Vă propun să discutam în articolul de astăzi despre Internet și despre software-ul care folosește și exploatează resursele oferite de Internet. Nu putem să ne depărtam prea mult de actualitatea copleșitoare a acestor zile, așa încât vom începe cu rolul Internetului în criza actuală și cu propunerile de a izola Rusia de Internetul global. Apoi ne vom lua la revedere (sau poate nu) de la Firefox – unul dintre browserele cele mai populare cu un deceniu în urma –, vom încerca să înțelegem dacă web3 este chiar a 3-a generație a web-lui, și vom încheia cu întrebarea dacă oricine dintre noi, chiar fără pregătire de specialitate, poate deveni programator.
Săptămânile încordate care au trecut de la invazia armatei ruse în Ucraina au dovedit cât de esențială este însăși existența rețelei globale. Internetul permite informației să circule liber despre ceea ce se petrece în țara aflată sub asediu și conducătorilor ei să păstreze legătură cu populația și cu restul lumii. Nu este de mirare că printre obiectivele principale ale atacurilor ocupanților se află și infrastructura Internet – distrugerea ei fiind compensată prin accelerarea acoperirii Ucrainei de rețeaua de sateliți Starlink a lui Elon Musk –, dar și strangularea și cenzurarea comunicației în interiorul Rusiei, unde rețelele sociale au fost blocate. În contextul conflictului, au fost luate masuri de boicot împotriva Rusiei și a conducătorilor ei, și printre ele a fost propusă și izolarea Rusiei de la rețeaua globală. De fapt, este vorba aici despre două întrebări: este posibilă izolarea Rusiei (sau a oricărei altei țări)? Dacă da, este aceasta o idee bună? Să le răspundem pe rând. În teorie, tehnic, tăierea sufixului .ru de pe internetul global ar putea fi la fel de simplă ca ștergerea unei linii de instrucțiuni de pe serverele din întreaga lume, care spun în prezent browserelor web unde să meargă atunci când doresc să acceseze un site web rusesc. Practic, este mai complicat, deoarece modificări în fișierele pe care se bazează serverele trebuie să fie autentificate de semnătura criptografică a ICANN, organizația care administrează numele și adresele pe Internet. Internetul este conceput distribuit, nicio entitate nu poate singură desprinde porțiuni întregi din rețeaua globală. Anularea adreselor IP cu același sufix ar avea o consecință imediată mai dramatică – smartphone-urile, computerele și alte dispozitive conectate din Rusia nu ar putea accesa Internetul din restul lumii, deoarece nu le-ar mai fi atribuite adrese IP care ar putea identifica acele dispozitive unei rețele globale. Conectivitatea internă ar mai putea continua o vreme, dar s-ar degrada în timp. Probabil că Rusia are o rezervă de adrese achiziționate, și ele vor fi folosite prioritar de guvern și armată. Utilizatorii obișnuiți ar fi mai repede afectați și ar fi și izolați de lume. Nu cred că dorim asta, mai ales pentru că Internetul este canalul de comunicații al membrilor opoziției cu lumea și între ei. Poziția aceasta este exprimată și de președintele Internet Society, Andrew Sullivan, într-un mesaj publicat pe site-ul societății și pe rețele.
‘Fără Internet, restul lumii nu ar ști despre atrocitățile petrecute în alte locuri. Și fără Internet, cetățenii obișnuiți din multe țări nu ar ști ce se desfășoară în numele lor. Cea mai bună speranță a noastră, oricât de slabă, este că cei care susțin un regim agresiv își vor modifica poziția. Mai multe informații pot ajuta, chiar dacă dezinformarea circulă. Avem nevoie de o mai bună înțelegere a ceea ce este și ce nu este dezinformare. Eliminarea unei întregi populații de pe Internet va opri dezinformarea provenită de la acea populație, dar va opri și fluxul adevărului.
