‘Arta imersivă’ este unul dintre cele mai la modă cuvinte în lumea artei. Este vorba nu numai despre un ‘buzzword’, ci și despre una dintre tendințele cele mai vizibile ale artelor plastice contemporane. Care sunt aspectele tehnologice semnificative care stau la baza acestui concept? Este vorba despre o revoluție în artă? Este arta imersivă o inovație a ultimelor decenii? Voi încerca să aduc în discuție aceste subiecte în articolul de astăzi al rubricii noastre. Ca de obicei, vor fi mai multe întrebări decât răspunsuri, și ceea ce scriu aici este o invitație la reflecție și la discuție.
Să începem cu definițiile. Este poate semnificativ faptul că deși fenomenul este în centrul multor discuții în mediile culturale și artistice, dicționarele și chiar Wikipedia nu au articole dedicate acestui termen. Ne aflăm deci pe un teritoriu oarecum instabil sau dacă vreți, în plină evoluție și dezvoltare. Voi aduce aici totuși un paragraf dintr-un articol semnat de Corinne Anderson, o influentă autoare și critică de artă și cultură, care trăiește și scrie în Denver, statul Colorado, unul dintre centrele artistice cele mai importante ale artei moderne contemporane americane. Textul face parte dintr-un articol publicat de revista ‘303Magazine’ (sursa: https://303magazine.com/2020/01/immersive-art-denver-colorado/):
Arta imersivă, în principiu, are o definiție simplă – este crearea unei lumi în jurul persoanei într-un mod care o face să se simtă și parte din ea. În practică, eticheta artei imersive atinge totul, de la construirea iluzorie a lumii până la includerea pur și simplu a unei piese de interactivitate într-un spectacol de artă tradițional mai mare. Adevăratul sens al artei imersive se află undeva între definirea și practicarea acesteia. Arta imersivă trebuie să creeze ceva care se deplasează dincolo de al patrulea perete (spațiul dintre public și interpret), aducând spectatorii în artă și sporindu-le realitatea.
Aș vrea să extind puțin cadrul discuției și să lansez ipoteza că arta imersivă nu este un concept atât de nou. Mai mult, îndrăznesc să susțin că arta, la originile sale, și în marea parte a manifestărilor sale de-a lungul istoriei, este intrinsec imersivă. Tablourile în rame și statuile pe socluri, mai ales când sunt plasate în incinte închise, sunt invențiile care au apărut mult mai târziu în evoluția artei. Obiectizarea, cu alte cuvinte definirea creării obiectelor de artă ca scop al actului artistic, colecționarea acestor obiecte în cabinetele de artă sau de curiozități ale monarhilor și nobililor, și apoi expunerea lor în spații dedicate numite muzee, spații deschise publicului, dar care expun o minoritate dintre ele, păstrând în depozite uneori mai mult de 90% din aceste obiecte – toate acestea au apărut mult mai târziu. Înainte de asta au fost picturile rupestre, totemurile și statuile de pe coastele și insulele Pacificului, orașele și templele cu statui ale Antichității și catedralele Evului Mediu. Toate reprezentau experiențe imersive, unele mistice și religioase, căci conceptul de experiență artistica nu intrase în vocabularul omenirii. Ramele tablourilor și al patrulea perete care desparte publicul de creator au apărut târziu în dezvoltarea artei, iar descoperirea experiențelor imersive este, în fapt, doar o redescoperire.
Să revenim în zilele noastre. Una dintre formele cele mai populare de artă imersivă, transformată în divertisment de masă, sunt expozițiile care își introduc spectatorii în lucrările artistice ale unor pictori celebri, proiectate pe panouri gigantice, cu muzica ambiantă pe care creatorii acestor spații o consideră potrivita experienței. Van Gogh este eroul cel mai popular al acestui fel de expoziții. S-a dezvoltat o mică industrie de expoziții de genul „Immersive Van Gogh”, cum este cea care are loc acum la San Francisco. Conform relatărilor revistei ‘The Economist’, cel puțin cinci asemenea expoziții au loc în prima jumătate a anului în America de Nord, unele fiind amânate și reprogramate din anul precedent. Pe măsură ce restricțiile pandemiei încep să fie relaxate, numărul acestor evenimente va crește. În Israel, unde trăiesc, au avut loc cel puțin două asemenea expoziții, cea mai recentă, de anul trecut, închisă de fapt doar din cauza pandemiei. Mărturisesc că sentimentele mele față de aceste evenimente sunt amestecate. Pe de-o parte, ele pot constitui un instrument educațional excelent, în special pentru copiii sau tinerii care nu au fost expuși experiențelor muzeale, atunci când sunt bine concepute și însoțite de materiale informaționale adecvate. Pe de altă parte, ele pot avea și un efect nedorit, definind în mințile și sufletele acestora o experiență diferită de cea reală în raportul dintre prezenții sau viitorii iubitori de artă și creațiile artiștilor. În fine, pentru cei care au avut șansa să vadă cu ochii lor picturile maeștrilor (Van Gogh sau alții), o asemenea expoziție nu poate fi mai mult decât un surogat. Cine a văzut o pictură de Van Gogh în rama sa știe că însăși acea ramă constituie o parte din obiectul de artă, că dimensiunile și relieful și fizicalitatea straturilor de culoare fac parte din mesaj și din emoție. Experiența imersivă pentru adevărații iubitori de artă este însăși vizita la muzeu sau la galeria de artă.
Alte experiențe din această categorie creează valoare fără a porni de la obiectele artei ‘tradiționale’. Spațiul lui Superblue din Miami, statul Florida, este primul dintr-o serie de centre permanente de artă experimentală care se vor deschide în America de Nord și în întreaga lume. Concepția a fost verificată în expoziții temporare în ultimii câțiva ani, bazându-se pe creații imersive de mari dimensiuni. Primii trei artiști care vor fi expuși în această primăvara sunt: Es David, cu un labirint de oglinzi (dezvoltare a unui alt concept tradițional de imersie artistică); colectivul teamLab, cu o exemplificare a lumii digitale transcendentale creată în jurul vizitatorilor; și James Turrell, un veteran al artei optice, care prezintă ‘Ganzfeld’, un spațiu dominat de lumină și culoare monocromatica. Un alt exemplu de artă senzorială, imersivă și interactivă este RainRoom (Camera de ploaie), realizată în 2012 de Hannes Koch și Florian Ortkrass de la firma Random International, care și-a găsit o gazdă permanentă în Sharjah, Emiratele Arabe Unite în 2018, după ce fusese prezentată anterior în mai multe instituții faimoase de artă internaționale, inclusiv la Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA) și Barbicanul din Londra. Rain Room este un spațiu care permite vizitatorilor instalației să meargă printr-o ploaie artificială fără să se ude. Senzorii de mișcare detectează mișcările vizitatorilor în timp ce navighează prin spațiul întunecat, devenind agenți activi în această confluență de artă, tehnologie și natură.
Odată cu atenuarea efectelor pandemiei și cu revenirea în actualitate a activităților culturale și a instituțiilor specializate, începem să asistăm la o reașezare a programelor artistice și de divertisment. Ca și multe alte domenii, realitatea artelor post-Corona va fi diferită de cea dinaintea pandemiei. Muzeele și spatiile de expoziții vor trebui să se adapteze unor restricții sanitare, cel puțin în prima fază, să aleagă programele care să aducă înapoi publicul tradițional și să câștige public nou, în condițiile în care turismul cultural internațional va fi redus numeric în viitorii ani, și în care spatiile virtuale create în perioada pandemiei vor continua să existe și să concureze cu cele reale. În acest context, estimarea mea prudentă, dar, cred eu, fundamentată, este că spațiile de artă imersivă vor câștiga teren și vor constitui unul dintre centrele de atracție pentru un public doritor de experiențe artistice tradiționale, dar și noi, după o pauză forțată de mai bine de un an. Expozițiile Van Gogh vor continua să adune public – la unele dintre ele biletele s-au epuizat deja. Concepte similare se bucură de succes și în Europa. L’Atelier des Lumieres din Paris planifică reluarea proiecțiilor uriașe pe clădiri monumentale în Europa, precum și două expoziții majore dedicate lui Dali și lui Gaudi. ‘Infinity Mirror Room’ a japonezei Yayou Kusama, precum și spatiile create de artistul danez-islandez Olafur Eliasson, lansate în deceniul trecut în Sala Turbinelor de la Tate Modern, vor reîncepe să circule în lume.
Proiectele cele mai îndrăznețe de artă imersivă propun nu numai o schimbare a raporturilor senzoriale și spațiale dintre artiști și iubitorii de artă, ci și noi modele comerciale care să susțină artiștii și să promoveze artele în rândul unui număr cât mai mare de amatori de frumos. Studioul de artă experimentală Random Internațional, fondat de Hannes Koch and Florian Ortkrass, își propune să atragă vizitatori și fonduri, oferindu-le posibilitatea și îndrumările necesare pentru a crea propriile lor spații, folosind ca material lumina. Meow Wolf, care este este o companie americană de artă și divertisment, fondată în 2008, care creează pe lângă instalații de artă imersivă pe scară largă și festivaluri de artă și muzică, videoclipuri muzicale și divertisment în streaming, dorește să implice în finanțarea artei municipalitățile și alte autorități locale, punând accent pe rolul social al artei și angajând artiști plătiți cu salarii fixe, dar competitive celor din domenii ca hi-tech. Superblue, concernul pe care l-am menționat mai sus, adoptă o strategie și mai ambițioasă. Planurile includ deschiderea de centre experimentale de artă (cel din Miami fiind primul dintre acestea) și de expoziții temporare în diferite părți ale lumii, finanțarea acoperită parțial de investitori din Silicon Valley a unor proiecte mari în stil start-up și împărțirea profiturilor între investitori și artiști. Un alt departament al antreprizei va avea ca scop crearea unui fond permanent de lucrări care vor putea fi împrumutate muzeelor din întreaga lume. Arta imersivă este astfel promovată public, în paralel cu planuri de imersare în economia secolului XXI. Rezultatele vor putea fi apreciate în viitor. Ce va prevala? Profitul financiar sau emoțiile publicului și valorile artistice care vor fi create? Vom urmări și vom relata.
(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)