Radu Paraschivescu este peste tot: în librării ca autor și ca traducător, în paginile tipărite sau virtuale ale ziarelor și revistelor, la târguri și la lansări de carte (cel puțin una pe an în ultima vreme), pe rețelele sociale, la radiouri și televiziuni și în spațiul virtual personal al podcastului ‘Vorbitorincii’ care are un public invidiat de toate celelalte emisiuni culturale românești. ‘Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)’ apărută în 2022 la Editura Humanitas este a patra carte dintr-o serie care adună selectiv din articolele apărute în anii precedenți în trei reviste diferite. Amân întrebarea legată de motivele publicării în ediții tipărite a jurnalisticii pentru o ocazie viitoare a unui interviu sau a unei discuții între patru ochi (cu mulți alti ochi martori, sper). Rezultatul însuși este probabil răspunsul cel mai bun. Adunate în volum, articolele acestea de trei-patru pagini ne dau o imagine complexă, plina de contradicții, dar și consistentă și consecventă a ceea ce o emisiune concurentă celor ale lui Radu Paraschivescu numește ‘Starea nației’.
Când voi avea timp voi scrie un mini-eseu despre titlurile cărților lui Radu Paraschivescu. Până atunci să ne delectăm cu titlul cărții și ale celor doua părți ale culegerii de articole pe care o avem în față. Ele stau mărturie talentului de a sintetiza tematica și plăcerii joacei cu cuvintele ale scriitorului. Titlul și subtitlul cărții definesc una dintre temele principale – critica patriotismului găunos – și o fac printr-un abil contrapunct cultural și muzical, punând în balanță naționalismul coral și jazz-ul fără limite sau perdele. Prima parte a culegerii grupează articole sub titlul ‘Eterna nu e ternă’ – joc de cuvinte și metodică de abordare a unei realități în care fantasticul se combină cu grotescul. A doua secțiune are ca titlu ‘Neștiință și metehnologie’. Vom întâlni această tendință de a manipula elastic vocabularul și de a extinde înțelesurile vorbelor în alte părți ale cărții. Cât despre cântecul patriotic devenit refren la chefuri și motiv de presiune psihologică asupra vizitatorilor străini, iată un extras din articolul ‘Merdeneaua sindicala’:
‘În ceea ce privește piesa “Noi suntem români”, ea a devenit refrenul de sfârșit al majorității ciolhanurilor ținute la munte, la mare, în orice împrejurare, când – cu o lipsa de politețe explicabilă poate și prin cantitatea de alcool ingurgitată – oaspeții străini erau poftiți să afle că “aici noi facem legea”. Informația era difuzată mai degrabă în situațiile când zișii oaspeți străini – sindicaliști și ei – le semnalau omologilor români că o anumită fapta încalcă anumite legi și că abuzul nu putea funcționa ca modus operandi. De fiecare dată replica era aceeași: “Asta-i bună, ne dau ei lecții la noi acasă”. (pag.72)
Personal fac parte dintre cei care văd o țară într-o anumită perioadă istorică prin prisma lecturilor, și nu de puține ori aleg un scriitor anume care-mi oferă material de referință mai viu și mai complex decât orice tratat de istorie. România ultimului deceniu al secolului 19, de exemplu, eu o văd prin intermediul povestirilor și Momentelor lui I.L. Caragiale. S-ar putea ca și paginile cărților lui Radu Paraschivescu să devină un asemenea spatiu de referință pentru al doilea și al treilea deceniu al secolului 21. Galeria de personaje descrise de el pare infinită. Pe multe, daca nu pe toate, le recunoaștem, și în unele dintre ele ne recunoaștem pe noi înșine: ziariștii de sport și microbiștii, penalii deveniți autori de carte și candidați la doctorate în timpul detențiilor, politicienii alergând după diplome pentru a-și infrumuseța retroactiv biografiile, șefii cheflii, excepționaliștii și slugarnicii, scriitorii cu logoree la lansări, editorii și traducătorii, publicul plictisit dar prea politicos pentru a prefera plecarea de la ‘eveniment’ somnolenței la ‘eveniment’, amatorii de concedii ‘totul inclus’ și amatorii de consum cultural în stil pantagruelic, nostalgicii comunismului și cei care țipă ‘Dictatură!’ în timp ce critică nestânjenit sistemul, etc., etc., etc. Ceea ce îl aproprie și mai mult de Caragiale este raportarea scriitorului la personajele sale. Chiar și atunci când eroii sunt odioși sau adulați, este vorba întotdeauna despre o relație orizontală, fară pretenții de superioritate morală sau tendințe de prosternare. Fraza ‘nimeni nu-i perfect’ este valabila și pentru scriitor.
