Andy Weir s-a născut în 1972 la Milpitas, în California. A fost copil unic, părinții săi, ambii având o orientare științifică (tatăl fizician, mama ingineră electrotehnistă), s-au despărțit când el avea opt ani. A crescut citind literatură de science-fiction (Asimov, Arthur Clarke) și urmat studii de calculatoare pe care nu le-a terminat. A lucrat ca programator pentru mai multe companii de software și de jocuri electronice, începând însă să dedice din ce în ce mai mult timp scrierii de literatură de science-fiction. Romanul sau de debut, ‘Marțianul’, a fost respins de mai multe edituri, și atunci a decis să-l publice în format electronic, pe Internet, pe propria sa cheltuială. Prima ediție, apărută în 2011, a fost vândută inițial pe Amazon la prețul de 99 de cenți. Cartea a atras atenția lui Matt Damon, care a achiziționat drepturile de publicare. Imediat ce acest fapt a devenit public au apărut editorii, edițiile scrise, intrarea pe lista de best-sellers, premiile. Filmul din 2015 regizat de Ridley Scott, care printre altele fusese regizorul primei serii din ‘Alien’, a fost un succes de public și de critică, primind două Globuri de Aur și șapte nominalizări la Oscaruri.
Lui Andy Weir îi plac eroii care se confruntă cu singurătatea și o înving. Mark Watney, eroul primului roman publicat al lui Weir și al filmului inspirat de acest roman, este abandonat pe Marte în urma unei furtuni de nisip și va trăi o poveste de supraviețuire la dimensiunile sistemului solar. Pentru Ryland Grace, profesorul de științe care este eroul celui mai recent roman al scriitorului, ‘Proiectul Hail Mary’, aventura se petrece la scară galactică. El se trezește dintr-o comă indusă, pe o navă spațială care gonește spre una dintre stelele apropiate (‘apropiat’ însemnând câțiva ani-lumină). Se află într-o stare de aproape totală amnezie, știind doar că este însărcinat cu o misiune de importanță critică despre care însă nu își amintește nimic. Autorul combină două planuri narative. Cel al prezentului în care eroul se confruntă cu singurătatea și cu încercarea de a-și aminti și apoi de a aduce la îndeplinire misiunea care îi fusese încredințată, cu cel al trecutului a cărui imagine se completează treptat, ca într-un puzzle al memoriei, și care va contribui la regăsirea propriei identități dar și la revelația misiunii unice pe care o are de îndeplinit. Publicat în mai 2021, romanul a intrat imediat în primele locuri ale topurilor de science-fiction și ficțiune în general din Statele Unite, și nu le-a părăsit de atunci, fiind considerat unul dintre succesele editoriale ale anului. În România, Editura Nemira, a preluat și publicat cu o remarcabilă promptitudine, aproape simultan, ediția românească, în traducerea Iuliei Anania, cu coperta și grafica originală.
‘Mă aflu într-o misiune sinucigașă. John, Paul, George și Ringo vor ajunge acasă, dar drumul meu lung și încâlcit se încheie aici. Trebuie să fi știut toate astea când m-am oferit voluntar. Dar pentru creierul meu înțesat de amnezie informațiile astea sunt noi. Am să mor aici. Și am să mor singur.’ (pag. 87)
Ryland Grace, eroul cărții, și probabil și Andy Weir însuși sunt fani ai Beatlesilor. Numele celor patru muzicieni sunt atribuite unor module automate (‘gândacii’) care urmează să transporte înapoi pe Pământ, de pe nava ajunsă în sistemul stelei Tau Ceti, rezultatele explorării spațiale, care, posibil, vor salva omenirea de la extincție. Grace însă este singurul supraviețuitor – dintr-un echipaj de trei astronauți – al unui zbor petrecut în condiții de comă indusă. Confruntarea sa cu propria memorie și cu povara imensă a misiunii pe care treptat descoperă că o are de îndeplinit este dublată de singurătate. Asta până când vă descoperi că nici el (și nici omenirea) nu sunt singuri, nici măcar în imensitatea Universului.
Voi dezvălui foarte puțin din acțiunea cărții, pentru a nu răpi din plăcerea lecturii celor care sper că vor urma recomandarea mea și vor citi romanul lui Andy Weird. Miza din ‘Proiectul Hail Mary’ (traducerea engleza a lui Ave Maria) este nu salvarea individuală ca în ‘Marțianul’ ci salvarea planetei noastre. În carte, Soarele (steaua Sol) începe să se stingă. ‘Ceva’ îi fura din energie, mai mult de un procent în fiecare an. Peste câțiva ani Pământul va intra într-o eră glaciară, peste câteva decenii viața nu va mai fi posibilă. Acel ‘ceva’ de dovedește a fi o formă de viață pe cât de primară pe atât de nocivă. Am învățat cu toții în ultimii ani că formele de viață relativ simple pot fi cele mai periculoase. Astrofagii, cum se numesc aceștia, pot fi la originea vieții în Univers, dar în anumite conjucturi încep să absoarbă și să înmagazineze energie în cantități uriașe. Aceasta îi face să devina un pericol pentru stelele din apropiere (cazul Soarelui în carte dar și al altor stele din Galaxie) dar și o inepuizabilă sursă de energie care ar putea rezolva problemele zborurilor interstelare și ale energiei pentru omenire, cu condiția însă ca Soarele să supraviețuiască.