Nu trebuie să ușurăm calea celor care urăsc Internetul și capacitatea lui de a da putere oamenilor. Trebuie să luptăm contra suprimării Internetului. Aceasta înseamnă să vă asigurați că nu se oprește pentru nimeni conectivitatea. Înseamnă să ne asigurăm că criptarea puternică, care protejează comunicațiile obișnuite, dar permite și discursul politic în fața cenzurii, este întotdeauna disponibilă. Înseamnă să ne asigurăm că proprietățile critice ale Internetului nu sunt subminate de legislații, indiferent cât de bine intenționate. Înseamnă a face interconexiunile ieftine, ușoare și omniprezente, astfel încât toate rețelele să fie sisteme fiabile și robuste care pot fi realizate din părți nesigure. Înseamnă să ne dedicăm pentru a ne asigura că Internetul este pentru toată lumea.’
Câți dintre voi mai folosesc Firefox ca browser?
OK – și eu am ridicat mâna, sunteți în companie bună. Un club select, cu un număr de membri în scădere. În 2008, 20% din utilizatorii Internetului foloseau Firefox. Procentajul a scăzut la 4% în prezent și dintre utilizatorii mobili (pe telefoane inteligente) la doar 0,5%. Mozilla, firma care îl produce, a făcut doua rânduri de concedieri în 2020. Concurentul Chrome a câștigat, cel puțin pentru moment, războaiele browserelor și controlează 65% din piață. Firefox supraviețuiește în mare parte datorită unei înțelegerii cu Google, care permite lansarea directă de pe linia de meniu a funcției de căutare a acesteia. Ca utilizator, pot depune mărturie că este o integrare care îmi face viața mai ușoară. Este însă foarte posibil ca acest acord să nu fie reînnoit atunci când va expira în 2023. Mozilla trebuie să găsească modalitățile de diferențiere care să-i permită să supraviețuiască și să-și mărească volumul nișei în care se află. Tehnic, browserul Firefox oferă opțiuni de securitate mai puternice, extensibilitate și personalizare a funcționalității cel puțin la nivelul competiției, dacă nu mai bune. Vor putea cei de la Mozilla vinde aceste avantaje în mod eficient, pentru a face față competiției și a nu fi înghițiți de vreunul dintre concurenți sau pur și simplu a nu imploda? Rămâne de văzut.
Să învățam un nou termen care s-ar putea să devina curând foarte popular: web3. Depinzând de cel întrebat în lumea tehnologiilor criptografice și a Internetului, fie este vorba despre o nouă etapă, revoluționară, în istoria comunicațiilor și a tehnicilor de calcul, fie de o investiție deosebit de riscantă, care poate să se vaporizeze și să-i ruineze pe cei care-și pun prea multe speranțe și mai ales prea mulți bani în ea. Despre ce este vorba? Așa cum am mai discutat cu alte ocazii, istoria tehnicii de calcul în ultimele decenii este o continuă oscilație între arhitecturi distribuite și centralizate. În anii ’80, calculatoarele personale au pus pe mesele utilizatorilor putere de calcul individuală. A apărut Microsoft care, câștigând competițiile legate de diferitele sisteme de operare, a pus variante și derivate Windows în calculatoarele majorității cetățenilor planetei. Redistribuirea puterii de calcul a avut loc pe rețea odată cu introducerea sistemelor de operare mobile (Android controlat de Google) și a centrelor de date virtuale interconectate în nor de Amazon, Microsoft și Google. Evoluția arhitecturii Internetului a trecut prin faze similare. Modelul inițial al Internetului, conceput în anii ’70, și apoi cel al Web-ului, devenit dominant intre 1990 și 2005, era descentralizat și plat, fără ierarhii și fără frontiere. Să-l numim web1. Următoarea generație a centralizat arhitectura la nivelul controlului și exploatării informației despre utilizator, dând naștere giganților Meta și Alphabet (sau Facebook și Google). Acesta este web2, dominant și astăzi. Apare acum o familie de aplicații care susține că descentralizează din nou structura comunicațiilor și dispersează baza de date a participanților, prin folosirea