CHANGE.WORLD: Formele vieții

Dintre puținele știri științifice care și-au făcut loc în atenția publicului și care nu sunt legate direct de pandemia Corona mi-au atras atenția în ultimele săptămâni informațiile detaliate care confirmă că una dintre exo-planetele (planete din afara sistemului solar) urmărite de observatoarele spațiale are șanse bune să fie o planeta locuibilă pentru specia umană. Dimensiunile planetei și ale sistemului ei solar și condițiile atmosferice apropiate de cele ale Terrei fac posibilă supraviețuirea rasei umane în viitor pe aceasta planetă alternativa. Exista însă o întrebare. Dacă supraviețuirea umană este posibilă, atunci există și o probabilitate crescuta de apariție a vieții pe aceasta planetă? Evident, da. Formele de viață însă pot fi cu totul altele decât cele pe care le cunoaștem aici, și șansele apariției formelor ‘inteligente’ de viață sunt mult mai reduse. Reduse, dar nu zero. Cum vor arăta extra-tereștrii când și dacă îi vom întâlni? Exista deja cercetări științifice și presupuneri fundamentate în acest sens, și există, desigur, multe opere de imaginație – cărți, filme, artă. La fel ca și în cazul explorării spațiale, înainte de a zbura spre astre și de a întâlni alte forme de viață din Univers, omenirea a visat și și-a creat reprezentări în imaginație.

(sursa imaginii: businessinsider.com/astronomers-find-earth-like-planet-sun-like-star-2020-6)

Aceste observații sunt rezultatul procesării informației culese de telescopul spațial Kepler, pe care NASA l-a pus din funcțiune în octombrie 2018. De ce abia acum? Telescoapele spațiale culeg și transmit permanent o cantitate imensă de informații. Este o varianta spațială de Big Data, dacă vreți. Aceste informații sunt înmagazinate și prelucrate de centrele terestre de cercetare spațială din diferite țări ale lumii. Telescopul Keppler, care a funcționat intre 2009 și 2018, avea ca funcție principală descoperirea de planete cu dimensiuni și condiții asemănătoare cu ale Pământului. Au fost explorate și s-au înregistrat date referitoare la peste 15 mii de sisteme stelare. Concluziile la care au ajuns două centre științifice de prestigiu diferite – Universitatea Cambridge și Institutul Max Planck – sunt similare, ceea ce mărește considerabil șansele ca ele să fie corecte. Exo-planeta cu numele foarte puțin atrăgător K2-18b are dimensiunile potrivite, cu o rază de 2,6 ori mai mare decât raza Pământului și o masă de 8,6 ori mai mare decât masa Pământului și își orbitează steaua în zona definită ca locuibilă, unde temperaturile ar putea permite existența apei lichide. Mai mult, analizele celor două echipe diferite au raportat detectarea vaporilor de apă în atmosfera sa bogată în hidrogen. Este până acum rezultatul cel mai spectaculos al expediției Kepler, dar prelucrarea informației înmagazinate în cei peste 9 ani de funcționare continuă. Distanța față de sistemul solar? ‘Doar’ 124 de ani-lumină.

(sursa imaginii: imdb.com/title/tt0089092/mediaviewer/rm3537187584)

Dacă exista condiții favorabile vieții, atunci este posibil ca dezvoltarea ei să fi început mai mult sau mai puțin în paralel cu apariția și evoluția vieții pe Terra, și ca forme de viață inteligente să fi dus la nașterea unor civilizații extra-terestre pe K2-18b sau alte planete asemănătoare. Presupunând că vom pleca în viitor, cândva, în călătorie spre această planetă, ajunși acolo după un drum de 124 ani-lumină s-ar putea să-i descoperim pe acești extra-tereștri, sau poate că ne vom întâlni cu ei undeva la mijloc. Conflictele sunt posibile, atunci când resurse prețioase, inclusiv ‘spațiu locuibil’, sunt râvnite de două civilizații diferite. Acesta este punctul de plecare al filmului de acțiune science-fiction ‘Enemy Mine’, o coproducție germano-americană care a fost unul dintre divertismentele mele escapiste vizionate în ultimele săptămâni. Filmul a fost lansat pe ecrane în 1985, la mijlocul unui deceniu în care filmele de acțiune avându-l ca protagonist pe Indiana Jones și serialele științifico-fantastice ‘Star Wars’ și ‘Star Trek’ dominau ecranele mici și mari. ‘Enemy Mine’ este o combinație a celor două genuri, foarte satisfăcătoare pentru amatorii de filme de acțiune, dar care poartă în el și câteva idei despre întâlnirile dintre civilizații care merită să fie analizate. Regizorul filmului era Wolfgang Petersen, un german care a făcut o carieră destul de frumoasă la Hollywood și a avut, pe lângă acest film, succes cu câteva spectaculoase mega-producții de acțiune cum au fost ‘Air Force One’, ‘The Perfect Storm’, și ‘Troia’.

(sursa imaginii: imdb.com/title/tt0089092/mediaviewer/rm370354176)

Sinopsis. În universul sfârșitului de secol 21, specia umană are ca rival rasa extraterestră a Dracilor (Dracs, în engleză, în original), reptile bipede gânditoare, ajunse la un stadiu aproximativ similar de dezvoltare cu omenirea. În urma unei batalii spațiale gen ‘Star Wars’, pilotul uman Willis Davidge și pilotul ‘Drac’ Jeriba Shigan ajung pe o planetă destul de ostilă, unde vor fi obligați să colaboreze pentru a supraviețui. Pentru aceasta, vor trebui să învingă barierele dușmăniei, comunicării, diferențelor fiziologice și culturale, și să descopere fiecare în celălalt filonul de sentimente și credințe pe care îl numim ‘umanitate’, dar căruia, probabil, în contextul civilizațiilor multiple din Univers. va trebui să-i căutam și să-i găsim un alt nume. Viziunea este, desigur, idealizată, filmul aparține la urma urmei genului basmelor spațiale, și ideea principală conform căreia dacă înțelegerea este posibilă la nivel individual, atunci ea ar trebui să poată fi pusă în aplicare și la nivelul grupurilor sociale și al speciilor în Univers, nu este întotdeauna validată de realitate. La nivel de metaforă, dilema astronautului este similară cu cea a pământenilor confruntați cu ‘străinii’, cu valurile de ‘invadatori’ care arată și se comportă altfel chiar și pe propria noastră planetă.

(sursa imaginii: media-exp1.licdn.com/dms/image/C5112AQGlSUlsI8lDbA/article-inline_image-shrink_1000_1488)

De multe ori, când vine vorba despre formele de viață extraterestre, îmi vine în minte antologica scenă a barului galactic dintr-unul din primele episoade ale serialului ‘Star Wars’ scris și regizat de George Lukas. El imaginează o lume care este pe de-o parte, colorată și diversă, iar pe de altă parte, reprezintă o variație comică și imaginativă a lumii în care trăim. Eroul ‘Drac’ din ‘Enemy Mine’ urmează și el un traseu similar, fiind un exemplu de ‘extra-terestru reptilă’ care extrapolează caracteristicile animalelor pe care le cunoaștem de pe Pământ, le adaugă trăsături antropomorfe, și exploatează repulsia sau chiar frica unora dintre noi față de reptile. Aceasta imagistică era una dintre cele doua variante foarte populare în anii ’60 și ’70 ale genului science-fiction în literatură și în cinematografie alături de varianta multipozilor, descrisa în ‘Războiul lumilor’ al lui H.G. Wells sau în filmul sovietic ‘Planeta furtunilor’. Sfârșitul anilor ’70 aduce cu el ‘generația monștrilor’ și a extratereștrilor ostili pe care o lansează serialul ‘Alien’ al cărui prim film din 1979, regizat de Ridley Scott, rămâne capodopera genului ‘horror spațial’. La antipodul acestei viziuni, se află extratereștrii prietenoși ai lui Steven Spielberg. ‘Întâlnire de gradul trei’, realizat în 1977, este mai mult un film al pasiunii și al febrei umane în așteptarea contactului cu alte civilizații. Extratereștrii apar abia în final, siluete fantomatice, dar care întind mâna salutând în semn de pace. Ideea este continuată în celălalt film celebru al genului, regizat tot de Spielberg în 1982, ‘E.T. – the Extra Terrestrial’. Ambasadorii omenirii sunt în acest caz copiii, care își găsesc un partener pe măsură în ființa cu ochi mari și dor de stele.

(sursa imaginii: imdb.com/title/tt0083866/mediaviewer/rm3230518272)

Problema majorității acestor reprezentări este caracterul lor antropomorf sau zoomorf. Oarecum firesc, omenirea își imaginează lumea vie din Univers după chipul și asemănarea celei de pe planeta noastră. Nimic nu garantează însă că viața în spațiu, acolo unde există, prezintă forme similare celei de pe Pământ. Putem face totuși câteva presupuneri, bazate pe prezumția că legile fizicii și ale chimiei sunt universale. Orice ființă vie are nevoie de o sursă de energie, care să-i alimenteze acțiunile, și de un mecanism reproductiv pentru perpetuarea speciei. Cu cât planeta este mai apropiată ca dimensiuni și condiții climatice de Terra, cu atât mai mari sunt șansele ca formele de viață de acolo să fie asemănătoare celor pe care le cunoaștem. Și invers. Mase planetare și forte gravitaționale diferite, de exemplu, pot duce la forme diferite de mișcare la suprafață, în aer sau în apă. S-ar putea ca forme străine de viață să fie organizate social în mod foarte diferit. Să ne amintim de planeta vie care oglindea sentimentele și visele umane din romanul ‘Solaris’ al lui Stanislaw Lem și din cele două filme pe care le-a inspirat. Vom ști să recunoaștem astfel de forme de viață atât de diferite? În ‘2001 – Odiseea Spațială’, natura și forma vieții cu care se confruntă astronauții și mașinile lor gânditoare rămân un mister. Și în unele cazuri, formele de viață s-ar putea să fie microscopice. Pericolul este ca atunci să le simțim întâi efectele, precum în romanul (și el urmat de un film) ‘Germenul Andromeda’ al lui Michael Crichton. Pandemia cu care ne confruntăm astăzi este de origine terestră, dar contactul cu alte civilizații, când le vom întâlni în spațiu, va cere masuri suplimentare de precauție. Va trebui să începem cu distanțare fizică sau socială, chiar dacă primul impuls va fi să-i îmbrățișam pe extra-tereștrii pe care îi vom întâlni după o atât de lungă căutare!

(Articolul a apărut iniţial in revista culturală ‘Literatura de Azi’ – http://literaturadeazi.ro/)

This entry was posted in change.world. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *