Pandemia care a lovit întreaga lume a schimbat și va schimba multe planuri de viitor la nivel personal, al comunităților locale și al întregii societăți, și cursul multor proiecte începute sau în curs de desfășurare. Între ele se afla și reconstrucția catedralei Notre-Dame din Paris, distrusă parțial de incendiul devastator care a avut loc în noaptea de 15 spre 16 aprilie 2019. Construcția și, în acest caz, reconstrucția catedralelor fac parte dintre acele proiecte de mari proporții și de lungă durată, care răspund unor nevoi obiective, dar și unor impulsuri spirituale ale societăților și comunităților vremurilor. Marile catedrale ale Europei construite între secolele 12 și 16 au fost proiecte gigantice care au necesitat resurse uriașe, construcțiile au durat multe decenii și uneori și secole. Există în ele scopuri utilitare (spații de rugăciune pentru mari comunități, morminte ale regilor) și scopuri spirituale care ne ridică privirile spre ceruri și sfidează timpul. Cu ce le-am putea compara? Cu construcția piramidelor din Egiptul Antic și din America pre-columbiană? a templelor din India și Indochina? dar astăzi? poate cu programele spațiale ale vremurilor noastre?
Aniversarea unui an de la incendiul care a mistuit acoperișul catedralei Notre-Dame, inclusiv iconica spirală de lemn, a trecut aproape neobservat la mijlocul lunii aprilie a acestui an, când știrile erau aproape exclusiv dedicate pandemiei. Cu un an în urmă, incendiul izbucnise la începutul serii în podul catedralei și se extinsese rapid. Flăcările au distrus complet spirala de lemn, proiectată de arhitectul Eugene Violler-le-Duc și adăugată în secolul 19, acoperișurile în formă de cruce ale naosului, transeptul și podul. Prăbușirea săgeții a determinat prăbușirea bolții transeptului, o parte din cea a aripii de nord și a unei întinderi a naosului. Intervenția a sute de pompieri până la răsăritul zilei a salvat structura generală a clădirii și cele două turnuri, precum și fațada vestică, tezaurul și majoritatea operelor de artă din catedrală. Nu a fost primul, dar a fost cel mai distrugător dezastru suferit de catedrală de la construcția sa. Cauza incendiului nu a fost stabilită cu certitudine încă, cea mai probabilă ipoteză fiind legată de neglijență, posibil un scurt-circuit electric sau țigări incomplet stinse în zona în care erau efectuate renovări ale imensei structuri de lemn de stejar, veche de mai multe secole. Aceste lucrări de renovare au reprezentat din punctul de vedere al documentării o șansă, căci înainte ca reparațiile să fie începute a fost realizată timp de 25 de ani o scanare completa tridimensională a întregii catedrale, care va servi ca punct de plecare al planurilor pentru refacere.
Renovarea catedralei va însemna nu numai o renovare a formelor arhitecturale, ci și una a sunteului. Notre-Dame avea o acustică unică în lume, care i-a permis să fie locul de naștere al unor forme muzicale marcante în muzica religioasă (motetul, alternatim – voce și improvizații de orgă) și spațiul unde mari muzicieni (și mai ales organiști) au cântat de-a lungul istoriei. Contribuiau la asta dimensiunile interioare (120 de metri lungime, 48 de metri lățime, 69 de metri înălțime) care țineau viu sunetul timp de multe secunde, precum și forma și materialele folosite. Din fericire, orga, una dintre cele mai mari două instrumente de acest fel din Franța, cu cele cinci claviaturi de 56 de note fiecare, un pedalier de 32 de note, 111 registre și 7952 de tuburi, nu a fost afectată de incendiu. Să vedem cum va fi clădirea renovată, mai ales din punctul de vedere al materialelor. Structura și forma rămăseseră remarcabil de stabile, aproape fără schimbări din anii 1160. Se poate spune că aici a luat naștere muzica religioasă occidentală, polifonia care a revoluționat muzica după secole de dominație a tradiției corale gregoriene. Cândva, pe la sfârșitul secolului 12, Magistrul Leoninus, compozitor, poet și diacon al catedralei, a întocmit aici Magnus Liber Organi (Marea Carte a Orgii), prima culegere de piese muzicale în care vocea era însoțită de orgă, și părțile instrumentale deveneau independente și ofereau organiștilor ocazia să-și demonstreze virtuozitatea.
