CHANGE.WORLD: O aniversare agitată

La 11 martie sistemul informatic pe care îl numim World Wide Web a împlinit 30 de ani. Într-unul dintre articolele viitoare ale rubricii CHANGE.WORLD voi prezenta o scurtă retrospectivă istorică a primelor propuneri legate de Internet (care împlinește 50 de ani în 2019) și de Web și a reprezentărilor lor grafice atunci și acum. Astăzi însă, să trecem în revista câteva evenimente legate într-un fel sau altul de rețeaua globală care a devenit o componentă critică a existenței noastre.

Inventatorul ‘pânzei de păianjen’ informatice, Tim Berners-Lee, cel care cu 30 de ani în urmă propunea pentru prima dată o soluție simplă și elegantă care lega nodurile informatice virtuale și reale marcate prin cuvinte cheie hipertext folosind rețeaua de comunicație care utilizează Protocolul Internet numit simplu IP, a marcat aniversarea cu un articol în ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Am avut onoarea și plăcerea să-l cunosc și să-l văd lucrând în cadrul consorțiului W3C pe care l-a înființat și pe care îl conduce. Este un om fermecător, inteligent și modest, care în ochii mei întruchipează modelul a ceea poate fi mai bun într-un intelectual și un gentleman englez. În acest articol Tim trage semnalul de alarmă în cuvinte puține și exacte asupra riscurilor enorme introduse în viața oamenilor de invenția sa. El observă că pe lângă beneficiile enorme aduse în nenumărate domenii de activitate umană, Web-ul permite accesul la atenția publică a grupurilor marginalizate, a escrocilor și a celor care răspândesc ura și crima. Tim Berners-Lee face o scurtă lista a trei surse de mal-funcționare a Web-ului, rezultate tocmai din accesul liber imaginat de inventatorii săi: intențiile criminale sau politice care duc la disiminarea dezinformatiei și a atacurilor personale susținute de organizații private sau statale, dominanța modelelor comerciale care permit distribuirea virală a informației în scop de profit comercial fără a lua în considerație alte consecințe, și degradarea tonului și a calității comunicării în condițiile unei permisivități totale a conținutului propagat pe rețea. Este nevoie, în viziunea lui Sir Tim de un efort combinat al tuturor participanților la comunicație pe Web pentru a remedia situația, efort care include legislație și un nou cod etic, o arhitectură îmbunătățită care să încurajeze comunicația în scopuri necomerciale, și un nou set de standarde acceptate și respectate de toate comunitățile implicate: guverne, corporații, utilizatorii individuali. Această concepție globală reînoita Tim Berners-Lee o numește Contractul pentru Web. Realizarea ei ar însemna în viziunea sa progresul Web-ului de la stadiul adolescenței la cel al maturității.

Unele dintre evenimentele petrecute în decursul câtorva zile ale săptămânii aniversale par a confirma pericolele semnalate de Sir Tim Berners-Lee în articolul său și a pune în evidență cât de departe ne aflăm astăzi de soluțiile preconizate de un viitor Contract pentru Web. Rețeaua informatică a Web-ului construită pe infrastructura Internetului pare a deveni din ce în ce mai mult o combinație a contrariilor. Pe de-o parte din ce în ce mai multe guverne autoritare adoptă modelul ‘Marilor Ziduri Informatice’ construind frontiere virtuale care barează accesul cetățenilor la anumite aplicații sau la informații considerate nocive scopurilor lor politice, încercând să transforme Internetul într-o reuniune de spații intranetice naționale, în care guvernele au control asupra aplicațiilor activate și informațiilor circulate de cetățeni. Pe de altă parte în acea parte a Internetului, considerată de unii prea permisivă, care este formată din rețelele sociale am avut o nouă și teribilă dovadă a nocivității folosirii libertății de comunicare în scopuri distructive, atunci când teroristul care a comis atacurile din moscheele din Christchurch a avut 17 minute de acces nestânjenit pentru a transmite în direct o parte din faptele sale și pentru a-și populariza ideologia. Am vizitat acum doi ani Nouă Zeelandă și orașul Christchurch a fost unul dintre locurile care m-a impresionat cel mai mult. Orașul de pe Insula de Sud a fost lovit la interval de câțiva ani de două teribile cutremure de pământ. Urmele devastarii erau și probabil mai sunt și acum prezente peste tot, uneori marcate de ruine, alteori de imense parcuri, parcări sau pur și simplu terenuri virane acolo unde au fost clădiri și cartiere întregi. Toată Nouă Zeelandă este o țară liniștită, dar în Christchurch domnea o liniște care conținea și altceva, o liniște densă, plină de moarte, cum am mai simțit-o doar la Hiroshima. Greu de conceput că terorismul poate ajunge și acolo. Și totuși, a ajuns. Prima-ministra a Noii Zeelande a declarat la scurt timp după tragicele evenimente că țara sa va revizui legislația controlului armelor. Nu m-ar mira ca și legislația care permite accesul și postările fără control pe rețelele sociale să fie și ea schimbată. Pericolul este, în opinia mea, ca aceste schimbări bine intenționate să fie făcute la scară locală și națională, și nu printr-un efort concentrat global. Bălanța dintre libertate și control, dintre beneficiile accesului democratic la informație și necesitatea controlului care să prevină folosirea accesului în scopuri criminale este delicată și trebuie reglementată la scara întregului Internet.