Multe dintre observațiile lui Radu Paraschivescu sunt precise și sintetizează cu economie de cuvinte situațiile lumii reale care este societatea românească. Exista o legătură perenă și viabilă cu trecutul, și aceasta se reflectă și în trasmiterea, ba chiar perpetuarea, tarelor sociale și culturale. Fake News este un termen relativ recent, folosit pe larg în ultimele decenii. Radu Paraschivescu consideră că, cel puțin în ceea ce privește societatea românească, el își are originea în propaganda și manipularea mediilor din perioada comunistă, atunci când ‘all news were fake news’:
‘Informațiile false, în răspărul sau în disprețul adevărului, circulă prin România de multă vreme. Ele se propagă – nu prin Facebook și internet, dar se propagă – chiar dinainte ca rețeaua manipulării cu sau fără fir să-i includă printre abonați pe Ion Iliescu și cartelul de dezinformatori ai Televiziunii Române Teoretic Libere. Ce era presa dinainte de 1990, dacă nu o uzină de minciuni cu ambalaj ideologic. Există arhive, exista depozitele legale în biblioteci, există manuale antedecembriste. Deschideți-le. Veți găsi acolo cascade de fake news. Simplul fapt că înghețam în case sau la cozi, pe când în presă ni se semnala că atingeam “noi culmi de progres și civilizație”, era o mostră de fake news. Lângă ea altele: anvergura științifică a Elenei Ceaușescu, detenta de strateg planetar a lui Nicolae Ceaușescu și minciunile din tolba economiei planificate, traduse în realizări neverosimile. … Cine a crezut că odată cu schimbarea de macaz din 1989 știrile false vor dispărea a avut timp să-și regrete candoarea. Nici nu s-a ridicat bine elicopterul care a dus cuplul prezidențial spre cenaclul “Adio. La Târgoviște”, că știrile false au curs una după alta. I-auzi una: teroriștii au atacat reactorul de la Cernavodă. I-auzi două: teroriștii au otrăvit instalațiile de purificare a apei din jurul capitalei.’ (pag. 88-89)
Multe dintre tarele de azi ale societății își au originea în politicile comunismului:
‘Pe vremuri, Nicolae Ceaușescu inventase, ajutat de strădaniile câtorva zurgălăi economiastici, o formulă care înfruntase vremurile: “omul nou”. De ce? Din două motive mari și proaste. Primul: societatea socialistă însăși, cea care trebuia să pregătească decolarea spre biruința de pe urmă a comunismului, era “multilateral dezvoltată”. Al doilea: enciclopedismul nefiind la îndemâna oricui, mimarea competenței făcea din tine o piesă căreia i se putea schimba locul și rostul din angrenaj la orice oră. Falsa policalificare a omului nou a consacrat, în politica românească de dinainte de 1989, acea metodă de primenire forțată a guvernelor cunoscuta drept ‘rotația cadrelor’. Asta însemnă trecerea de la cultură la industria constructoare de mașini și de la transporturi la interne prin ordin emis de Cabinetele 1 și 2. Se vede treaba că strategia a dat roade, din moment ce se recurge la ea și astăzi, când poți să fii la mediu după ce-ai fost la fonduri europene și la justiție după ce ai fost la interne. Spre a nu mai spune că doar într-o lume vesel smucită ca a noastră ar fi cu putință ca ministrul muncii să rămână șomer.’ (pag. 28-29)
Volumul oferă multe prilejuri de maximă satisfacție în lectură. Un exemplu este mini-analiza lingvistică a înjurăturilor la români din textul intitulat ‘Ce mai înjurătura-vura’. Aceasta completează analize similare de expresivitate a limbajului la români publicate în ultima vreme de autori că Andrei Oișteanu sau Dan Alexe:
‘… pentru o nație atât de bine înfofolită în pioșenie, pentru un popor capabil să stea cu orele la coadă pentru atins sau pupat moaște, ușurința cu care croșetează înjurături bisericești e suspectă de-a binelea.’ (pag. 112)
Stilul alert, umorul acid care nu evită auto-persiflarea, diversitatea și actualitatea tematicii fac din ‘Noi suntem români’ o lectura agreabila și ușoară, însă în același timp semnificativă. Singurul semn de întrebare pe care l-aș inserta autorilor și editorilor este legat de decizia de a nu include datele și locul primei apariții al fiecăruia dintre texte. Intenția a fost probabil să ofere volumul ca un tot unitar, considerând informația despre date și surse ca fiind secundară. Îmi permit să fiu aici în dezacord. Putea fi adăugată o anexă care să menționeze pentru fiecare dintre cele 75 de texte data apariției și publicația care a găzduit-o. Nu era nevoie de note de subsol sau alt aparat editorial, era suficientă această anexă la final. Poate că va fi adăugată în edițiile următoare.
Textul care închide volumul se întitulează ‘Uzine de diplome și de titluri’. Îl menționez în mod special deoarece, pe lângă tema din nefericire mereu actuală, tonul mi se pare aici deplasat spre un sarcasm cinic și devastator. Daca înainte îl oferisem pe Caragiale că model de abordare critica, dar totuși joviala, aici modelul pare a fi vehementa disperata din Scrisorile eminesciene:
‘Într-o țară care a avut, mult după 1989, un premier plagiator, nu e de mirare că se plagiază pe rupte. Într-o țară în care Elena Ceaușescu a obținut un doctorat în chimie, nu e de mirare că ploua cu doctori – foarte mulți ieșiți din incubatoarele Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” și ale Academiei Naționale de Informații “Mihai Viteazul”, ambele din București. Într-o țară în care există o puzderie de universități care produc rebuturi cu diplomă pe bandă rulantă, nu e de mirare că incompetența și impostura circulă braț la braț pe coridoarele puterii. România de azi este victima unei șarlatanii enorme, cu urmări nocive.’ (pag. 289)
Nu este ușor să păstrezi echibrul intelectual și busola morală atunci când te afli între sarcasm și disperare. Radu Paraschivescu reușește, cred eu, să o facă într-un dificil exercițiu de dezvăluire critică a realităților românești de astăzi. ‘Noi suntem români’ și celelalte cărți recente ale sale îl plasează între scriitorii de referință ai momentului istoric actual.