Depinde pe cine întrebăm. Pentru unii, Forumul Economic Mondial (World Economic Forum – WEF) este o organizație internațională de valoare și influență, a cărei activități și în special reuniunile anuale care au loc la sfârșitul lunii ianuarie la Davos prilejuiesc întâlnirea conducătorilor politici și de afaceri cu oamenii de știință și inovatorii cei mai remarcabili ai planetei, în discuții dintre cele mai fructuoase despre viitorul omenirii. Pentru alții, cum ar fi protestatarii anti-globalizării este vorba despre o adunare a elitelor de bancheri, industriași, politicieni și tehnocrați care au ca scop comun să-și promoveze propriile interese. Activistul și cântărețul Bono i-a numit ‘pisicile grase din zăpadă’.
Organizația WEF a fost fondată în 1971 de Klaus Schwab, un profesor de economie la Universitatea din Geneva. În vârstă de 80 de ani astăzi, Schwab continuă să fie activ în fruntea organizației și deține poziția de președinte executiv. Este părintele noțiunii de ‘stakeholders’ (‘purtători de interese’) care în concepția sa sunt la fel de importanți în activitatea unei companii economice sau a unei organizații sociale ca și ‘shareholders’ (‘proprietarii de acțiuni’). Într-un interviu acordat revistei americane TIME care a dedicat evenimentului de la Davos o parte dintr-unul dintre numerele sale recente, el a fost întrebat dacă acest concept nu se destramă, dacă interesele nu sunt prea divizate în lumea de azi, și cum reușește să rămână optimist în condițiile în care alianțele și tratatele care au asigurat stabilitatea relativă și pacea după cel de-al doilea război mondial se destramă. Răspunsul său a fost o caracterizare a situației actuale a liderilor planetei ca fiind în faza de ‘distrugere inovativă’ sau poate ‘inovație distructivă’. Este o perioada de căutări, spune Schwab, și putem pune accentul pe partea de distrugere (a vechilor structuri) ceea ce ne face pesimiști sau de inovație (în căutarea de soluții) ceea ce permite o abordare optimistă. Klaus Schwab a mai subliniat un aspect important: de la mijlocul secolului trecut încoace lumea s-a schimbat fundamental – au apărut ciber-securitatea, inteligența artificială, mașinile fără șofer, etc. Tuturor acestora le lipsesc astăzi standardele globale. Este nevoie să fie create noi standarde tehnice, legislații, mecanisme și instituții care să răspundă acestor provocări.
Au lipsit de la întâlnirea de la Davos din acest an, desfășurată între 22 și 25 ianuarie, câțiva dintre liderii politici mondiali care erau ‘abonați’ tradiționali ai acestor reuniuni. Printre ei s-au aflat președintele american Donald Trump care a preferat să nu călătorească în condițiile în care Statele Unite se confruntau cu ‘greva guvernamentală’ și conflictul dintre președinte și noua majoritate din Camera Reprezentanților, președintele francez Macron care are și el probleme acasă cu demonstrațiile ‘vestelor galbene’, primul-ministru al Marii Britanii, Theresa May, ocupată cu Brexit-ul, și primul-ministru israelian Netaniahu care se află pe plan politic la începutul unei campanii electorale și pe plan personal sub amenințarea trimiterii în judecată pentru corupție și alte delicte asemănătoare. Dar și în aceste condiții reuninea a fost interesantă, participarea selectă, și problemele discutate de extremă importantă pentru viitorul planetei. Tema întâlnirii din acest an a fost ‘Globalizarea 4.0: definirea unei arhitecturi globale în epoca celei de-a patra revoluții industriale’. Primele trei revoluții industriale din istorie sunt considerate cea din secolele 18-19 din Europa și America de Nord descrisă de Marx în filozofie și de Dickens și Zola în literatură, a doua revoluție în perioada de la începutul secolului 20 care a dus la industrializarea accelerată, exploatarea petrolului, folosirea energiei electrice și a metodelor de producție în masă pentru îmbunătățirea eficienței proceselor industriale, și a treia, revoluția digitală de la sfârșitul secolului 20 care a inclus apariția calculatoarelor personale și a Internetului. A patra revoluție industrială (4RI – să învățăm noi inițiale) se bazează pe generalizarea tehnicilor digitale și extinderea acestora în domenii noi: robotică, nanotehnologie, inteligență artificială, calcul cuantic, biotehnologie, printare 3D, Internetul Obiectelor. Klaus Schwab este considerat teoreticianul principal al acestui concept, pe care el îl numește și ‘a doua epoca a mașinilor’.