Facebook, Google, YouTube și majoritatea aplicațiilor populare răspândite în toată lumea au luat măsuri pentru a izola și a șterge de pe rețea conținutul nociv legat de aceste evenimente tragice. Soluția nu este însă radicală, nimeni nu poate controla câte copii ale acestui conținut au fost făcute în minutele în care accesul a fost liber. În general, odată postat pe Internet, orice obiect informațional cu acces public poate fi copiat și replicat. Facebook evoluează spre un model în care accesul personal va fi mult mai bine protejat prin criptografie, dar această evoluție nu este lină. În plus, rețeaua socială a lui Mark Zuckerberg s-a confruntat în săptămâna trecută cu cea mai mare pană din istoria să – peste 14 ore în care accesul la Facebook și la aplicațiile asociate WhatsApp, Instagram și Messenger a fost lent sau imposibil în cea mai mare parte a lumii. Utilizatorii și experții au fost surprinși și nu au întârziat să comenteze două aspecte negative legate de acest incident: timpul foarte lung de remediere, și lipsa de transparență din partea companiei în timpul problemelor și chiar și după remedierea lor. Abia după două zile Facebook a anunțat că sursa defecțiunii s-a aflat în schimbări ale configurației unui server. Ca inginer pot înțelege că asemenea probleme se întâmplă. Ca utilizator, cred că o aplicație care are ca abonați mai mult de o treime din populația globului ar trebui să se asigure că asemenea probleme nu duc la un timp de indisponibilitate de ordinul orelor. Viteza de reacție și de remediere trebuie să fie mult mai bună pentru o asemenea aplicație critică. Acest gen de probleme indică și pericolele unei arhitecturi în care multe aplicații folosesc aceeași infrastructură. Să nu uităm că nu au fost afectați doar utilizatorii individuali, ci și clienții comerciali care folosesc Facebook și aplicațiile asociate în scopuri operaționale. Aceștia au pierdut mulți bani în orele lungi de inactivitate, și nu vor întârzia să apară cererile de despăgubiri.

Coincidența face ca problemele globale ale lui Facebook să coincidă cu anunțul despre plecarea unuia dintre colaboratorii cei mai apropiați și tovarășii de drum de durată ai lui Zuckerberg, Chris Cox, care deținea titlul de Chief Product Officer, răspunzător exact de evoluția produselor implicate în problemele de acces semnalate. Cox fusese unul dintre primii ingineri de software, angajat în 2005, la un an de la întemeierea companiei. Lui i se atribuie concepția ‘fluxului de știri’ (‘news feed’) care constituie ecranul principal al fiecărui abonat al aplicației cu un conținut determinat de algoritmi personalizați, adaptați fiecăruia dintre abonați. Împreună cu el părăsește compania și Chris Daniels, cel care a adus și integrat în Facebook programul WhatsApp. În lumea dinamică a companiilor hitech asemenea mișcări la nivel înalt nu sunt o raritate, dar ele pot fi o indicație a faptului că nu toți liderii lui Facebook sunt de acord cu schimbările de direcție decise de Zuckerberg și în special propunerea de a folosi criptografia ca protecție obligatorie a oricărei sesiuni de comunicație a abonaților. Problemele companiei lui Zuckerberg și ale competitorilor săi principali Apple și Amazon vin însă și din partea factorilor politici. O parte dintre candidații democrați și în special Elizabeth Warren, considerată a avea șanse bune de a câștigă cursa pentru candidatura democrată la președenție în 2020 includ în platformele lor propunerea de a diviza marile companii globale într-un număr de firme mai mici cu profile specializate. Este vorba despre modelul legislației anti-trust care a dus în ultimele decenii ale secolului trecut la dispariția firmei Bell, cu scopul de a evita acumularea unei puteri economice exagerate într-un singur centru de decizie. Peisajul industrial în care evoluează astăzi Facebook, Apple și Amazon este diferit, influența lor fiind nu numai nord-americană cum era cazul cu Bell ci globală. Va fi interesant. Vom urmări.

(Articolul a aparut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)