Contactul dintre omenire și alte forme de viață în Univers este una dintre temele principale ale cărții. Ryland Grace, profesorul de liceu care își abandonase cariera științifică deoarece teoriile sale despre formele de viață extraterestre fuseseră considerate prea excentrice și respinse de comunitățile academice, va deveni ambasadorul puțin verosimil al omenirii în aceste contacte premieră, care vor avea loc și la nivelul formelor primare (cum sunt miraculoșii astrofagi) dar și cu forme superioare de viață și inteligență. ‘Primul contact’ a fost descris în nenumărate cărți și filme de anticipație. Imaginarul extraterestru este populat de forme care diferă de la omuleți verzi la planetele gânditoare din ‘Solaris’ al lui Stanislaw Lem, trecând prin caracatițele ucigașe ale lui H.G. Wells. Andy Weir adaugă aici încă o reprezentare posibilă galeriei formelor imaginare ale organismelor inteligente, care, poate, descind din aceeași sursă de viață galactica la origine, dar au evoluat diferit, adaptându-se cu totul altor condiții cosmologice.
‘Rocky este mai mic decât un om. Cam cât un labrador. Are cinci picioare care radiază din ceva care arata ca o carapace centrală. Carapacea, care este aproximativ un pentagon, are 18 inchi diametru, iar grosimea e pe jumătate. Nu văd nicăieri ochi sau vreun chip.
Fiecare picior are o încheietură la mijloc – o să-i spun un cot. Fiecare picior (sau ar trebui să-i spun braț?) se termină cu o mână. Deci are cinci mâini. Fiecare mână are degetele acelea triunghiulare la care m-am uitat bine data trecută. Toate cele cinci mâini par identice. Nu bag de seama să aibă vreo “fata” sau vreun “spate”. El pare a fi simetric pentagonal.’ (pag. 198)
Capitolele care descriu întâlnirea dintre Grace și Rocky, astronautul extraterestru rămas și el singur, născut pe pe planeta 40 din sistemul stelei Eridani sunt cele mai reușite din carte, în opinia mea. Ambii fuseseră trimiși de lumile lor în misiuni similare, pentru a explora de ce steaua Tau Ceti nu suferă de aceeași diminuare a energiei în prezența astrofagilor, care pune în pericol lumile lor. Cei doi vor trebui să stabilească un mod de comunicare și de colaborare pentru a îndeplini împreună misiunea. Eridianii evoluaseră diferit de pământeni, și diferențele nu sunt doar biologice, mediile de supraviețuire ale celor două specii fiind incompatibile, ci și, sau mai ales, tehnologice și culturale. Avansați în domenii practice cum ar fi crearea de substanțe rezistente la temperaturi și presiuni foarte ridicate, eridianii nu descoperiseră în schimb radiațiile și nici relativitatea. Au o memorie și o capacitate de calcul formidabile. Sunt orbi, lumina neavand pentru ei nicio semnificație, în schimb au dezvoltate simțurile tactil și al auzului. Odată dicționarele întemeiate și puse în funcțiune, prietenia și solidaritatea dintre cei doi se consolidează. Iată o mostră de umor intergalactic:
‘Rocky se pleoștește.
– Nu știi unde sunt componente nava tu, întrebare?
– Toate informațiile astea sunt în calculator! Nu pot să-mi amintesc toate astea!
– Creier omenesc inutil!
– Oh, mai taci din gură!’ (pag. 409)
Firul narativ care reconstruiește personalitatea lui Grace reconstituie misiunea complexă pe care o are de îndeplinit și readuce treptat cititorilor, în paralel cu revenirea memoriei eroului, evenimentele care l-au adus la bordul misiunii spațiale. Găsim multe elemente și evenimente interesante, desi o parte dintre personaje sunt mai mult schițate și stereotipurile nu sunt complet evitate. Este evidentă o temeinică muncă de documentare, atât în ceea ce privește aspectele științifice, cât și cele politice și administrative, de exemplu cele legate de funcționarea agențiilor spațiale naționale ale diferitelor țări forțate de împrejurări să colaboreze în aceasta antrepriză critică. Personajul cel mai interesant este cel al conducătoarei și coordonatoarei misiunii, Eva Statt, căreia îi sunt alocate resurse și autoritate nelimitate în încercarea de a salva planeta. Mărturisesc că personajul m-a intrigat, și cred că ar fi putut fi – și poate va fi – eroina unei alte cărți, dedicate doar ei:
‘Sunt olandeză. Am fost administrator la ESA. Dar nu contează asta. Acum sunt însărcinată cu această treabă. Nu există timp pentru comitete internaționale lente. Soarele e pe moarte. Avem nevoie de o soluție. Este treaba mea s-o găsesc.’ (pag. 49)
‘Eu? Nu contează. Odată Hail Mary lansata, autoritatea mea încetează. Probabil că o să fiu dată în judecata de către o grămadă de oficiali iritați din guvern pentru abuz de putere. S-ar putea să-mi petrec restul vieții în închisoare … Dacă trebuie să fiu țapul ispășitor al omenirii ca să ne asigur salvarea, atunci asta e sacrificiul pe care trebuie să-l fac.’ (pag. 273)
‘Proiectul Hail Mary’ nu este literatură mare. Trei personaje (astronauții și șefa proiectului) au profunzime și complexitate, dar nici în caracterizarea lor nu sunt evitate locurile comune și repetițiile. Marile romane ale genului science-fiction reușesc să păstreze echilibrul dintre știință și ficțiune, iar cele mai bune dintre ele dezvoltă atât de bine partea de ficțiune încât cititorii nu simt nevoia să verifice rigurozitatea celei științifice. În definitiv, aceasta face parte din convenție, din cadru, așa cum se întâmplă în orice gen literar. Andy Weir este însă pasionat de aspectele tehnice, și cititorul cărții va avea de asimilat o serie destul de lungă de raționamente și explicații care țin de astrofizică, biologie și chimie spațială, ca să nu mai vorbim despre numeroasele experimente, căci eroul principal este, în definitiv, profesor de liceu în disciplina științelor. Rezultatul este multiplicarea pasajelor care sună așa:
‘Amoniacul nu merge, zic. Taumiba n-are nicio problema cu compușii amoniacului. Doar cu azotul elementar. Dar nu te îngrijora, sunt bine. N-am nevoie de atâta azot cât crezi. Știm că 3,5 la suta din 0,02 atmosfere o să omoare taumiba naturală. Asta-i o presiune parțială mai mică de un pascal. Compartimentele astea de combustibil au doar 37 de metri cubi fiecare. Tot ce trebuie să fac este să stropesc cu câteva grame de azot gazos înăuntru și o să omoare tot. E uimitor de letal pentru taumibe.’ (pag. 463-464)
În principiu nu ar trebui să fie o problemă. În definitiv, în istoria literaturii de anticipație, exista o tradiție bogată a cărților în care aspectele tehnice domină. Ea începe, dacă vreți, de la Jules Verne, unde faptul că lansarea vehicolelor spre lună sau submarinele sunt descrise în detalii doar ne amplifică placerea de a urmări aventurile membrilor lui Baltimore Gun Club sau ale căpitanului Nemo. Ceea ce este excesiv însă în ‘Proiectul Hail Mary’ este lungimea textului. Ediția românească are mai bine de 500 de pagini, și cred că nu greșesc dacă spun că doar vreo 300 dintre ele sunt justificate narativ. Situațiile repetate și zig-zagurile în spațiu (uneori la propriu) nu adaugă nimic interesant, dar pot descuraja cititori potențiali. Sunt discutabile (și aprig discutate în grupurile internetice) unele aspecte științifice, tehnice, sau chiar politice prezentate în carte, dar pe mine personal acestea nu m-au deranjat prea tare. Le consider ca făcând parte din convenția pe care o accept cu bucurie când mă angajez într-o astfel de lectură. În părțile sale cele mai bune, ‘Proiectul Hail Mary’ este o carte pasionantă, care vorbește despre supraviețuirea rasei umane și despre relația dintre omenire și cosmos. Este o epopee galactică combinată cu o aventură în spațiul constrâns al unei sonde spațiale. Ideea principala a cărții este că nu numai că nu suntem singuri, dar, mai mult, supraviețuirea noastră într-un Univers ostil poate depinde de ceea ce obișnuim să numim solidaritate umana ridicata la dimensiuni galactice.
Știri recente indica faptul că studiourile Metro-Goldwyn-Mayer au cumpărat drepturile adaptării cinematografice cu un an înainte de apariția cărții. Ryan Gosling, un actor care mie îmi place enorm, urmează să producă filmul și să interpreteze rolul principal. Phil Lord și Christopher Miller vor regiza. Va fi repetat – cel puțin – succesul cu ‘Marțianul’? Am mare încredere în talentul lui Gosling care l-a interpretat și pe Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună, în ‘First Man’. În filmele din subgenul ‘primului contact’ succesul și impactul depinde enorm de felul în care sunt reprezentați extratereștrii. Nu este o sarcină ușoară, chiar și cei care au reușit (‘E.T.’, ‘Alien’) pot depune mărturie că este vorba despre o provocare extremă, artistică și a imaginației. Sper că și realizatorii viitorului film vor reuși. Până atunci, citiți romanul ‘Proiectul Hail Mary’al lui Andy Weir și puneți la lucru imaginațiile voastre.