Una dintre provocările principale cărora trebuie să le facă față sistemele politice și economia lumii este creșterea inegalității în venituri și calitate a vieții. Chiar dacă procentajul din populația lumii care trăiește în condiții de sărăcie extremă (definită ca un venit de sub 1,90 dolari pe locuitor) a scăzut de la 36% în 1990 la 10% în 2015, averea globală deținută de cei 1% cei mai privilegiați oameni din lume se aproprie de 50%. Diferențele sunt și mai mari în unele țări dezvoltate între care și Statele Unite. În țara cu cea mai puternică economie din lume cei mai bogați 0,1% dintre cetățeni dețin mai multă avere decât cei 90% cei mai puțin avuți. Raportul între salariul unui director și cel al unui salariat în marile companii americane este de peste 300 la 1 astăzi față de 30 la 1 in 1978, iar speranța de viață a celor înstăriți poate fi cu 15 ani mai mare decât a celor săraci. Această lărgire a prăpastiei sociale pune in pericol înseși fundamentele democrației, alimentând succesele politicienilor naționaliști și populiști și mișcările de protest care pun sub semnul întrebării structura sistemului. Nu este însă pentru prima dată când capitalismul se confruntă cu asemenea probleme. Crizele precedente repetate și amenințarea revoluțiilor violente (cum a fost revoluția bolșevică) au dus la reforme ale sistemului care au inclus crearea statului ‘welfare’ cu drepturi la condiții umane de muncă, asistență medicală, protecție socială și accesul la rețeua de securitate economică pentru toți cetățenii. Dacă sunt învățăminte de tras din versiunile istorice precedente ale capitalismului acestea sunt că inegalitatea nu poate fi reparată doar de forțele pieții, fiind necesară intervenția guvernelor. Impozitarea elitelor economice este doar una dintre măsuri, necesară dar nu și suficientă pentru a repara inegalitățile și a reduce dimensiunile prăpastiei. Jacinda Ardern, primul-ministru al Noii Zeelande, a prezentat planul guvernului său de restructurare al finanțelor și de creare a unui buget care are ca scop nu numai bunăstarea economică ci și bunăstarea socială a națiunii.
Legată de accentuarea inegalităților sociale este și o altă tema dezbătută la Davos, o altă provocare a viitorului. Cât de real și cât de imediat este pericolul ca o mare parte din locurile de muncă să fie preluate de roboți? Progresele inteligenței artificiale și ale roboticii sunt uimitoare, și practic toate operațiile care includ muncă de rutină, fizică și intelectuală, limitată la domenii bine definite și prelucrând volume mari de informații, vor putea fi executate de roboți. Este vorba despre mii de profesii care vor dispare, despre sute de milioane de locuri de muncă devenite inutile în viitoarele câteva decenii. Nu va accentua această tendință inegalitatea? Modelul însăși al unei societăți bazate pe muncă pare a fi pe cale de dispariție. Cât de adevărată este problema? Care sunt soluțiile? Consensul experților este că problema este reală, iar soluția începe de la educație. În societatea viitorului, oamenii vor trebui să se adapteze mai ușor la schimbare. Pe durata vieții active (care și ea va crește) fiecare om își va schimba de câteva ori nu numai locul de muncă ci și meseria. Asta înseamnă însă că sistemul educațional va trebui să fie orientat mai puțin pe formare profesională și mai mult pe arta învățatului. Există și câteva feluri de profesii care nu sunt supuse riscului. În primul rând cele legate de creativitate – oamenii de știință, artiștii, scriitorii nu pot fi înlocuiți. Apoi profesiunile strategice care cer studii complexe – managerii, diplomații, economiștii. În fine programatorii și tehnicienii care se ocupă de proiectarea și întreținerea roboților. Și în cele din urmă, dar poate cele mai importante, sunt profesiunile care implică compasiune și empatie, în care contribuția umană este de neînlocuit: profesori, educatoare, medici și asistenți medicali. Nimeni nu dorește ca un robot să ii comunice că este bolnav de o boală terminală, și puțini părinți și-ar încredința copii unor baby-sitters roboți.
Au mai fost multe alte evenimente, dezbateri și intervenții interesante în cele patru zile ale sesiunii de la Davos. Aș menționa pe scurt declarațiile Christinei Lagarde, președinta Fondului Monetar Internațional despre adoptarea tehnologiei cripto-monezilor pentru asigurarea unor schimburi valutare sigure, incluzând cripto-valute naționale girate de băncile țărilor respective, propunerile primului ministru canadian Justin Trudeau pentru impozarea poluării mediului, sau dezbaterile inițiate de țări cum este India pentru implementarea accesului la Internet ca drept fundamental al oricărui cetățean. Viitorul pune omenirea în confruntare cu pericole și provocări multiple. Răspunsurile nu se află toate în mâinile guvernelor sau ale elitelor tehnologice și economice reprezentate la întâlnirile Forumului Economic Mondial. Contribuția acestora însă este departe de a fi neglijabilă.
(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)