dimineata de Shabat in Neve Tzedek

Shabatul cu vreme frumoasa, primul dupa cateva saptamani ne-a scos si pe noi din casa. Am mers in Neve Tzedek, cartierul de sud al Tel Avivului vechi, in care casele construite in primele decenii ale secolului trecut au fost in mare parte renovate si sunt astazi in parte populate de studiouri ale artistilor, institutii culturale sau restaurante si cafenele su farmec si fason.

shabat in Neve Tzedek

Peisajul nu i s-ar parea probabil complet strain pictorului Nachum Gutman, nascut in 1898 in Basarabia si ajuns in Eretz Israel in 1905, care a locuit o vreme in Neve Tzedek si a ramas legat de acest loc pe care l-a redat in repetate randuri si in epoci diferite in lucrarile sale.

Neve Tzedek vazut de Gutman in 1939

Neve Tzedek vazut de Gutman in 1960

Multe dintre case sunt renovate sau in curs de renovare. Pe strazi un amestec de omenire cum numai Tel Avivul poate oferi – tururi organizate si haredim venind dela sinagoga, parinti iesiti cu copiii la plimbare si cucoane conversand la o cafea la unul dintre multele restaurante si cafenele. Multe dintre cladiri sunt renovate cu gust si fantezie, combinand elementele de arthitectura traditionala a Tel Avivului vechi cu lucrari plastice originale, pline de umoe si nonsalanta.

alb-albastru-verde

mode

poarta cu cele 12 triburi

strada Shabazi

Muzeul Nachum Gutman si-a inaugurat recent o noua aripa si cu aceasta ocazie a deschis o expozitie dedicata perioadei ‘africane’ a creatiei pictorului si dialogului intre artele plastice si culturile israeliana si africana. Despre muzeu si expozitie voi scrie cu alta ocazie, deocamdata am pus aici fotografiile celor doua cladiri de pe strada Shimon Rokah.

muzeul Gutman - aripa veche

muzeul Gutman - aripa noua

This entry was posted in Israel and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *