Erica Hoffer este una dintre prietenele pe care le-am invidiat cel mai mult in aceasta primavara. Desi am avut ocazia sa vizitez de doua ori New Orleans-ul si sa-mi petrec ore si seri greu de uitat in cluburile de blues, jazz, cajun, zydeco ale orasului, niciodata mu m-am gasit acolo in perioada festivalului anual de jazz. Erica a avut aceasta sansa, de fapt si-a creat-o si programat-o ea insasi, si acum a avut bunavointa de a permite impartasirea impresiilor sale si cu cititorii blogului.
—————–
M-am intors de curand din calatorie, si cum stiu ca printre listeni se afla cativa iubitori de jazz, de calatorii si de gastronomie va povestesc impresiile mele de la New Orleans. Orasul, istoria si specificul cred ca e cunoscut de toti. Ceea ce il caracterizeaza printre altele este muzica de jazz gen dixieland care s-a nascut acolo, iar abundenta cluburilor de muzica de toate felurile si atmosfera deosebita, as zice usor frivola datorita consumului inalt de alcohol fac ca New Orleans-ul sa fie sinonim cu muzica, petrecere, good time si de aceea e un loc natural pentru un festival de jazz cu totul deosebit. Numele festivalului este de fapt “Jazz and Heritage Festival” iar genurile de muzica sunt toate asociate cu New Orleans: blues, gospel, Afro-Carribean, rock, country, Cajun si tot ce exista intre ele.
(source http://www.nojazzfest.com/)
Festivalul a inceput sa se tina anual din 1970 si traditia e de doua weekends, unul de trei zila ultimul din Aprilie si urmatorul de patru zile la inceputul lui Mai. Locul este un stadion enorm de curse de cai aflat cam la marginea orasului in care sunt instalate 12 scene si corturi cu posibiltatea de concerte simultane care au loc intre 11 dimineata si 7 seara. Un bilet simplu de $50 (care nu ofera posibilitatea de sedere in jurul scenelor – acolo se sta in picioare, sau se sade pe iarba sau pe scaune pliante) te lasa sa asculti tot ce exista intr-o zi. In corturi exista scaune ca la un stadion, dar artistii vestiti apar pe “scene”.
Cum nu am fost inca niciodata la asa un festival am fost uimita in prima zi de ordinea desavasita in care au intrat un numar enorm de oameni in incinta festivalului. Totul era organizat extraordinar, transportul (shuttle, taxi ieftin, parcare), toalete chimice, doua zone de bufete, zone de vanzare de artizanat. S-au publicat acum numarul de oameni care au fost la festival: 375.000 in 7 zile!!
http://www.youtube.com/watch?v=R5AAhJ0x1wo&feature=related
In speranta ca nu va plictisesc va povestesc ce mi-a placut din tot ce am ascultat in cele doua zile de festival. Primul spectacol care mi s-a parut grozav a fost grupa lui Johnny Sketch and the Dirty Notes care m-au molipsit cu energia lor frenetica. Am incercat apoi muzic Cajun care m-a lasat cam rece, dar am fost cucerita de muzica traditionala dixie la care,ca sa fie atmosfera completa, marsaluiau in ritmul muzicii o serie de oameni imbracati ca in Sudul de demult, cu palariile si umbrelutele respective. Cativa din ei nu erau in prima tinerete…
http://www.youtube.com/watch?v=zXmZfrgohVI
Grupele dixie pe care le-am ascultat au fost: Treme Brass Band si Louisiana Repertory Jazz Ensemble
M-am indreptat apoi spre scena cea mai mare la care trebuiau sa apara Simon si Garfunkel. Ca sa nu stau prea departe am stat la tot spectacolul celor de dinaintea lor, grupul Funky Meters, care nu m-a emotionat. Simon si Garfunkel au cantat frumos, era emotionant sa-i vezi pe scena, dar cam asta era tot. Impresia generala din prima zi a fost in primul rand publicul, atmosfera de convivialitate a la Woodstock, buna crestere generala a participantilor.
A doua zi m-a impresionat cantareata Marcia Ball si iarasi muzica dixie cu atmosfera extraordinara. La cortul gospel am cazut peste un dirijor care cu tot dinadinsul a vrut sa ne bage in trans religios si asta era pacat.
Cateva cuvinte pentru gastrosoful nostru: dupa umila mea parere, in dorinta de a gusta din bucataria cajun renumita am mancat la “Mr B Bistro”, “Paul K” si “The Commander’s Palace”. Ultimul e pe departe cel mai bun restaurant din cele trei la care am fost.