Partea a doua a amintirilor lui Gica Manescu se potriveste cu perioada in care ne aflam si ne prilejuieste o comparatie intre sarbatorirea Pesah-ului acum si atunci.
———–
Eram la cateva zile inainte de Pesah. Pasca, achizitionata din timp, se odihnea intr-un cos din paie, ca o lada mare. Astepta deschiderea. Rezerva de oua era facuta si ouale linistite erau in camera de langa bucatarie, o camara. Se dadeau jos dintr-un dulap vesela si tacamurile pentri zilele restepective. Bunica (cred ca era in jur de 65 ani) era ajutata de fica ei cea mica, domnisoara care a terminat scoala si astepta sa ia locul surorii ei mai in varsta ca ajutoare in scriptologia magazinului familiei. Bunicul era patronul unui magazin – atelier de moblia importata din Austria si Germania, dar cu un maestru tapiter lucrau si reparau somiere, cu arcuri foarte bune, rezistente si elastice.
Venea seara de Seder. Masa intinsa si cu un adaus, cu cateva scaune imprumutate, aranjata cu tot dichisul si cele necesare, astepta oaspetii. Nu erau decat membri familiei. La ora indicata – bunicul in capul mesei si eu la un loc de onoare, in stanga lui. Eram acela care trebuia sa puna intrebarile, scrise in suluri vechi, de vreme indelungata. Le stiam pe din afara, caci profesorul de ebraica s-a straduit sa le stim. Nu citite, ca era mult mai dificil, desi alfabetul ebraic fara vocale era pentru noi dotat cu puncte si liniute.
Moshe Castel - Passover Seder - source christies.com
Cu vocea clara, putin emotionat la “premiera“, dar fara trac, am intrebat cu ce se deosebeste seara respectiva de celelate. Ca mancam numai pasca, nu sedem pe scaune, ci putin rezemati (in teorie) si altele, despre obiceiuri si traditii.
Fac o mica paranteza si relatez ce mi s-a intamplat mie aici, in urma cu vreo 10 ani. Vazusem pe o nota de plata pentru reparatia cazanului colector de apa de pe acoperis – DUD, trei litere DVD. Dupa o vreme am citit ceva si n-am inteles ce legatura avea cu cazanul. Erau acelasi trei litere. Am intrebat pe cineva si mi-a explicat ca e vorba de DAVID. Se scrie DVD. Ignoranta, nu mult imbunatatita. Ramane intre noi.
Revin. Au venit explicatiile, pe care nu le intelegeam ca si altii dintre oaspeti, dar se stia cum decurge seara. Unchii mei aveau si ei carticelele respective si le frunzareau. S-a cantat dupa ce s-a terminat partea religioasa. Niste cantece mici,traditionale. Povestea unui ied.
A inceput partea principala – mancatul, bautul spriturilor, putini erau bautori de vin fara adaus de sifon. Copiii au avut si ei dreptul. Nu s-a cherchelit nimeni. Cu burti pline dupa supa cu galuste, peste, carnea cu garnituri, a venit desertul, care era pacat de refuzat. A urmat goana catorva dintre cei mai tineri, sa gaseasca pasca ascunsa (aficoman) . Si despartirea cu sarutari si urari de bine.
Dar erau si zile ploioase. Ma jucam cu o verisoara de varsta mea (traieste in Holon, langa familia ei ) cu “Diabolo“ si nu aveam dexteritatea. Nu vazusem inca. Este ca un mosor mare, dar facut ca si cum ar fi doua conuri lipite la varfuri. E dintr-o guma tare si prin mijloc trece o sfoara subtire, lunga si cu manere la capete. Se azvarle in sus si se prinde iar. E foarte greu. Am vazut mult ma tarziu, pe la spectacole de cabaret, jonglerii. Sau ne asezam la masa, la o partida de domino, fara o judecata, ci la potrivit punctele negre. Sau tintar cu boabe de fasole albe si negre,”spanzuratoarea“ joc de complectat cuvinte, “Popa prostul“ cu carti de joc, sau mai citeam din “Dimineata copiiilor”, pataniie lui Haplea si Frosa. Cum vremea era in general frumoasa m-am incumetat si mama a fost de acord sa ies pe strada.
Trei Ierarhi - sursa ceasuripentruromania.ro
Drumul era usor, fara pericole. Ieseam imediat la dreapta, treceam pe langa gradina Teatrului idish –“La pomul verde”, intram in scuarul din fata Teatrului National, admiram statuia lui Vasile Alecsandri (nu stiam inca de el ) si cu un betisor invarteam un cerc de lemn in toate directiie. Fugeam dupa el. Alte ori mergeam la stanga dupa iesirea din bolta, ajungeam in cativa pasi in strada Stefan cel Mare, pe acelasi trotuar treceam pe langa cladirea impozanta a “Corpului 5 de armata“ ( nu stiam ce e aia si unchi mi-a explicat in cuvinte putine, sa prind esentialul. Nu ma interesa). Vedeam peste drum Mitropolia in care nu intram. De frica? De rusine? Ce sa fac acolo? Mai incolo, ma opream si vis-a-vis este Biserica Trei Ierarhi, cu ziduri exterioare deosebite. Dar pasii ma duceau la Palatul de Justitie . In piateta mare si la mijloc troneaza impozanta, statuie ecvestra a lui Stefan cel Mare. Tot nu auzisem de el si am primit cateva informatii simple. Daca se intampla sa merg invers pe strada principala, pana in strada Cuza-Voda, ajungeam in “Piata Unirii“, in fata Hotelului Traian, statuia inalta a lui Alexandru Ioan Cuza.
statuia lui Cuza Voda din Iasi - sursa ro.wikipedia.org
De el stiam cate ceva. Bunicul meu din Focsani, imi povestise intamplari din timpul Unirii si a aceluia care a fost Domnitorul celor doua Principate romane. La Focsani, in Piata Unirii, este un monument in amintirea evenimetului din 1859. Aici s-a cantat si imnul respectiv in timpul dansului horei de infratire.
Mai aveam, o curiozitate. Stiam ca mama invatase la scoala maicilor catolice “Notre Dame de Sion“ si intr-o zi ne-am dus intr-acolo sa privim pe din afara. Traversand strada Cuza Voda, la o incrucisare o statuie impozanta a unui barbat in picioare. Citesc : Miron Costin.
statuia lui Miron Costin din Iasi - sursa okazii.ro
Nu stiam cine este si nici mama nu mi-a putut explica exact. Stia ca e cineva care parca era cronicar. Ne-am limltat la atata. Nu voiam sa stiu ce este un cronicar si ce face. Peste drum era deja scoala. Ziduri inalte ca nu se putea vedea nimic in interior . Am mers de-a lungul ei spre strada Ion Bratianu, am vazut intrarea cu o usa frumoasa si ne-am oprit cateva minute, mama gandind ca poate va iesi una din maicile inca din timpul ei, de peste 15 ani. N–a fost sa fie.
Institutul Notre Dame de Sion Iasi - sursa ziaruldeiasi.ro
Ma opresc aici. Cum se apropie sarbatoarea de Pesah, e bine venita, cred eu, relatarea, cum era acum peste 85 ani, cum era si ce se facea, intr-o casa a unor evrei traditionalisti, de conditii materiale si sociale bune.
Dar ideile nu s-au terminat si amintirile revin in memorie. Daca aveti rabdare si dorinta, cum s-a scris, veti mai putea citi.
Gica