În lunile care au urmat incendiului, mediile de comunicare franceze au fost pline de dispute privind natura renovării care urma să se întreprindă. Se confruntau două tabere – cei care considerau că trebuie reconstituită imaginea catedralei și detaliile interioare și exterioare în mod cât mai fidel, cealaltă, care pretindea că incendiul este o ocazie de schimbare, dând șanse arhitecturii secolului 21 să-și pună amprenta, imaginea dinainte de incendiu fiind oricum diferită de cea originală. Disputa a fost tranșată în favoarea partidei conservatoare, parlamentul francez adoptând la 29 iulie 2019 legea reparării și renovării catedralei Notre-Dame care stipulează prioritatea ‘prezervării interesului istoric, artistic și arhitectural al monumentului în integritatea sa’. Spirala căzută spectaculos pradă flăcărilor va apărea din nou pe profilul clădirii și al Parisului, dar poate va fi construită din alte materiale, căci legea prevede și faptul că trebuie respectate în mod strict legile moderne de construcție, inclusiv cele legate de prevenirea incendiilor. Rămâne de văzut dacă termenul de finisare al lucrărilor va fi influențat de pandemia COVID-19. În principiu, finanțarea lucrărilor este garantată de aceeași lege, dar Corona a răsturnat și va răsturna multe bugete naționale și va schimba planuri și priorități. Emanuel Macron insistase pe o perioadă de refacere de 5 ani, care include alegerile prezidențiale din 2022 și ar prezenta lumii catedrala reînnoită la timp pentru Olimpiada din 2024 pe care o va găzdui Parisul. În orice caz, la un an după incendiu, imediat după ce vârful pandemiei trecuse, echipele de muncitori erau deja înapoi pe șantierul din jurul lui Notre-Dame.
Marile catedrale ale lumii au de-a lungul ultimului secol un proiect rival, care este similar în proporții și ambiții lui Notre-Dame și altor mari monumente ale arhitecturii lumii. Este vorba despre Basilica (sau Templul) Sagrada Familia (a Sfintei Familii) a cărei piatră de temelie a fost pusă la Barcelona la 19 martie 1882. Proiectul a cărui construcție a început sub îndrumarea arhitectului Francesco de Paula del Villar a fost preluat cu un an mai târziu de genialul arhitect catalan Antoni Gaudi. Acesta a transformat radical proiectul, impunându-i stilul său arhitectural și ingineresc, combinând forme de Art Nouveau cu elemente gotice, forme inspirate de natură și prelucrate de imaginația sa creatoare. Gaudi și-a dedicat restul vieții proiectului și este înmormântat în criptă. La data morții sale, în 1926, mai puțin de un sfert din proiect era terminat. Au urmat perioade zbuciumate în istoria Spaniei și a Cataloniei, cu tendințele sale separatiste, unde un proiect de asemenea amploare nu poate să nu aibă și rezonante naționaliste și politice. Vreme de un sfert de secol, în perioada Războiului Civil și a primelor decenii ale dictaturii lui Franco, lucrările au fost complet sistate. Între altele, planurile originale au fost distruse într-un incendiu și ele au fost reconstituite, parțial, mult mai târziu. Reluate după 1950, lucrările beneficiază astăzi de tehnologiile cele mai moderne, printre care proiectarea asistată de calculator a fațadelor, folosirea mașinilor unelte cu comandă numerică (CNC) și printarea 3D care joacă un rol important în modelarea miilor de detalii arhitecturale și a sutelor de coloane. Nu există două coloane identice în această clădire, precum nu există doi arbori identici în natură. Papa Benedict al XVI-lea a consacrat biserica din nava principală a clădirii în 2010, și din 2017 în fiecare duminică a fost celebrată Misa în basilică. Când pandemia a impus restricții, ceremoniile religioase au fost transmise în direct credincioșilor pe Internet.
În seara zilei de 5 mai 2020, celebra fațadă a clădirii din Barcelona a fost luminată în roșu, în semn de omagiu și recunoștință fata de organizațiile filantropice care au susținut orașul în perioadele cele mai dificile ale epidemiei, a victimelor și a personalului medical. Clădirea este înconjurată încă de macarale, construcțiile care avansau în ritm intens fiind și aici reluate imediat ce a fost posibil. Planurile dinaintea crizei ținteau anul 2026 pentru completarea construcției și 2030 pentru finisarea tuturor detaliilor decorative. Și aici sunt posibile schimbări, dar cu câțiva ani întârziere poate, inclusiv acest proiect gigantic va fi terminat. Marile catedrale și alte proiecte similare vor continua să fie visate, proiectate, construite, renovate în pofida dificultăților și a prețului uriaș plătit de contemporani. Magia lor face parte din însăși natura umană.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)