar fi astăzi pregătirea unei expediții spațiale spre planeta Marte. Nici riscurile asumate de echipajul de peste 250 de oameni care s-au îmbarcat cu provizii pentru doi ani nu erau mai mici. De altfel, din cei care au plecat aveau să se întoarcă doar 18, pe una singură dintre cele cinci corăbii care plecaseră. Lui Magellan nu îi era sortit să fie printre ei.
Relatările din perioada călătoriei se bazează pe trei surse principale – jurnalul italianului Antonio Pigafetta, cronicarul care a însoțit călătoria, și scrisorile și cărțile publicate de Peter Martyr și de Maximilianus Transylvanus (originar din Țările de Jos și nu din Transilvania noastră), doi autori care au cules, transcris și publicat mărturii directe ale supraviețuitorilor. Jurnalul detaliat al căpitanului pe care l-a ținut Magellan a fost pierdut, se pare chiar în timpul călătoriei, probabil distrus de căpitanii săi care doreau să elimine informații despre conflictele și răzvrătirile la care ei înșiși participaseră. Ca cititori urmărim leghe cu leghe călătoria care a durat aproape trei ani, căutările, ezitările, erorile, disperările, revoltele, entuziasmul descoperirii, încercările extreme din care nu au lipsit furtunile, foamea și bolile, contactele cu băștinașii. Îl însoțim pe Magellan și pe tovarășii săi de călătorie de-a lungul coastelor Americii de Sud, trăim disperarea lungii ierni australe și entuziasmul descoperirii pasajului situat mult mai la sud decât indica harta secretă a lui Behaim, apoi îi însoțim pe călători în lungul periplu prin oceanul pe care Magellan l-a numit Pacific și bucuria descoperirii insulelor care aveau să-i confirme reușită. Aceste capitole sunt magistral scrise și le-am citit cu pasiunea lecturii unei bune cărți de aventuri, retrăind sentimentele lecturilor din Jules Verne din adolescență.
Unde se sfârșește cercetarea istorica și unde începe ficțiunea? Stefan Zweig nu avea pretenția de a scrie un curs universitar sau un tratat științific. Nu avea niciun contract de cercetare și alegerea subiectelor, inclusiv a biografiei lui Magellan avea motive legate de interesul publicului dar și de rezonanța proprie cu personalitățile și epocile respective. Fară a fi un expert în istorie pot aprecia, cu cunoștințele mele, că documentația este solidă și că informațiile istorice furnizate sunt corecte, în orice caz la nivelul celor care erau cunoscute în perioada când a fost scrisă cartea. Autorul ne previne în câteva rânduri atunci când informațiile exacte lipsesc și este obligat să improvizeze sau să completeze cele știute cu presupuneri educate. Partea în care talentul de scriitor își face simțită prezența în mod evident este cea legata de descifrarea caracterului acestui om deosebit care a fost Ferdinand Magellan. Departe de a-l idealiza, Stefan Zweig îl prezintă în toată complexitatea sa, un om de viziune și de caracter, cu o ambiție imensă și cu încredere în puterea sa de a conduce și a organiza un proiect complex, dar și suspicios în relațiile cu tovarășii de expediție (pe bună dreptate de altfel), un lider care nu ezita să recurgă la acte de violență atunci când este nevoie și un imperfect comunicator, preferând comanda autoritara împărtășirii informațiilor, dezbaterilor și deciziilor luate împreună cu sfetnicii săi. Există în persoana lui Magellan și un orgoliu personal dar și cultural, specific concepțiilor superiorității creștine și despotismului colonial. Aceste tare de caracter vor fi și sursa principală a erorii de apreciere care a condus la incidentul în care Magellan și-a pierdut viața în 1521, într-un conflict minor și inutil cu regele unei insule minuscule. Apucase însă să descopere pasajul spre mările sudului și să-și confirme înconjurul Pământului. Iată cum descrie Stefan Zweig unul dintre rarele momente de triumf:
‘Aceasta este clipa cea mare a lui Magellan, clipa aceea de supremă exaltare, de beatitudine ce nu poate fi cu nimic întrecută și pe care fiecare om o trăiește numai odată în viață. Totul s-a împlinit. Și-a ținut cuvântul pe care i-l dăduse împăratului. A făcut o realitate din ceea ce mii de oameni nu cutezau decît să viseze: e cel dintîi care a găsit calea spre cealaltă mare. În clipa aceasta simte că și-a justificat rostul vieții sale; în clipa aceasta se simte sfințit cu darul nemuririi.’ (pag. 220-221)
‘Din clipa aceasta Magellan știe că țelul sau e atins, că fapta sa e împlinită. Venind dinspre răsărit, el a pătruns iarăși în cercul unde se vorbește limba malaeză, în tărîmurile pe care le părăsise în urmă cu doisprezece ani, plecind înspre apus. … ceea ce-i esențial pentru dînsul este că fapta sa este într-adevăr împlinită din momentul acesta, cînd realitatea dovedește pentru toate timpurile că acela care-și urmează cu stăruință calea, străbătînd mările fie spre apus, fie spre răsărit, trebuie să se înapoieze la locul de unde a pornit. Ceea ce presupuneau de mii de ani oamenii cei mai înțelepți, ceea ce visau învățații a devenit acum, prin curajul unui singur navigator, o covingere sigură, de nezdruncinat: pămîntul e rotund! Căci iată, un om a reușit să-l înconjoare.’ (p. 243)
Magellan nu a trăit întoarcerea în Portugalia a supraviețuitorilor expediției și nu a avut parte de recunoașterea imediată, de gloria meritată, de avuția promisă de împărat. Ar fi constatat de altfel cu durere că soția și cei doi copii ai săi pieriseră în timp ce el cutreiera mările. Posteritatea a fost însă mult mai generoasă și a început să-l onoreze destul de curând, odată cu publicarea cărții lui Pigafetta și a altor relatări mai mult sau mai puțin exacte ale călătoriei sale. Urmările nu au fost neapărat cele așteptate. Drumul spre Extremul Orient de la est la vest nu este mai scurt și mai puțin lipsit de primejdii, și ocolirea Capului Bunei Speranțe de la vest spre est a rămas calea maritimă preferată pentru secolele care aveau să vina. Navigația prin strâmtoarea care avea să-i poarte numele rămâne până în ziua de astăzi un drum lung și anevoios, iar de la inaugurarea Canalului Panama în 1914 el este parcurs aproape exclusiv de vasele de croazieră. Coasta de sud-est a Americii de Sud și Patagonia descoperite de Magellan sunt până astăzi slab populate și relativ înapoiate economic. Realizarea epocală lui Magellan se află în alt domeniu, cel al cunoașterii universului în general și al geografiei planetei în particular. Magellan a confirmat că Pământul este rotund, iar confruntarea datelor calendaristice din jurnale cu cele ale orașelor de pe uscat a indicat o zi diferență, ceea ce a confirmat și rotația Pământului în jurul axei sale. Pentru prima dată globurile pământești au început să dea o imagine exactă a planetei, a continuității oceanului planetar, a dimensiunilor Terrei. Politic expediția lui Magellan a contribuit la ridicarea Spaniei ca putere imperiala care avea să depășească în scurt timp Portugalia sa natală și să domine mările lumii în secolele următoare, creând un imperiu global care avea să dureze aproape jumătate de mileniu. Un singur om transformase, așa cum scrie Stefan Zweig în capitolul final, un vis în realitate și schimbase imaginea omenirii despre lumea în care există. Scriitorul austriac făcea de altfel parte din categoria gânditorilor care erau de opinie că personalitățile marilor oameni sunt cele care determină cursul istoriei.
Cu ‘Magellan’ și cu alte cărți din aceeași categorie Stefan Zweig a ridicat istoriografia și biografia istorică la nivel de literatură de calitate și a consolidat un gen literar care avea să contribuie la popularizarea și popularitatea istoriei universale. Pasiunea sa pentru istorie se transmite cititorilor, și cărțile sale biografice reflectă curiozitatea multidisciplinară, spiritul enciclopedic și imaginea despre lume și trecutul ei a unui scriitor care aparține galeriei de mari intelectuali umaniști ai lumii din prima jumătate a secolului 20. Precum eroul cărții sale, trecerea prin lume a lui Stefan Zweig a lăsat urme semnificative și are răsunet și importanță până în contemporaneitate.