tehnologiei lanțurilor de blocuri (blockchains). Aplicațiile cele mai cunoscute deja sunt criptomonedele și NFT-urile. Operațiile financiare distribuite sunt deja în funcțiune, iar ele se bazează pe identificarea și autentificarea criptografică prin blockchains a oricărei tranzacții. Multe dintre aceste aplicații sunt finanțate din portofoliul firmei de investitori ‘venture capital’ Andreessen Horowitz (sau a16z), fondată în 2009 de Marc Andreessen și Ben Horowitz. Andreessen Horowitz investește atât în start-up-uri aflate în stadiu incipient, cât și în companii în creștere. Investițiile sale acoperă industriile mobile, criptomonede, jocuri, sociale, comerț electronic, educație și IT pentru întreprinderi (inclusiv cloud computing, securitate și software ca serviciu). Printre aceste aplicații, menționez Alchemy care furnizează o ‘trusă de scule’ ce permite proiectarea de aplicații ‘blockchain’, Dapper Labs, care creează aplicații ce comercializează NFT-uri și Nym, al cărei produs ‘mixnet’ mixează și face anonime mesajele, asigurând un strat superior de protecție criptografiei și făcând imposibilă sau foarte dificilă urmărirea surselor și a destinațiilor mesajelor și tranzacțiilor. Tehnologiile sunt în acest stadiu exclusive, dar istoria Internetului a demonstrat că standardizarea apare cu ani buni de întârziere față de tehnologiile proiectate inițial de firme particulare. Marile firme, cum ar fi Meta, sunt deja implicate (și investesc) în aceste domenii.
Una dintre butadele deja celebre în lumea software-ului este cea lansata în 2017 de Chris Wanstrath, unul din cei patru fondatori (în 2008) ai lui GitHub, Inc., un furnizor de găzduire (hosting) și site de colaborare pe Internet pentru dezvoltarea de software și controlul versiunilor, folosind sistemul de urmărire al schimbărilor de text și cod numit Git. GitHub, a devenit biblioteca de programe preferată a creatorilor de ‘open source’ (și nu numai a lor). Întrebat despre perspectivele de viitor, Wanstrath a spus că ‘viitorul programării (coding) este lipsa de programare’. Cu aceste cuvinte el lansa curentul ‘low code / no code’ (LC/NC) – unelte software care permit oricui scrierea de programe, folosind fie limbajul natural, fie simboluri grafice intuitive, care pot fi create prin desenare, mișcate, inter-conectate. Cererea este imensă. Limbajele standard de programare sunt cunoscute de doar vreo 25 de milioane de oameni. Ce-ar fi dacă oricine ar putea programa în domeniul sau? În definitiv, medicii sau asistenții medicali cunosc cel mai bine corpul omenesc și bolile lui, tehnicienii care repară pompe țevăria și mașinile, artiștii picturile și sculpturile și copiii jocurile. Dacă fiecare dintre aceștia ar putea crea aplicații folosind sistemul LC/NC, numărul programatorilor în acest stil ar putea crește de la 2,6 milioane global, în 2021, la un miliard. Ideea nu este complet nouă. Tony Wassermann, de la filiala din California a Universității Carnegie Mellon, introdusese din anii ’60 ideea de programare automată. Visual Basic, creat la începutul anilor ’90, era o formă timpurie de codificare LC/NC. În fapt, ceea ce propun astăzi ofertele din acest domeniu sunt generatoare de aplicații care creează cod pe baza unor interfețe grafice sau a interpretărilor de text specifice diferitelor domenii. Căci, să nu uitam, până la urmă pe calculatoare, tablete, telefoane rulează cod mașină. Diferența este cum va fi acesta generat. Sistemele LC/NC deplasează expertiza în domeniile de specialitate în care vor exista aplicațiile. Codul generat poate să nu fie cel mai eficient, dar cunoașterea din interior a domeniilor aplicative poate compensa diferențele. Durata ciclului proiectare-testare-punere în funcțiune poate fi dramatic scurtată. Încă un domeniu promițător, care merită să fie urmărit cu mare atenție.
(Articolul a apărut iniţial în revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)